sâmbătă, 18 iulie 2020

Mircea Eliade - Despre un anumit sentiment al morții

Miracolul morţii nu constă în ceea ce sfârşeşte ea, ci în ceea ce începe. Nu mă înspăimântă nimic în faptul că moartea pune capăt biologiei, că încheie definitiv seria experienţelor organice, că, într-un cuvânt opreşte pe loc viaţa. Sub acest aspect, cunosc deja moartea; din experienţele mele, din ceea ce văd la alţii; m-am întâlnit de nenumărate ori cu fenomenele morţii, cu agonia, cu stingerea, cu oprirea pe loc. Am murit de atâtea ori până acum, ca orice om, încât moartea cea adevărată nu mai mă poate înspăimânta. Fiecare cunoaşte moartea în acest sens. Ce nu cunoaşte nimeni este începutul de după moarte. Este adevărat că după fiecare moarte în viaţă, izbutim, într-un fel sau altul, să ne naştem din nou, să reluăm altă viaţă. Dar toate aceste renaşteri se petrec în cadrul vieţii organice şi morale, au conţinut identic, nu variază decât structurile. Renaştem necontenit, dar renaştem cu aceleaşi valori, cu aceeaşi experienţă organică, aproape cu aceleaşi lumini spirituale. Nu este o schimbare decisivă, unică, ireversibilă.


joi, 16 iulie 2020

Amintiri din vremea ciumei (12)


V-am mai arătat şi cum s-au apărat de molimă cei legaţi de navigaţie, adică felul în care corăbiile zăceau „în larg“ cum se spune, în şiruri, una cu prova în pupa celei­lalte, pe tot cuprinsul fluviului. Mi s-a spus că se înşirau tot aşa pînă la Gravesend şi chiar mai jos, în orice loc unde erau mai adăpostite de vînt şi de vremea rea. Şi n-am auzit ca ciuma să fi pătruns la bordul corăbiilor, cu excepţia acelora ancorate cam pînă la Deptford, deşi oamenii co­borau în satele, oraşele şi fermele de pe ţărm după păsări, carne de porc şi de viţel şi alte provizii.


Alungarea avocatului


Un avocat limbut, şi unde s-a văzut avocat moale de gură? de acei adică care în viaţa lor nu fac altceva decât numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morţii.
Cât trăiesc, ei nu visează decât pledoarii, cestiuni prealabile şi escepţiuni; chichiţe şi clenciuri, paragrafe şi articole combinate cu alte articole de care au la îndemână, când li se cere, cu duiumul, de pare că-i scoate din coşniţă.


duminică, 12 iulie 2020

Din seria„ Lecturi obligatorii” - Plăcerile


MARCO REXREY: „Plăcerile“ — Viaţa sentimen­tală a unei lăcuste, ale cărei vibraţii au o lungime de undă mult mai redusă decît cea umană. Scopul analizei îl mărturiseşte însuşi M. Rexrey: „Omenirea a avut parte mai mult de modele grandioase, giganteşti, decît de unele delicate. Deşi nu făceau analiză, anticii presupuneau o viaţă sufletească de mai mare calibru eroilor şi zeilor de care se ocupă operele clasice. Scri­itorii moderni au năzuit şi ei, în continuare, să înfăţi­şeze mişcări şi situaţii de ample dimensiuni, puternice, terifiante, care măguleau pe cititor şi-l copleşeau. In general, grandomania, elefantismul caracterizează arta portretului şi a compoziţiei. Am încercat în romanul meu să aleg o cale contrară, să readuc pe om la reali­tate, prezentîndu-i modele mici, perfect structurate la dimensiunile microscopice.“


marți, 7 iulie 2020

Fereastra lui Overton

O excelentă prezentare în cheie personală a teoriei lui Joseph P. Overton privind acceptabilitatea politicilor publice, făcută (în 2014) de Nikita Mihalkov în emisiunea lui de televiziune Besogon TV. 
Mihalkov, să nu uităm, este un mare regizor (Piesă neterminată pentru pianină mecanică, Sclava iubirii, 12, Câteva zile din viața lui Oblomov), care, din păcate, s-a implicat prea mult în politică. El a fost membru al partidului „Casa noastră” al lui Victor Cernomîrdin - premierul de suflet al lui Boris Elțîn, ajungând deputat în Parlamentul Rusiei, ceea ce i-a adus, în cele din urmă, prejudicii serioase de imagine. E bine ca aceste lucruri să fie știute când citim traducerea prezentării de la Besogon TV.


duminică, 28 iunie 2020

Povestea găinilor cu ouă de aur - poveste din Gornet

Soarele strălucea cu putere. Călărețul, epuizat, nu se mai putea ține drept în șa. Căzuse cu fruntea pe gâtul calului și se bălăngănea dintr-o parte într-alta. Animalul mergea la pas, de parcă ar fi știut că dacă ar fi să înceapă alergarea, stăpânul lui s-ar prăvăli în iarba înaltă. Mergeau așa de câteva ore bune, de cum se crăpase de ziuă, fără nicio țintă precisă, dar înainte de asta călătoriseră alte două zile, venind dinspre Dunăre, mai precis din raiaua Brăilei. Călărețul, pe nume Ion Manole, făcuse planul să ajungă cât mai departe de orice loc unde ar fi putut avea de-a face cu turcii. Năvăliseră, după doi ani de liniște, de data asta sub conducerea lui Hîzîr Pașa, care se plictisea la Silistra, și prădaseră sat după sat: Ibișu, Porumbu, Cuptoarele, Chirtu, Arama, Viziru, Grozești, Giurgeni, Bajani, Tâmpu, Târlele, Țăcău și Cojocari, Ulmu, Mavrodin, Militaru, doar satul Nistor, unde își avea Ion gospodăria rămânând neatins, ca prin minune. Fratele lui, Nicolae, avusese mai puțin noroc: turcii îi uciseseră soția și îi luaseră copila, pe Ana, care crescuse și, la cei 14 ani ai ei, se făcuse o frumusețe. Probabil că ajunsese să fie vândută vreunei beizadele și batjocorită, dar ce mai putea face un om într-o asemenea situație, oricât ar fi fost de viteaz? Nicolae, bântuit de coșmaruri și nemaiputând suporta sentimentul de vinovăție că nu știuse să-și păzească fata, alesese calea ușoară a sinuciderii. Ion, care nu avea nevastă și copii, rămas singur pe lume, plecase călare, lăsând de izbeliște casele, vitele și tot ce mai avea. 


Din seria „Lecturi obligatorii” - Fatalitatea abrevierii în socie­tatea de consum

LOUIS CHAPSAL: „Fatalitatea abrevierii în socie­tatea de consum“ — Cu cît urcăm către sfîrşitul vea­cului, cu atît nevoia de abreviere se dovedeşte mai ne­cesară. Nicio statistică nu înregistrează cît şi cum se produce în domeniul cuvîntului, vorbit sau scris, dar oamenii trag concluzii după bunul lor simţ şi vorbesc mereu mai puţin. Cantitatea de cuvinte ce se aruncă pe piaţă suferă ea însăşi un proces de contragere, de ghemuire, de entorsă (benignă). Dacă şi-ar da drumul să povestească tot ce ştie şi vrea să comunice, omul modern ar trebui să renunţe la hrană, la îngrijirile pretinse de igienă, la dragoste şi chiar la moarte, tim­pul obiectiv necesar pentru aceasta lipsindu-i mereu mai mult. Prin operaţiuni meşteşugăreşti simple, dar inteligente, omul modern a izbutit să transforme discur­sul, epica, deservirea, relatarea — în scurte semnale deci­sive. Se dovedeşte perfect posibilă iritarea şi scoaterea din sărite a aproapelui, chiar numai prin claxonări ver­bale ordonate după un cod ce ne va apărea foarte curînd extrem de firesc. Dacă zăboveşti o jumătate de ceas într-o piaţă italiană cunoscută, în care cîndva se formau grupuri de cetăţeni şi discutau gălăgios ore în şir, nu vei mai auzi decît strigătele monosilabice ale indivizilor, dansate prin fereastra limuzinei, de aproape şi de departe. Conversaţia e specializată, înţelesul inter­jecţiilor nu priveşte decît pe destinatari, circulaţia se desfăşoară admirabil.


joi, 25 iunie 2020

Vasile Înaripatul - poveste din Brebu

În cartea sa intitulată „Pe urmele unor animale rare sau nemaiîntâlnite”, apărută la Moscova în 1961 și tradusă, la noi, de Eugenia Teodorof, zoologul rus Igor Akimușchin scria că ultimul castor din țările Române a fost ucis în anul 1823 în zona Moldova-Veche. Realitatea este cu totul alta: câteva familii de castor au fost ținute în captivitate și ajutate să supraviețuiască de țăranul român Vasile Topală din localitatea prahoveană Brebu, mâna dreaptă a epitropului mănăstirii, Ștefan Grigorescu. Numele lui nu este astăzi menționat nicăieri, dar asta se întâmplă chiar din pricina lui, pentru că a fost un om de-o modestie excepțională, care nu accepta să se vorbească despre el și despre munca pe care o depunea la mănăstire, fără să primească, pentru asta, vreun ban. Făcea totul din dragoste pentru acele locuri și dintr-o credință extraordinară.


miercuri, 24 iunie 2020

Amintiri din vremea ciumei (11)

Aici e locul să arăt că ciudatul fel de a gîndi al londonezilor la acea vreme a dus în mare măsură la propria lor ruină. Molima a încolţit, cum am mai arătat în nenumărate rînduri, la capătul mai îndepărtat al oraşului şi s-a întins treptat şi cu încetineală către City. Primul zvîcnet a avut loc în decembrie, apoi a revenit în februarie, şi după aceea numai în aprilie. Şi de fiecare dată cîte puţin. 



luni, 22 iunie 2020

Întoarcerea lui Heracle - un dialog imaginat de RaulB


- Iubito, m-am întors. Pe încălțări am sângele hidrei din Lerna, umerii îmi sunt acoperiți de fulgii păsărilor stimfalide, pe sfoara de la gît mi-am prins cornul taurului din Creta și copita mistrețului de pe muntele Erymanthus. Tunica mi-am cusut-o din pielea leului din Nemeea, cingătoarea am smuls-o de la brâul Hippolytei, regina amazoanelor. Am buzunarele pline de mere din grădina Hesperidelor, culese doar pentru noi, iubito. Primește-mă la sânul tău, mângâie-mi fruntea ostenită, despletește-ți părul și lasă-l să-mi învăluie pieptul plin de rănile luptelor, căci în sfârșit m-am întors acasă.


sâmbătă, 20 iunie 2020

Domnișoara director - poveste din Izvoarele

Una dintre cele mai ciudate întâmplări despre care s-a scris vreodată s-a petrecut în primii ani ai secolului XX în satul prahovean Izvoarele. Protagoniști – Tania Vintilescu, directoarea școlii și Remus Pascalopol, profesor suplinitor sosit din București într-un moment în care nu-și mai găsea rostul pe pământ.


sâmbătă, 6 iunie 2020

Amintiri din vremea ciumei (10)

Intr-o zi, pe cînd treceam prin Token-House-Yard în Lothbury, dintr-o dată s-a deschis o fereastră chiar deasu­pra capului meu, şi s-au auzit cîteva urlete crîncene scoase de o femeie, după care au urmat cuvintele: „Oh, moarte, moarte, moarte!“ rostite cu un glas de neuitat, care mi-a îngheţat sîngele în vine. În toată strada nu se vedea ţipe­nie de om, şi nici măcar nu s-a mai deschis vreo altă fe­reastră. Pentru că, în aceste zile, asemenea întîmplări nu mai stîrneau curiozitatea nimănui. Şi cu toţii ştiau că nu pot fi de nici un ajutor. Aşa încît mi-am văzut de drum şi am ajuns în Bell-Alley.


Povestea unui idealist american (poveste din Berceni)

Bombardarea, la 1 august 1943, a rafinăriilor de la Ploiești de către aviația americană este cunoscută în istorie ca Operațiunea „Tidal Wave”. Ea a fost un eșec usturător pentru yankei, care nu numai că n-au reușit oprirea producției de petrol, dar au pierdut 44 de bombardiere și 440 de oameni, ca să nu mai amintim de faptul că alți 220 au fost luați prizonieri. În urma acestui eșec, americanii au numit ziua de 1 august 1943 „Sâmbăta Neagră”, iar Ploieștiul a primit supranumele de „Cimitirul bombardierelor”.     


duminică, 31 mai 2020

Amintiri din vremea ciumei (9)

Dar trebuie să mă întorc la întîmplările pe care mi le aduc aminte din timpul molimei, mai cu seamă din timpul închiderii caselor, în prima parte a calamităţii. Căci înainte ca boala să-şi fi atins culmile, oamenii au avut mai mult răgaz să observe decît după aceea. Pentru că atunci cînd molima era în toi, aproape că nu mai comunica om cu om.
Aşa cum am arătat, paznicii au fost victimele unor acte de samavolnicie.



sâmbătă, 30 mai 2020

Moartea lui Pruncu - O poveste din Bălțești

Cinstitei Cîrmuiri a acestui judeţ Prahova
Sforile de moşie şi anume Izeşti, Podenii Vechi, Matiţa, Surani ale schitului Podeni să egumeneşte de care suptiscălitu avîndu-le de la mezat în anii trecuţi, au mai rămas rămăşiţă de bani din drepturile proprietăţii, atît la locuitorii din aceste sfori cît şi de la alţii din satele învecinate şi după cererea ce li s-au făcut în mai multe rînduri de îngrijitorul ce l-am avut orînduit acolo şi au tot pus soroace şi pentru că propunerile şi pretenţiile lor să văd uneltite din vicleşug, fiindcă vreme au avut, mă rog cu plecăciune cinstitei cîrmuiri să bine voiască a pune la cale de a să îndatora acei locuitori prin întradinsu cinstitei cîrmuiri fiindcă sînt în mai multe sate din trei despărţiri ale acestui judeţ şi al cărora nume cu suma și datoria sînt în liste şi catastihul ce s-au încredinţat lui Ghiţă Hagi Tănase cel de acum arendaş al acelor sfori.


vineri, 8 mai 2020

Amintiri din vremea ciumei (8)


Cu părere de rău trebuie să pomenesc de această cîr­ciumă. Stăpînii erau cumsecade, la locul lor şi îndeajuns de îndatoritori; continuaseră să ţină localul deschis şi în plină urgie, şi-şi vedeau înainte de negoţ, dar mai potolit decît altădată. În localul lor însă obişnuiau să vină un grup de derbedei sfruntaţi, care se întâlneau acolo seară de seară în toiul întregii calamităţi, ţinîndu-se de tot felul de năz- bîtii gălăgioase şi dezmăţate, ca pe vremurile cînd toate erau cum trebuie, şi într-atîta încălcau buna-cuviinţă încît stăpînul şi stăpîna casei întîi s-au ruşinat şi apoi de-a dreptul s-au înspăimîntat de ei.


marți, 5 mai 2020

Masca morții roșii

Moartea Roşie pustiise multă vreme ţinutul. O molimă mai hâdă şi mai fără de leac nu se mai pomenise. Sângele i-a fost Avatarul şi pecetea roşeaţa şi groaza sângelui. Te lua cu dureri ascuţite şi ameţeli neaşteptate, şi apoi, prin toţi porii, cu sudori necurmate de sânge, până la nimicire. Petele purpurii de pe trupul şi mai ales de pe faţa victimelor alcătuiau semnul vestitor al ciumei, care le scotea din rândul oamenilor şi le lipsea de ajutorul şi dragostea lor. Începutul, desfăşurarea şi sfârşitul bolii se petreceau toate într-o jumătate de ceas. 


sâmbătă, 2 mai 2020

Amintiri din vremea ciumei (7)

Dacă, aşa cum am arătat, unii dintre cei închişi scăpau din case prin vicleşug, alţii izbuteau să mituiască paznicii, dîndu-le bani ca să-i lase să iasă noaptea pe ascuns. Tre­buie să mărturisesc că la acea vreme mi s-a părut a fi forma cea mai inofensivă de corupere sau mituire de care s-ar putea face cineva vinovat. De aceea, cînd am văzut trei dintre aceşti paznici biciuiţi în piaţa publică, pentru că lăsaseră oamenii să iasă din case, mi s-a făcut milă de bieţii nefericiţi şi am socotit pedeapsa mult prea aspră.



Grija față de oamenii cu sprâncene stufoase


Plec de la un mesaj transmis pe un post TV de un patron de firmă de catering, nu contează numele ei. El a fost întrebat în timpul unei emisiuni cu caracter economic ce se întâmplă cu afacerea pe care o conduce. Omul a răspuns că merge ascendent. Asta, evident, pentru că oamenii stau în casă din cauza covidului și comandă mâncare pe internet. Mai mult, patronul respectiv a măsturisit că este convins că multă lume va continua să comande mâncare online și după relaxare, pentru că e mai comod așa.



duminică, 26 aprilie 2020

Amintiri din vremea ciumei (6)

Într-o dimineaţă, pe la opt, în timp ce mergeam pe strada Houndsditch, am auzit zarvă mare. E adevărat că nu era multă lume, pentru că oamenii nu aveau voie să se adune laolaltă sau să stea mai mult locului cînd se aflau în număr mai mare. Aşadar nici eu n-am rămas prea mult pe loc. Dar larma era destul de vie ca să-mi stîrnească curiozitatea, aşa încît m-am adresat unui om care privea de la fereastră şi l-am întrebat ce se întîmplă.


După mine!