Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
duminică, 20 ianuarie 2013
Nils Holgersson (27)
Coliba
Când se trezi a doua zi dimineaţă, băiatul rămase mut de uimire, căci se afla într-un pat. Văzându-se într-o casă cu patru pereţi şi cu acoperiş, i se păru că era acasă la el. „Parcă o văd pe mama că-mi aduce cafeaua”, bâigui el, somnoros. Îşi aduse însă aminte că se afla într-o colibă părăsită de pe dealurile ciorilor şi că Tândală-Nătăfleaţă îl adusese acolo în seara din ajun.
Îl dureau toate mădularele după călătoria pe care o făcuse cu o zi înainte şi i se părea nespus de plăcut să stea tolănit în pat, liniştit, în aşteptarea lui Tândală-Nătăfleaţă, care îi făgăduise că va veni să-l ia. Patul avea perdele de stambă, şi băiatul le trase la o parte, curios să afle ce era în colibă. Îşi dădu repede seama că nu mai văzuse niciodată o colibă ca asta. Pereţii erau încropiţi numai din câteva rânduri de buşteni. Apoi venea acoperişul. Cât despre tavan, nici pomeneală, astfel că putea să vadă din pat coama acoperişului. Coliba era atât de mică, încât păţea anume făcută pentru fiinţe ca el, iar nu pentru oameni în toată puterea cu vântului. În schimb, vatra şi cuptorul îl făceau să creadă că nu văzuse niciodată altele mai mari. Uşa era tăiată în perete, lângă cuptor, şi semăna mai degrabă cu o ferestruie. Peretele opus avea o fereastră scundă şi largă, cu multe gemuleţe.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(30)
Lui Edouard Manet
„Iluziile
— îmi spunea un prieten — sunt, poate, la fel de nenumărate ca şi raporturile
dintre oameni, sau dintre oameni şi lucruri. Şi cînd iluzia dispare, cînd, cu
alte cuvinte, vedem fiinţa ori faptul aşa cum există în afara noastră, încercăm
un bizar sentiment, pe de o parte complicat de regretul pentru năluca
dispărută, pe de alta de plăcuta surprindere în faţa noutăţii, în faţa faptului
real. Dacă există un fenomen evident, comun, totdeauna asemănător, şi de
natura căruia ar fi cu neputinţă să te îndoieşti, acesta e dragostea de mamă.
E tot aşa de greu să presupui o mamă lipsită de iubire maternă ca o lumină fără
căldură; nu e prin urmare, cu totul legitim să atribuim iubirii materne toate
faptele şi cuvintele unei mame cu privire la copilul ei ? Şi totuşi, ascultă
această istorioară, în care am fost nemaipomenit de înşelat de iluzia cea mai
firească.
Aventurile lui Tom Sawyer (21)
Vacanţa se apropia. Învăţătorul, de obicei aspru cu
copiii, era din zi în zi mai aspru şi mai pretenţios: voia cu tot dinadinsul ca
elevii să facă o impresie bună în ziua "examenului". Nuiaua şi linia
lui rar se odihneau: cel puţin în ce-i privea pe şcolarii mai mici. Nebătuţi
scăpau doar cei mai mari şi "domnişoarele" de optsprezece-douăzeci de
ani. Pedepsele domnului Dobbins erau de altfel foarte drastice, căci deşi sub
perucă purta un cap cu desăvârşire chel şi lucios, bătrân nu era şi muşchii nu-i
slăbiseră câtuşi de puţin. Pe măsură ce se apropia ziua cea mare, toate
pornirile tiranice care-i mocneau în suflet ieşeau la iveală. Cu o plăcere
cruntă, pedepsea până şi cele mai mici abateri. Urmarea firească era că băieţii
cei mici tremurau toată ziua de spaimă, iar noaptea urzeau tot felul de planuri
de răzbunare. Şi niciodată nu pierdeau prilejul de a-i juca
"domnului" câte un renghi. Dar tot el rămânea câştigător.
Represaliile care urmau după fiecare răzbunare izbutită erau atât de năprasnice
şi de copleşitoare, încât băieţii părăseau totdeauna câmpul de bătaie amarnic
înfrânţi.
Poveste de iubire (11)
Domnul şi Doamna Oliver Barrett III au deosebita
plăcere să vă invite la un dineu, cu prilejul celei de-a şaizecea aniversări a
Domnului Barrett, sâmbătă 6 martie, ora 7 seara, la Dover House, Ipswich, Massachussetts.
R.S.V.P. * (*Repondez, s’il vous plaît)
- Ei? întrebă Jennifer.
- Mai e ceva de întrebat? am mormăit eu. Eram complet cufundat în
conspectarea unei teme fundamentale pentru examenul de criminalistică. Jenny,
care îmi tot flutura prin faţă invitaţia, începuse să mă enerveze.
- După părerea mea, a sosit timpul, Oliver, mi-a spus ea.
Destinul unui compozitor (7)
VAŠA
AMBR0Z
VII Mecena
ERAM TREI TINERI sărmani studenţi la secţia de pedagogie a conservatorului:
violonistul Procházka, numit Ládiček, Mikeš cel rotofei şi somnoros, zis Fatty
şi eu. Din ce trăiam, Dumnezeu ştie; poate din aceea că ne împrumutam unul
altuia mereu singura bancnotă de douăzeci de coroane pe care o cîştigase Fatty
într-o seară norocoasă cîntînd la pian într-un local de noapte.
Într-o zi, iubitul nostru profesor şi Maestru ne-a chemat la el şi ne-a
anunţat pe un ton vesel:
— Băieţi,
v-am găsit un Mecena!
Se pare că venise la el un bogat prieten al artelor care i-a spus că e
dispus să ajute doi sau trei viitori compozitori de talent.
Tarzan of the apes (1)
1. ÎN LARGUL MĂRII
Povestea ce urmează mi-a fost
istorisită de o persoană care nu avea vreun motiv anume să mi-o spună mie sau
oricui altcuiva. Faptul că a pornit s-o depene, poate fi pus pe seama
influenţei pline de ispite pe care a avut-o asupra povestitorului un cules de
vii, ca din bătrîni, iar continuarea pînă la capăt a acestei ciudate poveşti se
datoreşte scepticei incredulităţi cu care am întîmpinat-o eu în zilele ce-au
urmat. Cînd vorbăreţul meu oaspete şi-a dat seama cît de mult înaintase în miezul
povestirii şi că eu înclinam să nu-l cred, s-a lăsat aţîţat de o nesocotită
trufie, care a dus mai departe la îndeplinire ceea ce culesul de vii stîrnise
doar, aşa încît s-a apucat să dezgroape mărturii scrise, sub forma unor
hîrţoage mucegăite sau a unor documente îngălbenite de vreme ale Biroului
Colonial Britanic, menite să confirme unele dintre episoadele mai izbitoare ale
povestirii sale atît de ieşite din obişnuit. Eu, unul, nu susţin că povestea
este adevărată, întrucît nu am fost martor al întîmplărilor pe care le descrie,
dar faptul că asumîndu-mi misiunea de a o repovesti în faţa dumneavoastră, am
folosit nume fictive pentru personajele principale, constituie o suficientă
dovada a sincerităţii convingerii mele că s-ar putea să fie adevărată.
Tarzan
Pe 20 ianuarie 1984 s-a stins din viata Johnny Weissmüller, un fel de Arnold Schwarzenegger al anilor '30. S-a nascut la Timisoara, dar treaba asta nu i-a preocupat nici pe comunisti, nici pe tradatorul revolutiei Ciuhandu, care in cei 16 ani de mandat ar fi putut sa puna cumva in valoare acest lucru. Presupun ca americanii ar fi facut din Freidorf - cartierul unde s-a nascut Johnny - loc de pelerinaj pentru fani, ar fi inaugurat parcul Weissmuller, unde toti copiii ar fi putut veni sa-l vada pe Tarzan luptandu-se cu fiarele salbatice etc.
Imi aduc si azi aminte cum ma uitam, duminica dimineata prin anii '60, la filmele cu Tarzan. Johhny era magistral: calatorea pe liane, ca maimutele, scotea niste strigate specifice, care infiorau jungla si, mai ales, se lupta in parte cu orice fel de animal din jungla. N-as fi pierdut niciun episod, ma infiintam cu cinci minute inainte pe scaun, fata in fata cu televizorul si nu ma mai clinteam de-acolo pana nu se termina si ultima secventa din film - inclusiv genericul.
Johnny a murit in 1984, chiar daca fusese un om cu sanatate de fier, sportiv, campion, actor, idol, faimos etc. etc. Sic transit gloria mundi....
In 2011 a murit cimpanzeul Cheetah, prietenul nedespartit al lui Tarzan in filmele din anii '30.
In 1998 a murit Maureen O'Sullivan - interpreta lui Jane - partenera de aventuri si iubita lui Tarzan, cea care trebuia salvata mai tot timpul din tot felul de situatii fioroase.
In cinstea lor, o sa urc in serial cartea lui Edgar Rice Burroughs, Tarzan of the Apes. Pana atunci, uite-i pe toti trei intr-o poza din vremea cand erau in plina glorie:
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Poe's Raven
Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
“ ’Tis some visiter,” I muttered, “tapping at my chamber door —
Only this, and nothing more.”
Corbul lui Poe
La 19 ianuarie 1809 se nastea Edgar Allan Poe. Cine nu stie cu ce s-a ocupat acest domn, gaseste pe blogul meu cateva povesti scrise de el, una mai terifianta decat alta. Azi, de ziua poetului, o sa urc celebrul poem "The Raven", cu leitmotivul lui sinistru "nevermore". Traducerea este a lui Iuliu Cezar Savescu. O sa urc separat si textul original, in engleza si ilustratiile lui Gustav Doré (unul dintre cei mari - a ilustrat Biblia, Divina Comedie, Don Quijote etc)
vineri, 18 ianuarie 2013
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(29)
Jucătorul mărinimos
În treacăt, prin mulţimea bulevardului, m-am simţit ieri
atins de o fiinţă misterioasă, pe care mereu năzuiam s-o cunosc şi pe
care o recunoscui dintr-odată, deşi n-o văzusem
nicicînd. Nutrea neîndoielnic pentru mine o dorinţă asemănătoare, fiindcă,
trecînd, îmi făcu semn cu ochiul, lucru plin de înţeles de care mă grăbii să
ascult. O urmai cu grijă, şi curînd coborîi în urmă-i într-o locuinţă
subpămînteană, orbitoare, unde strălucea un lux de care nici una din locuinţele
cele mai simandicoase ale Parisului n-ar putea să dea o pildă apropiată. Mi se
păru ciudat că am putut trece de atîtea ori pe lîngă această minunată vizuină
fără să-i ghicesc intrarea. Domnea o atmosferă delicioasă, deşi ameţitoare,
făcîndu-te să uiţi aproape într-o clipă toate grozăviile plictisitoare ale
vieţii; aici sorbeai o beatitudine întunecată, asemenea celei ce vor fi
simţit-o mîncătorii de lotus cînd, coborînd din corăbii într-o insulă vrăjită
luminată de lucorile unei veşnice după-amieze, simţiră născîndu-se în ei, la
zvonul toropitor al melodioaselor cascade, dorinţa de a nu-şi mai vedea niciodată
penaţii(*), soţiile, copiii, şi de-a nu se mai încumeta
niciodată pe înaltele talazuri.
O poveste a lui Kipling
Azi se implinesc 2013-1936 ani de cand a murit Rudyard Kipling (ah, fir-ar, datorita noii culturi imi vine sa zic "Keep linging"), autorul uneia dintre cartile esentiale ale copilariei unor oameni (in special cei nascuti pana prin 1980), anume "Jungle Book". Multa lume, in special doamnele si domnisoarele sensibile, il cunosc mai degraba dupa poemul sau "If", care stoarce pretutindeni lacrimi, suspine si diverse alte sunete de aprobare. Iata una din povestile sale mai putin cunoscute:
Slugile
Măriei Sale
Plouase necontenit şi din greu, vreme de o lună încheiată, peste
tabăra formată din treizeci de mii de oameni, câteva mii de cămile, de
elefanţi, de cai, de boi şi de catâri care fuseseră concentraţi într-o
localitate numită Raval Pindi, pentru a fi trecuţi în revistă de Viceregele
Indiei. Acesta se pregătea să primească vizita Emirului din Afganistan, un
domnitor sălbatic, dintr-o ţară şi mai sălbatică. Emirul adusese cu el o gardă
personală formată din opt sute de călăreţi şi tot atâţia cai, care nu văzuseră
până atunci niciodată un cantonament şi nici o locomotivă: oameni sălbatici şi
cai sălbatici din funcul cel mai întunecat al Asiei Centrale.
Kipling cu Mark Twain |
Din povestile lui O. Henry (13)
Calliope se reformează
Calliope
Catesby era iarăşi prost dispus. Se plictisea. Promontoriul ăsta arătos, zis
pămînt — şi mai ales porţiunea din el cunoscută drept Quicksand — i se părea o
masă pestilenţială de vapori. Copleşit de urît, filozoful îşi poate găsi
consolare în solilocvii; doamnele pot găsi alinare în lacrimi; locuitorul de pe
coasta Atlanticului, cam vlăguit, ocăreşte notele de plată de la modistă făcute
de persoanele de sex feminin din familie. Dar asemenea refugii erau insuficiente
pentru locuitorii Quicksand-ului. Mai ales Calliope, era deprins să-şi exprime
plictiseala în felul lui propriu.
De-ale lui Zoscenko (42)
Cutremurul
În timpul
faimosului cutremur de pămînt din Crimeea, locuia la Ialta un oarecare Snopkov.
Cizmar
de meserie. Ţinea colo un atelier. Vorba vine atelier: era o gheretă, o
coşmelie cu pereţii de zid.
Lucra cu un
tovarăş. Niciunul nu era din partea locului. Făceau reparaţii la încălţăminte,
atît pentru localnici, cît şi pentru cetăţenii veniţi la băi.
O duceau
binişor. Iarna, e drept, cam strîngeau cureaua, dar vara aveau de lucru
berechet. Cîteodată nici să dea ceva de duşcă n-aveau timp. Adicătelea, cred că
pentru treaba asta tot găseau ei vreme. Alta ca alta...
Aventurile lui Tom Sawyer (20)
În
aşa fel îl sărutase mătuşa Polly pe Tom, că parcă îi luase cu mâna supărarea.
Acum se simţea iar vesel şi cu inima împăcată. Porni spre şcoală şi avu norocul
să dea peste Becky Thatcher în capul Drumului Poienii. Tom se purta întotdeauna
după starea sufletească în care se găsea. Fără să şovăie o clipă, alergă la ea
şi-i spuse:
- Am fost un ticălos azi, Becky, şi-mi pare foarte
rău. N-o să mă mai port niciodată aşa, cât oi trăi. Te rog, împacă-te cu mine,
vrei?
Fata se opri
şi-i aruncă o privire dispreţuitoare.
- Te-aş ruga să nu mă mai plictiseşti, domnule Thomas
Sawyer. N-am să mai vorbesc cu dumneata niciodată!
Poveste de iubire (10)
Dacă există vreun cuvânt care să poată desemna corect
viaţa noastră de zi cu zi în primii trei ani de căsnicie, cuvântul acesta e "şmotru".
De dimineaţă până seara târziu, în fiecare clipă, eram "intraţi la şmotru"
- preocupaţi neîncetat unde şi cum să facem rost de pitaci pentru cutare sau
cutare lucru, cum şi în ce fel să încercăm să tragem tunul. În general, totul
se reducea la o chestiune de linie de plutire. Cam atât. Şi, desigur, nimic
romantic - vă rog să mă credeţi. Vă amintiţi probabil de celebra stanţă a lui
Omar Khayyam - cartea cu stihuri sub tufiş, codrul de pâine, ulciorul de vin şi
restul - ... înlocuiţi stihurile cu manualul meu de Drept civil, şi veţi avea o
idee despre modul cum această viziune poetică se potrivea idilei existenţei
mele de zi cu zi, în acel timp. Oh, da, paradisul! Şi totuşi nu. Borş de ştevie. Mă obseda în
permanenţă gândul banilor cu care să-mi procur manualele (de ocazie, de pe la
vreun anticar, când se putea), de unde să fac rost de gologani pentru pâinea
cea de toate zilele şi pentru "vin"; în sfârşit, de unde să storc, la
luptă mare, sumele pentru care eram datori vânduţi în mai multe locuri.
O poveste despre nestatornicie si uitare (2)
Mendel, omul cărtilor (2)
Stefan Zweig
Unde
oare dispăruse, ce se întâmplase cu el? Am chemat chelnerul şi l-am întrebat.
Nu, un domn cu numele de Mendel, cu regret, nu cunoaşte, niciun domn cu acest
nume nu frecventează cafeneaua. Dar poate ştie ceva talul. Talul îşi împinse cu
greu spre mine pântecele ascuţit, şovăi, stătu pe gânduri; nu, nici el nu
cunoştea niciun domn cu numele Mendel. A, poate că e vorba de domnul Mandl, de domnul
Mandl de la merceria din Floriangasse? Am simţit pe buze un gust amar, gustul
deşertăciunii — de ce mai trăieşti, dacă vântul îţi şterge urma paşilor abia
făcuţi? Treizeci de ani, poate patruzeci, un om respirase, citise, gândise, vorbise
în încăperea aceasta de câţiva metri pătraţi şi doar trei ani, patru, au fost
de ajuns ca să vină un faraon nou şi nimeni să nu mai ştie de Iosif; în
cafeneaua Gluck nu mai ştie nimeni de Jakob Mendel, omul cărţilor!
Mici intamplari cu animale (128)
În aceste locuri golite, pesemne căldicele în bătaia soarelui, îşi făceau iepurii bucuros covrurile. Era zăpadă de un lat de mînă. Am luat marginea de jos a viilor şi aveam nădejde să văd de aici iepure chiar în culcuş. „Am să-l apropii, şi cînd sare îl plesnesc"; era
planul care reuşise
altă
dată.
Deci un fel de vînătoare la ochi, la care nu
poate să
lipsească un
binoclu bun. Înaintez pe liziera viilor, mă opresc din loc în loc şi, cu ochii liberi sau cu binoclul, caut după iepuri la soare. După ce ai obişnuinţa, nu-i greu să-i descoperi în asemenea locuri. Stau în
covru totdeauna cu capul spre vale şi cu spatele îndesat
în deal, ca în
lojă.
Faceti-va bine (207)
Nucul
Denumire ştiinţifică: Juglans regia.
Denumire ştiinţifică: Juglans regia.
Prezentare. Nucul este un
arbore impunător, înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Aparţine
familiei juglandaceelor. Scoarţa nucului este netedă, cu o plăcută culoare cenuşiu-argintie.
Frunzele sunt penat-compuse, iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţişori).
Nucul înfloreşte în luna mai. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele
nuci). Nucul este un arbore cultivat, dar poate fi întâlnit şi în amestec, în pădurile
de foioase. Frunzele nucului, învelişul verde al nucilor şi amenţii (mâţişorii)
au valoare medicinală şi, prin urmare, se recoltează. Naturiştii consideră că şi
nuca are valoare medicinală. Totuşi, cele mai importante din punct de vedere
medicinal sunt frunzele. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie,
decoct, poţiune, vin tonic, cataplasme. Se utilizează, în terapii medicinale, şi
frunzele fragede sau cojile de nucă proaspete. Substanţe active importante conţinute
de frunze, coji şi mâţişori: taninuri, acizi, vitamina C, flavone, ulei
volatil, substanţe minerale şi o substanţă specifică – hidrojuglona.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)