Din povestile lui Emil Garleanu (5)

Cea dintâi durere

Am crescut pe uliţa boierească a Iaşului, pe „Podul-Verde“, cum i se zicea odată, în faţa grădinii lui Mihai-Vodă Sturza şi-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe uliţa din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre şesul întins, în fundul căruia Cetăţuia se ridica deodată, ca înălţată de nişte braţe uriaşe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcaţi totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduţi în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbiţele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, „la deal“. 

Din povestile Agathei Christie (1)

Trotuarul pătat cu sânge

— E curios, spuse Joyce Lemprière, dar nu-mi prea place să vă relatez povestea mea. S-a întâmplat demult, mai exact acum cinci ani, dar m-a obsedat tot timpul de atunci. Partea frumoasă, liniştită de deasupra şi cea ascunsă, macabră de dedesubt. Şi lucru ciudat e că schiţa pe care am pictat-o atunci s-a îmbibat de aceeaşi atmosferă. Când te uiţi prima dată la ea, e doar o schiţă neterminată a unei străzi în pantă din Cornwall, luminată de razele soarelui. Dar, dacă te uiţi mai mult timp, ceva sinistru se strecoară în ea. N-am vândut-o, dar nici nu mă uit vreodată la ea. Se află în colţul studioului, cu faţa la perete.

Un reportaj important

Surpătura

A fost trezit de soneria telefonului. Era directorul ziarului.

— Luaţi maşina şi plecaţi imediat, i-a spus. In Valle Ortica s-a ivit o mare surpătura... Valle Ortica, exact, aproape de Goro... Un sat a fost acoperit, trebuie să fie şi victime... Veţi vedea la faţa locului. Nu pierdeţi timpul. Şi aveţi grijă!

Era pentru prima oară când i se încredinţa un reportaj important, şi răspunderea îl îngri­jora. Cu toate acestea, socotind că dispunea de timpul necesar, se linişti. Erau cam două sute de kilometri de şosea, în trei ore avea să ajungă. Îi rămânea întreaga după-amiază pentru investigaţie şi pentru a-şi redacta „materialul". Un reportaj comod, se gândi; se va descurca onorabil, ce mai.

Aventurile lui Cepelică (19)

Tînărul duce Mandarină şi sticla galbenă

In timp ce contesele umblau în căutare de aventuri vînătoreşti, la castel rămăseseră stăpîni absoluţi baronul Portocală şi ducele Mandarină. Erau singuri singurei în tot castelul, în afară de slujitori, bineînţeles.

Tînărul duce fu primul căruia i se urî cu atîta singurătate şi, potrivit obiceiului său se cocoţă pe marginea ferestrei, ameninţînd că se aruncă în gol şi îşi zdrobeşte creierii dacă... dar din păcate nu era nimeni care să ia în seamă acest tragic „dacă”...

„Ciudat – se gîndi el scobindu-se cu degetul în nas – ar fi trebuit demult să se înfiinţeze cineva aici. De ce nu dă nimeni niciun semn de viaţă? Poate că n-am ţipat destul de tare?"

Mici intamplari cu animale (82)

Catalepsie

O credinţă străveche atribuie şerpilor puterea de a „fascina" victima prin privirea fixă, rigidă, a ochilor. Oamenii de ştiinţă, care au cercetat existenţa acestei puteri, o contestă, o neagă chiar. Într-adevăr, şarpele priveşte fix, rigid, din cauza mobi­lităţii foarte reduse a ochilor şi a lipsei de pleoape, care i-ar putea modifica expresia ochilor. Dar această privire caracte­ristică şerpilor e una involuntară, şarpele nu priveşte aşa în scopul de a „fascina", de a-şi imobiliza prada, ci fiindcă nu poate privi altfel. Ceea ce a dus la credinţa populară este comportarea unor animale mici — şoareci, broaşte, şopîrle etc. — care se văd deodată în faţa groaznicului duş­man, a şarpelui. Uneori rămîn încremenite şi sunt o pradă uşoară. Cauza nu e o putere care ar emana din privirea şarpe­lui, ci rezidă în şocul nervos produs de marea spaimă din organismul viitoarei victime. Catalepsia, adică starea de paralizie pro­dusă de o spaimă mare, apare la animalele mici îngro­zite de un şarpe din nemijlocita lor apropiere. Nenumărate observaţii şi experimentări au dovedit aceasta. Iată cîteva ob­servări personale din lumea vînatului.

Manipularea bananei

Faceti-va bine (153)

Leurda

Denumirea ştiinţifică: Allium ursinum.

Denumire populară: usturoiţă.

Prezentare. Leurda este o plantă erbacee cu miros şi gust de usturoi. Face parte din familia liliaceelor. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1,50 metri. În pământ, leurda are un bulb ovoidal, format din solzi groşi, asemănători căţeilor de usturoi. Tulpina este însoţită de două frunze. Leurda înfloreşte în aprilie şi mai, rareori şi în iunie. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă, ce cuprinde între cinci şi 20 de flori de un alb strălucitor. Fructul este o capsulă. Leurda poate înlocui usturoiul şi poate fi conservată. Creşte în toate zonele României. Din punct de vedere medicinal, importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie.

Întrebuinţări. Leurda are virtuţi antiscorbutice, depurative, diuretice, tonificatoare. Este recomandată în avitaminoze. Este şi un agent eficient de curăţire a organismului, a tractului gastro-intestinal şi nu numai, în reglarea activităţii rinichiului, precum şi în activarea şi reactivarea activităţii intestinale.

Un proiect pe termen lung

Mergand cu bicicleta am avut ocazia sa ma minunez de felul in care este organizata treaba aici. Nu exagerez, dar sunt sute de kilometri de piste de biciclete care strabat campurile si padurile din jurul Hanovrei. Poti ajunge oriunde vrei cu bicicleta, fara sa ai de-a face cu masinile. Doar din loc in loc, cand nu e alta cale, pista se intersecteaza cu cate o sosea. Acolo ai semafor actionat manual. Pui mana pe un senzor, se lumineaza si apare scris  "Signal kommt", astepti cateva secunde  si ai verde. 

Bicicleta

In sfarsit, saptamana trecuta mi-am luat bicicleta. Lucrul asta nu e deloc simplu aici, in Hanovra, cu toate ca sunt zeci de magazine cu fel de fel de biciclete, ale caror preturi merg de la 200 si pana la 3000 de euro. Nu e simplu tocmai pentru ca dintr-o asemenea varietate de specii  e cu adevarat dificil sa alegi una. Nu e ca pe vremea adolescentei mele, cand te duceai la magazinul universal si, daca aveai noroc sau pile, gaseai acolo o semicursiera Sputnik. O luai, ajustai seaua, o incalecai si te duceai in lumea ta. Acum e nebunie, ce sa mai discutam. Am rugat un tip din magazin sa-mi aleaga el bicicleta potrivita si ce sa vezi, m-a dus direct la una de la firma BOCAS, pe care scrie ca rezista la greutati de pana la 170 de kile. 

Cinci minute cu Asimov

Simţul tăinuit

Acordurile cadenţate ale unui vals de Strauss umpleau odaia. Melodia creştea şi descreştea în intensitate sub degetele sensibile ale lui Lincoln Fields; pe sub pleoapele pe jumătate coborâte, pianistul aproape că putea zări perechi rotindu-se pe parchetul lustruit al unei săli de bal.

Muzica îl afectase întotdeauna în felul acela. Îi copleşea mintea cu vise de pură frumuseţe, transformându-i camera într-un paradis sonor. Mâinile sale alunecară peste clape în ultimele înlănţuiri minunate de acorduri, apoi se opriră, pline de regret.

O cerere necugetata

Legenda acului albinei

Atunci când Dumnezeu a făcut lumea, a dat fiecărei vieţuitoare câte o armă de apărare: unora le-a dat dinţi ascuţiţi, altora le-a dat gheare. Albinei i-a dat doar un ac mititel şi i-a zis:
- Cu acest ac vei birui toţi duşmanii. Când îi vei înţepa, carnea se va umfla în jurul înţepăturii şi îi va ustura.
Albina însă nu s-a mulţumit cu ce i-a dat Dumnezeu şi i-a zis acestuia:
- Doamne, arma pe care mi-ai dat-o este prea mică. Dă-mi şi puterea să-l omor pe cel pe care îl voi înţepa!
Văzând răutatea albinei, Dumnezeu s-a supărat şi a spus:
- Mierea ta să fie dulce, iar din ceara ta să se facă lumânări care să lumineze bisericile la sfânta slujbă. Insă, pentru că eşti atât de rea, când vei înţepa pe cineva cu acul, să mori tu, nu cel înţepat!

Culeasă de Rodica Birău

Ciorba vietii(3)

Asa cum am promis, azi voi dezvalui reteta, mai bine zis ritualul care trebuie executat atunci cand se lucreaza minunata ciorba a vietii - panaceu care va ramane in istorie sub numele de "Stradivarius al ciorbelor". Iata:

Prima zi

Se pun in oala exact 9 litri de apa. Oala se pune pe foc mic si inauntru se baga feliile de os si celelalte bucati, asezate circular dupa regula 2-2-1-1. 

Lucruri stranii

Mici intamplari cu animale (81)

Puricii iepurilor

Vînătorii tineri, fără experienţă, de obicei păţesc un lucru neplăcut după ce îşi împuşcă vulpea. Încîntaţi că au avut parte de aşa succes, aşază degrabă în raniţă vulpea sau pielea de vulpe şi abia aşteaptă să se plimbe spre casă pe străzile ora­şului, cu coada vulpii scoasă la vedere. În curînd îi vezi pe aceşti vînători tineri făcînd gesturi ciudate. Mişcă din umeri, se scarpină în dreapta, se scarpină în stînga, dar mai ales dau cu mîinile pe după cap. Într-un tîrziu observă că s-au umplut de purici. Cîţi purici roşii a avut vulpea (şi a avut din belşug), toţi s-au mutat dincoace. Au fugit de pe trupul care se răcea şi au dat de bine.

Faceti-va bine (152)

Lemnul dulce

Denumire ştiinţifică: Glycyrrhiza glabra.

Denumire populară: iarbă dulce, iarbă tare, rădăcină dulce, firuţă.

Prezentare. Lemnul dulce creşte sub forma unei tufe, fiind o plantă perenă, cu o înălţime de până la 1,50 metri. Subarbust, lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii, iar florile, de culoare albastru-violet, au dimensiuni reduse. Fructele au o conformaţie de spin şi au pe ele perişori. Pentru uz medicinal se culeg şi se utilizează rădăcinile secundare şi rizomii laterali. 

Din poveştile lui Bănică, spuse de Fănuş Neagu(2)

TÂRZIU, CÂND ZĂPEZILE SUNT ALBASTRE

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.

Era februarie, ninsese o zi şi o noapte — acum zăpezile acopereau geamul până la două palme distanţă de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie — Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară, la aer. Soba frigea — ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină — şi undeva, într-o spărtură a peretelui cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.

Aventurile lui Cepelică (18)

Descrierea unui trenuleţ nemaipomenit

Ca să se întoarcă la castel, Cireşel şi Cepelică trebuiră să ia trenul. O, dar despre trenul acesta nu v-am povestit încă nimic. Ce mai încoace şi-ncolo, era un tren nemaipomenit, vă rog să mă credeţi! Avea un singur va­gon şi toate locurile erau lîngă ferestre, aşa că nimeni nu era nevoit să se ia la harţă, pentru ca să poată admira priveliştea pe geam. Pentru copii, vă puteţi închipui, era a opta minune a lumii. Dar trenul era în acelaşi timp o minune pentru oamenii graşi, deoarece compartimentele erau căptuşite cu nişte perne de puf speciale, de care cei pîntecoşi îşi propteau burţile ca să poată călători nestînjeniţi.

Cireşel şi Cepelică tocmai se pregăteau să se urce în tren, cînd auziră glasul lui Fasole.

Jucarii

Uite ce le da unora prin minte:

Un test

Pentru cei interesati, iata un test care, daca o sa-l faceti, o sa va ajute sa aflati lucruri interesante despre voi insiva. Urc azi testul si peste cateva zile o sa urc si interpretarea. Uite:

Gindiţi-vă care este afirmaţia care vi se pare valabilă cel mai adesea în cazul vostru (daca niciuna nu vi se potriveşte, nu încercuiţi nicio literă):

 1. Cînd este vorba, in lipsa unui GPS, de interpretarea unei hărţi sau de căutatul într-un ghid al străzilor:

            a. aveţi dificultăţi şi cel mai adesea cereţi sprijinul altcuiva

            b. vă întoarceţi spre direcţia de mers

            c. nu aveţi niciun fel de dificultăţi în interpretarea hărţilor sau a ghidurilor străzilor

Intrezariri