Subsolul
L-am văzut şi-l vedem aproape în fiecare zi. Nu-l băgăm în seamă
însă, deşi uneori trecem pe lîngă el, acolo unde zace, dar nu-i dăm atenţie; ci
este ca şi cum ar trebui să fie acolo, ca şi cum ar ţine de lumea noastră. Mă
refer la Lindgren, bătrînelul cu picioarele betegi, acela care se tîrîie pe
străzi şi în parc cu ajutorul mîinilor, pe care are nişte mănuşi de piele, iar
picioarele le are de asemeni încălţate în piele. Obrazul, cu barbă scurtă, este
marcat de o suferinţă care nu poate fi definită exact, ochii sînt mici şi
supuşi. L-am întîlnit cu toţii, îl întîlnim mereu, ne-am învăţat cu el, e ca şi
cum ar face parte din noi înşine. În trecere, strecurăm cîte un gologan în mîna
lui uzată; trebuie să trăiască şi el.