Anii - lumină
Cu cît o galaxie este situată mai departe, cu atît se îndepărtează mai rapid de noi. O galaxie care s-ar afla la
10 miliarde de ani-lumină de noi, ar avea o viteză egală cu cea a luminii, 300
de mii de kilometri pe secundă. „Cvasi-stelele" descoperite recent s-ar apropia de acest prag.
Într-o noapte cercetam ca de obicei cerul cu telescopul meu. Observai că pe
o galaxie depărtată la o sută de milioane de ani-lumină era expus un afiş. Pe
el scria: TE-AM VĂZUT. Făcui repede socoteala: lumina galaxiei ajunsese la mine
într-o sută de milioane de ani şi întrucît de
acolo de sus se vedea ce se întâmpla aici cu o sută de milioane de ani
întârziere, asta însemna că mă văzuseră cam acum două sute de milioane de ani.