Chestiunea torționarilor comuniști

Un subiect fierbinte, zilele astea, este cel al foştilor torţionari din puşcăriile comuniste. Am văzut un subom bătrân numit Vișinescu, abia târându-şi picioarele, dar sărind să-l lovească pe reporterul care îl întreba dacă-i pare rău pentru ce-a făcut. Acum a apărut şi un oarecare Ficioru, care a omorât sau a aprobat omorârea a peste 100 de oameni şi care îşi tortura victimele bătându-le cu bâte şi ghioage. Acest rebut uman a avut tupeul să pretindă că deţinuţii au murit de bătrânețe. 

Alegeri in Germania

Duminica, in Germania sunt alegeri legislative. Toate orasele sunt impanzite cu afisele candidatilor, pe care contracandidatii, pe alocuri, le mazgalesc in mod pueril, facandu-le mustati sau ochelari. Numai verzii au pus niste panouri oribile in care se vede Angela Merkel ca un fel de cotoroanta gheboasa, razand sininstru cu mana la gura, alaturi de partenerul ei de coalitie. M-am oprit alaltaieri si am facut o poza cu panoul asta. Am vazut eu ca se uitau unii la mine cam mirati, dar nu i-am bagat in seama. A doua zi, panoul nu mai era acolo. 

Două povești ale lui Delavrancea

Bunicul

 Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.

     Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile cari cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scărpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.

      Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi si grei.

Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.

Cine trânti poarta?

Din povestile lui O. Henry (22)

Pragmatism superior 
    Căutarea înţelepciunii a ajuns o problemă de mare im­portanţă. Anticii sunt discreditaţi. Plato e plat; Aristotel se clatină; Marc Aureliu se bălăbăne; Esop şi-a vîndut drepturile de autor în Indiana; Solomon e prea solemn; iar din Epictet nu iese nicio picătură.

     S-a demonstrat că furnica, insecta care ani de-a rîndul a servit drept model de inteligenţă şi hărnicie în ma­nualele şcolare, este de fapt redusă mintal, senilă şi risi­pitoare — de timp şi de efort. În zilele noastre oamenii huiduie cucuvaia. Convenţiile au abandonat cultura şi au adoptat magia. Bărbile colilii aduc dovezi zdrobitoare în sprijinul patentului pentru regenerarea părului, vîndut de o mulţime de negustori. În almanahurile publicate de diverse cotidiene se strecoară erori tipografice. Profesorii universitari au devenit...

Personajele Patriciei Piccinini

Trei milenii de umor (26)

Un tînăr ziarist, disperat că şeful său nu este mulţumit de materialele aduse de el în ultima săptămînă, caută un interviu senzaţional, care să facă vîlvă şi să-l reabiliteze. Reuşeşte să stea de vorbă cu un dresor de purici, care a obţinut succese răsunătoare cu „elevii" săi. Încasările acestuia erau substanţiale.

—     Ce veţi face, a întrebat tînărul ziarist, dacă deveniţi mi­lionar.

—    O! s-a luminat chipul dresorului. Fiecare purice va avea propriul său cîine!

Somnul de veci (28)

DOUĂZECI ŞI OPT

Garajul de alături era întunecat. Am traversat aleea cu pietriş şi un petec din peluza îmbibată cu apă. Pe drum se scurgeau râuleţe. Se adunau într-un şanţ departe, peste drum. N-aveam pălărie. Trebuie să-mi fi căzut în garaj. Canino nu-şi mai bătuse capul să mi-o înapoieze. Îşi închipuise că n-am să mai am nevoie de ea. 

Jobenul lui Basescu

Am urmarit ieri interviul acordat de Victor Ponta postului de televiziune B1Tv. Cea care i-a pus intrebarile a fost Madalina Puscalau, o persoana care s-a aratat mai iscusita si mai curajoasa decat Ion Cristoiu. In precedentul interviu, Cristoiu a fost mai mult decat jalnic, incat parca imi venea sa cred ca a fost platit ca sa nu-l incomodeze nicicum pe Plagiatorul Dedublat. Madalina Puscalau insa a facut exact ceea ce trebuie intr-un interviu cu un personaj public: i-a pus intrebari delicate si, mai cu seama, atunci cand Ponta raspundea batand campii, l-a tot readus la subiect. 

Micul print (2)

          Aşa am trăit eu, stingher, fără să am cu cine sta într-adevăr de vorbă, până când, o dată, acum şase ani, am rămas în pană în pustiul Sahara. Mi se stricase ceva la motor. Şi cum nu luasem cu mine nici mecanic, nici călători, mă pregăteam să-ncerc de unul singur să duc la bun sfârşit o reparaţie anevoiasă. Era pentru mine o chestiune de viaţă şi de moarte. Apă de băut, abia dacă aveam pentru o săptămână.

Un cantecel

Vai, vai
Oh, oh 
Hai, hai,
Noch, noch

Mai, mai
Cioc, cioc
Stai, stai,
Poc, poc.

Faceti-va bine (283)

Silurul

Denumire ştiinţifică: Euphrasia officinalis.

Prezentare. Silurul este o micuţă erbacee, aparţinând familiei scrofulariaceelor.  Frunzele silurului sunt mărunte şi dinţate, iar florile, de culori diferite – violacee, liliachii, albe – se grupează în nişte inflorescenţe sub formă de spic, situate în vârful plantei. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei.

Substanţe active importante: aneubină – un compus specific, tanin, răşină aromatică.

Întrebuinţări. Infuzia, decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente, sedative, antiinflamatoare, antimicrobiene. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite, faringite, stomatite, afte, afecţiuni oftalmologice (blefarite, conjunctivite).

Mici intamplari cu animale (161)

La cetatea viezurilor

În vîrful dealului viilor, bătrînii au săpat pivniţe în pă­mînt, în care îsi aşezau rodul. Acum sînt părăsite, în parte năruite, aşa încît nu mai servesc decît drept „cetăţi" ale genera­ţiilor de viezuri, de un lung şir de ani. În multe toamne am stat aici la pîndă pe lună bună şi am împuşcat de cîteva ori viezuri cu blană frumoasă şi sub ea cu grăsime de un deget.

O poveste a lui Voltaire (14)

Dansul

Setoc trebuia să se ducă, cu treburile lui negustoreşti, în insula Serendib. Dar prima lună a căsătoriei care este, după cum se ştie, luna de miere, nu-i îngăduia nici s-o părăsească pe nevastă-sa, nici să creadă că ar putea vreodată s-o părăsească. Îl rugă aşadar pe prietenul său Zadig să se ducă în locul lui. „Vai! îşi spuse Zadig; acum am să fiu şi mai departe de Astarte! Dar trebuie să-mi slujesc binefăcătorii.“ Aşa vorbi, plânse şi plecă.

Somnul de veci (27)

DOUĂZECI ŞI ŞAPTE

      Se părea că e o femeie de faţă, şi stătea lângă o lampă, unde era locul ei, într-o lumină avantajoasă. Pe faţa mea strălucea puternic o altă lumină, aşa c-am închis din nou ochii şi-am încercat s-o privesc printre gene. Era atât de platinată încât părul îi sclipea ca o fructieră de argint. Purta o rochie trico­tată, cu guler alb şi lat. Răsfrânt. La picioare avea o poşetă lucioasă şi cu colţuri ascuţite. Fuma, iar alături de cotul ei se găsea un pahar înalt cu un lichid pal şi chihlimbariu.

Micul print (1)

Lui Léon Werth   

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înşirate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.) Aşa că fac următoarea îndreptare:

                                                                                     Lui Léon Werth pe când era băieţel

In casa bunicilor (26-final)

Dialog

Fraţii s-au săturat să fie doi.

Mama s-a săturat să n-aibă trei.

E ultimul somn în casa bunicilor. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. Bunica i-a dat o petică, punându-l să-l şteargă de colb. Apoi l-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul.

— Mă rog, şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare?

— Ştiu eu, bunică?

Inca o poezie a lui Ion Gheorghe

Asezare
Cel ce stie
Tace,
Prin vremelnicie
El isi pune pace

O poveste a lui Voltaire (13)

Întâlnirea

În timp ce el era la Bassora, preoţii stelelor luaseră hotărârea să-l pedepsească. Giuvaerurile şi podoabele văduvelor tinere pe care le trimiteau să se ardă pe rug erau ale lor, după lege. Zadig, care îi păcălise aşa de cumplit, trebuia numaidecât ars. Aşadar, îl învinuiră pe Zadig că are păreri greşite despre oastea cerească; aduseră mărturie împotriva lui şi se jurară că l-au auzit spunând că stelele nu se culcă în mare. Această hulă îngrozitoare cutremură pe judecători. Fură cât pe ce să-şi rupă hainele de pe dânşii când auziră asemenea vorbe nelegiuite şi chiar şi le-ar fi rupt de-a binelea dacă Zadig ar fi avut cu ce să le plătească. Dar aşa, în durerea lor, ei se mulţumiră să-l osândească sa fie ars cu încetul. 

In casa bunicilor (25)

Desagul călătorului

De când e la bunici, nepotul trăieşte pe altă lume. Se duce la şcoală, ca şi când era acasă. Are note proaste, tot ca atunci. Când se întoarce de la şcoală, trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui. N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. Stă la fereastră, cu Blanşa lângă el, şi de acolo schimbă semne cu mama. Fraţii şi mama sunt subt sticlă. E ca la panopticum. Fraţii slabi, mama şi mai trasă decât ei, fereastra plină de flacoane, sticle, portocale, mandarine, alămii. Fraţii clipesc, scot limba şi fac schime. Apoi mama îi ia de gât, ca pe două păpuşe cu resort, şi-i închide în cutie. Rămâne mama la fereastră. Îi trimite o sărutare, îi face semn să plece că îngheaţă stând afară, şi buzele ei mute spun: „să nu..."

Un premier de carton

Cu toate ca nu merita sa scriu despre Ponta, o s-o fac, intrucat comportamentul iresponsabil al acestui individ funest pentru Romania ne-a dus in punctul in care putem avea probleme uriase. E vorba, desigur, de afacerea exploatarii de la Rosia Montana, pe care asa au manevrat-o USL si premierul de carton Ponta, incat cei de la Gabriel Resources au anuntat ca ne vor cere despagubiri de patru miliarde de dolari.