Pe cînd eram
licean şi umblam în vacanţă cu puşculiţa, un băiat care păştea viţeii mi-a spus
că într-o pădurice „se ţine o găină de munte". A văzut-o de mai multe ori,
şi pe jos, şi prin copaci — să merg să o împuşc. Găina de munte nu putea să fie
în acea regiune de dealuri joase; ştiam că potîrnichea nu se aşază în copac; de
ieruncă pe acolo n-am auzit. Poate să fie vreun fazan, rătăcit cine ştie de
unde. Ar fi fost un mare eveniment să împuşc un fazan!
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 12 aprilie 2012
Faceti-va bine (91)
Dovleacul
Denumire ştiinţifică:
Cucurbita pepo.
Denumire
populară: bostan.
Prezentare. Dovleacul
este o plantă anuală erbacee, aparţinând familiei cucurbitaceelor. Are o
tulpină lungă de cinci - şase metri, sub formă de vrej. Frunzele sunt mari, uşor
reniforme, păroase, cu un diametru de circa 15 cm la maturitate; întreaga plantă
este dotată cu peri ceva mai tari, un fel de ţepi care pot produce chiar mici
iritaţii persoanelor sensibile. Florile sunt aproape întotdeauna galbene şi
încărcate de polen. Fructul, numit bostan, este de mari dimensiuni – uneori
trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală.
O impresie a lui Julio Cortazar
Tema pentru un covor
Generalul are numai optzeci de oameni, iar dusmanul cinci mii. In cortul sau, generalul blestema si plange. Pe urma scrie o proclamatie inspirata, pe care porumbeii mesageri o raspandesc deasupra taberei dusmane. Doua sute de infanteristi trec la general. Urmeaza o incaierare pe care generalul o castiga cu usurinta si doua regimente trec de partea sa. Dupa trei zile, dusmanul are numai optzeci de oameni, iar generalul cinci mii. Atunci generalul scrie alta proclamatie si saptezeci si noua de oameni trec de partea sa. Ramane numai un singur dusman, inconjurat de armata generalului care asteapta in liniste. Se scurge noaptea si dusmanul tot n-a trecut de partea sa. In cortul lui, generalul blestema si plange. Cand se ivesc zorile, dusmanul scoate incet sabia din teaca si inainteaza spre cortul generalului. Intra si se uita tinta la el. Armata generalului se imprastie. Rasare soarele.
Aventuri prin satele din jurul Brezei
Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:
De-ale lui Zoscenko (9)
Baia
În
America, măi fraţilor, cică sunt nişte băi pe cinste.
Vine
omul, bunăoară, îşi pune hainele într-o ladă specială şi se duce să se spele.
Şi nici habar n-are că s-ar putea să i se fure sau să se piardă ceva din
lucruşoare. Nici măcar nu ia număr de la garderobă.
Mă
rog, poate cîte unul mai temător îi zice ăluia de la haine:
—
Gud bai, ai grijă!
Şi
atît.
Se
îmbăiază americanul ăsta, vine înapoi şi capătă hainele curăţele: spălate şi
călcate. Obielele — albe ca zăpada. Izmenele — cîrpite, peticite. Trai,
nineacă!
La
noi, băile sunt şi ele cam aşa. Însă mai proaste. Dar de spălat poţi să te
speli şi aici.
miercuri, 11 aprilie 2012
Misterul pălăriei
Maria și Michelle pretind că azi dimineață (sau ieri, nu știu încă dacă termin postarea înainte de miezul nopții), au văzut în camera lor un individ care purta o pălărie ciudată. Ambele susțin că s-au trezit din somn, l-au văzut mișunând prin dormitor, după care s-au culcat la loc. De aici însă, totul devine destul de straniu. Maria zice că individul era slăbănog, Michelle că era gras; Maria pretinde că era îmbrăcat în tricou, iar Michelle zice că era în cămașă verde. Culmea e că amândouă s-au gândit că eu eram, de fapt, musafirul matinal. Ori eu nu pot fi în același timp gras și slab, după cum nu pot purta simultan tricou și cămașă, ambele la suprafață, ca să zic așa.
Maria cu pălăria pe care pretinde că am purtat-o eu |
Michelle, probând și ea pălăria |
Măreția lui Iuda
O mare discuție se poartă de când creștinismul pe marginea trădării lui Iuda. După cum se știe, Iuda, unul dintre cei 12 apostoli, l-a vândut pe Hristos sinedriului. Hristos a fost prins, judecat și condamnat, apoi răstignit. Urmarea a fost că păcatul lumii a fost ridicat. Unii zic că Iuda nu ar fi avut cum să nu trădeze, el fiind predestinat pentru asta. Când l-a ales printre cei 12, Hristos știa deja că Iuda avea să-l trădeze. Alții zic că nu, Iuda ar fi putut să nu-l trădeze pe Hristos, mai ales că fusese avertizat, ba mai mult, Mântuitorul îi dăduse posibilitatea să renunțe la intențiile lui.
Intamplari minunate
Imi aduc aminte de Marea Teorema a lui Fermat, care a rezistat peste 350 de ani tuturor tentativelor de a fi demonstrata. Legenda zice ca Fermat ar fi facut pe marginea unei pagini de carte o mica adnotare despre teorema asta: "Am descoperit o demonstraţie cu adevărat minunată, dar nu am aici destul spaţiu pentru a o scrie."
Mi-am adus aminte de treaba asta pentru ca acum, la cafea, ma gandeam sa povestesc despre chestiile care ni s-au intamplat ieri si alaltaieri, insa, din pacate, nu pot sa urc poze. Asadar nu pot decat sa notez si eu, ca Fermat: "Am trecut ieri prin intamplari cu adevărat minunate, dar nu am aici toate cele necesare pentru a le urca in forma pe care o doresc."
marți, 10 aprilie 2012
Moatzele
Ieri, am facut o mica excursie prin satele din jur, in cursul careia cele doua "moatze" (asa le zice Dana) au trecut prin mici intamplari cu animale. Am facut poze cu telefonul, dar nu am cum sa le descarc, pentru ca am uitat cutia cu cabluri la Mitza. Maine seara, la Timisoara, o sa le urc.
Pe la 8, Dana si moatzele au facut pizza. Trebuie sa recunosc ca asa pizza eu nu am mai mancat. In primul rand, aluatul a fost fraged cu adevarat, iar in al doilea, compozitia a fost de vis. Au pus tot ce le-a cazut in mana, inclusiv salam de cerb si mistret, masline si schweitzer. Un deliciu absolut.
luni, 9 aprilie 2012
Mici intamplari cu animale (28)
Animale sălbătăcite
În vremea noastră se
întîmplă rar ca un animal de casă, domesticit de milenii, să se sălbătăcească,
adică să se îndepărteze de casa omului şi să trăiască o viaţă la fel ca
sălbătăciunile pădurii şi ale şesurilor. Poate că în firea unui asemenea animal
„se aruncă" peste pod de mii de generaţii instinctul strămoşului; poate
împrejurările noi de viaţa în care a ajuns îl fac să se adapteze vieţii de
sălbatic. O pildă cunoscută o dau mustangii, caii sălbatici care trăiau pînă pe
la sfîrşitul veacului trecut în preeriile Americii de Nord. Aceştia erau
descendenţi ai cailor aduşi de europeni şi rămaşi fără stăpîni în diferite împrejurări.
Medicamente și ochelari
Sâmbătă am plecat cu Maria şi prietena ei, Michelle, către Breaza. Pe drum, am întrebat-o pe Maria dacă şi-a luat punga cu medicamente naturiste (pentru gât, nas, răceală etc - vreo cinci flacoane). S-a întristat brusc: o uitase. Aşa că am început: "ţi-am spus, înainte de a pleca, să termini cu săritul prin casă şi să te gândeşti dacă ai luat tot ce trebuie, mereu faci la fel, dar lasă că vine ea şi ziua când o să ai de tras ponoase pentru că îţi uiţi lucrurile" etc, etc.
Ajunşi la Breaza, am constatat că am uitat la Timişoara cel mai important bagaj: cel în care se aflau ochelarii mei, camera foto, diverse încărcătoare şi aparatul de ras. Nu mai e nimic de comentat. Doar că din cauza asta nici n-am putut scrie pe blog, ieri, când a fost o vreme super-ploioasă. Acum am luat ochelarii lui Gogol şi iată că reuşesc să umblu pe-aici.
Ajunşi la Breaza, am constatat că am uitat la Timişoara cel mai important bagaj: cel în care se aflau ochelarii mei, camera foto, diverse încărcătoare şi aparatul de ras. Nu mai e nimic de comentat. Doar că din cauza asta nici n-am putut scrie pe blog, ieri, când a fost o vreme super-ploioasă. Acum am luat ochelarii lui Gogol şi iată că reuşesc să umblu pe-aici.
vineri, 6 aprilie 2012
O scriere mica a lui Julio Cortazar
PROPRIETATILE
UNUI FOTOLIU
Acasa
la Jacinto exista un fotoliu pentru a muri.
Cand
cineva imbatraneste, este invitat intr-o buna zi sa ia loc in fotoliu, care e
ca toate celelalte fotolii, doar ca are o steluta argintie in mijlocul
spatarului. Cel invitat ofteaza, da putin din maini ca si cum ar vrea sa
indeparteze invitatia, apoi se duce sa se aseze in fotoliu si moare.
Ispravile lui Pacala (12)
Evanghelia
După ce-a-ngropat-o popa şi pe ea cu cinste mare,
Sta la vatra-i, dus pe gânduri: ce să mai încerce oare?
Astăzi soacra, ieri nevasta îi plecară pe vecie.
Mai avea un fiu pe lume, doar atâta bucurie.
Şi Păcală tot în slujbă!
Spre-al său fiu deci s-a-ndreptat:
— Dragul tatii! Cu-aşa diavol, într-o casă nu-i de stat!
Să lăsăm aicea totul şi s-o ştergem amândoi;
Că de nu, strigoiul ăsta ne răpune şi pe noi!
Faceti-va bine (90)
Dentiţa
Denumire ştiinţifică: Bidens
tripartita.
Prezentare. Dentiţa este o plantă anuală,
cu frunze din trei foliole, tulpină ramificată, rădăcini dezvoltate. Aparţine
familiei compozitelor şi poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. Florile
sunt sub formă de capitule şi au culoare galbenă. Dentiţa înfloreşte din iunie
şi până în septembrie. Fructele sale au conformaţia de
achenă şi pot fi periculoase pentru... peşti, putând să
le provoace chiar moartea. Dentiţa poate vieţui şi ca parazit
în câmpurile de cartofi şi porumb, fiind ceea ce se numeşte o buruiană
rea. Creşte în locuri umede sau care au posibilitatea de a
deveni umede: pe marginea bălţilor, a râurilor şi lacurilor.
Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele, florile şi fructele.
Chestii de neconceput
Cateva chestii de neconceput intr-un alt mediu decat cel romanesc.
1. Totdeauna pana acum, am rezolvat problemele cu regia ENEL la casieria din strada Resitei. Ieri m-am dus sa rezolv ceva, la ora 15:15. Casieria - inchisa. "OK, mi-am zis, de la astia oricum nu te poti astepta sa stea pana la 4, cum le e programul, las ca vin maine". Azi s-a dus Lili, eu aveam treaba la Colterm. Ora era cam 12 - casieria inchisa. Care sa fie explicatia? Simplu: ENEL si-a inchis casieriile din Timisoara.
Paști sau Paște
Multă lume m-a
întrebat cum se spune corect: Paşti sau
Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în
originile sale – dacă trecem de etapa ebraică "pesah" – şi acea azimioară numită
pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de
părere că mielul jertfit purta acest nume, de "pască"). La plural, acest cuvînt
face "paşti": o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în
româneşte, cum e şi în verbul a paşte: "să pască, să paşti" sau a naşte:
"să nască, să naşti" etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod
normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea
într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat
singularul "Paşte", spunîndu-se, firesc, fie "sărbătorile de Paşti", fie
"sărbătoarea Paştelui". Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte
subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă.
Cozonac
Catolicii fac cozonacii maine. Ortodocsii sambata viitoare. Si pentru unii si pentru ceilalti, pun aici o reteta de cozonaci pe care o am de la Daniela Donu, care, la randul ei, o are de la fata Mariei Lataretu. Recomand cu caldura aceasta reteta. Sper sa mananc si eu de de sarbatoarea Pastelui. Uite reteta, pentru doi cozonaci:
De-ale lui Zoscenko (8)
Aristocrata
Grigori
Ivanovici răsuflă o dată adînc şi începu:
—
Mie, măi fraţilor, nu-mi plac femeile care poartă pălărie. Cînd femeia umblă cu
pălărie şi cu ciorapi de fildecos, ori ţine în braţe un căţeluş, ori are un
dinte de aur, pentru mine o aristocrată din astea nici nu mai e femeie, nu
face două parale.
Cu
toate astea, într-o vreme mi s-au aprins călcîiele după o aristocrată. Mă
plimbam cu ea, am dus-o şi la teatru. La teatru am şi dat de bucluc. Acolo, la
teatru, şi-a dat ea ideologia pe faţă.
Am
cunoscut-o în curte. La o şedinţă. Mă uit şi văd o fîţă. Cu ciorapi în
picioare, cu un dinte de aur în gură.
—
Unde stai, cetăţeană? zic. La ce număr?
—
La şapte, zice.
—
Să fii sănătoasă, zic eu.
joi, 5 aprilie 2012
Nume, prenume si porecla
Nu-i cunoaşteţi pe Boc, Boda, Ponta şi Varanu? Nu-i bai! Vă dau eu cateva
informaţii despre ei. Iată: prenumele lor (nu in aceeasi ordine ca numele), sunt
Dan, Emil, Iosif şi Victor. Ei au următoarele porecle: Vax, Praf, Felix şi Cimpoi
- enumerate si ele într-o ordine care nu are legătură cu cea a numelor şi prenumelor.
Vă mai pot spune că numărul literelor care compun numele, prenumele şi
porecla luate împreună este diferit de la om la om. Mai reţineţi că porecla Praf
nu aparţine nici lui Boc şi nici lui Dan, precum şi faptul că nici numele de
familie şi nici porecla lui Iosif nu au şase litere. OK. Acum ziceţi care este prenumele, numele şi porecla fiecăruia din cei patru.
Centiped
De cand mama m-a facut n-am vazut creatura ca aia pe care am gasit-o in
fata blocului. Eu am zis ca e o omida. Lili a spus ca e miriapod - adica
centiped. Am vrut sa o apuc intre degete dar mi-a alunecat. Apoi am
luat creatura cu o folie rigida si am dus-o in iarba, undeva. Dar
degeaba, si-a luat azimut si s-a intors (cu pretul caderii de pe un zid
de vreo juma' de metru), in locul de unde o ridicasem si de acolo si-a
continuat drumul - dandu-ne impresia ingrijoratoare ca are o tinta
precisa. Mare lucru nu am ce sa mai zic, uite pozele:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)