Soarele strălucea cu putere.
Călărețul, epuizat, nu se mai putea ține drept în șa. Căzuse cu fruntea pe
gâtul calului și se bălăngănea dintr-o parte într-alta. Animalul mergea la pas,
de parcă ar fi știut că dacă ar fi să înceapă alergarea, stăpânul lui s-ar
prăvăli în iarba înaltă. Mergeau așa de câteva ore bune, de cum se crăpase de
ziuă, fără nicio țintă precisă, dar înainte de asta călătoriseră alte două
zile, venind dinspre Dunăre, mai precis din raiaua Brăilei. Călărețul, pe nume
Ion Manole, făcuse planul să ajungă cât mai departe de orice loc unde ar fi
putut avea de-a face cu turcii. Năvăliseră, după doi ani de liniște, de data
asta sub conducerea lui Hîzîr Pașa, care se plictisea la Silistra, și prădaseră
sat după sat: Ibișu, Porumbu, Cuptoarele,
Chirtu, Arama, Viziru, Grozești, Giurgeni, Bajani, Tâmpu, Târlele, Țăcău și
Cojocari, Ulmu, Mavrodin, Militaru, doar satul Nistor, unde își avea Ion
gospodăria rămânând neatins, ca prin minune. Fratele lui, Nicolae, avusese mai puțin noroc: turcii îi
uciseseră soția și îi luaseră copila, pe Ana, care crescuse și, la cei 14 ani
ai ei, se făcuse o frumusețe. Probabil că ajunsese să fie vândută vreunei
beizadele și batjocorită, dar ce mai putea face un om într-o asemenea situație,
oricât ar fi fost de viteaz? Nicolae, bântuit de coșmaruri și nemaiputând
suporta sentimentul de vinovăție că nu știuse să-și păzească fata, alesese
calea ușoară a sinuciderii. Ion, care nu avea nevastă și copii, rămas singur pe
lume, plecase călare, lăsând de izbeliște casele, vitele și tot ce mai avea.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
duminică, 28 iunie 2020
Din seria „Lecturi obligatorii” - Fatalitatea abrevierii în societatea de consum
LOUIS CHAPSAL: „Fatalitatea
abrevierii în societatea de consum“ — Cu cît urcăm către
sfîrşitul veacului, cu atît nevoia de abreviere se dovedeşte mai necesară.
Nicio statistică nu înregistrează cît şi cum se produce în domeniul cuvîntului,
vorbit sau scris, dar oamenii trag concluzii după bunul lor simţ şi vorbesc
mereu mai puţin. Cantitatea de cuvinte ce se aruncă pe piaţă suferă ea însăşi
un proces de contragere, de ghemuire, de entorsă (benignă). Dacă şi-ar da
drumul să povestească tot ce ştie şi vrea să comunice, omul modern ar trebui să
renunţe la hrană, la îngrijirile pretinse de igienă, la dragoste şi chiar la
moarte, timpul obiectiv necesar pentru aceasta lipsindu-i mereu mai mult. Prin
operaţiuni meşteşugăreşti simple, dar inteligente, omul modern a izbutit să
transforme discursul, epica, deservirea, relatarea — în scurte semnale decisive.
Se dovedeşte perfect posibilă iritarea şi scoaterea din sărite a aproapelui,
chiar numai prin claxonări verbale ordonate după un cod ce ne va apărea foarte
curînd extrem de firesc. Dacă zăboveşti o jumătate de ceas într-o piaţă
italiană cunoscută, în care cîndva se formau grupuri de cetăţeni şi discutau
gălăgios ore în şir, nu vei mai auzi decît strigătele monosilabice ale
indivizilor, dansate prin fereastra limuzinei, de aproape şi de departe.
Conversaţia e specializată, înţelesul interjecţiilor nu priveşte decît pe
destinatari, circulaţia se desfăşoară admirabil.
joi, 25 iunie 2020
Vasile Înaripatul - poveste din Brebu
În cartea sa intitulată „Pe urmele unor animale rare sau nemaiîntâlnite”, apărută la Moscova în 1961 și tradusă, la noi, de Eugenia Teodorof, zoologul rus Igor Akimușchin scria că ultimul castor din țările Române a fost ucis în anul 1823 în zona Moldova-Veche. Realitatea este cu totul alta: câteva familii de castor au fost ținute în captivitate și ajutate să supraviețuiască de țăranul român Vasile Topală din localitatea prahoveană Brebu, mâna dreaptă a epitropului mănăstirii, Ștefan Grigorescu. Numele lui nu este astăzi menționat nicăieri, dar asta se întâmplă chiar din pricina lui, pentru că a fost un om de-o modestie excepțională, care nu accepta să se vorbească despre el și despre munca pe care o depunea la mănăstire, fără să primească, pentru asta, vreun ban. Făcea totul din dragoste pentru acele locuri și dintr-o credință extraordinară.
miercuri, 24 iunie 2020
Amintiri din vremea ciumei (11)
Aici e locul să arăt că ciudatul fel de a gîndi al londonezilor la acea vreme a dus în mare măsură la propria lor ruină. Molima a încolţit, cum am mai arătat în nenumărate rînduri, la capătul mai îndepărtat al oraşului şi s-a întins treptat şi cu încetineală către City. Primul zvîcnet a avut loc în decembrie, apoi a revenit în februarie, şi după aceea numai în aprilie. Şi de fiecare dată cîte puţin.
luni, 22 iunie 2020
Întoarcerea lui Heracle - un dialog imaginat de RaulB
-
Iubito, m-am întors. Pe încălțări am sângele hidrei din Lerna, umerii îmi sunt
acoperiți de fulgii păsărilor stimfalide, pe sfoara de la gît mi-am prins
cornul taurului din Creta și copita mistrețului de pe muntele Erymanthus.
Tunica mi-am cusut-o din pielea leului din Nemeea, cingătoarea am
smuls-o de la brâul Hippolytei, regina amazoanelor. Am buzunarele pline de mere
din grădina Hesperidelor, culese doar pentru noi, iubito. Primește-mă la sânul
tău, mângâie-mi fruntea ostenită, despletește-ți
părul și lasă-l să-mi învăluie pieptul plin de rănile luptelor, căci în sfârșit
m-am întors acasă.
sâmbătă, 20 iunie 2020
Domnișoara director - poveste din Izvoarele
Una dintre cele mai ciudate întâmplări despre care s-a scris
vreodată s-a petrecut în primii ani ai secolului XX în satul prahovean Izvoarele.
Protagoniști – Tania Vintilescu, directoarea școlii și Remus Pascalopol,
profesor suplinitor sosit din București într-un moment în care nu-și mai găsea
rostul pe pământ.
sâmbătă, 6 iunie 2020
Amintiri din vremea ciumei (10)
Intr-o zi, pe cînd treceam prin Token-House-Yard în
Lothbury, dintr-o dată s-a deschis o fereastră chiar deasupra capului meu, şi
s-au auzit cîteva urlete crîncene scoase de o femeie, după care au urmat
cuvintele: „Oh, moarte, moarte, moarte!“ rostite cu un glas de neuitat, care
mi-a îngheţat sîngele în vine. În toată strada nu se vedea ţipenie de om, şi
nici măcar nu s-a mai deschis vreo altă fereastră. Pentru că, în aceste zile,
asemenea întîmplări nu mai stîrneau curiozitatea nimănui. Şi cu toţii ştiau că
nu pot fi de nici un ajutor. Aşa încît mi-am văzut de drum şi am ajuns în
Bell-Alley.
Povestea unui idealist american (poveste din Berceni)
Bombardarea, la 1 august 1943, a rafinăriilor de la Ploiești de către aviația americană este cunoscută în istorie ca Operațiunea „Tidal Wave”. Ea a fost un eșec usturător pentru yankei, care nu numai că n-au reușit oprirea producției de petrol, dar au pierdut 44 de bombardiere și 440 de oameni, ca să nu mai amintim de faptul că alți 220 au fost luați prizonieri. În urma acestui eșec, americanii au numit ziua de 1 august 1943 „Sâmbăta Neagră”, iar Ploieștiul a primit supranumele de „Cimitirul bombardierelor”.
duminică, 31 mai 2020
Amintiri din vremea ciumei (9)
Dar trebuie să mă întorc la întîmplările pe care mi le
aduc aminte din timpul molimei, mai cu seamă din timpul închiderii caselor, în
prima parte a calamităţii. Căci înainte ca boala să-şi fi atins culmile,
oamenii au avut mai mult răgaz să observe decît după aceea. Pentru că atunci
cînd molima era în toi, aproape că nu mai comunica om cu om.
Aşa cum am arătat, paznicii au fost victimele unor acte
de samavolnicie.
sâmbătă, 30 mai 2020
Moartea lui Pruncu - O poveste din Bălțești
Cinstitei Cîrmuiri a acestui judeţ Prahova
Sforile de
moşie şi anume Izeşti, Podenii Vechi, Matiţa, Surani ale schitului Podeni să
egumeneşte de care suptiscălitu avîndu-le de la mezat în anii trecuţi, au mai
rămas rămăşiţă de bani din drepturile proprietăţii, atît la locuitorii din
aceste sfori cît şi de la alţii din satele învecinate şi după cererea ce li
s-au făcut în mai multe rînduri de îngrijitorul ce l-am avut orînduit acolo şi
au tot pus soroace şi pentru că propunerile şi pretenţiile lor să văd uneltite
din vicleşug, fiindcă vreme au avut, mă rog cu plecăciune cinstitei cîrmuiri să
bine voiască a pune la cale de a să îndatora acei locuitori prin întradinsu
cinstitei cîrmuiri fiindcă sînt în mai multe sate din trei despărţiri ale acestui
judeţ şi al cărora nume cu suma și datoria sînt în liste şi catastihul ce s-au
încredinţat lui Ghiţă Hagi Tănase cel de acum arendaş al acelor sfori.
vineri, 8 mai 2020
Amintiri din vremea ciumei (8)
Cu părere de rău trebuie să pomenesc de această cîrciumă.
Stăpînii erau cumsecade, la locul lor şi îndeajuns de îndatoritori;
continuaseră să ţină localul deschis şi în plină urgie, şi-şi vedeau înainte de
negoţ, dar mai potolit decît altădată. În localul lor însă obişnuiau să vină un
grup de derbedei sfruntaţi, care se întâlneau acolo seară de seară în toiul
întregii calamităţi, ţinîndu-se de tot felul de năz- bîtii gălăgioase şi
dezmăţate, ca pe vremurile cînd toate erau cum trebuie, şi într-atîta încălcau
buna-cuviinţă încît stăpînul şi stăpîna casei întîi s-au ruşinat şi apoi de-a
dreptul s-au înspăimîntat de ei.
marți, 5 mai 2020
Masca morții roșii
Moartea Roşie pustiise multă vreme ţinutul. O molimă mai hâdă şi mai fără de
leac nu se mai pomenise. Sângele i-a fost Avatarul şi pecetea roşeaţa şi groaza
sângelui. Te lua cu dureri ascuţite şi ameţeli neaşteptate, şi apoi, prin toţi porii, cu
sudori necurmate de sânge, până la nimicire. Petele purpurii de pe trupul şi mai ales
de pe faţa victimelor alcătuiau semnul vestitor al ciumei, care le scotea din rândul
oamenilor şi le lipsea de ajutorul şi dragostea lor. Începutul, desfăşurarea şi sfârşitul
bolii se petreceau toate într-o jumătate de ceas.
sâmbătă, 2 mai 2020
Amintiri din vremea ciumei (7)
Dacă, aşa cum am arătat, unii dintre cei închişi scăpau
din case prin vicleşug, alţii izbuteau să mituiască paznicii, dîndu-le bani ca
să-i lase să iasă noaptea pe ascuns. Trebuie să mărturisesc că la acea vreme
mi s-a părut a fi forma cea mai inofensivă de corupere sau mituire de care s-ar
putea face cineva vinovat. De aceea, cînd am văzut trei dintre aceşti paznici
biciuiţi în piaţa publică, pentru că lăsaseră oamenii să iasă din case, mi s-a
făcut milă de bieţii nefericiţi şi am socotit pedeapsa mult prea aspră.
Grija față de oamenii cu sprâncene stufoase
Plec de la un mesaj transmis pe un post TV de un patron de firmă de catering, nu contează numele ei. El a fost întrebat în timpul unei emisiuni cu caracter economic ce se întâmplă cu afacerea pe care o conduce. Omul a răspuns că merge ascendent. Asta, evident, pentru că oamenii stau în casă din cauza covidului și comandă mâncare pe internet. Mai mult, patronul respectiv a măsturisit că este convins că multă lume va continua să comande mâncare online și după relaxare, pentru că e mai comod așa.
duminică, 26 aprilie 2020
Amintiri din vremea ciumei (6)
Într-o dimineaţă, pe la opt, în timp ce mergeam pe strada Houndsditch,
am auzit zarvă mare. E adevărat că nu era multă lume, pentru că oamenii nu
aveau voie să se adune laolaltă sau să stea mai mult locului cînd se aflau în
număr mai mare. Aşadar nici eu n-am rămas prea mult pe loc. Dar larma era
destul de vie ca să-mi stîrnească curiozitatea, aşa încît m-am adresat unui om
care privea de la fereastră şi l-am întrebat ce se întîmplă.
sâmbătă, 18 aprilie 2020
Domnul Re-diez și domnișoara Mi-bemol. O poveste a lui Jules Verne
Eram
treizeci de copii în şcoala din Kalfermatt; douăzeci de băieţi între şase şi
doisprezece ani şi zece fetiţe între patru şi nouă ani. Dacă vreţi să ştiţi
unde se află exact acest târguşor, după cunoştinţele mele geografice, el este
situat într-unul din cantoanele Elveţiei, nu departe de lacul Constanţa, la
poalele munţilor Appenzell.
—
Ei, tu de colo, Joseph Moller!
—
Da, domnule Valnigis, răspunsei.
—
Ce scrii în timpul lecţiei de istorie?
— Iau notiţe, domnule.
— Bine.
joi, 16 aprilie 2020
Amintiri din vremea ciumei(5)
După cum am mai arătat, primarul
Londrei şi Consiliul Orăşenesc începură să se preocupe mai îndeaproape de
ordinea oraşului cam prin luna iunie.
Judecătorii de pace pentru
Middlesex, din dispoziţia primarului, începuseră să închidă mai multe case din
parohiile St. Giles in the Fields, St. Martins, St. Clement Dane etc., ceea ce
a dus la bune rezultate. Căci pe unele străzi molima a putut fi stăvilită numai
prin paza strictă a locuinţelor contaminate şi prin grija de a-i îngropa de
îndată pe cei morţi de ciumă. Tot astfel, prin măsuri luate din timp, numărul
cazurilor de ciumă a descrescut mult mai repede în aceste parohii, puternic
lovite la început, decît în celelalte.
duminică, 12 aprilie 2020
Amintiri din vremea ciumei (4)
Dar mai exista şi o altă nebunie, în afara celor de mai sus, lucru care v-ar putea sugera o idee asupra stării de spirit a bieţilor oameni din acele zile. Anume, lumea se încredea în nişte înşelători şi mai primejdioşi decît cei de care am vorbit. Pentru că pungaşii mărunţi nu urmăreau decît să golească buzunarele; aşa încît, întreaga păcătoşenie era de partea lor, a înşelătorilor, şi nu de cea a înşelaţilor. Dar în nebunia de care vă voi vorbi acum, păcatul era de partea înşelaţilor, sau de partea amîndurora, în egală măsură. Aceasta consta în atîrnarea la gît a talismanelor, săculeţelor cu ierburi, exorcismelor, amuletelor, şi mai ştiu eu a căror trăsnăi menite chipurile să întărească organismul împotriva ciumei. Ca şi cum ciuma ar fi însemnat înstăpînirea unui duh rău asupra trupului. Toate acestea erau însoţite de semne magice, semne din zodiac, fîşii de hîrtie înnodate într-un anume număr de noduri, şi anumite cuvinte speciale şi cifre scrise pe ele. Îndeosebi cuvîntul Abracadabra, aşezat în triunghiuri, sau piramidă, în felul următor :
duminică, 5 aprilie 2020
O portocală
Locuiam în Hanovra. Maria avea 9 ani și se acomodase pe deplin. Eu duceam însă dorul locurilor pe care le părăsisem, al prietenilor, al pădurii de la Sinaia. Găteam uneori în stil românesc - atât cât mă pricepeam la gătit, dar nu reușeam niciodată să mă simt ca acasă. Cel mai dor îmi era de Crăciunurile petrecute cu ai mei - cu zăpezi până peste genunchi, cu bradul furat pădurii, care mirosea a cetină și a labe de urs, cu globurile atât de fine încât îmi era teamă să nu se spargă în mâinile mele de copil, cu motanul cel roșu care îi dădea târcoale, cu mirosul de nuci prăjite pe plită și cu cadourile lăsate în mod tainic sub brad de un Moș Crăciun pe care îl și văzusem odată...
Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri
WERNER
VON NUSSBAUM: „Fabrica de
ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al romanului
de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea
artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul secolului,
fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. In lipsa
concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de
produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul
de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de
materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se
vînd, aducînd venituri fabuloase patronului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)