Mici intamplari cu animale (56)

Prada ursului

Animalele de pradă îşi au tactica lor, pe care o aplică aproape fără excepţie. Felinele — la noi rîsul şi pisica săl­batică — stau la pîndă sau se apropie tiptil, ca deodată să sară asupra victimei, din apropiere, în cîteva salturi largi. Dacă n-au reuşit să prindă în felul acesta, poate mai fac cîteva sărituri pe urma animalului scăpat, dar renunţă îndată, nu gonesc întins. Este adevărat că şi lupul se furişează pînă în apropierea turmei, ca apoi să se avînte şi să apuce, dar metoda lui de vînătoare, mai ales a mamiferelor mari sălbatice, e goana. Iute de picior, extrem de rezistent, goneşte vînatul pe distanţe mari, pînă ce acesta e istovit şi copleşit. Care e însă metoda ursului ?

Cît pare ursul de greoi şi de tîndălos, la nevoie e neînchipuit de sprinten, iar în fugă extrem de rapid. Oboseşte însă degrabă, nu poate să ţină iureşul pe distanţe mari, aşa cum fac alte sălbăticiuni. De turmă, de vita de la păşune, de ciurda de mistreţi se apropie şi el, încercînd să rămînă neobservat, ca să sară deodată şi să lovească. Dar oare goneşte după cerbi, căprioare şi mistreţi puşi pe fugă?

Iată cîteva observări nemijlocite, care ar răspunde la această întrebare.

Vorbeşte întîi un vestit vînător de jivine mari, atent obser­vator.

Contemplarea jarului

Dupa trei luni de zile, am revenit, datorita vizitei lui Gogol, la bunul obicei al gratarului. Cu surprindere am constatat ca se poate face gratar si la Hanovra si inca unul foarte bun. Ai de alergat, ce-i drept si preturile sunt duble, dar pana la urma gasesti chiar si niste mici de origine sarbeasca, numiti cevapcici. Sigur ca pana la urma ceea ce mananci nu se ridica la inaltimea hartanelor pregatite de Costica pe gratarul lui de doi lei, facut la Mefin. Gustul micilor romanesti este foarte greu de egalat si imposibil de intrecut. Dar decat nimic, mai bine cevapcici stropiti cu vinul rosu pe care Gogol l-a numit "de impartasanie". Iar daca faci carnea pe un gratar cu aspect de OZN produs in tara lui Volkswagen si o mananci intr-un peisaj superb, atunci diferentele fata de gratarele din Romania aproape ca se sterg. Ca sa nu mai vorbim de contemplarea jarului, care capata si aici aceleasi accente mistice. Uite niste poze:

Aventurile lui Cepelică (1)

În care prinţul Lămîie este călcat pe bătătură de Cepeloi

Cepelică era fiul bătrînului Cepeloi şi avea nu mai puţin de şapte fraţi: pe unul îl chema Ceapăverde, pe altul Cepeluţă, pe celălalt Cepuşoară şi aşa mai departe, nume fireşte cum nu se poate mai potrivite pentru mlădiţele unei prea cinstite familii de ceapă. Altminteri oameni cumsecade cu toţii, trebuie s-o spunem de la bun început, deşi amarnic de ghinionişti. Deh, ce să-i faci ? Cînd eşti ceapă te naşti cu lacrimile-n ochi.

Cumătrul Cepeloi trăia laolaltă cu droaia de copii într-o baracă olecuţă mai răsărită decît un ghiveci de răsaduri, din acelea ce se văd cu duiumul pe la zarzavagii. Bogătaşii care se nimereau cînd şi cînd prin împrejurimi, strîmbau din nas a scîrbă.

– Maică măiculiţă, ce mai pute a ceapă! şi porunceau vizitiului să dea bice castravetilor.

Şi iată că într-o bună zi urma să treacă prin partea locului însuşi guvernatorul, prinţul Lămîie în persoană.

– Ce-o să zică alteţa sa cînd o să-l pălească duhoarea sărăcanilor? se perpeleau care mai de care dregătorii de la curte de grija augustului său nas.

– Ştiţi ce? îşi dădu cu părerea marele şambelan. Propun să-i parfumăm.

Zis şi făcut. Un pluton de Lămîiaşi primi pe dată misiunea de a-i înmiresma pe calici. Lămîiaşii purtau cu acest prilej pe umăr, în loc de puşti, bidoane pline ochi cu odicolon, ba cu parfum de viorele şi chiar cu apă de trandafiri din Bulgaria - cea mai fină din lume - iar în loc de săbii mînuiau nişte pompe de stropit.

Renuntarea la vot

Am hotarat sa nu ma duc la vot pe 29. Nu-i vorba, aici la Hannover nici nu as avea unde, dar acum ceva vreme aveam de gand sa dau o fuga la Berlin sau oriunde ar fi o sectie de vot. Ma gandeam sa merg cu Liliana si cu Mitza, ca sa contribuim cu trei voturi la revenirea presedintelui de drept in fotoliul lui de la Cotroceni si, totodata, la revenirea presedintelui uzurpator in fotoliul lui de presedinte al Senatului.

Aventurile Baronului Munchhausen (2)

Poveşti vânătoreşti

Las la o parte unele scene hazlii ce mi s-au mai întâmplat în împrejurări asemănătoare, pentru că am de gând să vă spun felurite poveşti de vânătoare dintre cele ce mi se par mai ciudate şi mai distractive. Cred că vă puteţi lesne închipui, domnii mei, cât am ţinut de mult, întotdeauna, la prietenii destoinici, care se pricep să preţuiască aşa cum se cuvine un teren de vânătoare neîngrădit. Despre felurimea divertismentelor pe care un asemenea loc mi le oferea, cât şi despre norocul obişnuit ce făcea să-mi izbutească orice ispravă, păstrez şi acum cele mai bune amintiri.

Aşa, într-o dimineaţă, pe când stăteam la fereastra iatacului meu, văzui un heleşteu mare din apropiere, cu totul şi cu totul acoperit cu raţe sălbatice. Cât ai clipi, am înhăţat puşca din colţ şi am coborât scara cu atâta grabă, încât m-am izbit cu faţa de canaturile uşii.

Mici intamplari cu animale (55)

Dezarmare

Citeam afară lîngă zidul casei, bătut de soarele care începea să coboare spre apus. Ridicînd ochii din carte, văd un păianjen care mergea în susul peretelui. L-am petrecut cu atenţie, plăcîndu-mi cum păşeşte, deoarece era un păianjen de cel cu picioarele nemăsurat de lungi (Phalangium ophilio). Păianjenii aceştia parcă umblă în catalige. Copiii, în jocurile lor adeseori barbare, obişnuiesc să le rupă picioarele şi să rîdă că acestea mai „trăiesc” o bucată de vreme, fac mişcări zvîcnite. Ştiam că piciorongul ăsta se hrăneşte cu insecte şi credeam ca voi putea asista la o vînătoare a lui.

Faceti-va bine (122)

Ginkgo biloba

Denumire ştiinţifică: Ginkgo biloba.

Denumiri populare: patru-bani, arborele templier japonez, caisa argintie.

Prezentare. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei, unde este considerat copac sacru. Aparţine familiei gincoaceelor. Ginkgo biloba este un arbore puternic şi înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Frunzele sunt bilobate, groase şi cărnoase, fiind dispuse în formă de evantai. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros, învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie, păstrându-şi neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare, deci de peste 200 milioane de ani. Ginkgo biloba creşte în flora spontană din China şi Japonia.

Un articol pesimist

Naţiunea română e prima naţiune europeană care se prăbuşeşte în urma încarcerării unui mafiot. A fost suficientă o hotărîre judecătorească definitivă ca să arunce în haos o întreagă naţiune. E ca şi cum America ar fi dispărut odată cu Al Capone. Doar prin Africa se mai întîmplă aşa ceva, ca state întregi să se prăbuşească sub greutatea grupurilor mafiote sau haitelor de hoţi la drumul mare.

România este un eşec. Românii sînt incapabili să se guverneze. În decembrie 2011 eram impardonabil şi ridicol de optimist. Acum îmi dau seama că trebuie s-o spunem cu voce tare, fără să ne fie ruşine: statalitatea românească este un eşec. Românii au fost incapabili să reacţioneze la atacul USL-ului la adresa Constituţiei şi statului de drept. Cu cîteva excepţii notabile şi previzibile (aceleaşi, de 22 de ani) instituţiile statului, presa, elitele culturale şi marile mase populare au acceptat în tăcere cea mai gravă agresiune împotriva statului român din iunie 1990 sau chiar au sprijinit-o. Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, adică Vestul Civilizat, sînt unica, ţineţi minte, unica, nu ultima, linie de apărare a democraţiei şi statului de drept.

De-ale lui Zoscenko (18)

O MICĂ GREŞEALĂ

    Ce zi e azi? Miercuri, nu? Păi da, miercuri. Asta a fost luni. Luni, la noi, oamenii mai că au crăpat de rîs. Pentru că a fost ceva tare ca­raghios. A fost o mică greşeală.

Chestia e că la noi la fabrică toţi oamenii ştiu carte. Scoală-l pe oricare în puterea nopţii şi pune-l să se iscălească; se iscăleşte.

Ăia trei însărcinaţi cu alfabetizarea erau daţi dracului. În trei luni au lichidat tot analfabetis­mul. Desigur, mai rămăseseră analfabeţi, dar numai cei tari de cap. O încurcau cu numele. Cum e, bunăoară, Gusev. Ăsta ba îl punea pe „sî” aiurea, ba trăgea coada iscăliturii la început ori la mijloc, ba uita să pună „gî”-ul. Ăilalţi se descurcau ei.

Ei bine, la acest nivel închipuiţi-vă ce se întîmplă.

Am hranit rinocerii

Am vizitat din nou parcul Serengeti, de data asta cu Dana si Gogol. Cea mai interesanta faza a fost la sfarsit, cand am hranit rinocerii cu morcovi - nu ca suna dadaist? Iata poze:

O poveste a lui Herodot

MANTIA DE CULOAREA FLĂCĂRII

În timpul campaniei lui Cambyses în Egipt, numeroşi greci au vizitat această ţară, cu un motiv sau altul; unii, după cum era şi de aşteptat, pentru a face negoţ, alţii pentru că erau soldaţi, iar mulţi, fără îndoială, din pură curiozitate, ca să vadă ceea ce era de văzut. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi fiul lui Aeaces, Syloson, fratele exilat al lui Polycrates din Samos. În Egipt, lui Syloson i-a surâs norocul în chip extraordinar: pe când se plimba pe străzile din Memphis, înveşmântat într-o mantie de culoarea flăcării, Darius, care pe atunci făcea parte din escorta lui Cambyses şi nu devenise încă o persoană însemnată, l-a observat şi, cuprins de dorinţa puternică de a avea mantia, s-a dus la Syloson şi s-a oferit să i-o cumpere.

O esenta a liberalismului

Eugen Nicolaescu - fost ministru liberal al sanatatii, a facut niste declaratii atat de interesante, incat nu ma pot abtine de la a le comenta. 

Dupa cum se stie, cu cateva zile in urma presedintele interimar Crin Antonescu a anuntat de la tribuna oficiala ca daca Basescu nu este demis la referendum, el se retrage din viata politica. Frumos. Teatral.

Iata insa ca o decizie a Curtii Constitutionale ii obliga pe pucistii lui Voiculescu sa accepte ca referendumul este valid numai daca se prezinta la vot peste jumatate din alegatori. Iata ce declara, in aceste conditii, Nicolaescu:

O poveste a lui Buzzati

Copilul despot

Copilul Giorgio, chiar dacă era considerat în familie o minune de frumuseţe fizică, bunătate şi inteligenţă, era temut. Tatăl, mama, bunicul şi bunica dinspre tată, cameristele Anna şi Ida, toată lumea trăia cu coşmarul capriciilor lui, dar nimeni n-ar fi îndrăznit s-o mărturisească - dimpotrivă, se întreceau neîncetat în a spune sus şi tare că nu exista pe lume copil mai scump, mai iubitor şi mai ascultător. Fiecare dintre ei voia să fie pe primul loc în această adoraţie neînfrânată. Şi tremura la gândul că ar putea, fără intenţie, să-l facă pe copil să plângă: şi asta nu pentru nişte lacrimi, acolo, cât din pricina reproşurilor adulţilor. De fapt, sub pretextul dragostei pentru cel mic, ei îşi revărsau duhurile rele, controlându-se şi spionându-se.

Faceti-va bine (121)

Ghizdeiul 

Denumire ştiinţifică: Lotus corniculatus.

Prezentare. Ghizdeiul este o erbacee perenă, din familia leguminoaselor. Tulpina este subţire, suculentă, de mici dimensiuni, prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. Frunzele sunt trifoliate. Florile de ghizdei sunt galbene, uneori galbene cu dungi roşietice, şi apar din mai şi până la începutul toamnei. Fructele sunt nişte păstăi. Ghizdeiul creşte prin fâneţe, pe pajişti, pe taluzurile drumurilor, pe terenuri virane. Pentru uz medicinal se recoltează florile, din care se prepară infuzie, sirop, extracte.

Substanţe active importante: pectină, acid cianhidric, alcaloizi, cumarină.

Întrebuinţări. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice, sedative, imunostimulatoare şi chiar hipnotice. Au, de asemenea, contribuţii pozitive în combaterea angoaselor, isteriilor, excitaţiei cerebrale, stărilor de stres, insomniilor, agitaţiei nervoase, stărilor depresive, precum şi în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. Efectele şi întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata).

Uselistii pradatori

Odiseea cuplului comico-fantezist Antonescu-Ponta continua. Liderii europeni sunt ingrijorati de modul in care acesti doi lupi tineri actioneaza pentru preluarea puterii. Presa, fie de stanga, fie de dreapta, publica articole incendiare in care cei doi sunt pur si simplu desfiintati. Ultima aparitie, in El Pais, care titreaza: "Romania este noua oaie neagra a Europei". 

In vremea asta ce fac romanii? Ei bine, fac ceea ce au facut intotdeauna: despica firul in patru. Citesc nenumarate interventii pe Facebook sau pe forumuri, in care romani anonimi exprima tot felul de pareri care nu se pot aseza decat sub semnul lui "c-o fi, c-o pati". Cu alte cuvinte, in ciuda faptului ca liderii europeni considera ca in Romania lucrurile au luat-o razna, punand in pericol principiile constructiei comune europene, ai nostri continua sa o ia pe aratura, prezentand lucrurile din perspective abracadabrante. 

Mici intamplari cu animale (54)

Şarpele de apă la vînătoare

Vipera are treaba mai uşoară. Din pîndă sau apropiindu-se încet şi neobservată de prada ei mică — şoarece, şopîrlă etc. — îi înfige colţii cu o mişcare de fulger şi îi injectează veninul. Rămîne liniştită pînă ce acesta îşi produce efectul — foarte degrabă — apoi pe îndelete trece la înghiţirea victimei moarte.

Şarpele nostru de apă (Natrix natrix) are de rezolvat o pro­blemă mai grea. Nefiind înzestrat cu seringi de venin, el tre­buie să-şi prindă şi să-şi imobilizeze prada vie cu forţa, apoi să o înghită, de cele mai multe ori neavînd putinţă să o omoare mai înainte. A fost descris de mai multe ori felul cum şarpele înghite o broască mare. Biata broască este deja înfundată pe jumătate în gîtlejul extensibil al şarpelui şi totuşi mai dă din picioarele dinapoi, încercînd să scape oarecum. Milimetru de milimetru, prin mişcarea înainte şi înapoi a fălcilor, victima se îngroapă încet, încă vie, în punga elastică a şarpelui. Dar oare cum prinde animalele iuţi, cum e peştele, oricît de bun înotă­tor ar fi şarpele de apă? Cîteva observări ne dau oarecare lămuriri.

La balta Somovei (Tulcea) era un gard ridicat de pescarii lipoveni. Priveam cu interes crapii care se trudeau să-l treacă, cînd văd un şarpe de apă. Îndată mi-am dat seama că stă la pîndă şi am rămas să-l observ. Şarpele stătea fixat cu coada de un par al gardului, încolăcindu-şi-o de două ori în jurul lui. Restul corpului îl ţinea mai spre suprafaţa apei. Cît nu-i era încolăcit, trupul făcea două bucle laterale. Stătea nemişcat, cu capul îndreptat în josul cursului. Roiau prin apropiere pescuţi, care pesemne nu observau duşmanul, ce se asemăna în nemiş­carea lui cu un vreasc fixat în gard. Din cîrdul de peştişori s-a apropiat unul la îndemînă, înotînd în susul apei. Şarpele şi-a căscat larg gura, cele două bucle s-au destins ca două arcuri, capul a fulgerat înainte; încă în timpul înotului, pescuţul a fost apucat de cap. Îndată şarpele îşi înălţă capul în aer de-a lungul parului şi începu să-l înghită. Coada victimei se zbătu, tremură, pînă dispăru si ea în gîtlejul umflat. Apoi nesătulul îşi reluă poziţia de mai înainte, aşteptînd o altă pradă.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

 

Aventurile Baronului Munchhausen (1)

O călătorie plină de peripeţii

Mi-am început călătoriile spre Rusia în toiul iernii socotind, pe bună dreptate, că îngheţul şi zăpada, scutind de cheltuieli deosebite prea grijuliile ocârmuiri, vor fi netezit drumurile din ţinuturile de nord ale Germaniei, Poloniei, Curlandei şi Liponiei, drumuri care, după descrierile tuturor călătorilor, sunt mai păcătoase chiar decât cele ce duc spre Templul Virtuţii. Am pornit-o călare, fiindcă aşa se călătoreşte cum nu se poate mai bine, atunci când nici calul şi nici călăreţul nu sunt de lepădat. Şi trebuie să mai adaug că acest mijloc de călătorie te scuteşte, pe de o parte, de ciorovăielile cu cine ştie ce cuviincios căpitan de poştă neamţ şi, pe de altă parte, te fereşte de a fi târât din crâşmă în crâşmă de setea nepotolită a surugiului. Eram îmbrăcat destul de uşurel, şi unde mai pui că gerul se făcea tot mai simţit cu cât înaintam spre nord-est. Vă puteţi închipui, deci, cum trebuie că-i mergea pe o astfel de vreme, într-un ţinut atât de aspru, bătrânelului neputincios pe care l-am văzut zăcând pe o câmpie pustie din Polonia, în bătaia crivăţului tăios, dârdâind de frig sub zdrenţele ce abia îi acopereau goliciunea trupului. Mi se rupea inima de milă uitându-mă la prăpăditul acela. Cu toate că îngheţase şi sufletul în mine, am aruncat peste bătrânel mantia mea de călătorie. Deodată am auzit un glas ce venea din înaltul cerului şi care, preţuindu-mi fapta cu o extraordinară mărinimie, a strigat:

"O, fiul meu, să mă ia naiba de nu ţi-oi răsplăti isprava asta!"

O poveste a lui Hemigway

Un tip de gaşcă

Orbul recunoştea după zgomotele lor toate aparatele din sala de jocuri. Nu ştiu cît a durat pînă să le-nveţe pe toate, dar trebuie să-i fi luat ceva timp, pentru că lua pe rînd toate cîrciumile. Dar lucra totuşi în două oraşe şi, după ce se întuneca, pleca de la The Flats şi o ţinea aşa pînă în Jessup. Cînd auzea cîte o maşină venind se oprea pe marginea drumului, aşteptînd să îl ia şi pe el; uneori nu-l lua, caz în care mergea mai departe pe şoseaua îngheţată. Depindea de cît de încărcate erau maşinile şi mai conta şi dacă erau femei înăuntru, asta pentru că orbul mirosea destul de tare, mai ales iarna. Insă pînă la urmă oprea cineva, pentru că era totuşi un orb.

Sfarsitul jocului

Povestea s-a terminat.

Ruselia - o țară la răscruce

Aventuri în Ruselia

A fost odată o țară din Europa numită Ruselia, ai cărei locuitori – cunoscuți sub numele de ruseliști, o duceau foarte prost: n-aveau ce mânca, n-aveau căldură în locuințe, ba mai mult, erau obligați să spună că o duc foarte bine și că sunt fericiți. Președintele acelei țări era supranumit „erou” și „geniu”. Oricine cuteza să îl contrazică era prins și aruncat în închisoare. Între timp, locuitorii din alte țări ale Europei, grupate sub denumirea de Occident, aveau cam tot ce le lipsea celor din Ruselia: mâncare, căldură, libertăți. Așa că nu e de mirare că mulți dintre ruseliști fugeau din țara lor și se stabileau în alte părți. Ceilalți, lipsiți de curaj – dacă erai prins în timp ce încercai să fugi puteai să fii inclusiv omorât pe îndelete – visau în secret să scape și ei din Ruselia.