Cu toate că am ajuns în preajma întunericului „cel mai dinafară”, în ciuda teribilei obscurități morale de care sunt năpădit, a incredibilei pervertiri a ceea ce mi-a mai rămas din inteligenţă, deşi de multe ori mă gândesc că mai jos decât mă aflu nu poate să coboare nimeni, iată că apropierea Crăciunului îmi dă, totuşi, o anumită stare de bucurie şi de speranţă.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
luni, 17 decembrie 2012
Sunt batran
De multe ori am scris eu aici despre lipsa oricarui sens al vietii in sine. Am urcat chiar si un mic eseu al lui Thomas Nagel pe aceasta tema, de fapt o prezentare a problemei, ne-urmata de vreo solutie. Ei bine, aseara, inainte de culcare, am dat peste un fragment de-al lui Cioran care m-a facut sa pricep de ce ma preocupa atat de mult problema sensului vietii: sunt batran. Uite:
"Viata nu are niciun sens, e sigur. Dar asta n-are nicio importanta cat esti tanar. Lucrurile se schimba de la o anume varsta. Atunci chestiunea incepe sa te preocupe. Nelinistea devine problema, iar batranii, care nu mai au nimic de facut, isi bat capul cu ea, fara sa aiba nici timpul, nici capacitatea s-o rezolve. Asta explica de ce nu se sinucid in masa, cum ar face daca ar fi ceva mai putin ocupati".
Asadar, am aflat. Singura problema e ca asta nu schimba cu nimic lucrurile.
Intalnire cu Einstein
Ieri, la Berlin, pe o vreme ploioasa, plimbandu-ne pe Unter der linden, am dat peste muzeul figurilor de ceara - Madame Tussauds. Desi am vizitat asta-vara muzeul omolog din Amsterdam, n-a fost chip cu Maria si a trebuit sa intram. Pana la urma, nici nu mi-a parut rau, pentru ca m-am intalnit acolo cu cativa dintre oamenii la care tin foarte mult.
Intai a fost Einstein, cu care am stat putin de vorba. L-am intrebat ce a mai descoperit, daca nu are ceva noutati legate de teoria relativitatii. Tot ce-a putut sa-mi spuna a fost ca este usor ingrijorat pentru ca o anumita parte a teoriei, cea legata de calatoria in timp, pare sa scartaie. Zicea ca acum vede lucrurile putin diferit, pentru ca din partea de univers unde locuieste acum, lucrurile au capatat o alta perspectiva.
Discutand cu Einstein despre relativitate, vreme si femei |
Din povestirile lui Dürrenmatt(4)
Fiul
Un chirurg care îşi făcuse un nume, atît
ca medic-şef al unei renumite clinici, cît şi prin cercetările sale ştiinţifice,
şi care, prin activitatea sa de binefacere în rîndul săracilor, îşi cîştigase
simpatia generală, şi-a abandonat la apogeul carierei profesia, spre
surprinderea şi uimirea prietenilor şi colegilor, şi a publicat în toate
ziarele ţării oferte de căsătorie, studiind foarte riguros numeroasele
propuneri, frecventînd toate bordelurile oraşului, avînd lungi convorbiri cu
fiecare cocotă, cercetînd caracterul şi situaţia fiecărei femei pe care o
întîlnea, bizara sa preocupare, deşi era cunoscut ca un burlac auster, dînd
naştere pretutindeni la temeri şi îndoieli, pînă cînd, în fine, a început să-i
facă curte unei frumuseţi de optsprezece ani, fiica unui fabricant bogat, a
lăsat-o gravidă — deşi s-a lovit de cea mai mare antipatie — atrăgînd-o în casa
lui, într-un mod brutal şi violent, a luat copilul, pe care ea l-a născut în
clinica lui, sub directa lui supraveghere, şi fără a ţine seama că tînăra murea
datorită unei hemoragii puternice, a plecat, imediat după naştere, cu un
automobil în mare viteză la o vilă pe care o construise într-un parc sălbatic,
la cincizeci de kilometri de oraş,
Romanii din strainatate au gasit-o pe Elodia
Am auzit mereu vorbindu-se despre Diaspora ca despre un fel de Romanie trezita la realitate, aliniata la standardele occidentale, care a inteles ce inseamna democratia, care stie ce inseamna munca si banii castigati cinstit, care vede viitorul prosper si stie ce are de facut pentru ca el sa se infaptuiasca etc. Cei din Diaspora nu ar fi - tot auzeam - decat niste romani care in adancul fiintei sunt de fapt englezi, belgieni, francezi, germani, americani etc, tinuti impotriva vointei lor intr-o tara de tarani needucati cum e Romania. Ei nu asteapta decat sa scape, sa gaseasca o posibilitate de a iesi si a deveni de indata englezi, belgieni, germani, elvetieni, italieni etc. - autentici.
duminică, 16 decembrie 2012
Aventurile lui Tom Sawyer(10)
Cei doi fugeau într-un
suflet spre târg, muţi de spaimă. Din când în când aruncau câte o privire
speriată înapoi, ca şi cum s-ar fi temut să nu fie urmăriţi. În fiecare ciot
ivit în cale li se părea că văd un om, un duşman şi li se tăia răsuflarea. Când
trecură în fugă prin dreptul câtorva cocioabe lăturalnice aflate în apropierea
târgului, lătratul câinilor îl făcu să gonească de parcă ar fi avut aripi la
picioare.
-
Numa' de-am
ajunge la tăbăcăria veche cât mai putem fugi - şopti Tom, gâfâind din greu. N-o
mai duc mult.
Drept răspuns nu se auzi
decât gâfâiala şuierătoare a lui Huckleberry. Amândoi alergau cu ochii aţintiţi
spre limanul nădejdilor lor şi se sileau din răsputeri s-ajungă. Se apropiau
văzând cu ochii. În cele din urmă, se năpustiră amândoi deodată pe uşa deschisă
a tăbăcăriei şi se prăvăliră în bezna ocrotitoare dinăuntru, plini de recunoştinţă
şi istoviţi din cale-afară. Încetul cu încetul, vijelioasa bătaie a inimilor se
mai alină şi Tom şopti:
sâmbătă, 15 decembrie 2012
Un Craciun cu Ray Bradbury
Darul
Era
în ajunul Crăciunului. În maşina ce-i ducea pe toţi trei spre rachetodrom, mama
şi tatăl păreau îngrijoraţi. Băiatul lor urma să zboare pentru prima oară în
spaţiu, cu o rachetă, iar ei ar fi vrut ca totul să fie perfect. De aceea, când
fură nevoiţi să lase la vamă cadoul pregătit pentru el, deoarece depăşea cu
câteva uncii greutatea permisă, precum şi brăduţul cu lumânărele albe, simţiră
că li se ia dreptul la sărbătoare şi la dragoste.
Băiatul
îi aştepta în ultima sală. După discuţia lor inutilă cu funcţionarii
interplanetari, mama şi tatăl veneau spre el, şuşotind:
— Ce
e de făcut?
— Nimic,
nimic. Ce-am putea face?
— Ce
reguli stupide!
— Sărăcuţul
de el, îşi dorea atât de mult un brad!
Din articolele mele sinaiene(1)
Umbra lui Ceauşescu la Sinaia
A fost o vreme când foarte multă lume
spunea, cu o anumită amărăciune, că, citez: "era mai bine pe vremea lui
Ceauşescu". Eu, personal mă întrebam pe atunci care o fi explicaţia
acestei nostalgii şi, trebuie să recunosc, nu am reuşit să găsesc un răspuns
plauzibil. Îmi spuneam că cei care plâng după "Geniul Carpaţilor"
sunt oameni incapabili să-şi găsească un rost în viaţă, care nu pot să strângă
un ban, care nu se pot descurca. Părea firesc ca aceia să-şi aducă aminte cu
drag de timpurile în care, cu banii din salariu, puteau să-şi cumpere, în urma
unor cozi de jumătate de zi, diverse produse trebuincioase, cum ar fi cafeaua
cu înlocuitori, salamul cu soia, uleiul de porumb, tacâmurile şi oasele pentru
ciorbă.
Povestiri din volumul Cuore (5)
Infirmierul
tatii
În dimineaţa unei zile ploioase de martie, un băieţel îmbrăcat
ţărăneşte, ud până la piele şi stropit de noroi, cu o legătură de rufe la
subţioară, bătu la poarta unui spital din Neapole. El dete o scrisoare portarului
care îi deschise şi-l întrebă de tatăl său. Avea un chip frumos, oval şi
oacheş, nişte ochi negri, gânditori, şi printre buzele lui groase şi puţin
despărţite una de alta, se zăreau două rânduri de dinţi albi ca laptele.
Venea dintr‑un sat din împrejurimile Neapolelui. Tatăl său, care
plecase de acasă cu un an mai înainte, ca să caute de lucru în Franţa, se întorsese
în Italia, debarcase de curând la Neapole şi se îmbolnăvise îndată foarte greu;
abia putuse să înştiinţeze familia despre întoarcerea şi intrarea lui în
spital. Nevasta sa, disperată la primirea unei astfel de ştiri, neputând să se
mişte de acasă, pentru că avea o copilă bolnavă şi da să sugă unui băieţel,
trimisese la Neapole pe băiatul cel mai mare, spunându‑i să îngrijească el de
tata, cum zice poporul napolitan.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(23)
Singurătatea
Un gazetar filantrop îmi spune că singurătatea e dăunătoare pentru
om, şi în sprijinul tezei sale citează, ca toţi necredincioşii, cuvintele
Părinţilor Bisericii.
Ştiu că Demonul cutreieră bucuros locurile sterpe şi că Duhul
crimei şi al
lubricităţii se înflăcărează de minune în
singurătate. S-ar putea însă ca singurătatea să nu fie primejdioasă decît
pentru sufletul trîndav şi rătăcitor care o populează cu pasiunile şi himerele
lui.
Este sigur că un limbut, a cărui supremă plăcere e să vorbească de
Ia înălţimea unei catedre sau a unei tribune, ar risca întrutotul să ajungă
nebun furios în insula lui Robinson. Nu-i cer gazetarului meu eroicele virtuţi
ale lui Crusoe, dar îi cer să nu decreteze învinuiri împotriva îndrăgostiţilor
de singurătate şi taină.
Inca o poveste a lui Bratescu-Voinesti
Niculăiţă Minciună
Niculăiţă Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu, din
cătunul Manga, comuna Măgureni, e un băiat cu judecată, blajin la vorbă,
măsurat la mişcări şi, nu ştiu cum să zic, dar sfios, ori prin urmare sfios.
În toate clasele primare, urmate la şcoala din Măgureni, a
luat tot premiul întâi, spre bucuria şi măgulirea părinţilor. Că de! nu e lucru
puţin, în ziua de Sâmpietru, în şcoala
împodobită cu flori, s-auzi că strigă de colo: „Premiul întâi cu cunună, - Gropescu
Niculae" - să vezi pe domnul învăţător că-i pune peste perişorul lui negru
cununa de merişor, pe domnul primar că-i dă un teanc de cărţi mângâindu-l şi
apoi să pleci pe linia satului, tu, mama de-o parte, tatăl de alta, şi între
voi feciorul vostru, în văzul consătenilor, care zic cu dragoste: „Să vă
trăiască şi la mai mare!“
La sfârşitul şcolii, domnul învăţător Irimescu a zis că e
păcat că aşa băiat cu tragere de inimă la învăţătură să nu meargă mai departe;
iar neica Andrei Gropescu, de la Sâmpietru până la septembrie
s-a gândit şi s-a răzgândit în toate felurile, a luat sfat şi de la unul şi de
la altul.
vineri, 14 decembrie 2012
O singura posibilitate: demisia
"Poporul român a făcut o alegere clară, într-un mod democratic" a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, acelasi om care i-a dat dupa ceafa lui Ponta in perioada in care "dottore" il suspendase, impreuna cu Antonescu si Voiculescu, pe presedintele ales al Romaniei, printr-un lung sir de fortari ale Constitutiei. Lucrurile sunt cat se poate de clare: UE nu are nimic de impartit cu niciun personaj politic, cata vreme sunt respectate regulile democratice. Cand Ponta a incalcat aceste reguli, a fost chemat la ordine si mustruluit. Cand a castigat masiv, cu partidul lui, alegerile, a fost felicitat de cei care-l mustruluisera. Lucrul asta ar trebui inteles de toti romanii. Din pacate, e greu de crezut ca ei vor reusi sa il inteleaga.
Din povestirile vesele ale lui Hasek (4)
Despre
gazeta oficială pragheză
De
fiecare dată cînd iau în mînă „Gazeta Pragheză”, organ central guvernamental,
simt cum îmi creşte inima, bucurîndu-mă de valoarea ei estetică. De aspectul ei
grafic nu se poate vorbi, acesta e destul de amărît, în schimb conţinutul e
îndeobşte ţesut din asemenea învăţăminte morale şi din atîtea idei spirituale, încît
e mai mare fericirea să citeşti aceste rînduri ale redactorilor
guvernamentali, printre care se remarcă, mai cu seamă, bărbăteasca statură a domnului
O. Filip. Adeseori găseşte omul în ea multe lucruri care, la prima vedere, par
a fi o prostie capitală. Spun la prima vedere, deoarece în clipa următoare
devine limpede oricui că aici a fost săvîrşită o glumă spirituală de înaltă
clasă.
Portretul lui Dorian Gray (10)
Cînd intră
servitorul, Dorian Gray se uită la el cu maximă atenţie şi se întrebă dacă îi
trecuse prin cap să tragă cu coada ochiului dincolo de paravan. Omul era destul
de impasibil şi-i aştepta ordinele. Dorian aprinse o ţigară, se duse la geam şi
se uită în el. Vedea perfect reflectarea figurii lui Victor acolo. Semăna cu o
mască placidă a servilităţii. Nu era cazul să se teamă de el. Cu toate astea,
se gîndi că cel mai bun lucru e să se asigure. Rostind cuvintele foarte rar, îi
zise să-i spună menajerei că doreşte să o vadă şi apoi să se ducă la meşterul
de rame şi să-l roage să-i trimită imediat doi oameni din atelierul lui. I se
păru că în momentul în care omul plecase din cameră ochii i se îndreptaseră în
direcţia paravanului. Sau era doar închipuirea lui? După cîteva clipe, doamna
Leaf năvăli în bibliotecă în rochia ei de mătase neagră, cu mitenele ei
demodate din aţă, trase pe mîinile cu pielea încreţită. O rugă să-i aducă cheia
sălii de clasă.
Ridicarea de sub patimă
Cum e firesc, în perioada premergătoare nașterii lui Cristos, mă gândesc mai mult decât de obicei la cele sfinte. La întorc pe toate părțile, le pun la îndoială, caut argumente ca să nu mă mai îndoiesc, uneori le aflu, alteori nu. Cine știe, poate că asta e o formă de rugăciune - gânditul intens la Dumnezeu.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii.
Aventurile lui Tom Sawyer(9)
În
aceeaşi seară, la orele nouă şi jumătate, Tom şi Sid au fost, ca de obicei
trimişi la culcare. Şi-au spus rugăciunile şi Sid a adormit îndată. Tom sta
întins în pat, treaz, şi aştepta, plin de nerăbdare şi neastâmpăr. Când, în
sfârşit, crezu că se crapă de ziuă, auzi ceasornicul bătând abia zece! Să
înnebunească, nu altceva! S-ar fi sucit în aşternut, s-ar fi întors pe o parte
şi pe alta să-şi mai potolească nervii aţâţaţi, dar se temea să nu-l trezească
pe Sid. Aşa că sta liniştit, cu privirea pironită în întuneric. Era o tăcere
înfiorătoare. Treptat, începu să audă zgomote uşoare, pe care mai întâi abia le
desluşea şi care, încetul cu încetul se întăreau. Acum auzea până şi tictacul
ceasornicului. Grinzile vechi începură a scârţâi tainic. Scările trosneau
încetişor. De bună seamă că pe undeva pe-aproape umblau duhuri. Un sforăit
înfundat venea la intervale regulate din camera mătuşii. Şi acum, iată că se
porni să mai ţârâie întruna şi un greiere, de a cărui ascunzătoare n-ai fi
putut da, oricât ţi-ai fi bătut capul. În clipa următoare, Tom tresări de
spaimă, auzind în tăblia patului ronţăitul sinistru, ticăitul unui cariu, căruia
i se mai spune şi “ceasul morţii". Asta însemna că zilele cuiva erau
numărate. După aceea se înălţară, departe în noapte, urletele unui dulău. De la
o depărtare şi mai mare îi răspunseră alte urlete, mai slabe.
O tulburatoare poveste a lui Stefan Zweig (partea a doua)
Copilul meu a murit
ieri — era şi copilul tău. Era şi copilul tău, iubitule, copilul uneia dintre
acele trei nopţi, ţi-o jur — şi când eşti în ceasul morţii, nu minţi. Era
copilul nostru, ţi-o jur, niciun bărbat nu m-a atins din acele clipe în care
m-am dăruit ţie şi până în acelea când copilul mi-a fost smuls din trup. Prin
intimitatea cu tine, îmi devenisem sacră: cum aş fi putut să mă împart între
tine care erai totul şi alţii care abia alunecau pe lângă viaţa mea? Era
copilul nostru, iubitule, copilul dragostei mele conştiente şi al tandreţei
tale aproape inconştiente, uşuratice, risipitoare, copilul nostru, băiatul
nostru, singurul nostru copil. Dar tu întrebi acum — poate speriat, poate numai
mirat — întrebi de ce ţi-am ascuns atâţia ani acest copil, şi de ce vorbesc
abia azi de el, când zace aici, în întuneric, pentru totdeauna, gata să plece
pentru a nu se mai întoarce niciodată, niciodată.
Mici intamplari cu animale (121)
De multe ori am admirat zborul corbilor. În puterea de care dă
dovadă, în cotiturile repezi pe care le face, rare sunt
păsările noastre mari care să i
se asemene corbului. Iar în ceea ce priveşte viteza, atunci cînd se
îndeamnă la zbor grăbit
spre o ţintă, nu cred să rămînă în
urma acvilelor. Ceea ce mi se pare de neîntrecut este însă uşurinţa
cu care corbii în zbor înfruntă vijeliile. Cînd celelalte
păsări caută
scut şi nu se ridică în
urgia de sus, numai pe corbi îi vezi zburînd. Şi
încă pare că le face plăcere
să joace pe clocotul aerului. De cîteva ori am
văzut corbi pe furtună.
Mai bine îmi aduc aminte de o pereche pe care am petrecut-o din ochi peste o
jumătate de oră.
Faceti-va bine (198)
Mutătoarea
Denumire ştiinţifică: Bryonia alba;
Bryonia dioica.
Denumiri populare: mutătoare cu
poame roşii, mutătoare cu poame negre; mai poate fi întâlnită şi sub numele de împărăteasă;
mutătoarea cu poame roşii se mai numeşte şi cireaşa câinelui.
Prezentare. Mutătoarea este o
plantă perenă, agăţătoare, foarte vitală. Poate fi întâlnită în flora spontană –
prin tufişuri, prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime.
Face parte din familia cucurbitaceelor. Rădăcina este pivotantă. Tulpinile, în
lungime de trei-patru metri, se agaţă cu ajutorul cârceilor. Frunzele sunt palmat-lobate.
Florile de mutătoare, mascule şi femele, sunt dispuse în formă de ciorchine,
culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Mutătoarea înfloreşte din iunie şi
până în august. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile, înainte
sau după perioada de vegetaţie, uneori şi
fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante), din care se
prepară decoct, pulbere, tincturi, extracte, mixturi, cataplasme, produse farmaceutice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)