Micul print (11)

         Pe cea de-a doua planetă trăia un vanitos.

         - Aha! Aha! Iată că vine un admirator! strigă de departe vanitosul, de îndată ce-l zări pe micul prinţ.

         Căci, pentru vanitoşi, oamenii ceilalţi nu sunt decât nişte admiratori.

         - Bună ziua, zise micul prinţ. Nostimă pălărie mai aveţi!

         - Pentru salut, răspunse vanitosul. Salut cu ea când sunt aclamat. Din nefericire, pe aici nu trece nimeni niciodată.

      

Vreme este

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Trei milenii de umor (29)

Cicero afirmase că Socrate a adus mult bine omenirii: el ar fi coborît filozofia din cer pe pămînt, răspîndind-o prin poli­suri şi case, şi ar fi îndemnat la meditaţie asupra vieţii şi moravurilor. Într-un singur loc însă, înţelepciunea filozofului nu găsea ecou: la Xantipa, nevasta acestuia. Iată şi o întîmplare care ilustrează afirmaţia de mai sus. Murind sora nevestei lui Socrate, filozoful plecase pe la cunoscuţi şi rubedenii ca să anunţe tristul eveniment. În seara aceea nu s-a culcat în pro­priul cămin, ci la o cunoştinţă. Noaptea a avut coşmaruri. Se făcea că în faţa lui a apărut stafia cumnatei. Spe­riat, el a murmurat, pe jumătate adormit: „Suflete sau strigoiule, orice ai fi, nu te atinge de mine. Dacă eşti acum un spirit, atunci să nu-mi faci nimic, căci n-ai voie, iar de te stăpînesc demonii în infern, nici atunci să nu-mi faci nimic, deoarece nu trebuie să uiţi că sunt însurat cu sora ta şi prin aceasta sunt pedepsit peste puteri"

Faceti-va bine (293)

Spânzul

Denumire ştiinţifică: Helleborus purpurascens.

Denumire populară: spânţ.

Prezentare. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor, fiind o plantă erbacee, perenă, toxică. Rizomul este gros, puternic, ramificat. Tulpina, de tip florifer, este dreaptă şi apare înainte de ivirea frunzelor. Frunzele sunt palmate, iar florile au culoare roşietică, uneori verzuie. Spânzul înfloreşte în martie şi aprilie. Creşte în zonele de deal şi munte, în flora spontană – în zonele mai libere din păduri, în tufărişuri, la marginea poienelor şi a pădurilor. Pentru uz medicinal uman se foloseşte rizomul, iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Preparate medicinale din spânz: extracte, tincturi, pilule, făină. 

Mici intamplari cu animale (167)

Iepuroaica este o mamă ciudată. Nu-i vorbă, şi ea îşi apără puii de un duşman pe care l-ar putea abate, şi adeseori chiar cu multă vitejie, dar îi lasă cam singuri, şi abia sunt puii de cîteva zile si ei îi si stă gîndul din nou la peţitori. În cele vreo patru săptămîni cît alăptează, de multe ori poartă deja în ea o nouă generaţie. Dar de pui nu uită.

Gelsomino in tara mincinosilor(14)

Iată cărările şi-ntîmplările lui Benvenuto-Care-Pururea-Stă-în-Picioare

       Din fericire, în partea aceea a oraşului, casele erau clădite mai aproape unele de altele decît sunt aşezate scrumbiile într-o cutie.

 Lui Gelsomino nu-i fu deci greu să sară de pe un acoperis pe celălalt, încurajat de Şchioapa, care ar fi preferat acoperişuri puţin mai depărtate, ca să-şi poată lua avînt pentru unele salturi, după cum — fireşte — ii plăcea ei. La un moment dat totuşi lui Gelsomino îi alunecă un picior şi iată-l căzînd pe un balcon unde un bătrîn uda florile.

 — Vă rog să mă iertaţi, zise el, mîngîindu-şi genunchiul la care se lovise. N-am avut cîtuşi de puţin de gînd să nimeresc în această casă, în felul ăsta.

Micul print (10)

      Se afla prin părţile asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 şi 330. Aşa încât se apucă să-i viziteze, ca să-şi caute de lucru pe-acolo şi ca să se instruiască. 
      Pe cel dintâi asteroid trăia un rege. Regele şedea, înveşmântat în purpură şi în hermină, pe un tron lipsit de orice podoabă, dar în acelaşi timp măreţ. 

      - A! Iată un supus! strigă regele când îl zări pe micul prinţ.

      Şi micul prinţ se întrebă:

      - Cum poate oare să mă recunoască, de vreme ce niciodată nu m-a mai văzut? 

    Dar nu ştia că lumea, pentru regi, e un lucru foarte simplu. Oamenii sunt, toţi, nişte supuşi.   

Piua - zadarnica speranță

Mai țineți minte momentul ăla când Jerry, cu Tom pe urmele lui, se oprește, se întoarce și întinde o labă către motan, care se oprește la rândul lui? Când eram copii, îi spuneam „piua”. Oricine zicea „piua” ieșea de sub legea jocului și ceilalți se opreau din alergare - de fapt întregul joc se oprea pentru câteva clipe. Jerry, de obicei, face asta ca să-i mai ardă una lui Tom. Noi o făceam ca să ne mai tragem sufletul, ca să ne reevaluăm strategia. Îmi amintesc și azi cum spuneam „piua” și băieții care mă fugăreau se opreau.

La ciocănit cu Roberta

Aflu cu neplăcere maximă că la sfârșitul lui august, cu prilejul concertului ținut la București de Roger Waters, acesta s-a întâlnit cu politrucul fanfaron Valeriu Zgonea și, mai mult, că au făcut un fel de mini-show, manipulând împreună un ciocan uriaș și prefăcându-se că dărâma zidul parlamentului. Domne, asta mi se pare de-a dreptul abominabil. Nu-mi vine să cred, sunt oripilat și mâhnit până la nivelul celulelor lui Purkinje.

Inchiderea magazinului de ţevi Humanitas

Aflu din presă că s-a închis cea de-a două librărie Humanitas din Timișoara. Surpriza a fost mare, cu atât mai mult cu cât nu aveam habar că se închisese cealaltă. Acest eveniment îmi prilejuiește un exercițiu de sinceritate care pe mulți îi va cutremura: în loc să simt oroare, în loc să mă podidească lacrimile pentru soarta culturii etc etc, primul sentiment pe care l-am simțit a fost unul de satisfacție. Da, ăsta a fost primul, pornit din niște adâncimi inexplorabile ale ființei mele. Cred că cei mai mulți oameni simt săgetarea asta atunci când cineva care le-a făcut un rău mai mare sau mai mic pățește și el ceva neplăcut. Când unul care te terorizează toată noaptea cu muzică din boxe își rupe o mână, simți întâi un fior de bucurie, apoi revii la cele creștinești și te gândești că-ti pare rău pentru individ. Eu zic că asta e în firea omului - să se bucure când dusmnanul lui pățește ceva. Că dacă n-ar fi așa, n-ar mai fi venit Cristos să ne învețe că trebuie să ne iubim dușmanul ca pe noi înșine și să întoarcem și celălalt obraz când suntem pălmuiți.

Faceti-va bine (292)

Sparanghelul

Denumire ştiinţifică: Asparagus officinalis.

Prezentare. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Întâlnit sub formă cultivată, dar şi în flora spontană – prin luminişuri de păduri, tufărişuri, fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. Trăieşte între 10 şi 20 de ani. Sparanghelul are un rizom puternic, pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Din acest rizom cresc şi rădăcinile, care sunt dezvoltate, cărnoase, consistente. Frunzele au forma unor solzi lucioşi. Ramurile sparanghelului, de culoare verde, filiforme, au funcţie de asimilare. 

Un Dumnezeu rău

Un om are un copil. Îl creşte până la vârsta la care înţelege ce e viaţa, ce e societatea, ce-s legile, ce-i bine şi ce-i rău etc după care îi spune aşa: "Fiule, tu trebuie să faci următoarele lucruri - a, b şi c şi este foarte important să nu le faci pe celelalte - e, f şi g. Dacă faci ce-ţi spun eu, o să-ţi fie bine şi o să te răsplătesc cu toate bunătăţile posibile. Dacă însă nu faci cum zic eu, o să te pedepsesc cu cele mai grele şi înspăimântătoare pedepse, până la sfârşitul zilelor tale".

Asta pățești dacă ajungi în iad. La infinit.

Trei milenii de umor (28)

Aristip trăia la curtea unui tiran, acolo unde se afla şi adver­sarul său de idei, Diogene. Ultimul executa cu plăcere diferite munci casnice, de cîte ori era solicitat la curte. Surprinzîndu-l într-o zi pe Diogene curăţînd fructe, Aristip i-a spus că aceasta este o muncă josnică, demnă de sclavi.

—    Te înşeli, a răspuns liniştit Diogene. Dacă înveţi să cureţi fructe, nu mai trebuie să te laşi scuipat de nici un tiran!

—    Dacă ai învăţat temeinic cum să te porţi cu oamenii — i-a întors vorba Aristip — n-ai nevoie de ştiinţa ta de-a curăţa fructe!

Un filozof l-a oprit pe Temistocle şi l-a întrebat:

—    Dacă zeii ţi-ar da voie să alegi, ce-ai vrea să fii, Ahile sau Homer?

Fără să stea prea mult pe gînduri, învingătorul perşilor a răs­puns:

—    Iar voi ce-aţi vrea să fiţi? Învingătorii jocurilor olimpice sau toboşarii care anunţă cetăţii intrarea triumfală a campio­nilor?

Tortura aluatului

Zilele trecute mi-am amintit de sărățelele pe care le mâncam în vremea lui Ceașcă. Oriunde mergeam, pe unde eram invitat, apărea ca la comandă o farfurie cu sărățele, unele bune, altele foarte bune, altele excepționale. Alături de ele - farfuria cu fursecuri. Oh, ce vremuri! Făcându-mi-se mare poftă de respectivele delicatesuri, am pus, ca omul, o întrebare pe Facebook: „are cineva să-mi dea o rețetă de sărățele din alea meseriașe?” Am primit vreo două răspunsuri, încă mai aștept și altele promise. Dar ce să vezi, o prietenă din America mi-a spus cam așa: „dacă vrei sărățele, te duci frumușel la magazinul din colț și le cumperi de acolo; dacă ești mai pretențios, cumperi numai aluatul și-ți prepari sărățelele din el”. Merci, dar asta știam și eu, mi-am spus. Apoi însă prietena din America a continuat: „dacă, însă, îți ții nevasta în sclavie, uite-aici o rețetă de aluat făcut în casă". Ei bine, rețeta aia de aluat este cel mai complex lucru care poate fi întâlnit într-o bucătărie obișnuită - asta e părerea mea. Iată rețeta: cine are chef s-o facă, s-o facă. Apoi să-mi spună și mie cum a fost.

Mici intamplari cu animale (166)

O întîlnire nocturnă

Dintre sălbăticiunile de la noi, căprioara se adaptează cel mai uşor. Îşi schimbă uşor mediul si îşi adaptează curînd acestuia modul de viaţă. Trăieşte şi în brădetul din muntele înalt, dar şi în cîmpia întinsă cu terenuri agricole, aici avînd nevoie doar de mici pădurici sau boschete în care să se poată retrage. Sunt chiar şi căprioare care trăiesc statornic în cîmp deschis. Cu vecinătatea omului, cu umblările şi născocirile lui de asemenea se obişnuieşte curînd, după ce vede că nu-i sunt primejdioase. Cînd trece trenul duduind printr-un teren cu căprioare, călătorii de la fereastră se încîntă adeseori văzînd animalele gingaşe care stau foarte aproape de linia ferată şi privesc liniştite cum goneşte prin preajma lor monstrul de fier, cu zgomot asurzitor, împroşcînd fum şi abur şi scîntei. S-au obişnuit cu el: nu le face nici un rău, de ce s-ar speria şi ar fugi întrerupîndu-şi păşunatul? S-au împăcat şi cu automo­bilele şi cu farurile lor orbitoare.

Micul print (9)

      Cred că micul prinţ, când a fugit de-acasă, s-a slujit de pribegirea unor păsări călătoare. În dimineaţa plecării, a făcut o mare rânduială pe planetă. A curăţat cu grijă hornurile vulcanilor activi. Avea doi vulcani activi. Numai buni pentru a-şi încălzi gustarea de dimineaţă. Mai avea şi un vulcan stins. Însă, după cum spunea el: „Nu se ştie niciodată!” Aşa încât a curăţat deopotrivă şi vulcanul stins. Vulcanii, dacă sunt bine curăţaţi, ard domol şi liniştit, fără erupţii. Erupţiile vulcanice sunt ca focurile care răbufnesc pe horn. De bună seamă, noi, cei de pe Pământ, suntem mult prea mărunţi pentru a ne curăţa vulcanii. De aceea ne şi pricinuiesc o mulţime de neajunsuri.

Faceti-va bine (291)

Spanacul

Denumire ştiinţifică: Spinacia oleracea.

Prezentare. Spanacul, întâlnit în culturi, este o plantă anuală, uneori bienală. Erbacee legumicolă, spanacul provine din Orient şi face parte din familia chenopodiaceelor. Are o rădăcină fusiformă şi o tulpina dreaptă, care nu prea trece de 30 cm înălţime. Frunzele spanacului – partea comestibilă, hrănitoare, dar şi medicinală – au peţiolul lung, formă de săgeată şi oval-alungită, sunt cărnoase şi au culoarea verde închis. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie, pentru consum curent. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele, ci şi seminţele. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare, de salate sau de suc, iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct.  Naturiştii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac, toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. 

Gelsomino in tara mincinosilor(13)

In ţara unde minciunii-i umblă plugurile, adevărul e ca beteşugurile

     Am lăsat-o pe mătuşa Pannocchia în uşa casei sale, să asculte primele mieunaturi ale mîţelor, fericită ca un adevărat muzician peste care a dat norocul să descopere o simfonie necunoscută a lui Beethoven, ce ză­cea ascunsă de o sută de ani într-un sertar. Am lăsat-o pe Romoletta în momentul în care — după ce-i arătase Şchioapei drumul spre mansarda lui Bananito — se întorcea şi ea în fuga mare acasă.

    

O poveste cu Smaranda a lui Fănuş Neagu

Ploaie de vară cu peştişori roşii

În iunie, a treia lună de când îi fugise fata cu lemnarul Chivu Pătraşcu din Gorganul-tătarului, Grigore Cearcănu din Măgura hotărî că sosise vremea socotelilor.

-  Sus, îl strigă el pe Voinea, feciorul cel mic, şi hai să-i scoatem Smarandei apa de mare din urechi, iar pe lemnar să-l prăjim în ulei.

Porniră spre fundul curţii, ca să iasă în stepă printr-o ruptură a gardului. Într-o căruţă ruptă, dar cu coviltirul întreg, uitată lângă gardul de mărăcini din timpuri surde, două fetiţe din vecini împleteau coroniţe din albăstrele, rapiţă galbenă şi roşcuţă roşie.

-  Nea Grigore, îl strigă Călina, cea cu părul negru, răcusit în inele, Roxana nu mă crede că atunci când eraţi mici ca noi, bunicul meu fugea pe ape.

O poveste a lui Voltaire (21 - final)

Ghicitorile

Zadig, ieşit din fire ca un om lângă care a căzut trăsnetul, mergea în neştire. Sosi în Babilon în ziua când cei care se luptaseră în arenă se adunaseră în vestibulul palatului ca să ghicească ghicitorile şi să răspundă la întrebările marelui mag. Toţi cavalerii veniseră, afară de cel cu platoşă verde. Îndată ce Zadig intră în oraş, norodul se adună împrejurul lui; ochii nu se mai săturau să-l privească, buzele să-l laude, inimile să-i ureze domnia. Invidiosul îl văzu trecând, se cutremură şi întoarse capul. Norodul îl duse pe braţe până la locul adunării. Regina, care află de sosirea lui, fu cuprinsă de teamă şi de speranţă. Neliniştea o rodea: nu pricepea nici de ce Zadig era fără arme, nici de ce Itobad purta platoşa cea albă.