Capitolul VIII
Tom
mergea pe cărări lăturalnice, ca să nu dea ochii cu şcolarii care se înapoiau
de la şcoală. Apoi domoli pasul şi-şi urmă drumul, mâhnit. Trecu de două-trei
ori un firicel de apă, pentru că una din superstiţiile copiilor era că trecând
o apă zădărniceşti orice urmărire. Jumătate de oră mai târziu, dispărea
îndărătul casei Douglas, aşezată tocmai pe vârful măgurii Cardiff. Şcoala o
lăsase mult în urmă, abia se mai zărea, departe, printre căsuţele din vale.
Intră într-o pădure deasă, îşi croi drum până în inima ei şi se aşeză pe un
petic de muşchi, sub umbra unui stejar. Nu adia o suflare. Zăpuşeala amiezii
făcuse până şi păsărelele să amuţească. Firea toată era cufundată într-un somn
adânc, întrerupt când şi când de bătaia îndepărtată a unei ciocănitoare, după
care tăcerea şi însingurarea ce domneau peste tot locul se lăsau şi mai
apăsătoare