De-ale lui Zoscenko (4)

Agitatorul

Grigori Kosonosov, paznic la o şcoală de zbor, a plecat în concediu la el în sat.

— Ia vezi, tovarăşe Kosonosov — i-au spus prietenii înainte de plecare — dacă tot te duci la ţară, fă şi dumneata un pic de agitaţie. Spune-le ţăranilor că aviaţia se dezvoltă... Poate donează şi ei ceva pentru un aeroplan.

— Nici vorbă —  a zis Kosonosov. Fac şi agi­taţie. La altele nu mă bag, dar despre aviaţie le vorbesc eu, n-aveţi nici o grijă.

Kosonosov a venit în sat toamna şi, chiar în ziua cînd a sosit, s-a dus la soviet.

— Uite — zice — aş vrea să fac şi eu puţină agitaţie. Avînd în vedere că sînt venit de la oraş, nu s-ar putea ţine o adunare?

— Mă rog — a zis preşedintele. S-a făcut. Mîine adun oamenii.

A doua zi, preşedintele a adunat oamenii lîngă magazia pompierilor.

  Grigori Kosonosov a ieşit înaintea oamenilor, s-a ploconit odată şi, intimidat, a început să vorbească cu o voce tremurată:

— Uite, care va să zică... — spuse Kosonosov — aviaţia, tovarăşi, ţărani... 'Mneavoastră, vezi bine, sînteţi oameni neştiutori, de-aia am să vă vorbesc despre politică... Uite, ici, de-o vorbă, e Germania, dincoace, linia Curzon. Ici e Rusia, dincoace... ă-ă...

— Ce tot vorbeşti, acolo, omule? se mirară ţăranii.

— Ce vorbesc? făcu pe supăratul Kosonosov. Păi vorbesc despre aviaţie. Se dezvoltă, care va să zică... Ici e Rusia, dincoace India...

Ţăranii îl ascultau încruntaţi.

— Nu ne ţine degeaba aicea! strigă cineva din spate.

— Nu vă ţin — zise Kosonosov. Vorbeam despre aviaţie... Se dezvoltă, tovarăşi ţărani. Ni­mic de zis. Ce este, este. Nu încape discuţie...

— Nu prea se înţelege! strigă preşedintele. Vino mai aproape de mase, tovarăşe...

Kosonosov făcu un pas spre mulţime şi, răsucindu-şi o ţigară, urmă:

— Uite, care va să zică, tovarăşi ţărani... Se construiesc aeroplane şi după aia zboară oamenii

cu ele. Pe sus, prin aer, vreau să zic. Mă rog, e cîte unul care nu prea se poate ţine acolo sus şi, zdup la pămînt! Aşa cum a păţit un aviator, to­varăşul Ermilkin. S-a urcat, s-a urcat, şi cînd l-a burduşit o dată de pămînt, praf s-a făcut...

— Că doar nu-i pasăre — spuseră ţăranii.

— Eu ce zic? se bucură Kosonosov,  simţin-du-se încurajat. Nu-i pasăre, vezi bine. Pasărea, dacă o cădea, nici că-i pasă. Mai era un aviator, tovarăşul Mihail Ivanîci Popkov. De ridicat s-a ridicat el, pînă aici, toate bune, cînd colo, deo­dată, pac! s-a stricat motorul... Cînd mi l-a buşit o dată...

— E! făcură ţăranii.

— Zău aşa... Ba unul a rămas agăţat în copaci. Şedea aşa spînzurat, ca un copilaş. S-a speriat rău. Făcea nişte năzdrăvănii, să mori de rîs, nu alta... Sînt tot felul de întîmplări... Odată, s-a băgat sub elice o vacă. A făcut-o bucăţi. Nici nu mai ştiai unde-s coarnele, unde-i burta... Mai ni­meresc şi cîini.

— Şi cai? întrebară ţăranii. Şi cai, zici?

— Şi cai — întări Kosonosov. Nimic mai lesne.

— Ie-te, nemernicii, dar-ar boala-n ei! zise unul. Ce-au mai născocit! Auzi, să facă harcea-parcea caii... Şi zici că se dezvoltă?

— Păi dar! întări Kosonosov. Se dezvolta, to­varăşi ţărani... Aşa că puneţi mînă de la mînă şi daţi şi dumneavoastră ceva.

— Pentru ce să dăm? întrebară ţăranii.

— Pentru un aeroplan — zise Kosonosov. Rîzînd în silă, ţăranii începură să se împrăştie care încotro.