Adevărul despre Jeana Gheorghiu

În aceste zile, când devine evident pentru oricine că politicienii ne întorc la vremurile cuplului de tristă amintire Ion Iliescu - Adrian Năstase, mă gândesc din nou la momentul Revoluției și îmi pun întrebarea: cum a fost posibil să rămână în fruntea bucatelor exact comuniștii care au fost pioni de bază ai ceaușismului? Cum de nu a dat lumea de pământ cu ei definitiv, cum de nu au ieșit în față oameni cu vederi largi, deschiși către Europa și adversari ai uresesismului? Cum au reușit să se mențină la putere Bîrlădeanu, Dan Marțian și celelalte lighioane de care nu vreau să-mi mai amintesc? Ion Iliescu i-a luat sub pulpana lui, admit, dar cum de nu s-a trezit lumea după o vreme că suntem conduși de saurienii comuniști care nu ne îndreaptă către Europa ci către neocomunism?

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (2)

Ce atitudine au avut brătieniştii şi maniştii în perioada de creare a noului stat socialist, U.R.S.S.
Răsfoind literatura brătienistă şi manistă din acest timp, adică din anii de după primul război mondial, din anii Marii Revoluţii Ruse, ne izbim de un puhoi de invective la adresa unei ţări care îşi clădeşte o viaţă nouă. Ion I. C. Brătianu, pe care oficiosul lui Dinu Brătianu ni-l dă ca exemplu de prieten al U. R. S. S, declară la 1 Septembrie 1919: „Ceeace se uită prea mult, este primejdia imensă pe care o constitue pentru noi şi după părerea mea, pentru toată Europa, vecinătatea acestui regim bolşevist”. Şi deaceea, guvernul de sub conducerea Iui Ion I. C. Brătianu, propune lumii întregi să facă din România „zăgazul împotriva bolşevismului". Poporul român ştie astăzi foarte bine ce se ascunde în dosul unor astfel de lozinci. Ca şi „cruciada sfântă" a lui Hitler şi Antonescu, „anti-bolşevismul" nu a fost nimic altceva decât un paravan pentru dorinţa brătieniştilor şi a maniştilor de a cotropi teritoriile altora. Toţi reacţionarii, toţi fasciştii, toţi acei care vor să se îmbogăţească pe spatele popoarelor sovietice, întrebuinţează diversiunea „antibolşevismului" sau a „anticomunismului".

Inimi împietrite

Există un soi de oameni pentru care nimic nu are importanță, cu excepția a ceea ce li se întâmplă lor înșile. Unii i-ar putea numi egoiști, dar ar fi o definiție inexactă. Egoistul are momente în care suferă alături de cineva, empatizează, simte milă etc. Cei despre care vorbesc eu nu sunt capabili de nimic din toate astea. Trăiesc fără să simtă ceva, cu excepția durerii și a plăcerii fizice. Cei mai nefericiți (fără s-o știe) dintre ei, își închipuie că sunt plini de sentimente, capabili de dor, de compasiune, de vibrații, de comuniune sufletească... dar astea sunt numai în mințile lor și nu coboară niciodată în inimi.

Strigoii morţi

Spiritele morţilor care nu ajung din anumite motive în lumea de „dincolo” după înmormântare sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Măcinici, Joimari, Sântandrei şi altele) se transformă în strigoi sau moroi.

Plecaţi „de aici” şi neajunşi „acolo”, strigoii devin periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc molime, grindină şi alte sufenţe. După relele provocate şi locul unde acţionează, pot fi strigoi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc etc. Spre deosebire de Iele, care plutesc în aer cântând din diferite instrumente în sezonul călduros al anului, între Sângiorz şi Sânpetru, şi coboară pe pământ numai când se prind în horă, strigoii morţi călătoresc pe uscat şi pe ape, strigând şi moroind, de unde şi numele de strigoi şi moroi, cu mijloace improvizate de transport (pe meliţă, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi etc).

Dadd, pictorul nebun și criminal

Pe 28 august 1843, pictorul Richard Dadd și tatăl său, Robert, au mers la o plimbare de seară prin parcul care împrejmuiește școala de fete Cobham Hall din Kent. Când au ajuns în apropierea unui pâlc de ulmi, pictorul de 26 de ani și-a atacat brusc tatăl, l-a lovit în cap și i-a tăiat gâtul cu un brici, după care l-a înjunghiat în piept cu un cuțit cu lama de 12 cm. După ce bătrânul a murit, Dadd a ascuns cadavrul și a fugit la Dover, unde s-a urcat pe o corabie cu care a ajuns în Franța. Acolo, în timp ce călătorea spre Paris cu o diligență, a atacat un pasager căruia i-a provocat patru răni grave cu briciul. A fost prins și internat în spitalul de nebuni Broadmoor din Berkshire, unde a continuat să picteze până la moartea care a survenit 20 de ani mai târziu.

Cazul Eilean Mòr - un mister neelucidat

Spre sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, a fost construit pe suprafaţa stâncoasă a insulei Flannan, farul de la Eilean Mor. Scopul lui era să-i ghideze pe marinari, în condiţii de siguranţă, în zona Hebridelor şi a coastei vestice a Scoţiei. Personalul farului era format dintr-o echipă de serviciu, alcătuită din doi paznici. Un al treilea om era întotdeauna disponibil, gata să intervină ca rezervă în eventualitatea unei îmbolnăviri sau a unui accident. Prin această precauţie de siguranţă, se presupunea că baliza de avertizare, cu o intensitate luminoasă de 140.000 de lumânări, nu se va stinge niciodată. Însă în primul an al secolului, la 15 decembrie 1900, nişte marinari ce navigau pe apele îngheţate ale mării Nordului au privit uluiţi cum farul de pe insula Flannan şi-a încetat funcţionarea.

     

https://en.wikipedia.org/wiki/Flannan_Isles_Lighthouse#Disappearances_in_1900

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (1)

Am intrat în posesia unei broșuri apărute în 1946, care se ocupă de terfelirea liberalilor și țărăniștilor acelor vremuri, cu Brătianu și Maniu în frunte. Broșura are 40 de pagini și nu conține nicio informație privind autorul textelor și imprimeria. Titlul ei - „Maniu și Brătianu dușmanii păcii, dușmanii prieteniei dintre popoare”.

Teste cu draci

ÎNTREBĂRI TEST

1. Păcătoşii sunt aruncaţi în focul iadului:  

a. Când mor.
b. La sfârşitul lumii.
c. De către diavol. 

2. Răsplata pe care cei păcătoşi o vor primi în focul iadului este:  

a. Moartea.
b. Chinul veşnic.
c. Că vor fi veşnic torturaţi de diavol, care este reponsabil. 

Despre multe feluri de plăcinte (Ultima parte)

O altă mâncare ce se face din carne tocată este „musacaua”, dar fără orez. Musaca se face din pătlăgele vinete, din bostănei etc. Pătlăgelele sau bostăneii, după ce s-au tăiat felii, se bat în făină şi se prăjesc în unt. Carnea tocată, de asemenea, se prăjeşte şi, puindu-se un rând de pătlăgele şi un rând de carne, ceapă prăjită, se toarnă zamă de carne sau numai apă şi se lasă se scadă. Pătlăgelele se fac şi împănate cu usturoi, fără carne. Din carne tocată, cu ou, ceapă, pâine muiată, se fac şi „piftelele cu sos”. Acestea se formează rotunde, mici, se bat în făină şi se prăjesc. Apoi, adăugând un sos rumen de făină şi dându-se zamă de carne, frunză de dafin, piper întreg şi oţet, fierb până scad. Din aceeaşi carne se fac „pârjoale sau şniţele”, dar bătute în posmag. Acestea se servesc la urma mesei.

Cleopa și putoarea iadului

Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.
Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:

Palada, Goțiu și dodonii vadimiști

Ieri, în pauza emisiunii la care erau invitați, senatorul Mihai Goțiu și sociologul Mirel Palada au avut o altercație. Palada a tăbărât cu pumnii pe Goțiu și l-a umplut de sânge. Punct. Nu are niciun sens să discutăm despre ce a zis Goțiu înainte, despre ce schimburi de replici au avut loc în direct etc. Tot ce contează acum este că astăzi, în România mileniului trei, un individ care nu este vreun needucat din periferiile Brăilei, își rezolvă problemele cu pumnul. Exact ca un căruțaș beat. 

Invalidul cu sula de lemn

Am dat peste o postare din 2011 despre Ziua Pompierilor. Și ce să vezi, mă refeream printre altele la o stradă cu numele Invalid Suligă. Spuneam acolo așa: „N-a stiut sa-mi spuna nimeni cine a fost acest om si de ce a fost botezata o strada cu numele lui. Nici acum nu gasesc, Google returneaza numai informatii despre strada, nu si despre cel care i-a dat numele.” 

Am căutat azi din nou - poate după șase ani au apărut niscaiva informații. Da de unde! Tot nu știu cine a fost Suligă. Am găsit în schimb un excelent articol publicat de Valeria Sitaru în Revista Luceafărul, cu titlul „Strada Invalid Ion Suligă”. Iată-l:

Cum am devenit violator

Discutând, unii oameni fac comparații. De multe ori, ele se potrivesc. Uneori însă, vin ca nuca-n perete. În timpul unei conversații obișnuite, a unei pălăvrăgeli, recurgerea la comparații poate părea cumva nelalocul ei. Nu cred că spune multă lume „am fost la piață și la zona cu fruncte parcă eram într-o livadă”. Comparațiile sunt utilizate, în general, atunci când omul vrea să descrie ceva neobișnuit, pe care interlocutorul lui îl poate imagina mai bine dacă are termen de comparație. Spre exemplu, un amic de-al meu care a văzut în pădure un mistreț, mi-a povestit: „era cât o catedră”. 

Despre multe feluri de plăcinte (2)

„Scoverzele” ce se făceau de demult sunt „clătitele” de astăzi, iar cu termenul bucovinean (polon) „nalisnichele”.

Un alt aluat ce se făcea în vechime la curţile boiereşti era „burungiucul”, care se lucra foarte greu şi care, când era gata, se părea că e o pânză de burungiuc.

Cu deosebită preferinţă, s-au mâncat totdeauna „prăjiturele”. Aluatul făcut cu ouă, rom şi zahar, întins apoi pe masă şi tăiat cu o rotiţă zimţuită, dându-i-se diferite forme şi fiert apoi în untură.

„Gugoaşe” fac târgoveţii de vândut. Aluat moale, de post, fiert în ulei.

Comentarii incredibile la poeziile mele

De-a lungul ultimilor ani, poeziile mele au fost comentate în diferite feluri. Două dintre aceste comentarii sunt de-a dreptul fabuloase și le postez aici, împreună cu poeziile care le-au generat. Dar înainte de a le posta, trebuie să spun că ele au fost făcute de oameni de la care chiar nu m-aș fi așteptat să înțeleagă atât de puțin dintr-un text poetic și să fie atât de lipsiți de sensibilitate. Sigur că nu le voi da numele complet, chiar n-ar avea nicio importanță. Așadar:

Dialog neverosimil cu editorul George Terziu

Anumite „evenimente” petrecute pe Facebook mi-au readus în memorie un dialog absolut incredibil pe care l-am purtat în 2014 cu un domn pe nume George Terziu, fondator al revistei Cervantes. În acel an finalizasem primul meu volum de poezii, cu titlul „Arta însingurării” și căutam o editură. În cursul căutărilor, am dat peste editura Inspirescu. Pe 15.07.2014 am trimis următorul mail:

Imi puteti trimite va rog o oferta pentru publicarea unui volum de poezii? Cartea ar urma sa aiba max 48 de file, alb negru, fara ilustratii, format uzual, brosata. Multumesc. 

Răspunsul a venit a doua zi:

Graviola - cancerul imbecilității

In oceanul Internetului plutesc, precum niște balene în putrefacție, diverse site-uri deținute de niște imbecili, la care scriu alți imbecili, care se adresează imbecililor și care sunt promovate de imbecili. Pe aceste site-uri apar zi de zi texte precum cel de mai jos:

Pentru cei care se vaită

Un capitol din excelenta carte „Cabana memoriei” scrisă de Tony Judt, apărută la Polirom în 2011 în traducerea Cristinei Chevereșan. Citindu-l, mulți dintre cei care se vaită permanent ba că sunt singuri, ba că au picioare scurte, ba că lumea nu e cum ar fi vrut ei, sunt convins că vor începe să-și pună anumite întrebări. La mine a funcționat.

Noapte

Sufăr de o boală a neuronului motor, în cazul meu o variantă de scleroză laterală amiotrofică (SLA): boala lui Lou Gehrig. Bolile neuronului motor nu sunt rare: boala Parkinson, scleroza multiplă şi câteva alte boli mai puţin grave se încadrează în această categorie. Specifice SLA – cel mai puţin comună din familia acestor boli neuro-musculare – sunt, în primul rând, păstrarea acuităţii simţurilor (o binecuvântare cu două tăişuri), iar în al doilea rând, inexistenţa durerii. Spre deosebire de aproape orice altă boală gravă sau letală, ţi se dă libertatea să contempli în tihnă şi cu minim disconfort deteriorarea catastrofală a propriei condiţii.

I.G. Duca despre Regina Maria

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești.

Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.

I.G. Duca despre Ferdinand Întregitorul

Înainte de a-i examina mai cu de-amanuntul domnia, se cade să ne întrebăm cine era omul care se urcase pe tronul României, omul pe care soarta îl chemase să conducă destinele țării într-un ceas atât de grav și hotărâtor al dezvoltării noastre naționale. Da, cine era Regele Ferdinand? Mulți își puneau această întrebare, fiindcă deși era de douăzeci și cinci de ani în țară, puțini oameni avuseseră prilejul să-l cunoască.