Un dialog imaginar

Intr-o emisiune la Realitatea TV unde a fost invitat, Victor Ponta a spus urmatoarele:

Am avut o discutie cu domnul Crin Antonescu si am zis ori rămâne cu 50% din cei care votează dar ne asumăm izolarea, ori cu cvorum. Am hotărât că e mai important cum rămâne România conectată la partenerii externi decât o victorie a noastră, o victorie de altfel meritată.”

Cu alte cuvinte, cei doi comici vestiti ai ecranului au stat ei, asa, la o sueta si au socotit cum sa faca: sa respecte decizia CCR sau nu? Dialogul lor trebuie sa fi decurs cam asa:

- Ce facem bai frate, respectam ce-au decis aia?

- Nu stiu ce sa zic, frate, e destul de groasa.

- Pai eu zic sa-i bagam in ma-sa si sa mergem cum am stabilit - fara niciun prag

- Asa ma gandesc si eu frate, dar ce facem cu Barroso?

- Cu cine, ma, cu politrucul ala? Da-l in ma-sa si pe el. 

- Pai stai putin, ca daca ne izoleaza, nu stiu pe unde scoatem camasa.

- Ne dam cu Putin, ai vazut ce-a zis Kondriakov, ne asteapta cu bratele deschise.

- Dar ce-o sa zica ai nostri, la Bruxelles? Nu stiu, zau, cred ca trebuie sa ne gandim serios.

- Aici ai si tu dreptate. Alea cu plagiatul le mai rezolvam noi cumva, dar cu CCR-ul e mai dificil.

- Atunci eu zic sa respectam decizia si sa bagam pragul.

- Bine frate, facem asa.

Si uite-asa au stabilit viitorul Romaniei cei doi comici vestiti ai ecranului. La fel cum au facut si guvernul, prin telefon, in timp ce unul se ducea la Predeal si celalalt se barbierea sau asa ceva.

Dar faptul ca acesti doi oameni au fost in stare sa puna in discutie un asemenea subiect, ca l-au dezbatut, ca au inclinat ba intr-o directie ba in alta, arata gradul lor de iresponsabilitate si completa lor decuplare de ideea ca Romania trebuie sa fie o tara europeana. E ca si cum eu si un amic am discuta daca sa omoram sau nu pe cineva si, pana la urma, am zice: "OK, fie, hai sa-l lasam sa traiasca".

Mirari matinale

Stau si ma mir de incapacitatea politicienilor USL de a accepta ca au pierdut. Nu s-a intrunit cvorumul la referendum - asta vede si un copil de gradinita. Si totusi, uselistii nu accepta ca au pierdut. Vor sa se modifice datele, sa se ia in consideratie nu listele oficiale de votanti, ci altele, care ar rezulta dupa finalizarea recensamantului (recensamant pe care, de altfel, chiar ei l-au boicotat). Si mai cer si alte nazdravanii, de te doare mintea. Cum este posibil asa ceva? Cum pot avea oamenii astia tupeul respectiv, neobrazarea de a sfida absolut orice urma de bun-simt? Nu cumva asa ar trebui interpretata lozinca antonesciana "Revolutia bunului-simt" - adica bunul-simt se scoate complet din ecuatie daca la putere ajunge USL?

Nu inteleg, efectiv, cum este posibil. Premierul este un plagiator dovedit, dar ramane in functie fara sa-l deranjeze nimeni. Presedintele interimar este un om care a luat ani de zile salariu de la senat fara sa calce pe la sedinte si, in loc sa fie sanctionat, a fost numit presedinte al senatului. Impreuna, au pus de-un referendum la care s-a furat din greu (sate nenorocite unde au votat 140% din locuitori etc). Iar acum, dupa ce romanii nu s-au dus la referendum in proportia ceruta de lege, incearca pe toate caile sa modifice rezultatele, punand presiune pe Curtea Constitutionala etc. Ce fel de oameni sunt astia? De unde au venit? Cum a fost posibil sa ajunga la putere? Ce tara este, pana la urma, Romania?

Aventurile Baronului Munchhausen (5)

Întîia călătorie pe mare

Cea dintâi călătorie pe care am întreprins-o în viaţa mea, cu mult înainte de aceea din Rusia, despre care v-am povestit atâtea minunăţii, a fost o călătorie pe mare. Încă de pe vremea când mă sfădeam cu gâştele - cum îi plăcea să mă ia peste picior unchiul meu, colonelul de husari (avea cea mai neagră barbă din câte am văzut vreodată), fiindcă nu ştia bine dacă puful ce-mi creştea pe bărbie era puf de boboc sau tuleie de barbă - singurul meu dor şi singura mea năzuinţă era să călătoresc.

Fiindcă şi tatăl meu îşi petrecuse o bună bucată de vreme din anii tinereţii călătorind şi-i plăcea adesea, în lungile seri de iarnă, să ne spună povestea adevărată şi neînflorită a aventurilor sale - din care, până la urmă, vă voi povesti poate şi eu o parte spre bucuria domniilor voastre - pe bună dreptate se zice că înclinarea mea spre călătorii a fost şi înnăscută, şi dobândită. Dar pe atunci încercam degeaba să mă agăţ de orice împrejurare, mai mult sau mai puţin prielnică. Încercam degeaba să cerşesc sau să smulg prin încăpăţânare putinţă de a-mi potoli nestinsa mea sete de a vedea lumea. Totul zadarnic!

Despre onoare și lașitate în viziunea lui Antonescu

Foarte multă lume discută în aceste zile despre demisia lui Antonescu din fruntea PNL și ieșirea lui din viața politică. Și asta nu pentru că a pierdut la referendum, ci pentru că a anunțat public că dacă Băsescu revine la Cotroceni, el pleacă.  Acum, când Băsescu revine la Cotroceni, oamenii așteaptă ca Antonescu să se țină de cuvânt. De ce se întâmplă acest lucru? În fond, mai toți politicienii fac unele promisiuni pe care ulterior nu mai pot să le respecte. Campaniile electorale sunt pline de astfel de promisiuni, pe care le fac candidații de-a lungul și de-a latul țării. Dacă ele ar fi respectate, Elveția ar deveni o țară din lumea a treia față de România. Și atunci de ce ar trebui că Antonescu să își țină promisiunea?

Mici intamplari cu animale (61)

În noaptea de 18 mai 1944, o poieniţă din hotarul Avrigului, ţinînd de Munţii Făgăraşului, a fost teatrul uneia dintre tragediile care se petrec în singurătăţile munţilor şi despre care noi luăm atît de rar cunoştinţă. Administratorul terenului de vînătoare, voind să dea prilej unui oaspe să împuşte un urs, a pus un hoit de cal. Hoitul a fost curînd aflat de urşi şi pazni­cul a constatat că umblau la el trei exemplare: un urs foarte mare, unul cu ceva mai mic şi al treilea tînăr.

Faceti-va bine (129)

Hrişca

Denumire ştiinţifică: Fagopyrum sagittatum; Fagopyrum esculentum.

Denumire populară: grâu negru.

Prezentare. Hrişca este o erbacee anuală, întâlnită mai ales sub formă cultivată. Face parte din familia poligonaceelor şi este originară din Asia. Tulpina de hrişcă poate ajunge, la maturitate, până la înălţimea de 60 cm, fiind muchiată. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Hrişca înfloreşte o perioadă foarte lungă de timp, cel puţin 50 de zile, din iulie şi până la sfârşitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Florile sunt roz, roşii sau albe. Seminţele de hrişcă au o culoare negricioasă, fiind foarte bogate în amidon.

O scrisoare

A aparut o scrisoare deschisa pe tema plagiatului facut de Ponta. Semnatarii - unul si unul - sunt universitari. In opinia mea, acesti oameni apara, prin actiunea lor, onoarea mediului academic, atacat, timorat si jignit prin actiunile mizerabile ale ministrului Andronescu si ale premierului Ponta. Mai exista si oameni cu coloana vertebrala in Romania. Iata scrisoarea si lista semnatarilor.

Scrisoare deschisă
adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu

Domnule Prim-Ministru, Doamnă Ministru,
subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

O fabula a lui Krîlov

Leul, cămila şi vulpoiul

Un leu hăituia o cămilă pe firul văii. Aproape că o şi ajunsese din urmă şi, cu ochi pofticioşi, se şi vedea stăpân pe un prânz sigur şi gustos. Părea absolut cu neputinţă ca prada să-i scape, căci, în faţa lor, vânător şi vânat tocmai au zărit o prăpastie adâncă, de-a curmezişul cărării. Dar cămila cea sprintenă, adunându-şi puterile, a zburat ca săgeata din arc peste hău şi a ajuns liniştită pe stânca de pe malul celălalt.

O poezie a lui Nicolae Iorga

Brad bătrân

Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:

Educatia cetateneasca

Circula printre romani opinii de-o naivitate aproape dezarmanta cu privire la legitimitatea unui presedinte. Una dintre ele este urmatoarea: un presedinte care dupa un numar de ani de exercitare a functiei nu mai este sustinut de populatie in procent de peste 50%, nu mai este legitim. De ce spun ca o asemenea opinie este naiva? Din doua motive. 

De-ale lui Zoscenko (20)

DICTAFONUL

Deştepţi oameni americanii ăştia! Ce de-a descoperiri, ce de-a invenţii au mai făcut şi ei! Forţa aburilor, lamele de ras „Gilette”, rotaţia pămîntului în jurul axei sale — toate astea au fost descoperite şi inventate de americani şi în parte de englezi.

Şi acum, poftim — altă binefacere pe capul omenirii: americanii au dăruit lumii o maşină specială, numită dictafon.

Mă rog, se prea poate ca maşina asta să fi fost inventată ceva mai înainte, dar nouă acuma ne-au trimis-o.

Cînd ni s-a adus maşina asta, a fost o zi so­lemnă, o zi mare.

O mulţime de oameni s-au strîns să vadă nou­tatea.

O scrisoare din Polonia

Pentru prietenii români

Vă adresez aceste cuvinte de solidaritate şi de sprijin. Cred că exprim atitudinea polonezilor, care îşi dau seama destul de bine de situaţia internaţională şi ştiu ce se întâmplă astăzi în ţara voastră.

Încercarea oligarhiei de sorginte comunistă de a-l răsturna pe preşedintele ales în mod legal este clară pentru oricine înţelege câtuşi de puțin realitatea politică. Este un atac asupra democraţiei şi independenţei naţiunii române, executat de aceia care nu-şi ascund fascinaţia pentru Vladimir Putin.

Faceti-va bine (128)

Hreanul

Denumire ştiinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana.

Prezentare. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Plantă perenă, hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană, dar apare şi sub formă cultivată. Rizomul de hrean este cilindric, gros, alb pe dinăuntru, foarte lung, de circa 50 – 60 cm. Acest rizom este partea valoroasă a plantei, nu numai din punct de vedere gastronomic, ci şi medicinal. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie, dar şi primăvara. Importanţă medicinală au şi frunzele, utilizate de naturişti mai ales în meniurile lor cu hrană vie. Hreanul se foloseşte sub formă rasă, dar şi sub formă de suc sau chiar salate.

Aventurile lui Cepelică (5)

Unde cumătrul Afină, pentru a se păzi de hoţi, îşi pune la uşă un clopoţel

Ajuns în sat, Cepelică găsi în jurul casei lui moş Dovleac o grămadă de oameni, ce discutau cu aprindere. Şi, ca să spunem tot adevărul, păreau niţel cam speriaţi.

– Ce-o să facă acum cavalerul? se întreba îngrijorat profesorul Pară.

– Eu cred că povestea asta o să se sfîrşească urît. Zău aşa, că; doar ei îs stăpîni şi ei poruncesc, – intră în vorbă şi mătuşa Lubeniţă.

De aceeaşi părere era şi nevasta lui Praz şi de aceea îl apucă pe bietul om de mustăţi, trăgînd de ele ca de hăţuri.

– Hai, întinde-o acasă... Să nu ne prindă urgia pe drum.. Meşterul Strugure clătina tulburat din cap :

—De două ori l-am dus de nas. Acu', nici vorbă c-o să se răzbune.

Singurul om care nu-şi făcea griji era moş Dovleac. Scosese din fundul buzunarului nişte bomboane pe care le împărţea la toţi cei de faţă, pentru sărbătorirea evenimentului

Mici intamplari cu animale (60)

La o pază de seară, primăvara cînd trec sitarii, vînătorul a aripat un sitar. A căzut în  apropiere, l-a putut prinde pînă a nu pleca pe picioare şi a se pitula undeva. I-a fost milă să-l omoare si l-a dus acasă cu gîndul să-l ţină în colivie, ca să vadă dacă trăieşte sitarul şi în captivitate. Rana din aripă era uşoară; alicea sfărîmase numai ultima încheietură. Cu foarfe­cele a retezat partea bolnavă, apoi a pus o picătură de tinctură de iod şi operaţia a reuşit, încît după cîteva zile rana a fost vindecată.

Casa sitarului era o colivie mare, încăpătoare, care pe vre­muri aparţinuse unei perechi de veveriţe. Vreo două zile sita­rul a stat ghemuit într-un colţ şi nu era uşor să-i suporţi privirea tristă, adîncă, parcă plină de reproşuri. A doua zi chiar, vînătorul i-a aşternut masa. A cules din grădină rîme groase, frumoase, ademenitoare pentru orice sitar, le-a aşezat într-un blidişel şi le-a pus în colivie la îndemîna păsării. Sita­rul nu s-a atins de ele. Nici a treia, nici a patra zi. Atunci i-a împrospătat masa cu un alt pumn de rîme în strachină. Sita­rul se cam obişnuise cu viaţa de prizonier, a început să umble prin colivie... „vesel". Venea pînă la mîncare, dar nu se atin­gea de ea. Omul nu ştia ce bucate mai bune i-ar putea oferi, doar cu rîme si cu alte asemenea trăieşte sitarul. Oare de ce nu mănîncă? Va muri de foame. Ce să facă vînătorul? Să-l omoare — imposibil; să-l elibereze cu aripa frîntă înseamnă să-l dea plocon vulpii.

Designer de modă

Maria s-a hotărât să se facă designer de modă. Are proiecte, unele împreună cu prietena ei Michelle. De câteva zile gândește, imaginează și desenează felurite modele de rochii. Nu-mi rămâne decât să urc aici câteva dintre creațiile minunatei copile. Uite:

Tacerea patriarhului

M-am tot intrebat zilele astea de ce nu intervine Biserica in niciun fel. Nu, in niciun caz nu ma gandesc sa intervina in sensul de a exprima o pozitie de genul "ar trebui mers la vot" sau "ar fi bine ca Basescu sa ramana presedinte". Dar patriarhul Daniel ar putea iesi public si ar putea face cateva comentarii, din pozitia lui de intaistatator al BOR. Pana la urma, crancena divizare a romanilor, care au ajuns sa se injure si sa-si dea unii altora in cap in functie de pozitia pe care o au fata de Basescu, Ponta, Antonescu, Voiculescu etc, este un fenomen grav si periculos. De ce tace Daniel? Ce ar trebui sa se intample ca sa exprime si el o pozitie? 

Povestea lui Mesmer si a mesmerismului

          La cincizeci şi cinci de ani, în 1788, doctorul şi omul de ştiinţă Franz Mesmer ajunsese la o răscruce. Făcuse muncă de pionierat în studiul magnetismului animal – convins fiind că animalele posedă o materie magnetică şi că un medic, un specialist, ar putea vindeca bolile în mod miraculos lucrând asupra acestei substanţe – însă în Viena, teoriile sale fuseseră întâmpinate cu dispreţ şi taxate drept ridicole de către toţi confraţii medici. Mesmer susţinea că obţinuse anumite rezultate în tratarea unor femei suferind de convulsii. Reuşita sa cea mai mare era că îi redase vederea unei fetiţe oarbe. Totuşi un alt medic a declarat, examinând-o, că micuţa era la fel de oarbă ca şi înainte, opinie cu care fetiţa a fost şi ea de acord. Mesmer a replicat că duşmanii se coalizaseră ca să-l distrugă şi atrăseseră copila de partea lor. Această atitudine l-a făcut şi mai ridicol. Era limpede că vienezii cei fără vocaţie mistică nu constituiau publicul potrivit pentru ideile sale, astfel că Mesmer s-a hotărât să se mute la Paris şi să o ia de la capăt.

O poveste a lui James Joyce (3)

ARABIA

North Richmond Street fiind o fundătură, era liniştită, în afară de ora cînd li se dădea drumul băieţilor de la Şcoala Fraţilor Creştini. O casă nelocuită, cu două caturi, sta în capătul unde se înfunda strada, pe un teren pătrat, despărţită de vecinele ei. Celelalte case ale străzii, conştiente de vieţile cuviincioase dinăuntrul lor, se priveau cu feţe pămîntii, imperturbabile.

Locatarul anterior al casei noastre, un preot, murise în salonul din fund. În toate odăile mocnea un aer mucegăit de cît stătuse închis, şi cămara dindărătul bucătăriei era plină cu mormane de hîrtii vechi, lepădate. Printre ele am găsit cîteva cărţi, cu copertele îmbrăcate în hîrtie si cu paginile încreţite şi jilave: Stareţul de Walter Scott, Comunicantul cucernic şi Memoriile lui Vidocq. Îmi plăcea aceasta din urmă fiindcă paginile îi erau galbene, în grădina părăginită din spatele casei se înălţa în mijloc un măr si mai creşteau cîteva tufişuri răzleţe: sub unul din ele am găsit pompa de bicicletă, ruginită, a ultimului locatar. Fusese un preot foarte caritabil; îşi lăsase prin testament toţi banii unor instituţii, iar mobila din casă surorii sale.

Faceti-va bine (127)

Hibiscus

Denumire ştiinţifică: Hibiscus sabdariffa.

Prezentare. Hibiscusul este un arbore tropical, parte a familiei malvaceelor. În general, speciile de hibiscus sunt cunoscute şi la noi, fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. În preparate şi combinaţii medicinale, hibiscusul utilizat în mod curent, sub formă de flori, aparţine, în mod obişnuit, speciei Hibiscus sabdariffa, provenită din zona Orientului şi a Asiei. Din florile de hibiscus se obţin infuzii şi decocturi cu proprietăţi răcoritoare şi reconfortante, realizându-se o serie întreagă de băuturi. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât şi cele ale cafelei.