Hard Times

Pe 30 august 2003, acum exact 9 ani, a murit Charles Bronson - unul dintre actorii care mi-au marcat tineretea si care, in mod cert, a avut o contributie importanta la formarea personalitatii mele. Personajul intruchipat de Bronson este cam acelasi in toate filmele lui: singuratic, justitiar, tenace, neinfricat. De unul singur, el se lupta cu cate o mafie locala, rapunandu-i pana la urma pe toti.

 

Aventurile lui Cepelică (15)

Aventurile lui mister Morcovely şi ale cîinelui său Adulmici

Mister Morcovely... staţi niţel!

Cine e, în definitiv, mister Morcovely? Despre personajul ăsta n-am mai auzit. De unde a răsărit? Ce vrea? Cum arată? E înalt, scund, pîntecos, sfrijit? Aveţi puţintică răbdare. O să vedeţi îndată.

Turbat de mînie că nu reuşise să dea de urma evadaţilor, prinţul Lămîie porunci să se răscolească întreg ţinutul.

Lămîiaşii înarmaţi cu greble cercetară fîneţele, holdele, cutreierară pădurile, scormoniră tufişurile, căutîndu-i şi în gaură de şarpe. Lucrară fără odihnă zi şi noapte dar nu reu­şiră altceva decît să adune coşcogea maldăre de gunoaie, ră­dăcini uscate şi piei năpîrlite de şopîrle. Nici pomeneală de Cepelică şi de tovarăşii săi.

Cateva instantanee

David Graham1

Aventurile baronului Munchhausen (13)

A opta aventură pe mare

Nici vorbă că veţi fi auzit vorbindu-se de ultima călătorie de explorare a ţinuturilor arctice a căpitanului Phipps, astăzi lord Mulgrave. L-am întovărăşit pe căpitan, nu ca ofiţer, ci ca prieten. După ce am ajunspe o înaltă latitudine nordică, am pus mâna pe binoclul meu, pe care îl ştiţi din povestea călătoriei în Gibraltar, ca să mă uit la toate câte mă înconjurau. Căci, în treacăt fie zis, am socotit întotdeauna că e bine să te uiţi din când în când în jurul tău, mai ales dacă eşti plecat în călătorie. Cam la o jumătate de milă depărtare de noi plutea un gheţar cu mult mai înalt decât catargele noastre. Pe el am văzut doi urşi albi. Fiarele păreau a fi încleştate într-o luptă cumplită. Luându-mi fără zăbavă puşca pe umăr, pornii înspre sloiul de gheaţă.

Fata vaduvei

Legenda pisicii

Demult, demult, trăia o văduvă sărmană, care avea o fată frumoasă, dar frumoasă cum rareori se întâmpla să fie o făptură omenească. Avea păr lung şi mătăsos care-i curgea în valuri de aur pe umerii albi ca zăpada. Privirea fetei era mai senină şi mai strălucitoare ca albastrul cer de vară. Dar, pe cât era de frumoasă, pe atât de leneşă era odrasla femeii din poveste. Sărmana văduvă trudea singură vara şi iarna, în casă şi în ogradă, pe la oamenii din sat şi pe la boieri, ca să poată pune mâncare pe masă. Când oboseala o dobora îşi ruga fiica s-o ajute la treburile gospodăreşti, dar frumoasa nici că se sinchisea de rugăminţile şi de truda mamei.

O intamplare povestita de Pär Lagerkvist

Ascensorul care a coborît în iad

Contabilul-şef Jonsson deschise elegantul ascensor al hotelului şi pofti înăuntru o graţioasă făptură care mirosea a blănuri şi a parfum. S-au strîns unul într-altul pe bancheta moale şi ascensorul porni în jos. Micuţa doamnă îşi oferi gura întredeschisă, gura umedă de vin, şi se sărutară. Supaseră sus, pe terasă, sub stele, şi acum ieşiseră să se distreze.

– Dragul meu, ce minunat era acolo, sus! Ce poetic să stau acolo cu tine, ca şi cum am fi stat printre stele! Atunci am înţeles ce înseamnă dragostea! Chiar mă iubeşti cu adevărat?

Mici intamplari cu animale (76)

Apărarea viezurelui

Te întrebi uneori de ce ar avea viezurele straşnica lui dan­tură, care nu rămîne în urma celei a lupului. Doar el, tîndălosul, se hrăneşte mai mult cu fructe, cepe, insecte, coleoptere şi alte mărunţişuri, iar ca să prindă din vreme în vreme cîte un pui de iepure sau ca să golească de ouă un cuib de pe pămînt, n-are nevoie de colţii aceia puternici. Nu-ţi mai pui însă această întrebare după ce ai văzut în ce hal iese cîinele de vî­nătoare dintr-un duel cu morocănosul viezure. Armă bună, însă mai are şi alta. Sau poate că a fost o „invenţie personală" aceea pe care am văzut-o aplicată, o singură dată.

Un reportaj al lui Geo Bogza

O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil

Nu am câtuşi de puţin intenţia să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost să vizitez Mizilul. Dorinţa aceasta mi s-a împlinit, în fine, în toamna anului trecut.

Cu cinci ani în urmă, când am adoptat, pentru prima oară în viaţa mea, o meserie şi am început să o practic aproximativ, aceea de reporter, m-am gândit că prima ei condiţie, de a călători prin tot felul de locuri, îmi va îngădui să văd şi Mizilul, într-un mod mai amplu şi poate cu rezultate mai substanţiale decât s-ar fi petrecut până atunci. În tot acest răstimp, de câte ori directorii ziarelor la care am lucrat, văzând că activitatea mea începe să devină vagă, mă întrebau ce am de gând să mai scriu, le răspundeam cu un surâs nostalgic, care părea că păstrează în el un secret superior:

Faceti-va bine (146)

Laptele câinelui

Denumire ştiinţifică: Euphorbia cyparissias; Euphorbia stepposa; Euphorbia

seguieriana; Euphorbia helioscopica.

Denumiri populare: laptele cucului, alior.

Prezentare. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă şi păşune, cu o înălţime maximă de 4o cm. Are un rizom puternic, tulpina fiind rotundă şi subţire. 

Ce-a gasit Tudor Octavian la Tecuci

Legenda muştarului de Tecuci
Am văzut, într-un magazin, următorul anunţ: „Avem muştar de Tecuci”.
Intrasem să cumpăr nişte parizer, dar, cum anunţul părea să fi fost conceput în acea clipă de graţie ce marchează o minune şi anunţă un liman, am întrebat prin ce-i mai bun muştarul de Tecuci decît altele.
„N-a zis nimeni c-ar fi mai bun - mi-a răspuns vînzătoarea, cu tonul cuvenit celor mai grei de cap. Am zis doar că avem. După ce-l cumpăraţi, o să vedeţi şi singur care-i deosebirea.”

Pisica neagra a lui Poe

Pisica neagră

Pentru această neobişnuită şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.

Judecatorul si condamnatul

Una din povestile care le sunt spuse celor care bat la usa unui templu masonic in timpul tinutei (sedintei) de admitere este cea cu un condamnat pe nedrept care, dupa ce ispaseste mai toata pedeapsa in conditii foarte dure este eliberat pentru ca justitia a constatat ca in cazul lui a fost vorba de o eroare judecatoreasca. Apoi, el devine frate mason si intra intr-o loja in care se afla si judecatorul care l-a condamnat pe nedrept. Cei doi se intalnesc si, pentru ca sunt frati masoni, sterg cu buretele tot ce s-a intamplat, isi dau triplul sarut ritual si apoi se ajuta unul pe celalalt de cate ori este nevoie, de zici ca sunt cei mai buni prieteni inca din copilarie. 

O poveste a lui James Joyce (7)

Pensiunea de familie

Doamna Mooney era fată de măcelar. Femeie care se pricepea să-si păstreze bunurile, femeie hotărîtă. Luase de bărbat pe cel mai destoinic dintre băieţii de prăvălie ai lui taică-său şi deschisese o măcelărie lîngă Spring Gardens. Dar de cum murise socru-său, Mooney începuse a se ticăloşi. Bea, fura bani din tejghea, se îngloda în datorii. Degeaba se jura că se cuminţeşte; la cîteva zile o lua iar razna. Pînă la urmă şi-a ruinat negoţul, fiindcă se certa cu nevastă-sa de faţă cu clienţii şi mai cumpăra şi marfă proastă. Într-o seară s-a repezit la nevastă-sa cu satîrul şi femeia a trebuit să doarmă prin vecini.

Din povestile lui Emil Garleanu (3)

Nadişanca

Boier bogat, bun la inimă şi cu slăbiciunile lui — ca fiecare om. Aşa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ţinea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadişanca în care se încerca să steie chipeş, cu braţele întinse pe hăţuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril — conul Gavrilaş. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ţinea tot pe atâta la nadişancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-şi amintească şi de tovarăşa lui de călătorie.

Aventurile baronului Munchhausen (12b)

O călătorie la Gibraltar 2

Cu prilejul călătoriei mele - povestea el - am locuit vreme îndelungată în Anglia. Odată, pe când mă plimbam pe ţărmul mării, nu departe de Harwich, s-a năpustit deodată spre mine, cu toată furia, un fioros cal de mare. Nu aveam la mine altă armă în afară de praştie. Punând două pietre în ea, am ţintit cu atâta îndemânare în capul dihaniei, încât cu fiecare lovitură i-am scos câte un ochi. Apoi i-am sărit în spate şi am mânat-o înspre mare; vezi bine - odată cu vederea, dihania îşi pierduse şi sălbăticia, făcându-se blândă ca un miel.

O poezie a lui Paul Vinicius

februarie: fantoma fostului chiriaş

ce nevoie să mai ai de o casă bătrână

acolo unde fantoma fostului chiriaş
care ai fost cândva
te salută cu suspectă seninătate
acolo unde acum rozătoarele şi-au desăvârşit deja
opera
şi numai ochii apoşi ai câinelui de la intrare
continuă să te privească ficşi
omenesc

Aventurile lui Cepelică (14)

Domnul Mazăre ajunge la spînzurătoare

In mijlocul pieţii din sat fu ri­dicată o spînzurătoare de toată frumuseţea.

Spînzurătoarea era cocoţată pe un podium, podiumul avea o trapă, iar trapa urma să se deschidă sub picioarele condam­natului, în clipa cînd călăul apăsa pe un buton.

Călăul trebuia să apese pe un buton imediat ce îl agăţa în ştreang pe domnul Mazăre, iar domnul Mazăre urma să se prăvălească înlăuntru şi să rămînă acolo pînă va înţepeni pe veci...

Flori in rame

Cateva lucrari ale lui Antonio Gersmundo:

Ceasul care ticăie

Unul dintre lucrurile cele mai importante în viața omului este relația lui cu timpul. De aceea, cred că fiecare dintre noi trebuie să-și cumpere neîntârziat măcar un ceas de masă, din cele care ticăie.

De ziua lui Cortazar

Pierderea şi recuperarea unui fir de păr
Pentru a lupta împotriva pragmatismului şi a groaznicei tendinţe de a urmări scopuri materiale, văru-meu cel mare susţine că metoda cea mai bună e să-ţi smulgi un fir de păr din cap, să-i faci un nod la mijloc şi să-l laşi să cadă uşor prin gaura chiuvetei. Dacă părul se agaţă de grătarul care se află de obicei în asemenea găuri e de ajuns să deschizi puţin robinetul şi firul dispare.