Nemultumiri

Tot ieri am avut niscaiva treaba intr-un orasel pe nume Barsinghausen. Frumusel, vesel, dar plin de gunoaie. Pur si simplu nu am mai intalnit asa ceva de cand am fost la Napoli. Acolo, cel putin, se stia ca Mafia negocia cu administratia niste tarife, primarul nu se lasa, asa ca firmele de salubritate, contrulate de Mafie, nu mai ridicau gunoiul. Aici insa nu e nicio Mafie - sau, cel putin, nu e ca aia italiana. De ce am gasit tot centrul plin de gunoaie? Am aflat si raspunsul: greva celor din serviciile publice. Nu stiu ce revendicari au, dar stau si ma mir ca au vreunele. Nivelul de trai de-aici este cu mult peste cel din Romania, multe preturi fundamentale sunt mai mici, salariile sunt mult mai mari, toate functioneaza, dar ei intra in greva! Oare ce naiba i-o fi nemultumind?

Porcarioare nemtesti

Ieri, in Hannover, am intrat intr-un magazin cu numele "Discount". Toate erau mai scumpe, dar nu mai aveam timp sa caut, asa ca am luat de-acolo paine, apa si niste legume pentru supa. Marea surpriza nu a fost numele mincinos al magazinului, ci intrebarea pusa de grasana zambitoare si ochelarista de la Cassa: "aveti nevoie de bon"? Ei na, in buricul Germaniei, te intreaba daca iti trebuie bonul, exact ca in Turcia sau in Romania. 

Asadar, mare atentie pentru cei care calatoresc aici: nemtii fac aceleasi porcarioare pe care le fac si ai nostri. Acum vreo doi trei ani, la un supermarket, am luat mai multe chestii si ce sa vezi, la cassa a iesit totalul cam mare. Liliana facuse adunarile in minte si trebuia sa platim in jur de 150 de euro, dar ne-am pomenit ca ni se cer vreo 180. Diferenta era mare, asa ca ne-am uitat pe bon: tipa de la cassa trecuse niste pantalonasi de-ai Mariei de doua ori. I-am spus, a zis "sorry" si a refacut bonul. Ei, daca noi am fi platit 180, dupa ce plecam ea ar fi stornat frumos factura si ar fi emis alta, corecta, bagand 30 de euro in buzunar, pe care ar fi pretins ca i-a restituit clientului, adica noua.

Uitătura galeşă

Dintre membrii familiei Baz, cel mai mult o iubeste Richi pe Liliana. Apoi urmeaza Maria si, in sfarsit, eu. Mi se pare absolut firesc: Liliana e cea care l-a tuns, ingrijit, tzesalat, cocolosit etc, iar eu sunt singurul care l-a altoit, care a strigat la el si care l-a facut "carnat", "pishon", "purcel" etc. In consecinta, cand plec eu de-acasa, individul nu are nicio parere de rau. Cand pleaca Liliana insa...e dezastru, iar daca pleaca impreuna cu Maria e catastrofa. Iaca niste poze cu Richi uitandu-se galeş, din balcon, dupa Liliana si Maria care plecau cu masina:

Mici intamplari cu animale (17)

Miros de primejdie (2)

Un vînător francez, care şi-a purtat prin multe părţi puşca şi vrednicia, a vrut să cunoască şi raiul vînătoresc al Deltei noastre. A stat în Deltă vreo două săptămîni, vînînd, obser­vînd, şi s-a întors în Capitală încîntat. Cum era la începutul lui septembrie şi mai avea răgaz de cîteva zile, a poftit, fiind în „ţara cerbilor", să împuşte şi un cerb. În munte, cerbii încă nu începuseră mugetul, în schimb de pe acum mugeau în parcul de vînătoare Şarlota, de pe la Timişoara. De acolo nu putea scoate vreun trofeu de seamă, în comparaţie cu cele ale cerbilor carpatini, dar oaspele nici nu rîvnea la ceva extraordinar. Am fost rugat să-l însoţesc, să-i dau o mînă de ajutor, să mai fac şi pe tălmaciul.

Un om

Tot mergand eu in fiecare zi pana la Hannover cate 24 de kilometri, prin sate si orasele, mi-a sarit in ochi un lucru: lipsesc oamenii. Da, e ceva aparent neverosimil si cu toate astea e asa cum spun. Merg cu masina prin sate si parca as trece prin locuri unde a fost aruncata bomba cu hidrogen. Nu vezi pe nimeni decat in statiile de autobuz, in balconul casei, ori in masina parcata in fata curtii. Mai multe sunt animalele: cai, caprioare...

Acum doua zile veneam cu Maria de la scoala si sporovaiam. La un moment dat, numai ce-o aud ca striga: "Tati, uite-un om!" Nu glumesc, asa a strigat. M-am uitat si am vazut un tip care mergea pe o alee pierduta intr-un camp, indreptandu-se catre o padurice. Uite-o, am tras-o azi in poza, din mers:

Prin urmare, a observat si Maria lipsa oamenilor din peisaj. Ce chestie sinistra...

Despărțirea de Montessori

Vineri, înainte de a pleca spre Praga, am dat o fugă la școală, unde Maria își uitase mărțișoarele. Prilej numai bun de poze pentru colecție.

Lady și regulile canadiene

La Timișoara, în timp ce-l plimbam pe Richi, mă întâlneam adesea cu o vecină care se plimba împreună cu câinele ei lup pe nume Lady. Era, de fapt, o cățea - evident. Doamna respectivă este una dintre persoanele care nu au stare. Este foarte activă, se duce de colo până colo, ba pe jos, ba cu o bicicletă, iar Lady o însoțește peste tot, ca o umbră. De câte ori ne intersectam, Richi și Lady se hârjoneau puțin, eu schimbam două vorbe cu vecina, apoi gata, fiecare cu treaba lui.

Faceti-va bine (74)

Creţişorul, creţişoara

Denumire  ştiinţifică: Alchemilla vulgaris.

Prezentare. Creţişoara este o plantă erbacee perenă, aparţinând familiei rozaceelor. Se remarcă prin rizomi puternici şi frunze palmat - lobate. Face parte din familia rozaceelor şi creşte până la 40 cm înălţime. Înfloreşte din primăvară şi până în toamnă, florile fiind mici, de culoare galben - verzui. Creţişoara creşte în zonele montane  şi în regiunile de sub munte, în fâneţe, pe pajişti, pe grohoti şuri, în terenuri puternic frământate. 

Fotografii de mare viteza

Azi se face o saptamana de cand am plecat in marea calatorie. Vinerea trecuta, la ora asta, eram in fibrilatii cu incarcatul lucrurilor in masini. Am plecat pe la 11, eu cu mine insumi, Maria cu Liliana si cu Richi. Dupa ce am scapat din Romania, am intrat pe autostrada ungureasca si am bagat viteza. Nu eram decat noi, nu stiu din ce cauza. Mai aparea cate-un camion cand si cand, puteam merge kilometri intregi fara sa ne ajunga nimeni si fara sa ajungem pe careva. Asa ca ne-am gandit noi sa ne jucam putin. Ne-am apucat sa mergem paralel, eu pe prima banda, restul familiei pe a doua si sa ne strambam unii la altii. Pana la urma, am facut si poze. E ceva sa faci poze la 140 pe ora. Uite:

Banda2

Banda1

Proceduri

Unul dintre lucrurile de neinteles pentru mine este modul in care traverseaza nemtii strada. Un exemplu. Chiar la scoala Mariei este un semafor din cele care stau numai pe verde pentru masini, dar a caror culoare se schimba cand apasa pietonii pe un buton. Uite-l:

Hotelul turcesc

Hotelul in care o sa locuim pana in 18 ale lunii, pe numele lui Aparthotel Berlin, e detinut de niste turci. In fiecare zi, pana acum, au aparut probleme: ba s-a defectat liftul, ba s-a blocat usa de la iesirea dinspre parcare, ba s-au ars niste becuri. Ma intreb ce mai urmeaza. Toate lucrurile astea m-au ajutat sa-i explic Mariei care e diferenta intre turci si germani. La turci, lucrurile se strica si ei le repara. La germani nu se strica, pentru ca aia nu le lasa sa se strice. Cat despre romani, poate ar fi trebuit sa-i spun ca la noi se strica si nu le reparam. Dar de ce sa-mi denigrez eu conationalii?

Flamenco

Vara trecută, la Benalmadena, lângă Malaga, am rămas într-o seară la hotel şi am mers să văd spectacolul de Flamenco prezentat de o trupă oarecare. Nu numai eu, dar cred că nici cei de-acolo, patrioţii locali, nu auziseră de trupa aia. Numele l-am uitat, însă am reţinut că era vorba de senor Cutare la chitară şi fiica lui la dans.
M-am dus la spectacol pe la ora 23. Am prins un loc în faţă, la un metru de scenă, pentru că nu era chiar aşa de multă lume. Am comandat o bere şi m-am pus pe aşteptat.

Schimbarea directiei

Să zicem că mergi pe o şosea oarecare din Germania, îndreptându-te către Hanovra. Nu ai navigator, așa că te ghidezi după indicatoare. Știi ordinea orașelor mari pe care trebuie să le străbați, pentru că la plecare ai studiat o hartă. Ai trecut deja de cea mai mare parte dintre ele și indicatoarele au început să-ți indice Hanovra. Mergi liniștit, până vezi că la dreapta se face un drum, mare de tot, asfaltat, dar la intrarea pe el nu este niciun indicator. Drumul ăla poate duce oriunde: la Berlin, într-o fundătură, într-un câmp oarecare, sau la mama naibii. Întrebarea e: ar putea drumul ăla să ducă la Hanovra? Răspunsul pare a fi foarte simplu: nu, nu are cum. Dar de ce nu are cum? ar putea întreba cineva. Simplu, i s-ar răspunde, pentru că dacă ar duce la Hanovra, ar exista un panou pe care să fie indicat acest lucru.

Faceti-va bine (73)

Coroniştea
Denumire ştiinţifică: Coronilla varia.
Prezentare. Coroniştea este o erbacee perenă ce creşte sub formă de tufă. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1,30 metri. Face parte din familia leguminoaselor. Frunzele sunt compuse, iar tulpinile, aglomerate, aşa cum s-a spus, în tufe, sunt drepte. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu, cu o nuanţă de violet. Coroniştea înfloreşte în a doua parte a verii, în lunile iulie şi august. Creşte în flora spontană de la munte, prin fâneţe, tufărişuri, poieni, margini de păduri, fiind iubitoare de soluri şi locuri calcaroase. Pentru uz medicinal se pot recolta florile, dar şi planta întreagă.

La gara

Spectacolul garii este unul dintre cele mai fascinante aici dar si aiurea. Gara atrage ca un magnet o multime de  personaje ciudate, pe care nu am nicio tragere de inima sa le psihanalizez. Ce vreau sa spun e ca gara din Hannover nu face exceptie. Cladirea e foarte frumoasa, imprejurimile la fel. Dar fauna care misuna in jur e de natura sa te fascineze. Primul cu care iei contact e acordeonistul, il auzi de departe. Urat ca dracu, mai mult ca sigur tigan roman. Apoi incep sa apara cersetorii. Unii sunt romani suta la suta, dar am vazut si ceva indieni, sau pakistanezi. Romanii sunt atat de nenorociti incat nici macar nu stiu sa te roage in germana sa le dai un banut. Stau in genunchi pe niste carpe si agita marunt un pahar de plastic, arborand o figura din alea cu colturile buzelor lasate. Am vazut si babe tuciurii, cu basmale, mergand taras cu paharul pe langa intrarile bancilor. Nu lipsesc cersetorii cu caini dormind pe rufe (aia de fac furori pe net datorita unor poze trimise in masa pe mailuri si retrimise la infinit de diverse domnisoare sensibile), indivizii plini de zoaie care culeg chistoace de pe jos, zdrentarosi cu papornite infecte, ce sa mai zic... La un moment dat a aparut chiar si o tiganca imbracata cu niste haine negre peste fusta inflorata si ducand o punga cu inscriptia WORMLAND. Asta mi s-a parut chiar culmea...

Cum bate viața filmul

Cine nu a văzut desenele animate cu Donald, Goofy, Tom și Jerry, Yogi Bear etc! Sau cine nu s-a uitat în copilărie măcar pe diverse benzi desenate de genul Pif ori Rahan (mă refer aici la cei de peste 30 de ani - azi copiii se uită la porn intergalactic). Din când în când, personajele de acolo se întâlneau cu o mare bucurie a vieții lor simple: găseau o bucată de friptură, ori un mic adăpost, ceva pe care îl căutau cu disperare și apărea la marele fix. În momentul în care găseau lucrul ăla, căpătau o expresie de fericire tâmpă - trăsăturile se deformau, zâmbetul se lățea pe întreaga figura, ochii căpătau o expresie aparte. Era vorba, în fond, de o caricaturizare, o exagerare grotescă a expresiei de fericire. Nu ți-ai putea închipui că vreun om ar reuși vreodată să fie fericit într-un asemenea mod, adică să capete așa o fizionomie.
Și totuși, mi-a fost dat să întâlnesc acest fenomen aici, la Hannover. Am văzut câteva persoane în mișcare, arborând o expresie de fericire deformantă, pentru care creatorii lui Goofy ar fi fost invidioși. Nu am reușit să fac nicio poză, aș fi avut nevoie de consimțământul acelora și, dacă l-aș fi cerut, poate m-aș fi ales cu ceva priviri crunte. În orice caz, uitându-mă la oamenii ăia, mi-am zis că viața bate nu numai filmul, ci și filmul de animație.

Pe malul lacului

Duminica, pe malul lacului, cat ne-am mai preumblat, Richi a ramas in masina. Culmea e ca a stat cuminte. Uite cam ce fata avea:

Reintalnirea cu Berliner

Sambata, venind dinspre Praga si apropiindu-ma vertiginos de Hanovra, aveam un singur gand: sa ma instalez cu familia la hotel, apoi sa merg sa vedem scoala Mariei, apoi sa intru intr-un supermarket sau intr-un magazin oarecare si sa cumpar bere Berliner. Nu mai bausem bere Berliner de cand eram elev, in anii 70. Pe atunci, cam singura bere pe care o puteai gasi in Sinaia era Azuga. Uneori limpede, alteori tulbure, cand mai buna cand mai rea, cand apriga, cand molateca, azi blonda, maine bruna, de parca ar fi fost o femeie. Dar la Economat ori la Furnica, aparea din cand in cand si berea Berliner. Tin minte ca acum uimirea pe care mi-a produs-o prima inghititura: nu imi venea sa cred ca aia poate fi bere, mi se parea mai degraba un fel de licoare a zeilor. Probabil ca vreun grangure comunist facea afaceri cu Germania si aducea in tara transe de bere care se distribuiau in unitatile Gospodariei de Partid.

Ausländer

De cateva zile am devenit Ausländer. Adica strain. Alien. Am fost ieri la primarie sa ne inregistram ca rezidenti. Peste tot, cuvinte compuse cu Ausländer, de genul Ausländerstelle. Prin sala, pe scaune, la cozi, tot felul de negri, amerindieni, coreeni, ma gandeam ca poate oricand sa apara si un extraterestru. Am luat numar de ordine si am ajuns la un birou, in fata unui domn cu un ecuson pe care scria Herr Rohr. Mi mi s-a parut ca suna ca h - error. Dar tipul a fost un mare meserias. Intai a turuit o fraza de vreo doua minute in germana, apoi a dat-o pe engleza. Ne-a zis sa luam loc pentru ca inregistrarea aia e "a long job".

Ispravile lui Pacala (8)

La oi

Popa şi-a ţinut cuvântul. Pe Păcală l-a trimes,

Chiar în dimineaţa-aceea, să păzească oi la şes.

El s-a dus. Şi-n larg afară, stând la umbra unui fag,

Scoase fluierul şi prinse a cânta cu mare drag.

Iară oile-mprejuru-i — parcă le-ncinsese-un foc —

Cum îi auziră cântul, toate s-au pornit pe joc!