O individă nerezolvată

Acum doi ani, prin octombrie, mă plimbam ca de obicei cu Richi1 printre blocuri. Pe o alee, în timp ce animalul se ușura, a apărut o femeie cu trei copii - cred că un băiat și două fete. Păreau grăbiți. Când au ajuns în dreptul nostru, Richi1 a dat să se joace cu una dintre fete. Maică-sa (ori ce-o fi fost femeia aia) a început să strige: „Ține câinele! Totuși e vorba de niște copii!” N-am zis nimic, dar individa a continuat să zbiere, așa că până la urmă a reușit să mă scoată din fire. „S-a întâmplat ceva, cucoană?” am strigat și eu. „Aha, agresiv ca stăpânul!” a explodat femeia. „N-ai ce căuta pe aleea asta” „O fi aleea mă-tii”, am supralicitat eu. Și tot așa, până s-au pierdut printre blocuri. De atunci, m-am cam ferit să merg prin părțile alea, pentru că mie nu-mi place scandalul și, în plus, dacă mă stârnește cineva, replica mea este întotdeauna disproporționată: dacă mi se zice o înjurătură, eu răspund cu trei.

Autoportret

No comment

Omul zilei: Thomas Mann

La 6 iunie 1875 s-a nascut Thomas Mann. Omul asta mi-a influentat mie viata intr-un fel pe care nu-l pot exprima. Si totul pentru ca l-am citit inainte de vreme. Cand altii citeau "Elevul Dima dintr-a saptea", eu ma canoneam cu "Casa Buddenbrook". In vreme ce alti puberi de varsta mea le spuneau fetelor, prin parc, cat e de frumoasa luna in noptile de vara, eu le povesteam din "Muntele Vrajit". Mai tarziu, ca student la matematici, imbinam logica rece cu estetismul lui Aschenbach din "Moarte la Venetia", in asa fel, incat numai norocul a facut sa am si aventuri galante. Caci unele fete, satule de problemele frumosului si ale adevarului cu care le impuiam eu capul, preluau initiativa si ma aduceau cu picioarele pe pamant, iar atunci re-descopeream cu oarecare uimire ca mai exista si carne si pasiune si dragoste si lacrimi.

Moartea din perete

Dupa ce vineri am chefuit la Mara Hotel, sambata seara petrecerea celor din promotia 1991 a continuat in alta locatie, undeva in cartierul Cumpatu. Frumos si acolo, placut, intim. Prilej ca oamenii sa depene tot felul de amintiri fara ca muzicantii sa-i asurzeasca. Bineinteles ca am stat iarasi pana dincolo de ora 1 noaptea. Iar duminica, pe la 9 cand m-am trezit, am inteles brusc de ce in basmele romanilor nuntile tin cate o saptamana incheiata. 

Exterminarea prin curbe

Pe drumul Sibiului, vezi la un moment dat un indicator: "Atentie, curbe deosebit de periculoase!" Ma intreb: de ce s-a construit drumul in acest fel? De ce sa faci un drum plin de curbe foarte periculoase acolo unde ai putea gasi alta solutie constructiva? Drumul ala nu este croit printre stanci uriase, ori pe coastele abrupte ale Anzilor. Nu, acolo sunt doar niste amarate de dealuri. Explicatia probabila este ca solutia aleasa a fost mai ieftina. Asa se faceau toate in vremea lui Ceausescu. 

Dar mult mai seducatoare (si paranoica) ar fi o alta explicatie: curbele deosebit de periculoase sunt facute special pentru a mai decima din populatie. Pe linia asta, as fi putut sugera, la vremea respectiva, cateva idei. Spre exemplu, in toate orasele s-ar fi putut sapa, din loc in loc, gropi de 10 metri, care nu ar fi fost acoperite - ca in poza - ci doar semnalizate prin panouri: "Atentie, groapa deosebit de adanca".

Groapa bulgareasca

Tyson și Vătmănița

Am ajuns la Timişoara, aseară, după douăsprezece ore de condus cu câteva pauze şi un ocol pe la Curechiu. Am văzut locurile, am văzut camera unde urmează să petrec o lună. Proprietăreasa e o cucoană de 62 de ani, care a lucrat 20 de ani în Bucureşti ca vătmăniţă. N-am cunoscut până acum o vătmăniţă, trebuia să merg la Curechiu pentru asta. O femeie cât un munte. Când am ajuns, nu era acasă, dădea la sapă pe undeva. Are o voce puternică, aşa cum trebuia să aibă orice vătmăniţă care se enerva, în canicula din anii lui Ceauşescu şi zbiera la călătorii atârnaţi de scări. Mă gândeam că eu, la 62 de ani, probabil o să fiu un moş în baston. În spatele casei e un câine lup pe nume Tyson. Când m-a văzut s-a ghemuit la pământ şi a încercat să se târască rapid, ca să se ascundă, însă nu i-a dat voie lanţul. Vătmăniţa mi-a explicat că soţul ei, care a murit anul trecut, se îmbolnăvise de nervi şi bătea câinele, care a rămas cu o spaimă de bărbaţii cu burtă, cum sunt eu. Cu chiu cu vai, am reuşit să pun mâna pe el şi să-l mângâi. Când am plecat, scheuna a jale.
La Timişoara, frânt cum eram, am oprit pentru două beri. Le-am dus acasă, am făcut un duş. Am deschis televizorul: serviciu întrerupt pentru neplată. Excelent, am luat hotărârea să renunţ la cablu. Nu îmi mai trebuie televizor de azi înainte. Am băut berile, apoi am adormit în sufragerie, prăbuşit pe canapeaua unde doarme, de obicei, Richi2

La Curechiu

Spre sfarsitul lunii am de gand sa ma retrag pentru doua-trei saptamani la Curechiu, unde vreau sa scriu urmatoarele povesti pentru Maria. Am dat peste imagini din acest sat complet intamplator. Apoi am constatat ca preotul paroh al bisericii de acolo are cont pe Facebook. I-am scris un mesaj, in care, printre altele, spuneam asa:

Ciuntirea

Azi, plecare catre Bucuresti. O sa locuiesc la amicul meu Lucica. Am cateva intalniri pe care le consider importante, legate de editia a doua a cartii mele de povesti precum si de varianta ei vorbita. Am de gand sa fac un CD cu o voce cunoscuta (de genul Mircea Albulescu). Singura problema este ca va trebui sa prescurtez povestile, mai precis sa elimin din ele parti intregi, pentru ca altfel inregistrarile ar dura (si ar costa) mult prea mult. Pana la urma, asta nu ar fi un capat de tara, insa cred ca, intr-adevar, intre varianta scrisa si cea audio trebuie sa existe niste diferente. Exact ca in cazul filmelor facute dupa carti.

Problema prescurtarii este, insa, una dramatica. Am muncit la "Povestile Mariei" mult, fiecare cuvant mi se pare ca are importanta lui. Cum sa fac sa ciuntesc textul?

Dupa douazeci de ani

Organizare de exceptie la regasirea de 20 de ani. Am citit cataloagele la scoala, oamenii au povestit ce au facut in ultimii zece ani. Multi sunt plecati, care in SUA, care in Canada. Impresionat sa-i vezi venind de peste mari si tari pentru a-si revedea colegii. Dupa scoala ne-am dus la hotelul Mara. Acolo, pana la inceperea chefului, am discutat cu seful de restaurant, pe care il stiu din vremea in care conduceam SRP. In vremea aia, el lucra la Cabana Vantoreasca. Mi-a povestit ca din fosta zona de protocol n-a mai ramas mare lucru. Dupa ce s-a inchis hotelul Furnica - pentru renovare, chipurile - acum s-a inchis si Economatul. Parte din angajati s-au mutat la Mara (care tine acum tot de Protocolul de Stat), parte au plecat din Sinaia. Destul de trist, dar previzibil. Oricum, viata merge inainte.

Felul in care s-au distrat cei din "promotia 1991" a fost grozav. Chiar daca muzica a fost prea tare, chiar daca s-a auzit si infamul "Jaga-Jaga". O sa scriu mai multe si o sa pun si poze. Acum sunt pe fuga, trebuie sa merg la o alta intalnire, de numai 15 ani.

Tristețea regăsirii

Peste o oră şi jumătate plec spre Sinaia. Sunt invitat la nişte chefuri „de regăsire”, unde oamenii se bucură că au trecut 20, 30 sau 100 de ani de când au terminat împreună liceul. Motivul real de bucurie ar putea fi acela că suntem încă alive. Faptul că au trecut anii, nu e neapărat generator de fericire. Dar, desigur, oamenii se întâlnesc şi se bucură împreună, deapănă amintiri, beau şi mănâncă, apoi se duc pe la casele lor, gândindu-se că peste 10 ani se vor întâlni din nou. Oricum, prilej de a re-descoperi că nu suntem veşnici şi de a filosofa pe tema asta.

Pe Calea Codrului, in fata casei, cu tata, cu Luminita din Busteni si mama ei. Intre noi, Doli. Oare e reala poza asta? Nu mai sunt sigur de nimic.

Femeia - o viziune

Metamorfozele Vampirului

Femeia lângă mine se zvârcolea sălbatec
Asemeni unui șarpe zvârlit pe un jăratec
Si frământându-și sânii molatec și barbar
Cu gura ei de fragă rosti dulceag și rar:

Lunea eternă

Un filosof pe nedrept neglijat este José Arcadio Buendía, personaj fabulos din „Un veac de singurătate”. Ia uitați-vă numai ce frumos găsește el esența timpului și, mai ales, cât de potrivit reacționează la această descoperire:

La capatul tubului

Din ce in ce mai pregnant sentimentul ca sunt urmarit. Merg prin casa si constat ca Richi2 isi intoarce privirile dupa mine tot timpul. Nu exista aproape nicio clipa in care sa exist fara ca vreo fiinta sa ma priveasca. Azi dimineata, oroare: de sub masa, ma fixa broasca testoasa. Efectiv, am avut senzatia ca sunt un personaj din "Gradina placerilor pamantesti" al lui Hieronymus Bosch.

Gradina placerilor pamantesti - panoul central

Tristeţi cu câini

Nu știu cum se face că la gradiniță și apoi la școala primară, învățam numai poezii triste. Iată două dintre ele, în ordinea în care le-am învățat eu:

CATELUSUL SCHIOP (Elena Farago)

Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Si mă cheamă “cuţu schiop”.

Timpul suspendat

Una dintre cele mai stranii intamplari legate de cartea mea este legata de o persoana careia ii voi spune Anamaria. Este o fosta eleva de la Sinaia, cu care m-am reintalnit pe Facebook. Mi-a spus ca vrea neaparat sa aiba "Povestile Mariei", asa ca i-am trimis-o cu Posta Romana. Pe 5 mai, imi scrie: "am ridicat cartea de la Posta. Cat este de frumoasa, abia astept sa o citesc!"  Apoi spune: "Cred ca week-end-ul acesta o sa am vreme de povesti. Insa pana acum, va zic ca imi place cartea: coperta cartonata, imaginile, sunt deosebite...iar flyerul este numai bun de semn de carte." 

Ce face stiinta din om

No comment

Omul face parte din:

domeniul Eucariote, regnul Animalia, subregnul Eumetazoa, filum Cordata, subfilum Vertebrata, clasa Mamalia, subclasa Theria, ordinul Primate, superfamilia Hominoida, familia Hominide, subfamilia Hominine, tribul Hominin, subtribul Hominina, genul Homo, specia Homo Sapiens

Iubirea față de animale ca boală sufletească

Din nou, mergând cu Richi2 printre blocuri, pentru evacuarea de dimineață, am avut sentimentul de neînlăturat că oamenii care iubesc un animal în detrimentul altor oameni sunt profund bolnavi sufletește. Am realizat pentru a nu știu câta oară că între om și animal există o barieră de netrecut, pe care unii o ignoră, din cauza acestei boli. Ei spun cam așa „vai, ce expresie are cățelul asta, cum se uită la tine, parcă ar vrea să vorbească”. Și de aici, s-a și înfiripat iubirea. Dar ce ne facem cu persoanele care iubesc șerpii, ori broaștele țestoase? Nu cumva și reptilele au vreo expresie? Părerea mea este că oamenii bolnavi sufletește, incapabili să reziste alături de cineva din specia lor, caută disperați ceea ce le lipsește, dar nu în locul potrivit. Dacă un cățel se uită cu ochii umezi la omul bolnav, acela crede că a găsit, în sfârșit, o ființă care să-l înțeleagă. Cel care ține o pasăre, crede că a stabilit cu ea o comunicare, doar pentru că i-a creat câteva reflexe condiționate. Mi se pare sinistru. Adică investesc un animal cu trăsături omenești, apoi iubesc acel animal că și cum ar fi un om. Cât de nefericit trebuie să fii ca să recurgi la acest substitut de relație afectivă?

De la Bucătăria lui Radu în bucătăria lui Raul

Intrucat tocmai am terminat de facut o ciorba de pui absolut dementiala, imi ingadui sa va recomand reteta. Se face extrem de repede si cu munca putina, iar rezultatul este disproportionat de bun. Sigur, Maria spune ca ei nu-i place, dar asta nu e de mirare, cata vreme ea mananca mereu „supica de pui cu taitei”, preparata de Mitza. Iata reteta, gasita in cartea „Bucataria lui Radu” (Anton Roman, fireste, fie-i tarana usoara)

Un studiu elocvent

Un studiu realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) arata ca aproape un sfert dintre romani n-au mai pus mana pe un volum de o vesnicie. (Stire ProTV)

Din cinci romani, unul nu citeste deloc. Asta nu inseamna insa ca nu se poate lauda in fata vecinilor sau prietenilor cu adevarate colectii de carti. Studiul arata ca 80% dintre romani au acasa o biblioteca bine pusa la punct. De altfel, 20% dintre cei chestionati au declarat ca in fiecare an cumpara peste 10 carti, pe cand un sfert dintre ei doar una pe an.

If si Anti-If

Cand eram in liceu, la mare moda era poezia If a lui Rudyard Kipling.  Toata lumea o avea acasa, scrisa pe foi A4. O poezie miscatoare, plina de invataminte. Nu era nimic subversiv in ea, si cu toate astea circula oarecum pe sub mana, de parca oamenii s-ar fi temut de orice nu inalta ode familiei Ceausescu. Stiu ca am citit-o si eu, dar nu am fost prea marcat, preocuparea mea fundamentala la vremea aia era sa par insensibil. 

Ce n-am stiut si am aflat abia de curand, e ca exista si o Anti-If, scrisa (se zice) de Kostat Varnalis, poet si romancier grec. Nu stiu cine le-a tradus, dar cred ca e vorba de niste meseriasi. Iata-le pe amandoua: