Matteo
La
începutul acestui secol, în Valle di Fondo, vântul Matteo era foarte cunoscut.
Puţine vânturi atinseseră vreodată în trecut o notorietate asemănătoare cu a
sa.
O
fi fost sau nu adevărată lăudata sa putere, sigur e că tuturor le era tare
frică de el. Când se apropia Matteo, păsările încetau să cânte, veveriţele,
marmotele şi iepurii de câmp se vârau în vizuini, vacile scoteau mugete lungi.