Mai tot timpul vezi câte o „ştire” de interes planetar din care poţi afla că nu ştiu ce divă, la nu ştiu ce show, a suferit un „accident vestimentar”. Te şi gândeşti - Doamne, i-o fi sfâşiat careva rochia, ori i s-au împrăştiat cristalele Svarovski pe duşumele. Când colo, ce să vezi? Diva a făcut o mişcare greşită şi de sub haine i-a fost eliberat un sfârc. Da domne, un sfârc. Niciodată nu se întâmplă să i se vadă vreun neg din zona inghinală, ori pata vascularizată de pe vreo coapsă. Nicidecum. Întotdeauna, cu multă precizie, lumea aflată acolo, la spectacol, are prilejul să vadă un sfârc. Şi cei interesaţi au avut parte de tot felul de sfârcuri: ale lui Jennifer Lopez, ale lui Naomi Campbell etc. Ultima vedetă care a „păţit-o” a fost Mariah Carey.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 27 februarie 2013
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(42)
Portrete de
metrese
Într-un
budoar de bărbaţi, adică într-un fumoar alături de-un tripou elegant, patru
oameni fumau şi beau. Nu erau nici tocmai tineri, nici tocmai bătrîni, nici
frumoşi, nici urîţi, bătrîni sau tineri; aveau însă acea distincţie nu de nerecunoscut
a veteranilor bucuriei, acel nu ştiu ce indescriptibil, acea tristeţe rece şi
batjocoritoare care spune limpede: „Am trăit din plin şi căutăm ce-am putea
iubi şi preţui”.
Unul
dintre ei aduse vorba despre femei. Mai filozofic ar fi fost dacă nu vorbea
deloc; dar sunt oameni de spirit care, după băutură, nu dispreţuiesc
conversaţiile banale. Cel care vorbeşte e ascultat atunci cum s-ar asculta o
muzică de dans.
De-ale lui Zoscenko (48)
Legături periculoase
Femeia modernă
nu poate suferi diminutivele. Nu-i place cînd i se spune „guriţă”, „mînuşiţe”
sau „picioruşe”.
Se supără. Ba
chiar din pricina asta se poate produce şi o ruptură. Aşa cred, cel puţin.
O persoană mi-a
spus-o:
—
Pe naiba, picioruşe! Eu — zice — port sandale numărul patruzeci şi unu şi
dumneata îi dai mereu cu prostiile astea! Dumneata — zice — mă nenoroceşti cu
sentimentalismul ăsta idiot.
Ca să fiu
sincer, auzind una ca asta, am rămas perplex.
Taras Bulba (4)
A doua zi, Taras Bulba ţinu sfat cu noul hatman al oştirii, cum
să-i facă să-i ridice pe zaporojeni la o faptă de arme. Hatmanul era un cazac
bătrîn şi deştept, cunoştea cu de-amănuntul firea zaporojenilor şi dintr-un
început aşa grăi: „Nu se cade să călcăm legămîntul; nu se cade şi pace!“ Dar
după ce tăcu o vreme, adăugă: „Las’ că facem noi într-alt chip: legămîntul n-o
să-l călcăm, da’ născocim şi noi ce putem! Numai să se adune mulţimea! Dar nu
din porunca mea, ci numai din bunăvoia lor. Cred că te pricepi ce trebuie să
faci... Ei, şi-atunci dregătorii şi cu mine o să venim într-un suflet în piaţă,
de parcă n-am şti nimic.“
Foamea (6)
Unchiul
Afară bătea soarele; se făcuse ora zece
şi în piaţa Youngstorvet circulaţia era iarăşi normală. Încotro s-o apuc? Caut
manuscrisul în buzunar: la ora unsprezece voiam să încerc să vorbesc cu
redactorul. Mă opresc un moment la balustradă şi urmăresc pulsaţiile vieţii de
jos; între timp, hainele începură să mi se usuce. Foamea apăruse din nou,
rozându-mă în piept, provocându-mi tot mai des împunsături dureroase. Oare
într-adevăr nu mai aveam nici un prieten la care să pot apela? Încerc să-mi amintesc
de cineva care să-mi împrumute zece 0re, dar nu găsesc pe nimeni. Altfel, era o
zi splendidă; soare strălucitor şi lumină multă în jurul meu; cerul stătea
suspendat ca o mare albastră deasupra munţilor Lier...
Tarzan of the apes (22)
Expeditia
Zorii care se iviră deasupra micii
tabere organizate de francezi în inima junglei îşi revărsară lumina asupra unui
grup trist şi descurajat.
Îndată ce fu destulă lumină ca să poată desluşi
împrejurimile, locotenentul Charpentier îşi împărţi oamenii în grupuri de cîte
trei, pe care le împrăştie în diverse direcţii cu scopul de a redescoperi
cărarea; zece minute mai tîrziu o găsiră şi grupul expediţionar o porni în
grabă înapoi spre plajă.
Era o treabă grea, deoarece purtau trupurile a şase morţi
— peste noapte decedaseră încă doi — iar cîţiva dintre răniţi trebuiau să fie
susţinuţi, chiar si aşa înaintînd foarte încet.
marți, 26 februarie 2013
Combinatii (3)
Dupa ce am analizat aici si aici niste combinatii interesante in interiorul tuturor tipurilor posibile de cupluri, a sosit momentul sa trecem la rafinamente. Ele sunt cunoscute din vremea saurienilor, dar abia de curand au inceput sa fie acceptate, odata cu disolutia ideii de cuplu - componenta esentiala a falimentul moralei. E vorba, mai pe scurt, de triunghiuri. Ca fost profesor de matematica, trebuie sa recunosc ca atunci cand predam elemente de combinatorica (permutari, aranjamente, combinari) imi venea uneori in cap sa le dau elevilor exemple de triunghiuri amoroase, pe care studiindu-le, cu siguranta ar fi inteles cum e cu numararile. Dar daca as fi facut asta, probabil ca as fi fost mutat de la Liceul Sinaia la Scoala Pentru Copiii Infractorilor Periculosi sau asa ceva. Nici astazi nu cred ca ar fi lumea de acord sa vii cu astfel de exemple, dar intrucat nu mai predau combinatorica, le pun pe blog, unde elevii de la clasa a zecea in sus le pot citi linistiti. Asadar, problema ar fi sa numaram cate triunghiuri amoroase diferite se pot forma cu urmatoarele personaje:
Fernandel
Fernandel, pe
adevăratul său nume Fernand Joseph Désiré Contandin (8 mai 1903, Marseille
- 26 februarie 1971, Paris) a fost un actor francez de mare succes,
atât pe scena teatrelor, cât şi în sălile de cinema, "comedianul cu
zâmbet cabalin", devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de
filme Don Camillo şi Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile
scriitorului Giovanni Guareschi. Unii il considera urat. Mie mi se pare teribil de expresiv, chiar fermecator. Judecati si voi:
Doua povesti surori ale lui André Gide (4)
Şcoala femeilor (d)
15
octombrie.
L-am revăzut. Cîtă măreţie şi
cîtă demnitate în durerea lui! Încep să-l înţeleg mai bine. Cred că-i repugnă
să se folosească de acele clişee pe care le folosesc îndeobşte oamenii, căci
atunci cînd îmi vorbeşte despre moartea mamei sale se exprimă cu aceeaşi rezervă
pe care o avea cînd îmi spunea că mă iubeşte. Aş spune chiar că, din teama de-a
nu da la iveală emoţia pe care o simte, ocoleşte orice subiect care l-ar putea
mişca. De aceea, n-am vorbit decît despre chestiuni de ordin material. Cu mama
a discutat probleme referitoare la deschiderea succesiunii, spunîndu-i că
doreşte să vîndă proprietatea pe care a moştenit-o. Mi-e foarte greu să mă
concentrez asupra unor lucruri de felul acesta, aşa că o las pe mama să le
rezolve împreună cu Robert. Am înţeles că vom fi bogaţi şi aproape că-mi pare
rău; aş vrea să aibă parte de averi cei ce au nevoie de bani ca să fie
fericiţi. Dar nu este vorba de fericire. Robert mi-a spus că, în ceea ce îl
priveşte pe el, se mulţumeşte cu oricît de puţin, dar că preţuieşte banul drept
o armă de care să se poată servi pentru a asigura triumful ideilor sale. A stat
mult de vorbă cu abatele Bredel, care este de asemeni de părere că n-ai dreptul
să dai cu piciorul averii moştenite, dar că, odată ce ai primit-o, îţi revine
şi datoria de-a o pune în slujba binelui.
luni, 25 februarie 2013
Caltaboșul
Decebal Traian Remeș - condamnat definitiv la trei ani cu executare în celebrul dosar „Caltaboșul”. Acest nefericit s-a pretat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, la niște găinării penibile - un trafic de influență pentru care parte din mită a reprezentat-o o anumită cantitate de caltaboși, cârnați, fleici etc. Cei doi amărâți probabil că se întâlneau seara prin cine știe ce locuri, eventual la unul dintre ei acasă, frigeau cărnuri stropite cu palincă și puneau țara la cale.
În vremea asta, Adrian Năstase rezolva probleme serioase în complicitate cu șefii Inspectoratului de Stat în Construcții: doar partea lui din prejudiciul creat a fost de peste 750.000 de euro. Condamnarea? Numai doi ani, din care nu execută nici jumătate. Așa merg lucrurile în justiție.
Ce mi se pare interesant este altceva. Remeș a fost unul dintre miniștrii liberali despre care se spunea că e un dur, un corect, un salvator al finanțelor țării, mai ceva ca Ovidiu Grecea (poate că unii și-l mai amintesc). Când colo, el nu era decât un sperțar mărunt. Tragic...
În vremea asta, Adrian Năstase rezolva probleme serioase în complicitate cu șefii Inspectoratului de Stat în Construcții: doar partea lui din prejudiciul creat a fost de peste 750.000 de euro. Condamnarea? Numai doi ani, din care nu execută nici jumătate. Așa merg lucrurile în justiție.
Ce mi se pare interesant este altceva. Remeș a fost unul dintre miniștrii liberali despre care se spunea că e un dur, un corect, un salvator al finanțelor țării, mai ceva ca Ovidiu Grecea (poate că unii și-l mai amintesc). Când colo, el nu era decât un sperțar mărunt. Tragic...
Remes, ascultand ce-si spun Milica si Victoras |
Cu Cehov la pescuit
Fiica Albionului
La scara conacului moşierului
Griabov se opri o minunată trăsură cu roţi cauciucate, cu perine îmbrăcate în
catifea, şi cu un vizitiu plesnind de gras ce era(*).
Din trăsură sări Feodor Andreici Otţov, mareşalul nobilimii din judeţ. În
vestibul îl întâmpină un fecior somnoros.
— Boierii sunt
acasă? întrebă mareşalul.
— Nu, vă rog.
Coniţa s-a dus cu copiii la o vizită, iar conaşul prinde peşte cu domnişoara
guvernantă; au plecat dis-de-dimineaţă.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(41)
Portul
Un port e un loc incîntător pentru un suflet obosit de
lupta vieţii. Întinsul cerului, arhitectura mobilă a norilor, schimbătoarele
coloraţii ale mării, scînteierea farurilor, sunt o prismă minunat potrivită
pentru a distra ochii fără să-i obosească vreodată. Formele zvelte ale
corăbiilor, cu greementul complicat, cărora hula le dă oscilaţii armonioase,
slujesc să întreţină în suflet gustul ritmului şi al frumuseţii. Şi apoi, mai ales,
e un fel de plăcere tainică şi aristocratică pentru cine nu mai are nici
curiozitate, nici ambiţie, să contemple, tolănit pe terasă sau rezemat de
stăvilar, toate mişcările celor ce pleacă şi celor ce se înapoiază, celor care
mai au tăria de-a voi, rîvna de-a călători sau de-a se îmbogăţi.
Taras Bulba (3)
Se-mplinise aproape săptămîna de cînd Taras Bulba
se statornicise cu feciorii lui la Seci. Ostap şi Andrii nu prea învăţau însă
meşteşugul armelor. Celor de la Seci nu le plăcea să se obosească şi să-şi
piardă vremea cu îndeletniciri ostăşeşti. Tineretul deprindea mînuirea armelor
şi se călea numai în toiul harţurilor, care din această pricină nu conteneau aproape
deloc. Iar scurtele răgazuri dintre încăierări, cazacii socoteau că ar fi prea
plicticos să le folosească pentru a învăţa ceva de trebuinţă, afară poate de
tragerea la ţintă şi uneori de alergări călare sau de urmărirea vreunei fiare
în stepă sau în luncă; prisosul de vreme şi-l cheltuiau în chiolhane, socotite
drept semn al pornirii neînfrînate spre libertate pe care o nutreau în suflete.
Faceti-va bine (220)
Patisonul
Denumire ştiinţifică: Cucurbita pepo, var. patissoniana.
Prezentare. Legumă mai puţin
cunoscută, patisonul face parte din familia cucurbitaceelor, fiind asemănător
cu dovlecelul. Fructele de patison, de culoare albă sau gălbuie, sunt un fel de
mini-discuri, dimensiunile variind între trei şi 12 cm. Pulpa fructului de
patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului, gustul fiind, însă, aproximativ
acelaşi. Se spune despre patison că are, însă, o valoare alimentară mult mai
mare decât dovlecelul. Valoare medicinală are fructul, mai ales datorită
faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Fructul de patison
conţine oligoelemente, săruri minerale şi celuloză, glucidele fiind, în schimb,
în cantitate redusă.
Foamea (5)
Kuboaa
Trecuseră câteva săptămâni şi într-o seară mă
aflam în oraş.
Mă dusesem iarăşi într-unul dintre
cimitire încercând să scriu un articol pentru un ziar; între timp, se făcuse
ora zece, se întunecase şi poarta cimitirului urma să se închidă. Eram flămând,
foarte flămând; cele zece coroane mi-au ajuns, din păcate, prea puţin;
trecuseră două, aproape trei zile şi nopţi de când nu mai mâncasem nimic şi mă
simţeam sleit; mă obosea chiar şi să ţin creionul în mână. Aveam în buzunar o
jumătate de briceag şi o legătură de chei, dar nici un 0re.
Tarzan of the apes (21)
Satul torturii
În timp ce mica expediţie de marinari
trudea prin desişul junglei căutînd urmele lui Jane Porter, zădărnicia
încercării lor apărea din ce în ce mai evidentă şi numai durerea bătrînului şi
ochii deznădăjduiţi ai tînărului englez îl împiedicară pe generosul D'Arnot să
se întoarcă.
Îşi spunea că ar exista doar posibilitatea de a găsi
cadavrul fetei sau rămăşiţele cadavrului, pentru că era convins că Jane fusese
devorată de o fiară de pradă. Oamenii fuseseră rînduiţi în linie de bătaie,
începînd din punctul unde o găsiseră pe Esmeralda şi, în această formaţie
desfăşurată, îşi croiau drum, năduşind şi gîfîind prin încîlceala lianelor şi
plantelor agăţătoare. Înaintarea era foarte anevoioasă. Amiaza îi află doar cu
cîteva mile mai spre interior. Făcură un scurt popas şi după ce mai străbătură
o mică distanţă, unul dintre oameni descoperi o potecă bine demarcată.
Al doilea Dumnezeu - Miron Cristea
25 februarie 1925 este ziua în care patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a devenit Miron Cristea. Omul ăsta reprezintă, pentru mine, întruchiparea ambiției goale de orice conținut, al setei de putere pentru ea însăși. Sigur, el a fost o personalitate accentuată, un om neliniștit care trebuia să se bage peste tot pentru a-și impune punctele de vedere. Un tip de anvergură, nimic de zis, însă asta l-a dus, după părerea mea, către încălcarea principiului „a nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma”. Pentru că nu poți să fii în același timp patriarh al BOR și mason, creștin ortodox și antisemit, prim-ministru și lucrător cu duhul, membru al regenței (1926) și smerit slujitor al bisericii, eminescolog, teolog, publicist, academician și cine știe ce-o mai fi fost acest om pe care numai moartea l-a oprit din tentativa de a deveni un al doilea Dumnezeu. Uite și o poză din 27 februarie 1938, unde poate fi admirat Miron Cristea, Patriarh al României și președinte al Consiliului de miniștri (adică omul de paie al lui Carol al II-lea, care și-a asigurat astfel liniștea necesară instituirii dictaturii regale). Miron Cristea, așadar, anunțând votarea Constituției! YeeeeeeeeeeY!
Renoir
Ziua lui Renoir. Iata ce zice wikipedia:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl
său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier
apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri,
mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani
pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază
lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului
Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La
şcoala de pictură a lui Gleyre îi cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet,
Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta
somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra
expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie
minuţioasă.
duminică, 24 februarie 2013
Faceti-va bine (219)
Papaia
Denumire ştiinţifică: Carica papaya.
Prezentare. Papaia este o plantă
din pădurea ecuatorială. Aparţine familiei caricaceelor. Creşte în America
Centrală şi în insulele din mările sudului. Se mai numeşte şi arborele de
pepene. Fructele, de mari dimensiuni, cresc în partea superioară a tulpinii, în
zona în care arborele începe să se ramifice. Pentru nevoi medicinale se
recoltează latexul acestei plante, cunoscut sub numele de papaină. Valoare
medicinală au şi seminţele, fructele, coaja, rădăcina, frunzele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)