miercuri, 30 iulie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (12)

Un om care a descoperit lipsa sensului trăieşte degeaba – asta este perspectiva lui. Iar în ce-i priveşte pe ceilalţi, traiul lui nu este unul normal. Pentru că lipsa oricărui sens te face să nu mai pui preţ pe nimic din tot ce li se pare celorlalţi mportant. Când îţi este egal dacă trăieşti sau dacă mori, când eşti dispus să te sinucizi în orice clipă, ce importanţă poate să mai aibă pentru tine dacă umbli îmbrăcat sau în pielea goală, dacă mergi în două picioare sau în patru labe? 


vineri, 18 iulie 2014

Un indemn

Ai mare grijă, nu te-mbolnăvi
de boli mai mult sau mai puţin mortale
din margine cu toţi te vor privi
ca-n scene dure din regii teatrale.

Eşti slab în boală, tari sunt cei rămaşi -
din încercarea ta îşi iau putere
spre tine nu vor face nici doi paşi,
căci cronic sunt flămânzi de-a ta durere.

Te vor privi cu ochii mari, setoşi
de agonie, chin şi suferinţă
uitând că şi ei din pământ sunt scoşi
şi că trăiesc şi ei sub o sentinţă.

Din când în când perfid te-or întreba
pe ton de ipocrită-ngrijorare
de n-ai cumva nevoie de ceva,
căci doar cu ajutorul lor se moare.

Tu însă, n-ai nevoie de nimic
de la acei rămaşi datori cu-o moarte
le spune deci, minţind şi tu un pic
că de-altă soartă speri să aibă parte.


luni, 14 iulie 2014

Gigel, băiatul cu handicap mintal

O sa scriu astazi despre diferitele semnificatii ale verbului "a sti". N-as fi tinut neaparat sa dezvolt acest subiect, dar zilele trecute am avut o runda de discutii pe FB pe tema - cum altfel - a evenimentelor care leaga personajele politice ale momentului: Basescu, Voiculescu, Bercea, Gadea, Kovesi etc. In discutiile respective, am insistat pe ideea ca nu ar trebui sa ne tot dam cu presupusul, in schimb, atunci cand facem diferite afirmatii, ar fi bine sa avem la indemana dovezi. Preopinentul meu mi-a dat dreptate, lucru care nu l-a impiedicat ca numai doua fraze mai departe sa scrie impetuos: "Toată lumea (în afară de Gigel, băiatul cu handicap mintal din blocul vecin) știe că Kovesi e omul lui Băsescu".


Despre sinucidere si lipsa unui sens (11)

Pentru cel care a descoperit lipsa oricărui sens, niciun argument nu este satisfăcător. E ca şi cum o tânără virgină ar fi violată de un grup de bărbaţi. Ce argumente poţi să-i aduci acelei tinere pentru a o face să accepte că de fapt nu s-a întâmplat nimic? Aşa stau lucrurile şi cu persoana care a descoperit lipsa sensului. Tot ce poţi face este să încerci să o determini să trăiască pe mai departe cu conştiinţa lipsei sensului. Ia o cupă de cristal şi trânteşte-o de o lespede. Ce poţi să mai spui după ce ea s-a spart în zeci de fărâme? Orice ai spune, orice ai face, cupa va rămâne spartă. Chiar dacă o recompui, lipindu-i cioburile unul câte unul, nu mai obţii o cupă, ci o cupă spartă şi lipită.

P12


vineri, 11 iulie 2014

Cum ne aparam de Facebook

Facebook-ul stie ca ne poate influenta starile de spirit, emotiile si implicit deciziile. Are o putere pe care noi i-o acordam, prin liberul si nesilitul acces la retea, dar pe care nu putem sa i-o si retragem asa de usor cum am vrea. Nu suntem intr-o relatie de egalitate. De ce? Pentru ca exista o anumita adictie, sigur nimic absolut, nimic ireversibil, dar o greutate de a parasi reteaua odata ce ai intrat in ea si ai dat de gustul ei, chiar daca simti ca nu e totul in regula. Spuneam ca facebook-ul stie ca ne are, oarecum, la mana. Ne-o si spune, dand la iveala un studiu in care a modificat news feed-urile ca sa vada ce reactie starneste.


joi, 10 iulie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (10)

Există oameni care combat sinuciderea prin apelul la credinţă. Ei spun aşa: “noi suntem creaţi, creatorul este cel care ştie in ce scop ne-a creat, sensul vieţii noastre este atingerea acelui scop”. Cu alte cuvinte, sensul vieţii mele este în afara mea, nu-l pot cunoaşte, dar trebuie să cred în el. Este o soluţie, dar după cum se vede, ea presupune credinţa. Dacă însă nu ai această credinţă, atunci tot edificiul se prăbuşeşte.


marți, 8 iulie 2014

Mai aproape de Amazon

Mi-au sosit noile acuarele facute de Mircea pentru varianta in engleza a cartii mele. Astept sa primesc varianta finala pentru ultima dintre cele sapte povesti, dupa care mai am de aranjat textul si imaginile. Apoi pe Amazon cu ele!



sâmbătă, 5 iulie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (9)


Mai există un argument al celor care caută să te convingă că nu trebuie să te sinucizi: “sinuciderea este împotriva vieţii în sine, dacă fiecare om s-ar sinucide, omenirea ar dispărea cu totul”. Acest argument este la fel de pueril ca şi celelalte. Răspunsul este foarte simplu: “şi ce-ar fi dacă omenirea ar dispărea cu totul? De ce-ar trebui să-mi pese mie de asta?” Nu cred că există cineva care să poată merge mai departe cu argumentaţia din acest punct. Existenţa omenirii nu e cu nimic mai importantă sau mai deosebită decât existenţa norilor, să zicem. Faptul că există ceva mai degrabă decât să nu existe este absolut neimportant, mai cu seamă atunci când ai descoperit că nu există un sens. Faptul că trăieşti sau mori nu schimbă cu nimic existenţa în sine, prin urmare existenţa ta nu este prin nimic remarcabilă.

P10


Cu Basescu sub baobab

Uriasul scandal de coruptie in care a fost tarat fratele presedintelui Basescu le-a oferit celor de la Antena3  ocazia de a realiza emisiuni noi si suculente in care Traian Basescu este terfelit si acuzat (fara dovezi, evident), de implicare in afaceri cu clanurile tiganesti mafiote. De dimineata si pana noaptea tarziu, personaje precum Mugur Ciuvica, Dana Grecu, Mircea Badea, Mihai Gadea, injura gros, rupestru, la Basescu si la capii justitiei din Romania - Kovesi fiind, desigur, in fruntea listei.



joi, 3 iulie 2014

Minciuni prin omisiune

Citesc din când în când câte un text în care autorul foloseşte tot felul de locuri comune şi expresii dintr-o anumită gamă, mizând, în felul asta, pe o sporire a efectului asupra cititorilor - îl citesc şi mă minunez: chiar mai prind şmecheriile astea? Răspunsul se pare că e pozitiv: da, prind, altminteri nu s-ar mai scrie.
Una din reţete este următoarea: se merge într-un loc cât mai îndepărtat de civilizaţie, se alege un bătrân plin de riduri, cu plete şi barbă albă, lungă, i se pun câteva întrebări, se deapănă apoi povestea vieţii lui, plină de întâmplări dramatice, se adaugă zece-cincisprezece expresii care dau întotdeauna bine în astfel de situaţii („aşa a rânduit Dumnezeu”, „mâini brăzdate de muncă”, „de la începutul lumii” etc) şi gata, a ieşit un text pe care îl vor citi emoţionaţi o mulţime de oameni.


sâmbătă, 28 iunie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (8)

Pentru aproape toţi oamenii, viaţa este plină de sensuri, care însă nu dau un sens existenţei în sine. Dacă te bântuie dorinţa de a te sinucide pentru că existenţa ta nu are sens, se vor găsi foarte mulţi care să-ţi spună platitudini de genul: “ai un copil, el este sensul vieţii tale”, sau “de ce să o faci mai degrabă decât să n-o faci?”, “de ce este important să aibă viaţa un sens?” etc. Oamenii ăştia sunt dintre cei care nu simt, ci doar gândesc. E ca şi cum cineva ar fi cuprins de o mare părere de rău pentru tot ce a făcut de-a lungul vieţii şi ceilalţi oameni ar începe să-i vorbească despre ce simte el, dându-şi cu părerea şi aducându-i exemple, cu toate că ei nu ar simţi la rândul lor acea părere de rău. Practic, atunci când cineva doreşte să se sinucidă pentru că a descoperit lipsa sensului, ceilalţi caută să-l convingă că greşeşte doar pentru că au crescut în credinţa că sinuciderea este un lucru rău. Dar dacă ar simţi lipsa sensului, ar renunţa la toate argumentele şi s-ar gândi ei înşişi să se sinucidă.

P9


marți, 24 iunie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (7)

Multă lume vorbeşte despre lipsa de sens a vieţii. Unii o fac de la tribune, alţii scriu cărţi pe această temă. Dar cei mai mulţi dintre ei o fac fără să simtă cu adevărat lipsa oricărui sens. Ei fac filosofie, fac raţionamente prin care constată că sensul nu apare nicăieri, dar nu simt lucrul ăsta aşa cum simt, de exemplu, dorinţa de a-şi astâmpăra foamea. Poţi face filosofie pe foarte multe subiecte care nu te afectează nicicum. Poţi scrie despre durere, fără să te doară nimic. Poţi vorbi despre ură, tu fiind un om bun, care îşi iubeşte semenii. Poti filosofa despre credinţă, fără să crezi în Dumnezeu. La fel de bine poţi scrie cărţi despre lipsa unui sens, tu găsind, de exemplu, un bun sens al vieţii în câştigarea de bani de pe urma cărţilor tale. Cu totul altceva este să vorbeşti despre lipsa de sens simţind-o în permanenţă, aşa cum simţi o durere de dinţi - până să te duci la dentist nu te lasă, indiferent ce ai face. Atunci când ai fost atins, vătămat de înţelegerea lipsei oricărui sens, eşti îndreptăţit să te sinucizi. Dacă o faci din orice alt motiv (exceptie făcând, desigur, cazul în care suporţi dureri de nesuportat), eşti un criminal.

P8


O alergare spre pădure

Dă-mi mâna, repede, trebuie să plecăm -
un fluture mi-a adus mesajul pe care-l aştept
de la-nceput, de când mi-ai spus întâia oară
că nimeni nu poate trăi decât în sine însuşi:
în Poiana cu Flori se pare că s-a deschis
în sfârşit, un loc pentru degustarea adevărului
că doi înseamnă mai mult decât unu lângă unu.



duminică, 22 iunie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (6)

O problemă foarte importantă este ca sinuciderea să izbutească. Dacă ratezi, deja a doua oară când vei avea un accident, vor exista suspiciuni serioase că nu a fost o întâmplare. Aşa că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să te pregăteşti cum se cuvine. Orice neglijenţă poate duce la eşec, după care totul se complică foarte mult. Dacă ratezi, atunci deja cei din jurul tău vor fi cu ochii pe tine permanent, poate că te vor obliga să urmezi diverse tratamente psihiatrice, ba chiar este posibil să te interneze forţat pentru o vreme. 


vineri, 20 iunie 2014

Romania needucata (13)

Cazul Mircea Basescu
Mircea Basescu este, cum se stie, fratele presedintelui Romaniei. El locuieste la Constanta si deruleaza acolo diverse afaceri. Pe langa asta, a intrat in relatii stranse cu niste clanuri tiganesti, lucru care pune semne serioase de intrebare asupra caracterului licit al afacerilor lui Mircea Basescu. Ieri, fratele presedintelui a fost retinut pentru 24 de ore si astazi un complet de judecata va stabili daca el va fi sau nu arestat preventiv. Motivul? Trafic de influenta in favoarea unui rrom interlop.



joi, 19 iunie 2014

Despre sinucidere si lipsa unui sens (5)

Se poate întâmpla ca un sinucigaş să-şi aleagă deliberat un mod oribil de a se sinucide, vrând ca prin asta să-i producă unei alte persoane o traumă cât mai puternică. Sunt oameni care se sinucid din cauza unei anumite persoane şi o fac pentru a se răzbuna pe ea. In acest caz, ei vor plănui cu minuţiozitate lucrurile, aşa încât momentul în care vor fi descoperiţi de persoana respectivă să fie cât mai cumplit.


joi, 12 iunie 2014

Teste aberante

E năpădit netul de teste de genul: „Ce piatră preţioasă eşti tu?”, „Ce floare eşti tu”? „Ce înger eşti tu?”. Internauţii intră pe paginile respective, răspund cu migală la 8-9 întrebări, după care află adevărurile ascunse: „ești un safir, ești o orhidee şi un pește-spadă”. După care, cu toţii atârnă aceste adevăruri pe peretele lor de Facebook. Alţi internauţi văd că prietenul lor este un cocostârc, ori o frunză de castan, aşa că aleargă să răspundă şi ei la cele 8-9 întrebări. După ce află că sunt, la rândul lor, tot felul de animale, pietre, nori şi valuri, constată că pe paginile respective se află multe alte teste interesante: „Care personaj din serialul Friends eşti?”, „Care e câinele cel mai potrivit pentru tine?”, „Care sunt pantofii de sport care se potrivesc cel mai bine cu personalitatea ta?” şi multe altele. Internauţii răspund pe rând la toate, închipuindu-şi că află o mulţime de lucruri despre ei înşişi.


marți, 10 iunie 2014

O noua aventura a cartii mele de povesti

N-am mai scris demult despre cartea mea de povesti. Lucrurile stau cam asa: 
1. Inca nu am o traducere in engleza, desi ma ocup de chestiune de vreo doi ani.
2. Inca nu am toate acuarelele necesare pentru varianta in engleza a cartii, din motive pe care, daca le-as scrie aici, presupun ca extrem de multa lume le-ar lua drept minciuni.


Despre sinucidere si lipsa unui sens (4)

Dacă ai ales calea sinuciderii, poţi s-o faci în mai multe feluri. Poţi să o faci, pur şi simplu, fără pregătiri, fără niciun fel de regie, fără să-ţi pese de ce laşi în urmă. Pentru asta trebuie să fii cu adevărat disperat sau să fii atins de una din multele forme de nebunie. Cred că trebuie totuşi să te gândeşti că în urma ta rămâne corpul tău, într-o stare pe care nu ai vrea să o vadă cei pe care-i părăseşti. 


După mine!