Ieri am prins al doilea carnaval la scoala Mariei. In germana ii zice fasching. Toata lumea se costumeaza, pe unii nici nu-i mai recunosti. Data trecuta m-am imbracat normal si i-am explicat Mariei ca daca toata lumea e deghizata, inseamna ca aia devine normalitatea si atunci eu apar ca fiind altfel - prin urmare, numai eu sunt costumat de carnaval. De data asta, n-am avut incotro si mi-am pus o chestie care m-a transformat imediat intr-un personaj foarte pleostit. Uite:
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 1 martie 2012
Richi și Galen
Cârnatul ăsta pe nume Richi, după ce a fost la femei a devenit o fiară. Nu mai e cățelul jucăuș, cu care poți face ce vrei. Acum dacă are niște mâncare prin preajmă și i se pare că vrei să i-o iei, mârâie și se uită fioros, se încordează gata să sară, de-ți vine să crezi că e în sălbăticie.
Post coitum omne animal triste est, zicea Galen acum vreo 2000 de ani. Na că a apărut și excepția: Richi.
PS. Nu pot trage decât o concluzie: chiar și la bichoni, există o mare legătură între sex și agresivitate.
Post coitum omne animal triste est, zicea Galen acum vreo 2000 de ani. Na că a apărut și excepția: Richi.
PS. Nu pot trage decât o concluzie: chiar și la bichoni, există o mare legătură între sex și agresivitate.
miercuri, 29 februarie 2012
Faceti-va bine (70)
Cornaciul
Denumire știinţifică: Trapa natans.
Denumire populară: castanul de apă.
Prezentare. Cornaciul este o plantă de apă, cu tulpini foarte lungi, ce pot ajunge până la patru metri. O bună parte din frunze, de formă romboidală, se află sub apă. Celelalte frunze, de la nivelul apei și de deasupra apei, sunt dispuse în formă de rozetă. Florile au o conformaţie specifică, conţinând o încăpere plină cu aer. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Poate fi întâlnit în bălţi, iazuri, locuri mlăștinoase cu lumină multă. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele, care sunt tari și au niște prelungiri, niște coarne. Seminţele de cornaci sunt comestibile, fiind foarte hrănitoare. Se consumă crude, fierte și chiar se macină, obţinându-se o făină din care se face pâine.
Substanţe active importante. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive, cornaciul a devenit, în unele ţări, plantă de cultură. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon, 15% proteine, 7,5% grăsimi, 3% zaharuri.
Întrebuinţări. Utilizate în terapii de urgenţă, fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin, fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. De asemenea, pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice.
Denumire știinţifică: Trapa natans.
Denumire populară: castanul de apă.
Prezentare. Cornaciul este o plantă de apă, cu tulpini foarte lungi, ce pot ajunge până la patru metri. O bună parte din frunze, de formă romboidală, se află sub apă. Celelalte frunze, de la nivelul apei și de deasupra apei, sunt dispuse în formă de rozetă. Florile au o conformaţie specifică, conţinând o încăpere plină cu aer. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Poate fi întâlnit în bălţi, iazuri, locuri mlăștinoase cu lumină multă. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele, care sunt tari și au niște prelungiri, niște coarne. Seminţele de cornaci sunt comestibile, fiind foarte hrănitoare. Se consumă crude, fierte și chiar se macină, obţinându-se o făină din care se face pâine.
Substanţe active importante. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive, cornaciul a devenit, în unele ţări, plantă de cultură. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon, 15% proteine, 7,5% grăsimi, 3% zaharuri.
Întrebuinţări. Utilizate în terapii de urgenţă, fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin, fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. De asemenea, pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice.
Invitatia la masa
O exceptionala povestire spusa de Gogol la Breaza, sambata, m-a facut sa rad cu lacrimi. Acum vreo 40 de ani, el, fratele mai mare si sora cea mica se jucau prin casa, cand parintii i-au chemat la masa. "Hai, ca avem sarmale" au zis ei. "Nu vreau sarmale!" s-a stropshit cea mica. "Bun, pentru tine am o fripturica de pui", a zis mama. "Nu vreau pui!", s-a otzarat mezina. "Bine, atunci iti dau o salata de cartofi". "Nu vreau salata de cartofi!" a sosit raspunsul.
Si atunci s-a petrecut un lucru cam ca in Creanga. Tatal, satul de mofturi, a zis cu naduf, asa cum multi romani zic in situatii similare: "Auzi, dar un cacat nu vrei?" La care fetita a inceput sa strige: "Nu vreau sa mananc cacaaaaaaaaat!" Dupa care l-a luat ca martor pe fratele lui Gogol: "Zi, nu-i asa ca eu nu mananc cacaaaaaat?!" l-a intrebat ea printre sughituri.
Generatorul de anti-românism
Numai mâine nu-i poimâine - și când spun asta mă gândesc că vineri 2 martie 2012 dis de dimineață, plec împreună cu familia, plus cățel (care e totodată și purcel), în Germania. Practic, ne mutăm în Hanovra pentru o perioadă de cel puțin trei ani. Luni, 5 martie, Maria începe școala acolo - o școală internațională în limba engleză. Doamne ajută!
Poate că aș fi avut regrete mari, poate că aș fi plâns, precum Maria, dacă nu s-ar fi îngrijit Zeul Coincidențelor să-mi arate ce las plecând de aici. Două episoade, unul de ieri și unul de azi, m-au aruncat înapoi în timp, în vremea lui Ceaușescu, făcându-mă să spun, exact ca în anii 80: „Ah, ce bine ar fi să pot pleca de aici”. O să le povestesc pe amândouă.
Poate că aș fi avut regrete mari, poate că aș fi plâns, precum Maria, dacă nu s-ar fi îngrijit Zeul Coincidențelor să-mi arate ce las plecând de aici. Două episoade, unul de ieri și unul de azi, m-au aruncat înapoi în timp, în vremea lui Ceaușescu, făcându-mă să spun, exact ca în anii 80: „Ah, ce bine ar fi să pot pleca de aici”. O să le povestesc pe amândouă.
Cei buni și cei răi
A fost o vreme în
care îmi închipuiam că lumea se împarte în două categorii: buni și răi față de
mine și principiile mele. Adică ăia buni erau exclusiv buni și ăia răi exclusiv
răi - în raport cu persoana mea. Cu ăia buni puteam să fac orice, să rezolv, să
clădesc, cu aia răi nu puteam să fac nimic în nicio împrejurare. Mă vedeam
înconjurat, mai pe scurt, de îngeri și demoni. Și credeam că atunci când e ceva
de rezolvat, dificultatea nu constă în găsirea soluției ci în accederea la ăia
buni, care puteau rezolva orice, pentru că, după cum se știe, binele învinge
întotdeauna.
marți, 28 februarie 2012
O poezie de-a lui Nichita
Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
Faceti-va bine (69)
Coriandrul
Denumire știinţifică:
Coriandrum sativum.
Denumiri populare:
piper alb, pucioasă.
Prezentare.
Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Poate ajunge până la înălţimea
de un metru. Are o tulpină puternică, aproape lemnoasă și flori sub formă de
umbelă, colorate în alb sau roz. Coriandrul face parte din familia
umbeliferelor. Se cultivă pentru seminţe, care pot fi utilizate în terapii sau
în bucătărie și industrie. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie.
Substanţe active
importante: uleiuri eterice, amidon, substanţe minerale.
Întrebuinţări.
Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor
(carminativ), fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare, dispepsii digestive,
balonări abdominale, dar și în calmarea durerilor intestinale. Având acţiune vermifugă,
se folosește în combaterea viermilor intestinali. Coriandrul este cunoscut și
ca un bun tonic al sistemului nervos.
Ispravile lui Pacala (7)
Caprele
popii
Dimineaţ-abia-ncepură
zorile să se arate,
Popa
iese-n pragul tinzii: — Ei! acum... ştii ce, argate?
Mergi
de-mi ad-un car de lemne! Din pădure vii doar mâine.
Pân-atunci,
merinde, iacă! eu îţi dau: un caş şi-o pâine.
Dar
când vii, întreagă pâinea s-o aduci, — şi caşu-ntreg;
Ne-ncepute,
pe-amândouă! Înţelegi tu?
—
Înţeleg.
Şi
punând în car merindea, mai punând şi o secure,
A-njugat
Păcală boii şi-a pornit-o-nspre pădure.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (3)
Crezul artistului
Cât de pătrunzător e sfârşitul zilelor de toamnă! O! Pătrunzător
până
la durere, căci sunt anumite senzaţii delicioase al căror vag nu înlătură intensitatea;
şi nu este vârf mai ascuţit ca al infinitului.
O plansa
Din vremea in care Maria mergea la un curs de egiptologie (da, chiar mergea, era un curs pentru copii), a aparut o plansa din care nu pot trage decat concluzia ca Anubis are ceva cu mine - prea se iveste cand din amintiri, cand din carti, cand din activitati ale Mariei. Uite:
Mici intamplari cu animale (14)
Scăpare la om (4)
În luna mai a anului 1934, o echipă de săteni din comuna Viştea de Sus (raionul Făgăraş) lucra la repararea unui drum, care trecea jos printre
semănăturile de pe şesul Oltului, prin apropierea satului. Zăresc deodată un ţap de capră neagră, care vine spre ei
în fugă, se apropie şi rămîne pe loc la o distanţă mică. Oamenii rămîn miraţi, văd îndată că biata vietate este istovită de puteri în aşa măsură încît abia se ţine pe picioare, apoi se culcă.
Visul lui Ioanichie
Aflu din presă că s-a stins părintele Ioanichie - supranumit "Ultimul pustnic al Bucegilor". Dumnezeu să-l odihnească. L-am cunoscut bine și am fost unul dintre cei care au ajutat cât au putut la împlinirea visului acestui călugăr de a avea un schit în munți. Totul a început prin anii 90, când eu am intrat în viața publică. Eram vicepreședinte al unei grupări ecologiste, aveam un birou și cunoșteam toate oficialitățile. În plus, frecventam, împreună cu Luminița, Mănăstirea Sinaia - nu lipseam de la nicio liturghie. Acolo l-am cunoscut pe Ioanichie Șomcutean, care vorbea despre un schit pe care l-ar conduce el în păduri, undeva sus, unde să fie departe de lume. La vremea aia citeam foarte mult despre părinții pustiei, sihaștri, isihaști, liniștire etc. Ideea lui Ioanichie m-a cucerit și i-am propus să-l ajut.
luni, 27 februarie 2012
Faceti-va bine (68)
Colăceii babei
Denumire știinţifică:
Malva silvestris; Malva rotundifolia.
Denumiri populare:
nalbă sălbatică, nalbă de pădure.
Prezentare. Planta
numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia
malvaceelor, fiind una dintre multele specii de nalbă. Rădăcina acestei plante este
puternică, are culoare albă și este consistentă, cărnoasă. Poate crește până la
1,25 metri înălţime, tulpinile fiind păroase. Frunzele au formă de rinichi și
cuprind mai mulţi lobi, maximum șapte. Florile sunt mari și au o culoare
plăcută, roșu spre violaceu.
Defectarea
Senatorul PNL Teodor Melescanu a fost nominalizat seful SIE, in locul lui MRU. Carevasazica, unul dintre cei mai importanti oameni ai lui Crin Antonescu, a acceptat postul oferit de Basescu. Crin Antonescu a cerut excluderea lui din partid, excluderea s-a infaptuit. Ce se poate deduce de aici? Un singur lucru: incepe batalia grea de tot. Nu stiu cu ce poate riposta USL la aceasta grea lovitura. Radu Tudor (zis la vrajeala comentator militar), pe un post de-al Varanului, spune ca "odata cu numirea lui Melescanu la SIE, acestuia ii inceteaza detasarea in politica".
Talanţii
Şi mai este (împărăţia cerurilor) ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a
dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia
unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce
luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De
asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant
s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului
său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut
socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus
alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi
cinci talanţi am câştigat cu ei.
In casa bunicilor (1)
NINGE NAIV.
Poate că pe o fereastră aburită,
un deget mic a desemnat o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi hogeacul din care
iesă codiţa unui cârlionţ de fum. Satul fulgilor e numai în ochii copiilor.
Geamul e o filă veche din cartea
îngerilor.
Aşa începe iarna: într-o dimineaţă albă, cu copaci moşnegi şi alţii
copii. BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE
E teribilă casa bunicilor!
Uf! De câte ori trebuie să se ducă la
bunici cu părinţii, copiii se uită chiorâş unul la altul, strâmbă din buze, dau
din cap, şi sunt ca zmeele descălecate de pe vânturi şi arestate în dulap, cu cozile
înfăşurate, sfoara depănată şi zbârnâitoarea mută.
Mânile trebuie să fie curate şi dulci la
pipăit, unghiile tăiate, părul pieptănat - dar nu cu mânile - hainele periate,
ghetele lustruite.
- Să nu vorbiţi tare şi neîntrebaţi, să
nu râdeţi prosteşte, să nu puneţi mâna pe lucruri, să nu v-atingeţi de pisici,
să nu faceţi obrăznicii...
- Atunci ce să facem?
- Să fiţi cuminţi.
Clasa II
Intoarcerea de la Sinaia cu un tren numit Inter Regio 1621 a durat 12 ore. Cu masina rareori sar de 7. Dar deh, parca e mai bine sa poti face linistit un chef pana la 5 dimineata si sa nu stai stresat toata ziua ca te opreste vreun echipaj si te pune sa sufli in fiola.
Pana la Sinaia m-au dus Dana si Gogol, care erau invitati acolo la o taiere de motz. In asteptarea trenului, am stat la o cafea intr-un barulet destul de cochet, o adevarata surpriza - adevarul e ca nu te astepti sa vezi altceva decat o taverna sinistra, tinand cont de lumea care misuna pe-acolo. Inauntru, pe pereti, cateva imagini cu gara veche si foarte veche:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)