Proceduri

Unul dintre lucrurile de neinteles pentru mine este modul in care traverseaza nemtii strada. Un exemplu. Chiar la scoala Mariei este un semafor din cele care stau numai pe verde pentru masini, dar a caror culoare se schimba cand apasa pietonii pe un buton. Uite-l:

Hotelul turcesc

Hotelul in care o sa locuim pana in 18 ale lunii, pe numele lui Aparthotel Berlin, e detinut de niste turci. In fiecare zi, pana acum, au aparut probleme: ba s-a defectat liftul, ba s-a blocat usa de la iesirea dinspre parcare, ba s-au ars niste becuri. Ma intreb ce mai urmeaza. Toate lucrurile astea m-au ajutat sa-i explic Mariei care e diferenta intre turci si germani. La turci, lucrurile se strica si ei le repara. La germani nu se strica, pentru ca aia nu le lasa sa se strice. Cat despre romani, poate ar fi trebuit sa-i spun ca la noi se strica si nu le reparam. Dar de ce sa-mi denigrez eu conationalii?

Flamenco

Vara trecută, la Benalmadena, lângă Malaga, am rămas într-o seară la hotel şi am mers să văd spectacolul de Flamenco prezentat de o trupă oarecare. Nu numai eu, dar cred că nici cei de-acolo, patrioţii locali, nu auziseră de trupa aia. Numele l-am uitat, însă am reţinut că era vorba de senor Cutare la chitară şi fiica lui la dans.
M-am dus la spectacol pe la ora 23. Am prins un loc în faţă, la un metru de scenă, pentru că nu era chiar aşa de multă lume. Am comandat o bere şi m-am pus pe aşteptat.

Schimbarea directiei

Să zicem că mergi pe o şosea oarecare din Germania, îndreptându-te către Hanovra. Nu ai navigator, așa că te ghidezi după indicatoare. Știi ordinea orașelor mari pe care trebuie să le străbați, pentru că la plecare ai studiat o hartă. Ai trecut deja de cea mai mare parte dintre ele și indicatoarele au început să-ți indice Hanovra. Mergi liniștit, până vezi că la dreapta se face un drum, mare de tot, asfaltat, dar la intrarea pe el nu este niciun indicator. Drumul ăla poate duce oriunde: la Berlin, într-o fundătură, într-un câmp oarecare, sau la mama naibii. Întrebarea e: ar putea drumul ăla să ducă la Hanovra? Răspunsul pare a fi foarte simplu: nu, nu are cum. Dar de ce nu are cum? ar putea întreba cineva. Simplu, i s-ar răspunde, pentru că dacă ar duce la Hanovra, ar exista un panou pe care să fie indicat acest lucru.

Faceti-va bine (73)

Coroniştea
Denumire ştiinţifică: Coronilla varia.
Prezentare. Coroniştea este o erbacee perenă ce creşte sub formă de tufă. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1,30 metri. Face parte din familia leguminoaselor. Frunzele sunt compuse, iar tulpinile, aglomerate, aşa cum s-a spus, în tufe, sunt drepte. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu, cu o nuanţă de violet. Coroniştea înfloreşte în a doua parte a verii, în lunile iulie şi august. Creşte în flora spontană de la munte, prin fâneţe, tufărişuri, poieni, margini de păduri, fiind iubitoare de soluri şi locuri calcaroase. Pentru uz medicinal se pot recolta florile, dar şi planta întreagă.

La gara

Spectacolul garii este unul dintre cele mai fascinante aici dar si aiurea. Gara atrage ca un magnet o multime de  personaje ciudate, pe care nu am nicio tragere de inima sa le psihanalizez. Ce vreau sa spun e ca gara din Hannover nu face exceptie. Cladirea e foarte frumoasa, imprejurimile la fel. Dar fauna care misuna in jur e de natura sa te fascineze. Primul cu care iei contact e acordeonistul, il auzi de departe. Urat ca dracu, mai mult ca sigur tigan roman. Apoi incep sa apara cersetorii. Unii sunt romani suta la suta, dar am vazut si ceva indieni, sau pakistanezi. Romanii sunt atat de nenorociti incat nici macar nu stiu sa te roage in germana sa le dai un banut. Stau in genunchi pe niste carpe si agita marunt un pahar de plastic, arborand o figura din alea cu colturile buzelor lasate. Am vazut si babe tuciurii, cu basmale, mergand taras cu paharul pe langa intrarile bancilor. Nu lipsesc cersetorii cu caini dormind pe rufe (aia de fac furori pe net datorita unor poze trimise in masa pe mailuri si retrimise la infinit de diverse domnisoare sensibile), indivizii plini de zoaie care culeg chistoace de pe jos, zdrentarosi cu papornite infecte, ce sa mai zic... La un moment dat a aparut chiar si o tiganca imbracata cu niste haine negre peste fusta inflorata si ducand o punga cu inscriptia WORMLAND. Asta mi s-a parut chiar culmea...

Cum bate viața filmul

Cine nu a văzut desenele animate cu Donald, Goofy, Tom și Jerry, Yogi Bear etc! Sau cine nu s-a uitat în copilărie măcar pe diverse benzi desenate de genul Pif ori Rahan (mă refer aici la cei de peste 30 de ani - azi copiii se uită la porn intergalactic). Din când în când, personajele de acolo se întâlneau cu o mare bucurie a vieții lor simple: găseau o bucată de friptură, ori un mic adăpost, ceva pe care îl căutau cu disperare și apărea la marele fix. În momentul în care găseau lucrul ăla, căpătau o expresie de fericire tâmpă - trăsăturile se deformau, zâmbetul se lățea pe întreaga figura, ochii căpătau o expresie aparte. Era vorba, în fond, de o caricaturizare, o exagerare grotescă a expresiei de fericire. Nu ți-ai putea închipui că vreun om ar reuși vreodată să fie fericit într-un asemenea mod, adică să capete așa o fizionomie.
Și totuși, mi-a fost dat să întâlnesc acest fenomen aici, la Hannover. Am văzut câteva persoane în mișcare, arborând o expresie de fericire deformantă, pentru care creatorii lui Goofy ar fi fost invidioși. Nu am reușit să fac nicio poză, aș fi avut nevoie de consimțământul acelora și, dacă l-aș fi cerut, poate m-aș fi ales cu ceva priviri crunte. În orice caz, uitându-mă la oamenii ăia, mi-am zis că viața bate nu numai filmul, ci și filmul de animație.

Pe malul lacului

Duminica, pe malul lacului, cat ne-am mai preumblat, Richi a ramas in masina. Culmea e ca a stat cuminte. Uite cam ce fata avea:

Reintalnirea cu Berliner

Sambata, venind dinspre Praga si apropiindu-ma vertiginos de Hanovra, aveam un singur gand: sa ma instalez cu familia la hotel, apoi sa merg sa vedem scoala Mariei, apoi sa intru intr-un supermarket sau intr-un magazin oarecare si sa cumpar bere Berliner. Nu mai bausem bere Berliner de cand eram elev, in anii 70. Pe atunci, cam singura bere pe care o puteai gasi in Sinaia era Azuga. Uneori limpede, alteori tulbure, cand mai buna cand mai rea, cand apriga, cand molateca, azi blonda, maine bruna, de parca ar fi fost o femeie. Dar la Economat ori la Furnica, aparea din cand in cand si berea Berliner. Tin minte ca acum uimirea pe care mi-a produs-o prima inghititura: nu imi venea sa cred ca aia poate fi bere, mi se parea mai degraba un fel de licoare a zeilor. Probabil ca vreun grangure comunist facea afaceri cu Germania si aducea in tara transe de bere care se distribuiau in unitatile Gospodariei de Partid.

Ausländer

De cateva zile am devenit Ausländer. Adica strain. Alien. Am fost ieri la primarie sa ne inregistram ca rezidenti. Peste tot, cuvinte compuse cu Ausländer, de genul Ausländerstelle. Prin sala, pe scaune, la cozi, tot felul de negri, amerindieni, coreeni, ma gandeam ca poate oricand sa apara si un extraterestru. Am luat numar de ordine si am ajuns la un birou, in fata unui domn cu un ecuson pe care scria Herr Rohr. Mi mi s-a parut ca suna ca h - error. Dar tipul a fost un mare meserias. Intai a turuit o fraza de vreo doua minute in germana, apoi a dat-o pe engleza. Ne-a zis sa luam loc pentru ca inregistrarea aia e "a long job".

Ispravile lui Pacala (8)

La oi

Popa şi-a ţinut cuvântul. Pe Păcală l-a trimes,

Chiar în dimineaţa-aceea, să păzească oi la şes.

El s-a dus. Şi-n larg afară, stând la umbra unui fag,

Scoase fluierul şi prinse a cânta cu mare drag.

Iară oile-mprejuru-i — parcă le-ncinsese-un foc —

Cum îi auziră cântul, toate s-au pornit pe joc!

Happy Birthday

Azi, la școală, așteptând-o pe Maria, am asistat la show-ul produs de niște mămici împreună cu odraslele lor multiculturale. A fost ceva fa-bu-los. Au strigat, au chițăit, s-au lăsat pe vine, și-au clătinat coamele de păr, au râs paranoic, și-au pasat jucării de-ale copiilor și multe alte lucruri care eu credeam că se petrec doar în filmele cu Meryl Streep - alea de genul „Mamma mia”. Uite cam cum arătau, într-un moment de acalmie:

Mici intamplari cu animale (16)

Miros de primejdie

Foarte multe şi dezastruoase experienţe au avut cele mai multe animale în contactul lor cu omul, încît s-a sedimentat în firea lor, ca un instinct de temelie, frica de acesta. Oricît ar fi de înzestrate unele animale cu arme de apărare şi de atac mult superioare celor fizice ale omului, din vechimile adînci au recunoscut superioritatea acestei fiinţe care a născocit unelte şi meşteşuguri pe care ele, animalele, nu le pot egala. În afară de situaţii excepţionale, primul impuls al animalelor ajunse în faţa omului este să fugă, să scape. Aceasta o constată si vînă­torii de fiare mari - urşi, mistreţi, lei, tigri, elefanţi, rino­ceri etc.

O mică întîmplare a vărsat multă fiere într-unul din ceasu­rile mele de seninătate.

Prima zi de școală

Azi, Maria a început școala. Emoționată, biata de ea, dar lasă că nici cu mine nu mi-a fost rușine. Parcă aș fi început eu, nu fiică-mea. Am ajuns la școală cu aproape zece minute mai devreme. Am parcat și ne-am dus către intrare, unde trona un portar cu chip aspru. Tocmai ne pregăteam să-l abordăm, când îl auzim că zice:

- May I ask if she is Maria?

- Yes, she is Maria, but how do you know? am întrebat eu, absolut surprins.

Pe malul lacului

Ieri, pe malul lacului Maschzee, in Hanovra, Maria s-a dat cu rolele, Liliana a plimbat catelul, iar eu am facut poze. Mi s-a parut incredibil sa vad oameni de toate culorile, sexele, religiile, orientarile sexuale (oare cum mi-oi fi dat eu seama de aceste nuante?) alergand, pedaland, alunecand, culisand, trepidand etc, fara nicio inhibitie si, cu siguranta, fara niciun fel de gand circulandu-le prin minte - ceea ce nu poate fi decat minunat. Iata cateva mostre:

Un fel de femeie-comisar in mars

Rollerita impingand un carucior de invalid
Pacat ca nu mi-a iesit foarte clar

Faceti-va bine (72)

Cornul secarei 

Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. 

Denumire populară: pintenul secarei. 

Prezentare. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și, mai ales, după cum îi spune și numele, pe spicele (florile) de secară. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Prin urmare, pe spic apar niște diformităţi tari, de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă, niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi.

Mituri cu germani

Nu am decat doua zile de Hanovra si deja incep sa se spulbere incetisor miturile despre hiper-corectitudinea germana. La intrarea dinspre Cehia, am vazut limpede panoul pe care sunt indicate vitezele maxime pentru autovehicule, in functie de tipul drumurilor. Pentru autostrada, scria clar 130km/h. Eu, ca romanul, apasam pana pe la 150 si ma uitam cum trec pe langa mine masini cu numar de Germania, care aveau cel putin 200 la ora. 

Elisabeta a II-a și conspirația papucilor

În anul 1952, Banca Națională a Canadei a avut ideea să lanseze o nouă serie de bancnote. Pentru design, a fost contractat un oarecare Gundersen, de la British American Bank Note Company, care a trecut la treabă. Termenul pentru lansare era undeva în 1954. Gundersen și-a lucrat matrițele folosind fotagrafii ale reginei Elisabeta a II-a, făcute de fotograful oficial al reginei, un anume Peter-Dirk Uys. Totul a decurs conform planului, iar în 1954 bancnotele erau pe piață. Ei bine, la un moment dat, un cetățean a sunat la Banca Națională a Canadei și a anunțat că în părul reginei se vede clar figura unui diavol. Iată ce observase el:

De-ale lui Zoscenko (4)

Agitatorul

Grigori Kosonosov, paznic la o şcoală de zbor, a plecat în concediu la el în sat.

— Ia vezi, tovarăşe Kosonosov — i-au spus prietenii înainte de plecare — dacă tot te duci la ţară, fă şi dumneata un pic de agitaţie. Spune-le ţăranilor că aviaţia se dezvoltă... Poate donează şi ei ceva pentru un aeroplan.

— Nici vorbă —  a zis Kosonosov. Fac şi agi­taţie. La altele nu mă bag, dar despre aviaţie le vorbesc eu, n-aveţi nici o grijă.

Kosonosov a venit în sat toamna şi, chiar în ziua cînd a sosit, s-a dus la soviet.

— Uite — zice — aş vrea să fac şi eu puţină agitaţie. Avînd în vedere că sînt venit de la oraş, nu s-ar putea ţine o adunare?

— Mă rog — a zis preşedintele. S-a făcut. Mîine adun oamenii.

A doua zi, preşedintele a adunat oamenii lîngă magazia pompierilor.

Cuceriri la Praga

Autostrăzile din Slovacia și Cehia nu sunt de cea mai bună calitate. Pe distanțe lungi, de zeci de kilometri, prima bandă este făcută din plăci de beton care nu sunt perfect îmbinate, așa că ai senzația că mergi pe tablă ondulată. Dar una peste alta, e OK. În Ungaria, lucrurile stau altfel, nici nu știi când ajungi la 150/h, poți să și adormi liniștit – glumesc.