Un alt SF al lui Vasil Raikov

Cristalele vorbitoare

Doctorul Luns stătea aplecat deasupra biroului vechi şi scria. Avea un păr cărunt şi rar, care se străduia zadarnic sa-i ascundă creştetul chel. Umerii lui slabi şi aduşi, înfăşuraţi într-un halat ponosit, trădau neputinţă şi o oboseală neîndurătoare. Degetele mîinii subţiri erau descărnate, cu falangele mari şi cu multe pete galbene de pe urma arsurilor cu acid azotic. Aceste degete mişcau nervos creionul pe foaia albă, acoperind-o cu lungi coloane de cifre strîmbe.

Nu încetă să scrie nici cînd auzi scîrţîitul prelung al uşii de la intrare. Trase doar cu urechea. Zgomotul cuiva care-şi scotea trendul şi nişte paşi energici, binecunoscuţi, îl liniştiră cu totul. Nu se întoarse nici atunci cînd peste umărul lui apăru capul ciufulit al lui Jack. Tînărul se trase însă repede înapoi, se aşeză pe un scaun de lîngă fereastră şi-l aşteptă să termine de scris.

O "Poveste din imprejurimi" a lui Gabriel Marineasa

I.

Vecinul a stins lumina de câteva minute. Până dimineaţă mai e. În jur, o grămadă de lucruri care prea aşteaptă să scriu despre ele. O ladă de gunoi cu conţinut calculat. Un sac de dormit pătat cu sânge, un bătător de covoare, un pulovăr alb de var, un arc, geamuri vopsite pe margini, fotoliul cu iz de început de secol în care peste un ceas voi fi adormit, un miros de compot de caise rătăcit inexplicabil în camera asta proaspăt zugrăvită unde paşii se imprimă în praful de pe jos. Excursia a început duminică, spune povestea. Din cei cinci care stau la masă nu mă ascultă nici unul, iar eu mă gândesc că probabil se simte că n-am chef să repet toate astea. Zi mai departe, am auzit. Le lipseşte puţin zumzăitul. Oameni răi, oameni proşti, oameni care se ceartă, bani, mai spun eu.

Faceti-va bine (250)

Răchitanul

Denumire ştiinţifică: Lythrum salicarial

Denumiri populare: floarea zânei, lemnuşcă.

Prezentare. Aparţinând familiei litraceelor, răchitanul este o specie de erbacee perenă. Înălţimea sa, ca erbacee, este impresionantă – peste 2,50 metri. Are un rizom lemnificat, tulpină puternică, muchiată, frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. Răchitanul înfloreşte pe toată perioada verii, precum şi în septembrie. 

Mici intamplari cu animale (144)

În peţit

Pe pădurarul Ilie l-am găsit la cantonul lui dintr-o poieniţă a pădurii. Ne-am bucurat, cei doi vînători, fiindcă ieşiserăm la mistreţi, iar omul ne era totdeauna de ajutor bun. Cunoştea umblările jivinelor şi era puşcaş de seamă.

Bătea la loc nişte scînduri smulse din ulucii împrejmuirii.

—  Te-au călcat hoţii, bade Ilie? — glumii văzînd gar­dul spart.

—  Ba. Am avut astă-noapte peţitor.

Somnul de veci (10)

ZECE

Bijutierul evreu slab şi cu ochi negri, care vindea marfă în rate, stătea în picioare la intrare, în aceeaşi poziţie ca în după-amiaza trecută. Mi-a aruncat din nou o privire înţelegătoare când am intrat. Magazinul lui Geiger arăta neschimbat. Aceeaşi lampă strălucea pe măsuţa din colţ şi aceeaşi blondă, în nuanţa cenuşii, în aceeaşi rochie neagră, ca din piele de căprioară, se sculă din dosul măsuţei şi înaintă spre mine cu acelaşi zâmbet prudent pe faţă.

— Ce...! spuse ea şi se opri.

Degetele cu unghii argintii tresăriră de-a lungul trupului. În surâsul ei exista o nuanţă de sforţare. Nu mai zâmbea. Rânjea. Îşi închipuia doar că zâmbeşte.

— M-am întors, am zis cu un aer distant, şi-am scuturat ţigara. E aici domnul Geiger?

— Mă tem... mă tem că nu. Nu-i aici... mă tem că nu. Să vedem... ce doriţi?

Din povestile lui Cezar Petrescu (3)

Drum spre oraşul străin

Scrisoarea sfârşea cu o chemare:

„Vino. E un oraş încântător. Sunt sigur că o să te prindă farmecul străzilor noastre, cu nume de voievozi şi de ctitori. Un oraş pitoresc, cu oameni pitoreşti.

În sfârşit, voi avea prilejul să-ţi prezint faimoasa poamă rea a familiei, despre care ţi-am povestit cu atâta admiraţie chiar în seara când ne-am cunoscut. Îţi aminteşti? Unchiu-meu, scandaloasa celebritate a ţinutului, fostul sublocotenent care şi-a pălmuit colonelul, a fost reformat şi trimis la temniţă, pe urmă a străbătut în pas gimnastic cinci continente, în aventuri fabuloase - când nabab şi când hamal, pentru ca după treizeci de ani să se întoarcă în urbea natală şi ca un Candide cuminţit, să-şi cultive grădina. Ai să-l cunoşti la el acasă. În bizarul lui muzeu exotic cu panoplii de arme javanese şi boomeranguri Australiene, piei de panteră şi coarne de ren.

  

Faceti-va bine (249)

Răchita roşie

Denumire ştiinţifică: Salix purpurea.

Denumire populară: răchită, roşioară.

Prezentare. Răchita roşie este un arbore pitic (sau o tufă mai dezvoltată), a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Face parte din familia salicaceelor. Frunzele sunt lanceolate, cu mici crestături pe margini. Florile au forma unor amenţi (mâţişori) mici, aurii, care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Răchita roşie creşte în locuri umede, în preajma apelor, în lunci şi zăvoaie, pe malul apelor curgătoare, dar şi pe locuri pietroase. Este uşor de identificat după culoarea galben spre roşu sau chiar roşie a ramurilor tinere. Răchita roşie se găseşte în flora spontană, dar se poate şi cultiva, pentru utilităţi meşteşugăreşti (împletituri). 

Din spatele portii negre (4)

Noapte de argint

De câteva nopţi, miraculoase prin senină­tate şi profunzime, păzeşte soarele alb al lunii, până-n zori, cristalul eternităţii. Puş­căria, unde te întorci, cu zidurile ei albe, în­cremeneşte în sideful argintat al luminii, pare o vastă expoziţie de ireală pictură. Clopot­niţa, biserica, spitalul, celulele, poarta, gar­durile, sentinelele din curte, copleşite de cu­loare metalică; dovlecii albi, culcaţi pe burtă şi comunicând între dânşii prin vinele pleşuvite de foile mari ale tulpinilor târâtoare, ca prin nişte tuburi de transfuziune; totul, şi porumbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aci zugrăvit, aci sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător ca un vis.

Şi visul durează noaptea întreagă, în timpul mutării lente a lunii pe curba tăriei. Şi, închis în sânul acestui splendid mister, in­spirator de intuiţii şi dăruitor de siguranţe secrete, omul, fericit că vede şi cunoaşte, se înfrăţeşte pe deasupra duşmăniei şi ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întotdeauna mai curat şi mai frumos în conştiinţa uneori ge­nială şi câteodată dumnezeiască a lumii.

Din povestile lui Woody Allen(4)

O companie numită Foster-Miller a produs, de exemplu, nu cu mult timp în urmă, un material cu proprietăți conductibile: fiecare fibră poate transmite curent electric… astfel că, într-o bună zi, americanii… vor putea să-și reîncarce telefoanele mobile cu ajutorul tricourilor polo… îmbrăcămintea cu Abilități Tehnologice… a dezvoltat (o vestă care ascunde)… un „sistem de hidratare” și un buzunar dorsal pentru o sticlă cu apă, cu un pai care trece prin gulerul vestei înspre gura purtătorului.

La mere cu Cehov

La mere  

Între Pontul Euxin şi Marea Albă, sub gradul cores­punzător de longitudine şi de latitudine, locuieşte de mult, pe cernoziomul lui, moşierul Trifon Semionovici. Numele de familie al lui Trifon Semionovici e lung, ca, bunăoară, cuvântul „inadmisibilitate” şi se trage dintr-un cuvânt latinesc foarte răsunător, care însemnează una dintre cele mai răspândite virtuţi ome­neşti. Numărul de desiatine ale cernoziomului este de 3.000. Moşia este ipotecată şi scoasă în vânzare, şi aceasta datorită simplului fapt că moşia e moşie şi mo­şierul – moşier. 

Happy family

In timpul plimbarii prin pavilionul din gradina Keukenhof, eu unul am tot facut poze. In multe dintre ele m-am straduit s-o prind pe Maria in asa fel incat sa i se vada chipul si, in rest, cat mai mult din ambianta. Asa se face ca la un moment dat, vrand sa prind restaurantul cu lumea asezata pe la mese, mi-a iesit in poza o familie imbracata, sa zicem, fistichiu.

Pavilionul artistilor

In parcul Keukenhof exista un pavilion foarte mare, in interiorul caruia au loc tot felul de evenimente. Gasesti acolo un restaurant si diverse spatii care se amenajeaza in functie de evenimentul care se desfasoara. Cand am ajuns noi, am dat peste o expozitie de arte plastice in cadrul careia artistii nu numai ca-si expuneau creatiile, dar se si puneau la lucru, asa incat puteai sa-i urmaresti pictand ori confectionand obiecte decorative. Maria, care are un deosebit simt artistic, s-a tot invartit printre ei si, la sfarsit, ne-a spus care i-a placut cel mai mult. Eu, nepricepandu-ma la arta si artisti, m-am limitat la a face poze. Urc aici cateva imagini in care artistii pot fi vazuti in atelierele lor ad-hoc. Uite:

In casa bunicilor (7)

Şi l-a pus bunica la treabă

Parcă a intrat fată în casă la bunica. Numai pestelca îi lipseşte, că încolo-i ca o „proastă de la ţară”.

— Pune-un lemn în sobă.

Deprins cu mâinile bunicii, lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. Soba râde cu gura până la urechi, şi lemnul zâmbeşte cu jarul, înainte de-a izbucni în flăcări.

— Închide bine gura sobei, — se stropşeşte bunica.

L-a dus în odaia de lângă etac. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. Acolo a copilărit şi tata. Într-o parte, păretele cu vis­colul; în cealaltă, uşa etacului bunicilor; şi la mijloc, nepotul în capcană.

Chiar lângă sobă, în jurul unei măsuţe rotunde, două fotolii cu pernuţe pe spetează şi taburete la picioare joacă tabinet.

Faceti-va bine (248)

Pufuliţa

Denumire ştiinţifică: Epilobium hirsutum.

Denumire populară: pufuliţa păroasă.

Prezentare. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor, care se remarcă printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. 

Mici intamplari cu animale (143)

Cum se înfoaie dropioiul

Pe întinsul Bărăganului, spre sfîrşitul lui aprilie, omul de la munte care a ieşit pentru prima dată în şesul fără hotar vede cu uimire că frumuseţile peisajului rivalizează cu cele ale muntelui său drag. În jocul de culori apare deodată ceva nou, straniu. Să fie oare petic de zăpadă uitat de iarnă în cîrca unui muşuroi? Nu se poate. Să fie tufuşoară de porum­bei înflorită alb în mijlocul holdei tinere? De asemenea e cu neputinţă. „Dropioi înfoiat", şopteşte mentorul. Cum ar fi dropioi, pasăre, cînd nu i se mai vede nici cap, nici coadă, trup, aripi, gît? Un ghem enorm, ca o căpicioară, cu contururi care se schimbă încet, dezvelind tot mai mult albul străluci­tor, cu pată mare albăstruie, cu puţin ruginiu, adunîndu-se apoi pînă nu mai rămîne decît ruginiul, care se pierde în îm­prejurime. Să nu fi fost oare încă o înşelare a mirajului, care i-a vrăjit întins de apă azurie, copaci, şi care s-a topit apoi în linia îndepărtată a orizontului ? Vietate e totuşi — vînătorul localnic ştie — dropioi e. Iată că se mişcă încet, în zvîcniri, în tremurări, iată că apare alb, tot mai mult alb şi s-a refăcut arătarea de mai înainte.

Din povestile lui O. Henry (19)

Comoara îngropată

   Sunt multe feluri de proşti. Ei, dar n-aţi vrea să staţi li­niştiţi pînă li se va face celor în cauză o invitaţie specială să se ridice în picioare? 

    Eu unul am fost prost în toate felurile, cu excepţia unuia singur. Mi-am cheltuit moştenirea, am simulat căs­nicia, am jucat pocker, tenis de cîmp, am participat la pariuri ilegale — am terminat repede banii prin diverse metode. Un singur rol de măscărici n-am jucat, însă: cel de Căutător de Comori Îngropate. Puţini sunt cuprinşi de furia asta grozavă. Dintre toţi adepţii închipuiţi ai urme­lor Regelui Midas, niciunul n-a găsit o promisiune mai ademenitoare în căutarea sa.

Adevarata Friptura de Miel la Cuptor

M-am gandit sa dezvalui astazi o reteta atat de bine pastrata, incat este cunoscuta doar de cativa oameni pe tot intinsul globului. Cum am pus mana pe ea? Poate o sa povestesc odata si asta. Pana una alta, o urc aici si sper sa o citeasca multa lume, inainte ca un anumit domn, al carui nume incepe cu initiala S si care nu are interes ca ea sa fie cunoscuta, sa-mi arunce in aer blogul.

Aceasta reteta se numeste, simplu: "Adevarata Friptura de Miel la Cuptor".  Uite-o:

Povestiri dupa piesele lui Shakespeare (4)

Mult zgomot pentru nimic

Trăiau odată într-un palat din Messina două nobile tinere, Hero şi Beatrice. Hero era fiica şi Beatrice nepoata lui Leonato, guver­natorul Messinei.

Beatrice avea o fire mai vioaie, şi cu sprinţarele ei vobe de duh îi plăcea să o înveselească pe verişoara Hero, mai potolită decât ea. Orice s-ar fi întâmplat, puteai fi încredinţat că Beatrice cea cu inima uşoară va găsi un prilej de a petrece.

In casa bunicilor (6)

La castel în poarta oare cine bate?

 — Eu sunt, bunicule, eu...

Soneria parcă s-a dus hăt departe, ca o vorbă trecută din gură în gură, din strajă în strajă, până să ajungă tocmai în fundul cetăţii.

Apoi a nins mult şi bine asupra nepotului cu geamantanul, cu geanta şi cu inima, învechindu-i aşteptarea, moşnegindu-l.

Nu-i târziu — acasă, nici nu s-ar fi pus la masă, — dar parcă-i miezul nopţii. Ţipenie de om. În brazi, ciorile vorbesc răguşit în­tr-un fel de ţigănească, făcându-şi semne negre. Câinii nu mai la­tră. Ninsoarea fâlfâie şi tremură. Vântul şi-ascultă glasurile când de lup şi când de cucuvaie.

O poezie veche japoneza

Cocorul albastru

Din văzduh şi lumină,

Tainic s-a plăsmuit

Cocorul albastru

Ce nu poposeşte nicăieri.

L-am văzut plutind

Şi m-am înfiorat

Tremurând sub pala de vânt

A chemării vrăjite.