Elisabeta a II-a și conspirația papucilor

În anul 1952, Banca Națională a Canadei a avut ideea să lanseze o nouă serie de bancnote. Pentru design, a fost contractat un oarecare Gundersen, de la British American Bank Note Company, care a trecut la treabă. Termenul pentru lansare era undeva în 1954. Gundersen și-a lucrat matrițele folosind fotagrafii ale reginei Elisabeta a II-a, făcute de fotograful oficial al reginei, un anume Peter-Dirk Uys. Totul a decurs conform planului, iar în 1954 bancnotele erau pe piață. Ei bine, la un moment dat, un cetățean a sunat la Banca Națională a Canadei și a anunțat că în părul reginei se vede clar figura unui diavol. Iată ce observase el:

La prima vedere, nu înțelegi mare lucru. Dacă insiști însă, într-adevăr, se poate desluși un chip cu ochii bulbucați și cu coarne. Iată detaliul, decupat:

Scandalul a fost cât casa, guvernul a căutat vinovați, bancnotele au fost retrase etc. La un moment dat părea a se fi stins, dar, în 1984, la moartea lui Uys, a început din nou, întrucât au fost găsite negativele fotografiilor. S-a aflat că Uys fusese homosexual și că partenerul lui nu era nimeni altul decât cel care se ocupa de coafurile reginei. Mai mult, s-a descoperit că fotograful fusese ani și ani discipol al „infamului” - cum se autodeclara, Aleister Croley - un celebru scriitor și satanist al acelor ani.
Că o fi fost o întâmplare, ori un complot, nu s-a putut stabili. Eu înclin să cred varianta a doua, dar nu am niciun motiv serios. Așa sunt eu, mai înclinat către conspirații. Și tot de aia, m-am trezit aseară că descopăr aici, la Bad Nenndorf, ceva asemănător. 
Ne-am cazat la Aparthotel Berlin, unde o să locuim cam 10 zile, înainte de a ne muta chiar în Hannover. Avem un apartament, mare, plăcut și liniștit. Peste tot, pe pereți, reproduceri ale unor tablouri celebre. Ici un Miro, colo un Van Gogh...Ei bine, în camera în care dorm eu, chiar deasupra patului, atârnă lucrarea lui Monet intitulată „Arceaux fleuris”. Ea ar trebui să arate cam așa:

Fiind însă vorba de o reproducere făcută nu se știe pe unde, ea arată diferit. Uite:

Culorile sunt altele, detaliile sunt estompate pe ici pe colo, așa că doar contuturile mai amintesc de tabloul original. Când m-am uitat mai cu atenție, am descoperit și eu, precum cetățeanul canadian, că în arcada aia florală se distinge clar un cap de mort. Iată:

Așa că am scos repede chestia aia din perete și am pus-o undeva să n-o mai văd. Apoi, culmea, mi-au căzut ochii pe o pereche de papuci împachetați frumos într-o pungă, aflați la picioarele patului:

Ei, nu-i așa că seamănă cu un chip - ceva gen statuile din Insula Paștelui? De ce să fie papucii ăștia antropomorfi lângă patul meu deasupra căruia stătuse tabloul cu tigvă al lui Monet? Așa că i-am dus și pe ei în altă parte și m-am culcat liniștit - conspirația papucilor din Aparthotel Berlin fusese dejucată.