sâmbătă, 30 iunie 2012

Faceti-va bine (116)

Gălbinelele
Denumire
ştiinţifică: Lysimachia vulgaris.
Denumire populară: iarba ciorilor.
Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică şi ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede şi peţiol scurt. La rândul lor şi florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben şi roşu, chiar roşu închis la interior.
Florile apar în lunile iulie şi august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua creşte în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaştinilor, stufărişurilor.
Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită şi în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide şi a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinşi sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga şi chiar va distruge muştele.



Semne de la prietenii lui Buzatti

Cocoaşele din grădină
Când se lasă noaptea, îmi place să fac o plimbare prin grădină. Să nu credeţi că sunt bogat! O grădină ca a mea aveţi şi voi. Şi mai târziu veţi înţelege de ce.
Pe întuneric, dar nu este întuneric cu desă­vârşire, pentru că de la ferestrele luminate ale casei vine o vagă reverberaţie, pe întuneric eu umblu pe pajişte, cu pantofii afundându-mi-se puţin în iarbă, şi în vremea asta gândesc şi, gândind, ridic ochii să privesc cerul dacă e senin şi, dacă sunt stele, le contemplu, întrebându-mă o mulţime de lucruri. Totuşi, în unele nopţi nu-mi pun întrebări, stelele stau cât se poate de stupide deasupra mea şi nu-mi spun nimic.
Eram tânăr când, făcându-mi plimbarea obiş­nuită, m-am împiedicat de un obstacol. Pentru că nu se vedea, am aprins un chibrit. Pe suprafaţa netedă a pajiştii era o protuberantă, şi faptul era ciudat. Poate că grădinarul a făcut vreo lucrare, m-am gândit eu, o să-l întreb mâine dimineaţă.
A doua zi îl chem pe grădinar, numele său era Giacomo. Îi spun:
— Ce-ai făcut în grădină, pe pajişte, e ceva ca o cocoaşă, ieri-seară m-am împiedicat de ea şi azi-dimineaţă, de cum s-a făcut lumină, am văzut-o. E o cocoaşă scundă şi ovală, seamănă cu un mormânt. Vrei să-mi spui ce înseamnă asta?
— Nu numai că seamănă, domnule, spune grădinarul Giacomo, chiar este un mormânt. Pentru că ieri, domnule, a murit un prieten al dumneavoastră.



Moartea lui Mişi

Se fac două săptămâni de când am primit incredibila veste că a murit unul dintre colegii mei de clasă, Marius, pe care-l supranumisem Mişi. Dumnezeu să-l odihnească!
La primirea mailului despre moartea lui Mişi, primul meu gând a fost: „a început!” Mi-am adus aminte de mama şi de felul în care primea ea astfel de veşti, cu o tulburare pe care abia acum încep s-o înţeleg. Când moare unul dintre cei cu care ai copilărit, cineva de aceeaşi vârstă cu tine, pe care l-ai cunoscut, cu care ai fost prieten, e ca un fel de întoarcere bruscă a zeului către tine, o scurtă întâlnire a privirilor, din care pricepi până la nivelul ultimei celule că rândul tău poate veni în orice clipă. Aşadar, a început.


vineri, 29 iunie 2012

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea II)


Bucuria străbate ţinutul. Animalul este disecat de chirurgul Boulanger. În procesul-verbal redactat de Beauterne, se poate citi această introducere stranie şi contradictorie: „Noi declarăm prin prezentul proces-verbal semnat de mâna noastră, că nu am mai văzut niciodată un lup care să semene cu acest animal. De aceea credem că ar putea fi Bestia Feroce sau Lupul Mâncător de Oameni care a făcut atâtea ravagii. Şi pentru a fi mai siguri, am cerut să fie desfăcut de către domnul de Boulanger, chirurg expert al regiunii Sauges, în prezenţa a…”. Imediat după redactarea procesului-verbal, s-a trecut la îmbălsămarea şi conservarea animalului. Într-o scrisoare din 23 septembrie către domnul de Ballanvilliers, intendentul provinciei Auvergne, Beauterne îşi exprimă dorinţa de a se efectua o pictură fidelă a animalului vânat, de teamă că îmbălsămarea nu va putea păstra proporţiile şi forma particulară a „lupului”:


Din instructiunile lui Cortazar (6)

Instrucţiuni pentru omorârea furnicilor din Roma
Hotărât lucru, Roma va fi mâncată de furnici. Le vezi umblând printre lespezi; ce şirag de pietre preţioase taie gâtul lupoaicei? Undeva ţâşneşte apa izvoarelor, ardezia vie, cameele tremurătoare care bolborosesc în noapte povestind istoria şi dinastiile şi comemorările. Ar trebui găsită inima care face să zvâcnească izvoarele şi să o păzim de furnici, ar trebui organizat în oraşul ăsta invadat de sânge şi de sfeşnice înălţate ca mâinile unui orb, un rit izbăvitor pentru ca viitorul să-şi tocească dinţii în munţi, să se târască blând şi neputincios, scăpat pentru totdeauna de furnici.



joi, 28 iunie 2012

Mici intamplari cu animale (48)

Nevăstuica vitează
Cu prilejul unei vînători de iepuri la picior, pe cînd treceam peste o arătură mare, unde iarna se aţin bucuros iepurii, văd de departe proţăpit în vîrful unei sălcii un uliu şorecar. Nu aveam nicio intenţie duşmănoasă faţă de această pasăre, pe care o socotesc dintre cele folositoare, cu toate că uneori poate se mai spurcă şi ea cu cîte un şoldan. Nici şorecarul nu se prea sinchisea de apropierea mea. Mi se părea că toată atenţia îi era îndreptată spre ceva de la rădăcina salciei. Am putut vedea scena care a urmat, de la o distanţă destul de mică, pentru a-i putea reţine toate fazele.



Faceti-va bine (115)

Gălbenelele
Denumire ştiinţifică: Calendula officinalis. 
Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. 
Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuşi, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată, iar frunzele sunt alterne, uşor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii.



Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea I)

Între 1764 şi 1767, a bântuit, în zona Gevaudan din Franţa, o bestie cumplită, asemănătoare unui lup deformat, uriaş, roşu, cu copite la picioarele din spate şi labe anterioare scurte, terminate cu gheare uriaşe. Patru colţi imenşi îi ieşeau din gură şi avea, după unele mărturii, „un fel de coarne”. Fiara a făcut prima victimă oficială pe data de 30 iunie 1764, când a ucis o fată de 14 ani, scoţându-i inima. Având în vedere că în certificatul de deces al Jeannei Boulet, aflat în prezent în arhivele parohiei Saint-Étienne-de-Lugdarès, se menţionează că aceasta „a fost ucisă de Bestia Feroce”, este evident că Fiara era deja bine cunoscută în acel moment, ceea ce duce la presupunerea că mai existaseră şi alte victime nedeclarate. În orice caz, începând cu această dată, s-a declanşat masacrul. Bestia a început să vâneze sistematic oameni, ivindu-se în plină zi, intrând în localităţi şi atacând grupuri întregi, sau ignorând cirezile şi repezindu-se direct la cei care le păzeau. Monstrul a atacat, mutilat, ucis şi mâncat 318 persoane, în special femei şi copii. Conform martorilor, Fiara emana o duhoare cumplită, nu arăta niciun fel de teamă faţă de oameni, câini (care de altfel refuzau să o atace şi fugeau din faţa ei, deşi erau obişnuiţi cu lupii şi cu urşii) sau foc, şi după măsurătorile făcute urmelor lăsate, s-a concluzionat că putea face salturi de 10 metri… Locuitorii din Gevaudan, înnebuniţi de frică, vorbeau despre sfârşitul lumii, despre Diavol sau despre o Fiară trimisă de Dumnezeu pentru a le pedepsi păcatele…



miercuri, 27 iunie 2012

Ispravile lui Pacala (24) - sfarsit

Păcală mare gospodar
Staţi, duşmanilor nemernici, se gândea mergând pe drum,
V-aţi bătut voi joc de mine? Staţi c-o să vedeţi de-acum!
Şi acas-ajuns cu banii, îşi dărâmă casa veche,
Şi-şi clădeşte alta nouă, care n-avea-n sat pereche.
Apoi rost de vite-şi face, de-acareturi, de moşie;
Rost de car, de plug, de toate! Şi să vezi gospodărie!
Dup-un an de străduinţă, n-avea prin împrejurime
Rosturi, casă mai de seamă ca Păcală, nime, nime!
Dar când îl vedeau sătenii tot făcându-şi lucruri noi,
Cumpărându-şi azi moşie, mâine plug, poimâine boi,
Nu puteau să doarmă-n tihnă! — Cum? De unde-atâta ban
Ce tot varsă, varsă, zilnic, omu-acesta, cam de-un an?
O fi dat de vreo comoară? se-ntrebau cu gând pizmaş,
Sau... o fi prădat în codri, noaptea, pe vrun bogătaş?
Deci la vatra lui cea nouă merseră câţiva-ntr-o seară;
Şi cu vorba, spre-a-l descoase, pe departe mi-l luară.
Iar Păcal-atunci le spuse: — De! Ştiţi pielea cea de vacă,
Ce-ntr-o zi aţi aruncat-o în ograda mea săracă?



Regăsirea Peșterii

M-am apucat să fac nițică ordine în computer. S-au strâns multe vechituri pe-aici și trebuie să fac loc pentru noile achiziții care se vor învechi și vor fi șterse peste o vreme. Și am dat peste niște poze făcute în satul Peștera, care mi-au trezit amintiri frumoase. Mi-am dat seama, privindu-le, că aș vrea să fiu acum acolo. Apoi m-am uitat pe geam, am văzut câmpul vălurit, păsările hârjonindu-se și, în depărtare, doi călăreți trecând paralel cu liziera pădurii. Mi-am dat pe loc seama că vreau să fiu aici. Și atunci m-am gândit la toate locurile frumoase prin care m-am preumblat, în Sinaia, în Apuseni, în Italia, în Elveția, nici nu mai are importanță unde sunt ele. În toate aș vrea să fiu acum. Am realizat cu groază că aș vrea să fiu simultan în toate locurile frumoase și că statul în doar unul dintre ele nu mă satisface pe deplin. Ori asta e blasfemie, pentru că doar unul Dumnezeu e în toate locurile deodată. Aici e sursa oricărei nefericiri: nu putem să fim dumnezei și suntem pedepsiți pentru că îndrăznim să gândim așa ceva. Dar mai bine să urc niște poze de la Peștera.



marți, 26 iunie 2012

Din instructiunile lui Cortazar (5)

Instructiuni tip pentru cine vrea sa i se faca frica.
  • Intr-un sat din Scotia se vand carti cu o pagina alba ratacita undeva, cine stie unde, prin volum. Cititorul care da peste pagina asta la trei dupa-amiaza, moare.
  • In piata Quirinal, la Roma, exista un punct cunoscut pana prin secolul al XIX-lea numai de catre initiati, de unde, in noptile cu luna plina, se vad miscandu-se agale statuile gemenilor Dioscuri care se lupta pe caii lor cabrati.


Prima poveste a Mariei


THE FLYING BASKET

In the middle of an Indian jungle there was a SUPER big cherry tree. ln this cherry tree there was lots and lots of cherries. But one very warm day a beautiful lightly red cherry named Cherrylina fell down from the tree.
'What can I do?' asked Cherrylina the other little-bit pink cherries that didn't fall off.
'Maybe you should send a colored interesting letter about what happened to you to somebody that can help you, like the cute blue elephant', said Anna the cherry [Cherrylina's best friend]
'Ok,  I will send it to the I think grey elephant' said Cherrylina very happy because she will be saved by the elephant.



Faceti-va bine (114)

Gălbăjoara
Denumire
ştiinţifică: Lysimachia nummularis.
Denumire populară: dreţe.
Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, uşor lucioase, cărnoase. Înfloreşte în mai, iunie şi iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara creşte în zonele de deal şi câmpie, în locuri umede.
Pentru utilizări medicinale se culeg florile
şi se face infuzie.
Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum şi în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată şi în aplicaţiile medicinale privind creşterea părului şi întărirea rădăcinii părului.



luni, 25 iunie 2012

De la Karl May la Adrian Nastase

In excelentul roman Winnetou scris de Karl May, apare un individ pe nume Rattler. El il ucide pe celebrul Klekih-Petra - un alb care traia printre indienii apasi si, ca urmare, in momentul in care este prins, este condamnat de catre apasi la moarte. Iata cum decurg lucrurile:
Spectatorii se aşezară jos. Un grup de tineri războinici păşi înainte purtând cuţite în mâini; ei se opriră cam la cincisprezece paşi în faţa lui Rattler. Aruncară cuţitele în direcţia lui, dar ferindu-se să-l lovească; lamele se înfipseră toate în sicriul de care era legat osânditul. Primul cuţit nimeri în stânga, altul în dreapta piciorului, la o distanţă aproape insesizabilă. Următoarele două se înfipseră puţin mai sus şi tot astfel până ce ambele picioare fură încadrate în două şiruri de cuţite.
Până atunci, Rattler îşi păstrase oarecum calmul. Acuma însă cuţitele fulgerau mereu mai sus, desenând conturul trupului său. Începu să-i fie frică. La fiece aruncătură de cuţit striga de spaimă. Şi strigătele sporeau în intensitate pe măsură ce indienii ţinteau mai sus.



Basescu, gratiaza-l pe Nastase!

Imi aduc aminte de un banc din vremea lui Ceausescu in care era vorba despre grija fata de om. La sfarsit, aparea un hatru si adauga ceva de genul "acum ar trebui sa spunem si cine este omul cu pricina". Ce imi aminteste acest banc? Evident, ceea ce se petrece astazi cu sentinta de condamnare a lui Nastase. O sentinta de-fi-ni-ti-va si i-re-vo-ca-bi-la. Cand cineva a primit asa o sentinta, o executa, pentru ca sentinta asta este punctul teminus al procesului de infaptuire a justitiei. Asadar, atunci cand omul primeste sentinta definitiva si irevocabila, s-a terminat: nu mai are nimic altceva de facut decat sa efectueze pedeapsa. Scurt si cuprinzator. Sute de mii de oameni, pe tot intinsul globului pamantesc, an de an, primesc sentinte definitive si irevocabile, dupa care se duc dupa gratii, sau platesc sumele pe care justitia ii obliga sa le plateasca. Numai Adrian Nastase nu face lucrul pe care a stabilit justitia ca trebuie sa-l faca. Asadar, el este omul. 
Ultima gaselnita este urmatoarea: medicii cer comisie care sa stabileasca daca Nastase poate fi transportat de la Floreasca la spitalul penitenciarului! Se mai cere revizuirea procesului, constatare ca faptele s-au prescris, amanarea executarii etc, etc. Oameni buni, unde s-a mai auzit asa ceva? Poate cineva sa-mi de un al doilea exemplu de infractor condamnat definitiv si irevocabil, pentru care sa fie pus in miscare un asemenea mecanism de ocolire si, evident, obstructionare a legii? Oamenii aia sarmani, amarati, pe umerii carora plang imbuibatii uselisti, beneficiaza ei de astfel de oportunitati?
Fac un apel catre Traian Basescu: gratiaza-l pe Nastase! Sa se termine cu balciul asta dezgustator!


Un articol de-al lui Panait Istrati din 1906


REGINA HOTEL
Bătaia şi darea afară din serviciu, fără plată, au devenit nişte lucruri atât de banale pentru lumea muncitoare, încât le trecem de multe ori cu vederea ca peste un fapt normal. Ceea ce s-a petrecut însă în acel local în ziua de 15/28 crt, şi al cărui martor ocular am fost, a trecut peste putinţa unei răbdări omeneşti.
Fără vreo anunţare prealabilă, canalia-patron a acestui hotel şi restaurant, M. Schwartz, concediază pe chelnerul Apostolescu Vasile în ajunul sus-citatei date, spunându-i să vie a doua zi să-şi ia plata. Victima nu protestează, ci a doua zi se prezintă şi se vede sub nas cu un cont în care constată:



duminică, 24 iunie 2012

Ispravile lui Pacala (23)

La vatra părintească
Şi-a umblat Păcală, iarăşi, nu ştiu cât, prin cele sate.
De-ale lui isprăvi, în cale-i, săvârşind nenumărate.
Dar de la o vreme — ce vreţi, tot stingher, pe căi străine,
S-a cam săturat şi dânsul... Şi-şi zicea ades în sine:
Ce-o mai fi făcând sătuţul, unde-am fost copil odată?...
L-apucase dor de vatra de atâta timp uitată.     



O povestioara dupa la Fontaine


ANIMALELE LOVITE DE CIUMĂ
O molimă cumplită, trimisă pe pământ de sus, din Cerul dornic să-şi reverse mânia asupra lumii păcătoase, pe numele ei adevărat, ciuma, boala cea urâtă care umple de morţi râul Acheron care străbate Infernul căzuse asupra animalelor.
Nu muriseră toate, dar nu era unul care să nu zacă şi care să-şi mai întreţină abia pâlpâitoarea flăcăruie a speranţei. Nu le mai ispitea hrana; lupii şi vulpile nu mai alergau după prada lor lipsită de apărare, iar porumbelul nu se mai însoţea cu porumbiţa, căci dragostea şi bucuria fugiseră departe. 



Mici intamplari cu animale (48)

Îmbucam din merinde în cîrcă unui răzor, cînd din întîm­plare îmi cad ochii pe un muşuroi de muşchi de la vreo zece paşi. Am crezut că e un băţ uscat, căzut peste verdeaţă, apoi am observat o mişcare uşoară. Şarpe! Vipere pe aici nu sunt, pe cît ştiu, şarpe de apă nu-i, fiindcă i-aş fi observat îndată aluniţele de la gît. Nici nu stau şerpii la soare aşa, lungiţi, ci încolă­ciţi. E un „şarpe orb" (Anguis fragilis), pe care rar l-am întîlnit şi deci mă interesează cum e şi ce face. I se spune şarpe, dar de fapt e o şopîrlă fără picioare, şi nu numai că nu e orb, dar are şi pleoape, ceea ce n-au şerpii, şi nici limba nu îi este despicată ca cea a şerpilor. Stă la soare lucru rar plăcîndu-i ume­zeala. Ştiu de ce stă la soare, acum la începutul lui iulie. Am citit într-o carte: naşte pui vii, dar aceştia cresc în ouă ce incubează înăuntrul pîntecului. Stă în căldura soarelui, ca do­goarea să ajute incubaţiei interne.
Îmi stătea în gînd să prind acest „şarpe" inofensiv, să-l duc acasă şi să-l arăt copilului, apoi să-i dau drumul în grădină. N-am de ce să mă grăbesc; nu m-a observat, stă liniştit; chiar dacă ar vrea să plece, îl ajung uşor. Între timp mai văd ce face.
De obicei amînarea nu-i sănătoasă. Acum, mi-a fost de folos. Am văzut un lucru rar.



După mine!