Foamea(3)

Forfecilă

Străzile erau curate în urma ploii de dimineaţă. Norii atârnau mohorâţi la o înălţime mică deasupra oraşului şi nu se zărea nici urma unei raze de soare. Oare cât să fi fost ora? Trecând, ca de obicei, prin faţa primăriei, am văzut că era opt şi jumătate. Prin urmare, mai aveam câteva ore; n-avea niciun rost să merg la ziar înainte de zece, poate chiar unsprezece. Aşadar, puteam să mai hoinăresc până atunci şi să încerc să fac rost de ceva mâncare pentru un mic dejun. De altfel, nu mă mai temeam că mă voi culca flămând; timpurile acelea trecuseră, mulţumesc lui Dumnezeu! Era o etapă depăşită, un vis urât. Acum o apucasem pe calea cea bună.

Combinatii

Nu mi se intampla prea des, dar zilele astea m-am gandit destul de mult la variantele posibile de combinatii barbat-femeie dupa criteriul accentului principal pe care il pun ei in viata. Si am ajuns la concluzia ca sunt noua tipuri principale de combinatii, asa cum se vede in imaginea de mai jos (la care am muncit ceva, asa ca va rog sa nu va legati de aspectul ei):

Din povestile lui O. Henry (15)

Caracatiţa de pe insulă

—     Trustul e punctul slab, spuse Jeff Peters.

—     Sună ca una din remarcile puţin inteligibile în genul „De ce s-a făcut poliţist?”

—    Nu e adevărat. Nu există nicio legătură între un trust şi un poliţist. Remarca mea e o „hiperhologramă", o axă, un fel de „jecmăneşte-i'‘ in parvo(*). Vreau să spun că trustul seamănă cu un ou şi nu prea. Dacă vrei să spargi oul, trebuie s-o faci de dinafară. La trust, singura metodă ca să-l distrugi este din interior. Stai pe el pînă îl cloceşti. Pai, uită-te la cîrdul de colegii şi biblioteci care abia au scos capul şi piuie în toată ţara. Da, domnule, orice trust are în sine sămînţa distrugerii, asemeni cocoşului care cîntă lîngă întrunirea unei tabere de metodişti de culoare din Georgia, sau republicanului care se anunţă candidat la postul de guvernator din Texas.

Taras Bulba(1)

In 1852, pe vremea asta, se stingea N.V Gogol, unul dintre marii scriitori rusi. Am urcat cateva povesti de-ale lui, dar astazi, intrucat in ce-l priveste nu e o zi ca oricare alta, o sa incep sa urc romanul lui intitulat "Taras Bulba". Cand aveam vreo 14-15 ani am gasit cartea asta in biblioteca mamei si am citit-o fara sa inteleg mai nimic. Ba ma mai si plictisea. Cu toate astea, am dus-o pana la capat, mai mult din ambitie. Singura imagine care mi-a ramas dipa ce am intors ultima pagina a fost cea a lui Taras Bulba zacand beat ranga in colbul drumului, intins pe spate, cu mainile desfacute si picioarele raschirate. Carutele il ocoleau, trecatorii il injurau, dar el statea acolo sa-si faca somnul bahic. Mai tarziu am citit romanul cu alti ochi si am descoperit marea lui frumusete. 

Tarzan of the apes (19)

Chemarea primitivismului

        De cînd fusese părăsit de Tarzan, tribul de antropoizi în mijlocul căruia crescuse era măcinat de nesfîrşite certuri şi neînţelegeri. Terkoz se dovedise un rege crud şi năzuros, aşa încît un număr mare dintre maimuţele mai vîrstnice şi mai puţin viguroase, asupra cărora Terkoz îşi vărsa cu predilecţie toanele, îşi luaseră familiile şi porniseră, una cîte una, să-şi caute liniştea şi siguranţa în inima pădurii. Dar pînă la urmă şi cei care rămăseseră fură aduşi la disperare de necurmata agresivitate a lui Terkoz; aşa se face că unul dintre ei îşi aduse aminte de povaţa pe care le-o dăduse Tarzan la despărţire: “Dacă aveţi un conducător crud, nu vă luaţi după celelalte maimuţe, adică nu încercaţi să-i ţineţi piept unul singur dintre voi, încercaţi să vă uniţi doi, trei sau patru şi atacaţi-l laolaltă. În cazul ăsta, niciun conducător nu va cuteza să se poarte altfel decît se cuvine, căci patru dintre voi, laolaltă, pot să vină de hac oricărui şef.” 

Altfel de scoala

Multi profesori din tara noastra sunt convinsi ca sistemul romanesc de invatamant e unul bun. Singura deficienta pe care o observa ei este nivelul redus de salarizare. Sau, ma rog, unii mai critica si modificarea foarte frecventa a legii invatamantului, schimbarile politice de directori, inspectori, portari etc. In rest, insa, ei considera ca nu ar trebui umblat la mai nimic. Elevilor de clasa a n-a, spre exemplu, trebuie sa li se predea aceleasi lucruri care li se predau dintotdeauna elevilor de clasa a n-a, elevii trebuie sa lucreze acasa ore in sir, umpland caiete peste caiete, in vacante trebuie sa faca o gramada de teme la fiecare materie, ca sa nu piarda, chipurile, legatura cu scoala, structura orelor trebuie sa fie aceeasi ca pe vremea lui Ceausescu - adica ascultarea din lectia de zi, apoi predarea noii lectii, profesorii trebuie sa fie respectati ca un fel de supraoameni, disciplina este in continuare impusa prin amenintari cu extemporale si scaderea notei la purtare etc. Eu stiu cum functioneaza sistemul, pentru ca am fost profesor. Nu neg ca s-au facut anumite schimbari, insa in esenta lucrurile au ramas la fel. Degeaba faci semestre in loc de trimestre, de pomana pui calificative in loc de note, in zadar vorbesti despre curicula, daca in ore se intampla aceleasi lucruri care se intamplau si acum 20 de ani. 

Nils Holgersson (34)

Fota de pănură

Băiatul se înălţa mereu în văzduh. Sub el se afla marele şes al Östergötlandului.

Gheaţa şi zăpada care acoperiseră până de curând şesul nu se mai vedeau pe nicăieri. Peste tot începuseră muncile de primăvară.

— Ce-or fi norii aceia lungi care se târăsc pe ogoare? întrebă după un timp băiatul.

— Pluguri şi boi! Pluguri şi boi! răspunseră în cor gâştele sălbatice.

Viața și moartea „Organizatorilor”

Există oameni (cunosc şi eu câţiva), pentru care succesul în viaţă constă în organizare. Pentru ei nu are nicio importanță dacă eşti prost sau deştept, urât sau frumos, melancolic ori sangvin, tânăr sau bătrân, negru sau alb. Nimic din toate astea nu poate reprezenta o piedică în obţinerea rezultatelor dorite, câtă vreme te organizezi cum scrie la carte, aplici proceduri adecvate şi stai cu ochii în patru ca nu cumva, pe undeva prin sistem, să apară o fisură cât de mică.
Astfel de oameni realizează multe lucruri în viaţă. Datorită lor progresează naţiunile, prin ei se întăreşte... habar nu am ce, însă am convingerea că de întărit se întăreşte ceva. Ei sunt, cu alte cuvinte, oameni de bază, super-necesari în fiecare comunitate, indiferent de principiile şi valorile în jurul căreia este ea constituită. Îi voi numi „Organizatorii”.

Viața Organizatorilor

Moartea Organizatorilor

Doua povesti surori ale lui André Gide (2)

Scoala femeilor(b)                                                                                         
                                                                                             12  octombrie 1894.
   Robert a plecat pe neaşteptate la Perpignan, căci a primit ştire că maică-sa e grav bolnavă. 
   —   Sper că nu se va întîmpla nimic rău, i-am spus. 
   —  Toată lumea zice aşa în asemenea împrejurări, mi-a răspuns cu un surîs grav, care mi-a dat să înţeleg cît de îngrijorat era.
   Mi-a fost ciudă că putusem pronunţa o frază atît de absurdă. 

Din vechiul meu blog literar(1)

Un alt rezultat fabulos al cotrobairii prin dulapuri este aparitia caietului meu de lecturi literare din clasa a cincea. Ce-mi sare in ochi: aveam, ca si Maria, tendinta de a folosi cam orice loc gol de pe pagina pentru a adauga mici desene viu colorate, desene ori poze decupate de prin carti si reviste. Caietul asta pare a fi un fel de blog literar al anilor 70, asadar un precursor al prezentului blog, cel pe care tocmai ati poposit.

Cum gandeste un ministru al propagandei

Tot gandindu-ma eu la gestul lui Knut Hamsun de a-i oferi lui Goebbels medalia pe care i-o pusese la gat reprezentantul Comitetului Nobel, mi-am spus ca ministrul nazist al propagandei trebuie sa fi fost un om de o anume factura, vreau sa spun ca i-ar fi dat oricand clasa, in ce priveste farmecul personal, unui Fenechiu sau unui Chitoiu (cu seful fanfaronilor, Vosganian, poate ca nu i-ar fi mers chiar atat de usor). Altfel nu-mi explic cum a putut el sa il cucereasca pe Hamsun. Dar deh, incurcate sunt caile Domnului. 

Cu gandul asta in minte, m-am apucat sa caut prin oceanul virtual niscai vorbe mai cu schepsis spuse de Goebbels. Si ce sa vezi? Exista zeci de citate din rostirile lui, unele chiar memorabile, macar prin cinismul lor. Ia uite-aici:

Privelistile lui Hans Bol

O exceptionala poveste a lui Zweig (4)

Noapte fantastica(ultima parte)

Lângă mine a reînceput tunător orchestrionul caruselului. Era ultimul tur, ultima fanfară a luminii înainte ca duminica să se dizolve într-o săptămâna anostă. Dar nimeni nu mai venea, căluţii alergau singuri şi fără rost. În cercul lor, femeia de la casă, istovită, îşi număra încasările zilei, băiatul se apropiase, cu cârligul, gata să tragă, după acest ultim tur, obloanele barăcilor. Numai eu stăteam acolo, stingher, sprijinit de stâlp şi priveam spre piaţa goală, unde colindau numai acele făpturi ca nişte lilieci, cercetând ca şi mine, aşteptând ca şi mine, şi totuşi, între noi domnea spaţiul de nepătruns al înstrăinării. Dar acum, una dintre ele trebuie să mă fi observat, căci se furişa încet spre mine, o vedeam aproape de tot sub privirea mea plecată; era o făptură mică, pipernicită, rahitică, fără pălărie, gătită cu o biată rochiţă lipsită de gust, de sub care răsăreau nişte pantofi de bal uzaţi, probabil toate cumpărate treptat de la revânzători sau de la vreun negustor de vechituri, iar acum decolorate, boţite de ploaie sau de vreo aventură murdară în iarbă. Se apropiase linguşitor, apoi, s-a oprit lângă mine, aruncând priviri ascuţite ca nişte undiţe, cu un surâs ademenitor peste dinţii stricaţi. Mi s-a tăiat răsuflarea. Nu mă puteam urni; nu o puteam privi, dar nici nu eram în stare să mă desprind de acolo.

Foamea(2)

Happolati
Nu am întâmpinat nici o greutate ca să-l primesc. Zaraful mi-a adus el însuşi vesta şi m-a rugat să caut prin toate buzunarele; am găsit cu acest prilej şi câteva bonuri de amanetare, pe care le-am băgat în buzunarul hainei. Apoi i-am mulţumit pentru amabilitate. M-am simţit tot mai atras de el şi deodată mi s-a părut că este foarte important să-i fac o impresie bună. M-am îndreptat spre uşă, dar m-am întors din nou spre tejghea, ca şi când aş fi uitat ceva. Mi se părea că îi datorez o explicaţie, o lămurire, şi am început să fredonez ceva spre a-i atrage atenţia. Apoi am luat creionul şi l-am ridicat în sus.

- Nu mi-ar fi trecut prin cap - am spus - să fac un drum atât de lung pentru un creion oarecare; dar cu creionul acesta e altă poveste. E un creion special. Aşa, neînsemnat cum pare, această bucăţică de creion a făcut pur şi simplu din mine ceea ce sunt în această lume, sau, ca să zic aşa, mi-a conferit rangul pe care-l deţin în societate.

De-ale lui Zoscenko (47)

În Parnas

Cînd se produce vreun eveniment măreţ — bunăoară cucerirea Polului Nord, sau un record mondial de planorism, sau, în sfîrşit, o traversare a Atlanticului cu avionul — te simţi pe de o parte fericit, dar pe de alta — nefericit, nemer­nic, mizerabil, ca un boţ de lut înmiresmat de vecinătatea unui trandafir.

Pe de o parte ţi se umple inima de bucurie că la noi se înfăptuiesc victorii atît de măreţe, ase­menea cuceriri de proporţii mondiale. Dar, pe de altă parte, ţi se strînge inima cînd te gîndeşti că aşa ceva încă nu se întîmplă în Parnasul nostru literar.

Desigur, te doare sufletul cînd te gîndeşti la toate astea, pentru că ai vrea şi tu să faci ceva deosebit, folositor, demn de epoca noastră, aşa cum fac adesea aviatorii.

Intamplari neobisnuite (4)

Capitolul IV. În care apar vechi cunoştinţe ale tinerilor noştri cititori.

„Barbicane şi Co.!” Preşedintele unui cerc de artilerişti!... Ce amestec puteau să aibă nişte tunari într-o asemenea chestiune?... O să vedem curând.

Mai este oare nevoie să-i prezentăm oficial pe Impey Barbicane, preşedintele „Clubului artileriştilor” din Baltimore, pe căpitanul Nicholl, pe J. T. Maston, pe Tom Hunter — cel cu picioarele de lemn — pe neobositul Bilsby, pe colonelul Bloomsberry şi pe ceilalţi colegi ai lor? Desigur că nu! Persoanele acestea ciudate erau cu vreo douăzeci de ani mai bătrâne ca pe vremea când uimiseră lumea întreagă cu planul lor de a ajunge la Lună; încolo, însă, rămăseseră aceiaşi oameni, tot atât de schilozi în ce priveşte trupul, dar şi tot atât de gălăgioşi, de îndrăzneţi, de înfocaţi când era vorba să se avânte într-o nouă aventură extraordinară. Timpul nu-şi pusese pecetea pe această legiune de tunari în retragere, ci îi respectase aşa cum se respectă tunurile scoase din funcţiune şi care mobilează muzeele vechilor arsenale.

Tarzan of the apes (18)

Scrisoarea            
            Tarzan se deşteptă devreme a doua zi dimineaţa şi primul gînd al zilei noi, ca şi ultimul gînd al zilei ce trecuse, se îndreptă spre manuscrisul ascuns în tolba cu săgeţi. Îl scoase grăbit, sperînd din toată inima să poată descifra ceea ce scrisese frumoasa fată cu o seară înainte. La prima vedere, încercă o dezamăgire amară; niciodată pînă atunci nu dorise ceva cu atîta ardoare cum dorea acum să poată tălmăci mesajul zeităţii cu părul de aur, care se ivise atît de brusc şi atît de neaşteptat în viaţa lui. Ce importanţă avea că mesajul nu-i era adresat lui? Constituia o expresie a gîndurilor ei şi aceasta era de ajuns pentru Tarzan din neamul maimuţelor. Şi iată că totul era zădărnicit din pricina literelor, ciudate, dezordonate, cum nu mai văzuse altele pînă acum. Ba chiar mergeau pînă acolo, încît se înclinau în direcţia opusă, în comparaţie cu tot ce examinase el în cărţile tipărite sau în caligrafia celor cîteva scrisori pe care le găsise. Pînă şi gîndăceii din cărticica lui neagră îi erau familiari, cu toate că felul în care erau rînduiţi nu-i spunea nimic; dar gîngăniile astea de acum i se păreau noi şi nemaivăzute.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(40)

Oglinda

Un om înspăimîntător intră şi se priveşte în oglindă.

— De ce te priveşti în oglindă, fiindcă n-ai să te vezi decît cu neplăcere?

Omul înspăimîntător îmi răspunse:

— Domnule, după nemuritoarele principii de la '89, toţi oamenii sunt egali în drepturi; prin urmare am dreptul să mă uit în oglindă; cu plăcere sau neplăcere, asta nu priveşte decît con­ştiinţa mea.

În numele bunului simţ, aveam fără îndoială dreptate; dar din punctul de vedere al legii, el nu greşea.

O iesire a lui Plesu (4)

Ce înseamnă condiţia de blogger pentru dvs.?

Andrei Pleşu: Am reflectat puţin înainte de a accepta propunerea generoasă a blogului adevarul.ro. Mi s-a făcut pur şi simplu invitaţia să intru în joc. Am intrat, destul de rapid, însă eu, personal, nu sunt mulţumit de mine în această nouă regie, pentru că, sincer vorbind, constat că nu fac ceea ce bănuiesc că face un blogger clasic. Dacă eu am înţeles bine subiectul, bloggerul e mult mai reactiv, intră într-un fel de circuit al replicilor, al ideilor în care e foarte prezent. Nu e vorba de a oferi un articol, aşa cum am făcut-o în restul vieţii mele şi pe urmă a lăsa să curgă pe forum diverse opinii, fără să mă simt obligat să dau răspuns fiecăruia. Mă simt vinovat, din punctul ăsta de vedere, că nu am asumat rolul ăsta în toate elementele lui. În fond, livrez săptămânal un text. 

O exceptionala poveste a lui Zweig (3)

Noapte fantastica(3)

Astăzi ştiu că atunci eram beat. În sângele meu vâjâiau toate împreună: bătăile clopotului de la carusel, chicotelile stridente ale femeilor la atingerea bărbaţilor, muzica haotică, rochiile sclipitoare; fiecare sunet în parte cădea în mine strident şi mai scânteia o dată roşu şi zvâcnindu-mi prin tâmple, percepeam fiecare contact, fiecare privire într-o fantastică iritaţie a nervilor (comparabilă cu a răului de mare) dar toate laolaltă într-o îmbinare beată. Nu pot să descriu în cuvinte starea mea complicată; mai uşor aş reuşi poate printr-o comparaţie, spunând că eram supraîncărcat cu vacarm, cu zgomot, cu senzaţii, supraîncălzit, ca o maşină care goneşte zănatic din toate puterile, ca să scape de imensa apăsare ce peste o clipă îi va arunca în aer cazanul toracic. Vârfurile degetelor îmi zvâcneau, tâmplele îmi palpitau, gâtlejul mi-era strangulat, sângele înfierbântat se îndesa spre creier; dintr-o toropeală a simţurilor ce durase ani, mă prăvălisem deodată într-o febră care mă mistuia.