Poze de la Librex

Au dat drumul la curent. Acum pot sa incarc linistit alte cateva poze interesante.

Sala Polivalenta

Somn cu vise

Ora 8 si un minut, azi 11 mai 2011. Ma aflu la Librex, am aranjat standul, astept deschiderea. Pana atunci, nu e curent. Organizatorii fac economii, probabil. Am prize dar ma uit la ele. Nu stiu cat o sa ma tina bateria laptop-ului, dar cred ca o sa apuc macar sa postez ce am inceput.

Aseara, dupa ce am dat tarcoale bucatariei de la Hadambu, a aparut o femeie care mi-a spus ca masa ma asteapta. Si, intr-adevar, in sala de mese am gasit o farfurie uriasa cu ciorba de cartofi preparta la mare arta, un castronel cu ceapa taiata jumatati, un castron cu trei sortimente de branza si un cos imens cu paine. Pot spune ca am pus burta la cale si m-am culcat fericit. Peste noapte, am visat scene pictate pe peretii din biserica mare a manastirii, pe care le fotografiasem in timp ce-l asteptam pe parintele Arsenie. Iata-le:

Poze care tin de foame

Iaca s-a facut de 8 juma' si n-am primit nimic de mancare. Cred ca o sa ma culc nemancat, zice doctorul ca e mai bine. Asa ca am urcat niste poze, pentru cei cu foame duhovniceasca.

Magazinul cu calugarele cel curios

Anunturi manastiresti

Dormitorul galben

Gata, ocup un pat dintr-un dormitor comun al Manastirii Hadambu. Sunt 32 de paturi, frumos aranjate, cu asternuturi in tonuri de galben. O sa fiu, aproape cu certitudine, singurul musafir, lucru care chiar imi convine.

Dormitorul de la Hadambu

De la Arsenie Boca la Arsenie de la Hadâmbu

În acest moment stau așezat pe scaunul meu de la măsuța mea din standul meu de la Târgul Internațional de Carte Librex, aflat în Sala Polivalentă din Iași. Am sentimentul liniștitor că poliția nu poate intra în acest mic locaș al meu fără mandat de percheziție. Nu că m-ar căuta, nici vorbă, dar e o senzație plăcută să ai un spațiu doar al tău și să nu poată intra nimeni peste tine. Am făcut câteva poze și o să le urc mai târziu sau mâine. Târgul e mititel în comparație cu Gaudeamus, dar văd că sunt prezente destule edituri. Am venit cu 100 de cărți și sper să regret că n-am luat mai multe.

Imbecilitatea unor titluri din presa

Citesc in EVZ un articol cu un titlu incredibil: "Norvegian cu talent: românul Bogdan Ota a demonstrat că e genial în două minute". Stau si ma intreb daca omul care a scris acest articol e sanatos la cap. Cum vine asta, sa demonstrezi in doua minute ca esti genial? Asa ceva s-ar putea intampla, eventual, in cazul unui om de stiinta, care ar veni cu un rezultat revolutionar, dar nici atunci nu ar fi de ajuns doua minute. Si, mai mult: cui i-a demonstrat romanul Ota ca este genial? Exista o instanta in fata careia se duc oamenii si demonstreaza ca sunt genii? Publicul norvegian este o astfel de instanta? Sincer sa fiu, acest titlu de articol mi se pare una dintre cele mai mari dobitocii care se pot imagina.

Bogdan Ota, in timpul demonstratiei

La Costica

La ora 8 voi pleca spre Moldova. Pe seara sper sa fiu la amicul meu Costica, traitor in satul Verdea din comuna Racoasa. Comuna asta este undeva intre Panciu si Adjud, inconjurata de dealuri. Costica s-a nascut acolo, apoi valurile vietii l-au purtat prin toata lumea si l-au azvarlit la Sinaia, unde s-a casatorit cu Adriana. Adriana e verisoara cu Luminita, fosta mea colega, cea care m-a dat pe mainile lui Petre Mongolu. Acum vreo zece ani, au vandut casa de la Sinaia si s-au dus la Verdea. Costica a muncit ca un rob si a ridicat o casa. Nu au copii, cu toate ca si-ar fi dorit (mai mult Costica), insa acum se pare ca e prea tarziu.

Intrarea la Costica

Plecarea

Nu ştiu un moment mai minunat decât cel al plecării. Nu contează când, unde sau de unde. Contează doar că pleci. Faţă de momentul plecării, cel al sosirii este de-a dreptul trist. Singurul lucru atractiv la sosire este că ea declanşează numărătoarea inversă pentru următoarea plecare. Dacă aş putea, aş pleca tot timpul. M-aş odihni, ca să prind puteri şi aş pleca mai departe, tot mai departe. Pentru că a rămâne, înseamnă a muri. Partir, c'est mourir un peu, zic francezii prin gura lui Alphonse Allais. Dar nu, este exact pe dos. Când pleci, renaşte posibilitatea ca undeva, în cursul călătoriei, să dai peste „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Nu contează cât e de mică şansa asta, cert e că dacă rămâi, o anulezi.
Unii spun că mai important decât plecarea şi decât sosirea este drumul în sine. Pe aceştia îi interesează cum călătoreşti şi nu de ce călătoreşti. Adesea, preocupaţi să călătorească bine, nu observă pe unde îi poartă drumul. Când dau peste „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” trec mai departe, fără să ştie pe lângă ce-au trecut, atenţi cum sunt doar la gropile drumului.
Atunci când nu mai poţi să pleci, când ştii cu precizie că orice s-ar întâmpla tu vei rămâne, atunci eşti deja mort. Şi o să trăieşti mort, până o să mori de-a binelea.

Alungarea cerului

De câte ori prinde ocazia, Maria se uită la nişte filme cu tineret difuzate de Disney Channel. Sigur că am fost curios să aflu şi eu despre ce e vorba în filmele alea. Şi cea ce am văzut mi s-a părut cumplit. E vorba despre diverse seriale cu adolescenţi şi, în absolut toate, se petrec cam aceleaşi lucruri.

Lumina de altădată

În dimineața asta, m-am trezit cu un profund sentiment al dezrădăcinării. Am ieșit cu Richi și, în vreme ce el săpa tunele în iarba plină de rouă, m-am gândit la locuri demult pierdute, pe care nu o să le mai regăsesc niciodată. Bunăoară, mi-am adus aminte de Sinaia anilor 60, când locuiam cu ambii părinți undeva peste drum de actualul hotel Internațional.

Cum aș fi putut să intru în Cartea Recordurilor

O să fac o mărturisire: cartea pe care am citit-o de cele mai multe ori în viață este Winnetou de Karl May. Când aveam 12 - 13 ani, citeam Winnetou așa cum respiram. Joi seara terminam de citit ultimul volum, al cincilea, iar vineri dimineața începeam sa citesc din nou primul volum. La un moment dat mă puteam lăuda că am citit cele cinci volume de 22 de ori. Dacă s-ar fi aflat, poate ajungeam în cartea recordurilor.

Varianta pe care o citeam eu, in traducerea lui Eugen Frunză, a apărut în 1972 în celebra colecție „Biblioteca pentru toți”. Iată cum începe:

Batjocorirea

Am scris despre Mihaela Ursuleasa, o mare pianista a Romaniei. Cautand acum, sa aflu ce mai face ea, am dat, pe site-ul Antenei 1, peste o imagine absolut incredibila, insotita de un text halucinant, pe care ma grabesc sa le reproduc:

Mihaela Ursuleasa si-a asigurat nu numai succes profesional, dar si celebritate mondena. Romanca a castigat unul dintre trofeele concursului Echo Klassic desfasurat in Germania, iar bucuria ei s-a manifestat din plin. Daca Mihaela Ursuleasa a topait, si-a aruncat pletele in toate directiile si a sarit chiar in sus de bucurie pe covorul rosu, adevarata bucurie a fost a fotografilor care au reusit sa surprinda explicit unul dintre sanii artistei, sarit cu totul din decolteu!

Reguli si proceduri

Cred ca angajatii din firmele serioase au toate sansele sa isi rezolve problemele existentiale inaintea noastra, a celor care nu avem de-a face cu programul strict, cu munca densa 10 ore pe zi si cu venitul acasa doar pentru a regasi o perna. Prin probleme existentiale inteleg acele nelinisti care il macina pe omul modern atunci cand isi pune intrebari de genul: "oare care este sensul vietii mele?" Ei bine, angajatii firmelor serioase, confruntati cu acest tip de probleme, pot ajunge foarte usor la Decalog.

Rime mai mult sau mai putin pentru copii

Cine a citit "Zbor deasupra unui cuib de cuci", isi aminteste, poate, de motto-ul acestui teribil roman:

"Unu-o ia de-a dreptul, altul zboara shui,

altul trece peste cuibul cucului".

Chief Bromden din One Flew over the Cuckoo’s Nest

Discutii enervante

Putine lucruri ma irita mai mult decat discutiile cu habotnicii. Sunt oameni pe lumea asta care, dupa ce au ales calea credintei, nu doar ca nu mai sunt interesati de nimic altceva, insa nici nu accepta vreun argument. Toate problemele lor sunt rezolvate printr-o singura fraza: "la Dumnezeu, totul este posibil". Asadar, e posibil ca un cerc sa aiba patru colturi, e posibil ca o broasca sa fie in acelasi timp si musca, nu e nicio problema ca eu sa nu fiu eu, adica A sa fie diferit de A si asa mai departe. Totul e sa vrea Dumnezeu. Marii teologi medievali si-au dat seama ca atotputernicia lui Dumnezeu duce la contradictii grave (de tipul: poate Dumnezeu sa creeze un bolovan pe care sa nu-l poata distruge?) si au cautat solutii pentru a iesi din dificultate. Adica e vorba de lucruri serioase, recunoscute de inteleptii bisericii, asupra carora se mai discuta si azi.

As vrea sa fiu detectiv

Fluturii din pandispan

„Domnule, si va rog sa ma credeti, îmi vine atât de greu
Sa vorbesc, de la o vreme, la masa
Pe care o iau sub portretul iubitului meu
Din pandispanul taiat la desert zboara fluturi albastri si fini ca matasa!

Un text pe gustul meu

Din reveriile domnului R.

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnisoarei sensibile N., el i-a spus:
„ma bucur ca existati, domnisoara”.
La tacerea mirata si indignata a ei, a raspuns:
„ati fi putut, ma gândesc, sa nu existati”.

De ce am renuntat la solidaritatea sofereasca

De multe ori, mergand cu masina prin diverse locuri, am fost la un pas de a plati amenda pentru depasirea vitezei legale, dar, gratie semnalizarii facute cu farurile de cei care veneau din sens opus, am inteles ca radarul pandeste, asa ca am redus viteza si am scapat. Dupa aia, trecand de radar, mi-am continuat drumul, dar am avut grija sa semnalizez si eu cu farurile, pentru a-i salva de amenda pe cei care veneau cu viteza prea mare din sensul celalalt. Toata chestia asta poarta numele de solidaritate a soferilor si, din cate am observat, se practica doar in Romania. Poate gresesc, poate si bulgarii sau grecii au acest tip de solidaritate, care se prea poate sa fie balcanic si nu romanesc. Cert e ca in tarile Europei Occidentale prin care m-am plimbat, nu am intalnit acest obicei.

Gena guduratului

Cu ani în urmă, când eram profesor de matematică la Sinaia, le dădeam elevilor mei, la dirigenție, câte un chestionar care nu avea nicio legătură cu materia pe care o predam. Una din întrebări era, întotdeauna: „care sunt trei lucruri pe care le-ați lua neapărat cu voi dacă ar trebui să mergeți să locuiți pe o insulă pustie?” Și, într-un procent suficient de mare încât să devină semnificativ, elevii puneau ca prim astfel de obiect cartea de matematică.