Lemnul dulce
Denumire ştiinţifică: Glycyrrhiza glabra.
Denumire populară: iarbă dulce,
iarbă tare, rădăcină dulce, firuţă.
Prezentare. Lemnul dulce creşte
sub forma unei tufe, fiind o plantă perenă, cu o înălţime de până la 1,50
metri. Subarbust, lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Frunzele
sunt dispuse perechi în jurul tulpinii, iar florile, de culoare albastru-violet,
au dimensiuni reduse. Fructele au o conformaţie de spin şi au pe ele perişori. Pentru
uz medicinal se culeg şi se utilizează rădăcinile secundare şi rizomii laterali.
Substanţe active importante: zaharuri, manitol, vitamine din grupa B, acid glabric, acid glicirhizinic,
glicirizină, amidon dulce (circa 30%), ulei răşinos (15%).
Întrebuinţări. Preparatele de lemn
dulce sunt laxative, expectorante, antiinflamatoare, diuretice, sedative,
fluidifiante (în cazul secreţiilor bronşice). Acţionează, de asemenea, şi
asupra inflamaţiilor articulaţiilor. Preparatele de lemn dulce au efecte
estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Efecte benefice ale
preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat şi în cazul inflamaţiilor gastrice
(combat gastrita hiperacidă), fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul
gastro-intestinal. În mod obişnuit, preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni
precum ulcerul gastric, traheita, faringita, bronşita, calculii renali şi
biliari, dismenoreea, artrita.
Lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de
ulcer gastric, în gastrite. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un
preparat special de lemn dulce, o poţiune, considerată a fi forma cea mai
eficientă. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. În
general, folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui
– pot provoca hipertensiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu