Micul print (13)

Cea de-a cincea planetă era cu totul neobişnuită. Era cea mai mică dintre toate. Cuprindea numai atâta loc cât să încapă pe ea un felinar şi un lampagiu. Micul prinţ nu izbutea să înţeleagă la ce putea fi de folos un felinar şi-un lampagiu undeva, pe cer, pe o planetă fără case şi fără locuitori. Cu toate acestea, îşi spuse:

„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totuşi mai puţin nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul şi decât beţivul. Munca lui măcar are o noimă. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se mai nască o stea sau o floare. Când îşi stinge felinarul, îşi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat folositoare de vreme ce-i frumoasă.”

Mici intamplari cu animale (169)

La o vînătoare cu goană din munţii de pe la Gheorgheni unuia dintre vînători i-a ieşit în cale o ursoaică însoţită de doi ursaci, în anul al doilea. Vînătorul, calm şi corect, n-a voit să tragă în ursă, cu toate că puii pe care îi conducea erau deja mărişori. N-a voit, dar a trebuit: cum l-a zărit, ursoaica a dat semne evidente că vrea să-l atace. Or, în asemenea cumpănă a vieţii tale alegere n-ai. A căzut îndată bătrîna, ursacii au sărit in pădure şi au dispărut.

Ponta la Biden

Ieri, Victor Ponta a fost primit la Casa Alba de vicepresedintele american Joe Biden. Nu stiu ce fel de discutii au purtat cei doi intre patru ochi, nimeni nu spune astfel de lucruri si, in cazul lui Ponta, chiar daca ne-ar povesti cu lux de amanunte ce i-a spus Biden, nu l-am crede, stiut fiind ca el minte fara incetare, cu usurinta cu care stranuta. Asa ca nu vom afla niciodata ce au discutat cei doi, exact cum nu stim ce s-a discutat la scurta intalnire Merkel - Ponta. 

Faceti-va bine (296)

Stejarul

Denumire ştiinţifică: Quercus robur.

Denumire populară: tufan.

Prezentare. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – şi foarte puternic. Face parte din familia fagaceelor. Impresionantul arbore are o coroană largă, bogată, cu frunze alterne, lobate. Scoarţa este colorată diferit, în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţişori). Stejarul înfloreşte în luna mai. Fructul este binecunoscuta ghindă. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului, din care se face decoct. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie, pulbere, tanin.

Niste poze aparute din adancuri

Maine foarte devreme plec spre Timisoara, drept pentru care in seara asta a trebuit sa-mi fac, cum se zice, bagajul. Cautand eu anumite hartii de care am nevoie, am dat peste o cutie de lemn, destul de mica, plina cu tot felul de lucrusoare din alea care starnesc nostalgia - poze, scrisorele, insigne etc. Printre ele, un mic album fotografic, cu copertele imbracate intr-un material asemanator cu panza de sac, dar avand o tesatura cu mult mai fina. Lipit pe el, un ciobanas facut din placaj si vopsit, cam cum erau diversele figurine pe care le decupam la traforaj pe cand eram pionier. Inauntru.....

Gelsomino in tara mincinosilor(16)

Bananito, ministrul regelui, în dizgraţie cade, dar ştiţi pentru care motive neroade?

Şeful gărzii nu era un nătîng, ci, dimpotrivă, un ins de o viclenie cum nu întîlneşti la orice pas.

„Omul acesta, calcula el în timp ce-l însoţea pe Bananito către palatul regal, preţuieşte tot atîta aur cîtă greutate are, ba poate chiar cîteva chintale peste. Şi întrucît casa mea de fier e destul de încăpătoare, ce noimă ar avea ca atîtea kilograme de aur să nu ni­merească în ea? De-abia ar fi să stea la răcoare şi la adăpost de şoareci. Negreşit că regele îmi va da o frumoasă răsplată pentru fapta mea."

Micul print (12)

Cea de-a patra planetă era locuită de un businessman. Omul acesta era atât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ.

- Bună ziua, spuse micul prinţ. Vi s-a stins ţigara.

- Trei şi cu doi fac cinci. Cinci şi cu şapte, doisprezece. Doisprezece şi cu trei, cincisprezece. Bună ziua. Cincisprezece şi cu şapte, douăzeci şi doi. Douăzeci şi doi şi cu şase, douăzeci şi opt. N-am timp s-o aprind. Douăzeci şi şase şi cu cinci, treizeci şi unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una.

Inalta aventură(1)

           In 1965 aparea in romana cartea lui Edmund Hillary intitulata "Inalta aventura". Scrisa in 1955, cartea relateaza ascensiunea lui Hillary din 1953 pe muntele Everest. Impreuna cu serpasul nepalez Tenzing Norgay, Edmuln Hillary a ajuns pe varf, fiind primul om care a reusit aceasta performanta.

            Prin 1975 am dat de "Inalta aventura" in biblioteca unei batrane la care locuiam in gazda. Am citit-o pe nerasuflate si, bineinteles, mi-am dorit sa urc si eu pe Everest. Visul meu nu s-a implinit, insa pasiunea mea pentru inaltimi a inflorit. Pana la sfarsitul studentiei, atacasem destule trasee nu chiar usoare din Bucegi si din Piatra Craiului. O sa povestesc despre ele, dar pana atunci, iata si povestea lui Edmund Hillary, scrisa de el insusi.

Faceti-va bine (295)

Sporiciul

Denumire ştiinţifică: Verbena officinalis.

Prezentare. Sporiciul este o erbacee mare, cu tulpina dreaptă, modelată de patru muchii, având o înălţime de circa un metru. Aparţine familiei verbenaceelor. Este o plantă medicinală comună, răspândită în zone părăsite, necultivate, pe marginea drumurilor de ţară, pe pârloage, pe terenuri înţelenite. Frunzele sunt peţiolate, opuse, cu forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Florile, de mici dimensiuni, grupate în spic, au culoare roşie sau violetă, uneori albă. Sporiciul înfloreşte cinci luni pe an, din iunie şi până în octombrie. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, extras, tinctură. 

O rețetă de la Maria

Lapte de pasăre

Mici intamplari cu animale (168)

In relatările vînătorilor de fiare mari din Africa se arată adeseori că puiul mic de elefant, sau de rinocer, rămîne încăpăţînat lîngă cadavrul mamei împuşcate şi uneori poate fi şi prins. Probabil că puiul nu-şi dă seama ce s-a întîmplat cu mama, de lîngă care nu e obişnuit să se îndepărteze. Şi vînătorii noştri povestesc despre iezi de căprioară care nu au plecat de lîngă mama lor nici cînd omul a fost lîngă victima sa. Aceşti pui însă au ţinută pasivă, rămîn lîngă mama lor moartă şi lucrul e uşor de înţeles. De gîndit îţi dau însă întîmplări ca aceea ce urmează, cu totul reală, oricît de ciudată ar părea.

Cateva clipe oprite de Elaine Mayes

Din povestile lui Haruki Murakami(4)

Omul de Gheaţă

Eu m-am căsătorit cu Omul de Gheaţă. L-am întâlnit într-un hotel de la o staţiune de schi - cel mai potrivit loc pentru a întâlni un Om de Gheaţă, aş putea spune. Stătea în holul hotelului plin de tineri gălăgioşi, retras într-un colţ, în locul cel mai depărtat de şemineu. Aşezat pe un scaun, citea liniştit o carte. Era aproape mijlo­cul zilei, însă lumina rece şi clară a dimineţii de iarnă părea că străluceşte numai asupra lui. „Uite, acela este Omul de Gheaţă", mi-a spus prietena mea cu o voce şoptită. Dar atunci habar n-aveam ce e acela un Om de Gheaţă. De fapt nici prietena mea nu ştia mai multe despre el. Ştiam doar că există o fiinţă care se numeşte Omul de Gheaţă. „Precis e făcut din gheaţă şi de aceea se numeşte Omul de Gheaţă", a spus ea cu o faţă foarte serioasă, parcă ar fi vorbit despre o fantomă sau un pacient cu o boală contagioasă. 

Marin Preda si arta abstracta

Sperietori de ciori

Am văzut zilele astea ceva foarte vesel în saloa­nele de toamnă „Apolo" de pe Calea Victoriei. Sculptură pop-art, dacă nu cumva mă înşel asupra denumirii. Era prezent mult tineret. Nu ştiu dacă aceste sperie­tori de ciori (fiindcă aşa îmi păreau acele producţiuni plastice expuse în salonul de jos, se puteau vedea şi din stradă) erau sau nu pe placul cuiva, dar mie mi-au descreţit fruntea. Groteşti, copilăresc sinistre, aceste întruchipări caraghioase, compuse din fier for­jat, măşti de gaze şi alte elemente constituind parcă probe ale unei civilizaţii arse de incendii uriaşe, ne înveselesc prin prezenţa imaginaţiei care contribuie la alcătuirea lor şi care pe această cale au, deci, ceva legătură cu arta cea mare, aşa cum a avut totdeauna caricatura în formele ei cele mai diverse. Cine nu e convins de această apropiere poate răsfoi şi găsi ase­menea viziuni într-un album de reproduceri de Bosch, Bruegel sau chiar Goya.

Faceti-va bine (294)

Splinuţa

Denumire ştiinţifică: Solidago virgaurea.

Prezentare. Splinuţa este o erbacee perenă. Face parte din familia compozitelor şi poate ajunge până la un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi păroasă, iar frunzele au forme diferite, cele mai multe fiind ovale. Florile, dispuse în ciorchine, sunt galbene. Din acest motiv, splinuţa se mai numeşte şi varga de aur. Splinuţa este o plantă meliferă. În cazul splinuţei, valoare medicinală au vârfurile înflorite. Se poate recolta şi planta întreagă. 

Gelsomino in tara mincinosilor(15)

Bananito merge la-nchisoare şi cu penelu-şi pregăteşte de mîncare

    După cum vă veţi aminti fără prea mare greutate, Bananito ieşise de dimineaţă în căutarea norocului. Nu avea niciun plan anume, ci doar o mare voinţă de a făptui ceva prin care să-şi arate bravura.

     Tocmai atunci oraşul se trezea încet-încet.

     Oamenii de la serviciul de salubritate spălau străzile cu furtunurile, glumind cu muncitorii care mergeau la lucru pe biciclete. Oricînd puteau să se aleagă, în orice clipă, cu un duş rece în spate. Era o oră veselă şi senină, iar Bananito, oprit pe trotuar, simţea cum îi înfloresc în minte  cele mai frumoase idei. Simţea pe aproape aer încărcat de miresme, ca şi cum împrejur răsăriseră pe neaşteptate, de printre pietrele oraşului, milioane de violete.

      

Raiul și Iadul ca locuri de pedeapsă

Supravieţuirea sufletului după moarte, dacă este reală, mi se pare cea mai mare pedeapsă imaginabilă, mai mare decât chinurile iadului. Nu cred că Dumnezeu ar putea inventa ceva mai înspăimântător. Pentru că nimic nu poate fi mai oribil decât să ştii că orice-ai face nu mai poţi schimba ceea ce ţi se întâmplă. De aceea este Iadul îngrozitor - nu pentru chinurile pe care le suporţi acolo, ci pentru că asta se va petrece la infinit. La fel stau lucrurile, însă, şi cu Raiul. Nu poţi trăi la infinit într-un loc unde nu există nici măcar puţin rău - o spaimă, o ameninţare, o durere, o remuşcare, ceva cât de mic care să-ţi tulbure plutirea şi fâlfăitul aripilor. Din acest punct de vedere, Raiul şi Iadul sunt totuna - două locuri unde eşti condamnat să rămâi pentru totdeauna.

Ziua cea mare(2)

Ora 8:40 - deschid compul si ma reped pe gmail. Am mai multe mesaje, dar unul singur mi se pare important: cel de la David, mailul in care ar trebui sa se afle traducerea corectata a Povestilor Mariei. Il deschid - afurisitul de comp se misca infernal de incet, si citesc:

Raul, thank you for your patience. I must apologize again and ask for a few more days. I've been drawn away from your project due to some family issues requiring me to travel. I will be back home and on track and have your edited manuscript to you over the coming weekend, by 10/21. My apologies once again.

Ziua cea mare

Astazi e ziua cea mare. Sau ar trebui sa fie. Ar trebui sa primesc un mail si in el sa se afle traducerea in engleza a Povestilor Mariei, cartea mea scumpa si draga. Ma lupt cu traducerea asta de cativa ani. Daca as fi fost un om hotarat, determinat, o aveam gata demult. Dar eu am tot lasat timpul sa treaca. Am tot amanat. M-am tot bizuit pe cunostinte, prieteni, amici si m-am ales cu praful de pe toba, ca sa zic asa. De-a lungul timpului, am scris pe blog despre toate aventurile povestilor mele. Aici se afla intreaga istorie, iar aici e ultimul capitol, petrecut in februarie. Recitesc si nu-mi vine sa cred cat pot sa fiu de naiv, de increzator in oameni.

Gândire comunistă

Zilele trecute umblam eu de colo până colo prin oceanul internetului, când, ce să vezi, am dat peste pagina de Facebook a unui primar de oraş mare. Întrucât pentru mine toţi primarii sunt acelaşi lucru, n-o să spun despre cine e vorba. În orice caz, respectivul scria pe-acolo că primăria pe care o conduce subvenţionează 50% din transportul în comun al studenţilor, cealaltă jumătate fiind suportată de facultăţi.