Chestii omenesti

Iata ce se poate citi intr-un ziar de Prahova:

Regele Mihai I a donat oraşului Sinaia 2,7 hectare de teren reprezentând patru drumuri forestiere care traversează terenurile sale. Cheia contractului este faptul că donatorul îşi păstrează, fără restricţie şi fără plată, dreptul de trecere pe acele terenuri, inclusiv cu autovehicule sau utilaje pentru exploatare forestieră şi că autorităţile locale din Sinaia nu vor putea înstrăina, închiria, concesiona sau ceda vreun drept asupra acestor drumuri şi nici nu vor putea schimba actualul statut al terenurilor. Altfel spus, se poate spune că pentru casa regală e mai ieftin să doneze acele drumuri Primăriei, care este obligată să le reabiliteze, urmând să profite de noua infrasdtructură, gratuit. 

Dar pana la urma ce atata discutie? Casa Regala e si ea un om nu ? Si oamenii au slabiciuni, nu-i asa?

O poezie a unui oarecare Fanfan

Ma intreb: omul caruia ii este dedicata, o fi Culita Tarata?

O culme de netrecut

Nu-mi pot imagina ceva mai oribil decât înşelarea încrederii. Şi este singura lovitură pe care, odată ce mi-a fost aplicată, nu o pot ierta nicicum. Dacă vine cineva şi mă bate, sau mă fură, îl iert. Dar dacă înainte de a mă bate sau a îmi fura banii îmi spune că mă iubeşte, atunci s-a terminat. Poate că alţii sunt capabili să ierte şi asta, eu însă trebuie să recunosc că aici mi-am atins limitele. Mă gândesc la un individ care cheamă la el un căţel. Căţelul e cam fricos, dar omul se aşează pe vine, îşi bate genunchii cu palmele, vorbeşte pe un ton prietenos, până când căţelul capătă încredere şi se apropie. Iar individul, când căţelul a ajuns lângă el, se ridică brusc şi-i da un şut în cap, făcându-l să fugă schelălăind. Îmi închipui că eu sunt câinele ăla. Cum aş putea, după un timp, să simt că l-am iertat pe acel individ? Sincer, nu-mi pot imagina asta.
Când cineva mi-a înşelat încrederea, când eu mi-am pus sufletul în palmele lui şi el m-a lovit, totul s-a isprăvit. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dacă e normal sau nu, dar eu aşa simt. Şi aşa am făcut, inclusiv cu oameni la care am ţinut cândva. Dacă am greşit, probabil o să plătesc. Poate plătesc deja. Dar, vorba mamei lui Cioran: „orice-ar face omul, până la urmă tot va regreta”.

Origini

SOARELE - Apollo era in mitologia greaca si romana zeu al luminii soarelui, al muzicienilor si poetilor. Soarele ca obiect se numea in mitologia greaca Helios.

MERCUR - Pentru ca Mercur se invarteste atat de repede in jurul Soarelui, romanii l-au numit dupa zeul mesager. El era curier in ceruri, zeu al negotului, hotiei, al calatorilor pe mare si pe uscat. In mitologia greaca, Mercur este similar cu Hermes.

VENUS - Venus este zeita romana a iubirii si a frumusetii. In mitologia greaca numele ei este Afrodita.

PAMANT - Vine de la cuvantul latinesc "pavimentum" care inseamna pamant, tarana.

Teorii tampite

Una dintre teoriile conspirationiste pe care le-am auzit adesea spune ca se cunosc leacurile tuturor bolilor - sida, ebola, toate felurile de cancer au tratamente precise, doar ca sunt destinate exclusiv celor cu foarte multi bani. Un exemplu ar fi fost Magic Johnson, care s-a imbolnavit de sida, acum vreo 10 ani, dar a platit niste sume colosale si s-a vindecat. Zic cei care raspandesc astfel de lucruri ca leacurile nu sunt puse pe piata pentru ca atunci n-ar mai muri destui oameni, ne-am inmulti ca soarecii si planeta ar deveni neincapatoare.

Iata ca acum avem la dispozitie cazul Steve Jobs. Daca ar fi adevarat ce spun conspirationistii, nu s-ar fi vindecat el rapid de cancerul de pancreas?

Sindromul criticului

Constat că sufăr de sindromul criticului. Asta înseamnă că nu mă mai pot uita la un film fără a avea permanent senzația că lângă actori sunt toți cei care produc filmul, numai că ei nu se văd pe ecran. Înainte eram atât de prins de acțiune, încât parcă mă transpuneam în pielea personajelor, parcă eram eu însumi acolo. Acum, mi-e clar că totul e joc, fals, regizat etc. Sentimentul este amplificat de prezența acelorași actori în mai multe filme. Cum să-l văd eu pe Sean Connery, de exemplu, și în Colina și în Numele Trandafirului, fără să îmi vină rapid gândul că nimic nu e adevărat din ce văd? Ar trebui ca fiecare actor să joace într-un singur film și apoi să se apuce de altceva. Cam așa a vrut să facă Zeffirelli cu filmul lui Jesus of Nazareth: i-a cerut lui Robert Powell să nu mai joace în niciun alt film. Dacă i-ar fi dat și bani, poate că ar fi izbutit, așa însă omul a mai făcut vreo 10-15 roluri în diverse filme.

Un sonet al lui Panait Cerna

Panait Cerna - Sonet

De cum ma simt sub ochii tai, maretii,
Si patimi, si dureri adorm deodata;
Ca cel dintîi surîs al diminetii,
Asa îmi simt fiinta de curata...,

Si-aud ca-n vis, ca-n leaganul vietii
O muzica ce umple lumea toata:
E cîntecul ce-l auzeau odata
Pitagora seninul si poetii.

Deodata-mi spui ceva în stinse soapte
Se umplu ochii mei si-ai tai de noapte.
Cu noi alearga, vîjîie pamîntul.

Si-as vrea sa ma destrame-atunci furtuna,
Sa ne cufunde-n tot - sa fim totuna
Cu flacara, cu sunetul, cu vîntul...

 

Sacrificii

Maria e la mare cu Liliana. Eu umblu prin tara. Iar Ali, in loc sa se duca si ea pe cine stie unde, sta acasa si are grija de Richi, de broasca testoasa, de soriceii dansatori si de flori. Ei, mare noroc avem noi toti cu Ali! Mai ales ca dupa ce face toate astea, sta cuminte acasa si citeste povesti.

Topologareala

Cum mergi spre Tulcea venind dinspre Harsova, dai de o localitate numita Topolog. Pe marginea drumului sunt nuci imensi. Oamenii din Topolog se suie in ei, culeg nucile, apoi le curata de coaja si de pielita, dupa care le pun in pungulite si aproape ca sar in fata masinilor, cu mainile intinse, tinand doua sau mai multe pungi. Chiar era sa-l lovesc pe unul dintre acesti topologi, topologeni, topologusteri sau cum se vor fi numind ei. Ceea ce fac acesti oameni s-ar putea numi, simplu, topologareala.

Topologan

Topologainari

Topologista

Topologolani

Scroafa lui Geo Bogza

Cu scroafa sa nu-ti bati capul.

Cand va fi sa se urce in copac,

sa stii ca se urca!

Oricat ar fi de tanara si de natanga,

oricat de batrana si de grea,

si oricat de inalt copacul,

cand va fi sa se urce,

sa stii ca se urca!

Batalia de o jumatate de ora

Sunt la Bucuresti, la amicul meu Lucica. El e la lucru, iar eu astept sa ma sune unii oameni. Aseara m-am intalnit cu Mircea, am mers amandoi la Ilie Stoian si am ascultat discul cu Povestile Mariei. Muzica lui Ilie e foarte bine facuta, plus ca sunt cateva gaselnite care cred ca vor conta pentru ascultatori. Cum stateam si ascultam, a aparut si Irina Cojar, asa ca eram acolo patru dintre cei care au contribuit la aparitia CD-ului (a lipsit doar sunetistul).

De acolo, eu si Mircea am mers la un restaurant. M-am luptat cu el o ora si ceva ca sa-l determin sa nu mai fumeze. Dar ingeniozitatea fumatorilor atunci cand vine vorba de argumente contra abandonarii fumatului este imensa. Pana la urma, tot ce am reusit a fost ca nu a fumat vreo jumatate de ora. Oricum si asta e un succes.

Pisici

Ma aflu inca la Tulcea, inconjurat de pisici si caini. Plec la Bucuresti, de acolo la Sinaia cu halta la Breaza. Pana o sa am posibilitatea de a scrie mai mult, pun doua poze din turneu:

Din povestile lui O.Henry(2)

După douăzeci de ani 

Poliţistul de serviciu păşea impunător de-a lungul bulevardului. Mersul impunător era ceva obişnuit, nu de paradă, căci pe străzi nu erau decât câţiva trecători răzleţi. Nu trecuse încă de zece seara, dar rafalele tăioase de vânt cu stropi de ploaie izgoniseră aproape toţi trecătorii.

După felul în care încerca uşile să vadă dacă erau bine închise, cum îşi învârtea bastonul cu mişcări complicate şi dibace, cum se întorcea din când în când să arunce un ochi vigilent în josul bulevardului paşnic, poliţistul cel zdravăn cu mersul puţin legănat alcătuia imaginea impresionantă a unui apărător al liniştii. Cartierul era unul dintre cele unde uşile se încuiau devreme. Din când în când mai puteai să vezi lumina vreunei tutungerii sau a unui birt de noapte; dar cele mai multe uşi închideau în spatele lor birouri de afaceri care-şi încetaseră activitatea cu ore în urmă.

Proceduri pentru basica udului

Numai ce-am scris despre procedurile pe care unii le considera un fel de panaceu, exprimandu-mi dezgustul fata de ele, cand am citit o stire exceptionala: Gerard Depardieu, marele actor francez, si-a golit basica udului pe culoarul unul avion, sub ochii celorlalti pasageri. Explicatia? Simpla: avionul inca nu decolase si stewardesele nu au vrut sa-l lase sa foloseasca toaleta. Asa ca omul s-a usurat linistit pe culoar. 

Adevarata asigurare

Ma gandeam: ce-ar fi sa dau eu foc listei aleia cu tampenii si sa plec in calatorie simplu si elegant, doar cu ce-mi aduc aminte sa iau. Si, inainte de a pleca, sa spun o rugaciune, de exemplu asta:

RUGACIUNE LA PLECAREA IN CALATORIE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea, adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif impreuna si cu cei doi ucenici, care au mers la Emaus, insusi Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria mea. Trimite si mie inger pazitor ca lui Tobie, ca sa-mi fie povatuitor si pazitor si sa ma fereasca nevatamat de toata reaua intamplare. Si astfel cu pace, sanatate si buna sporire sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa proslavesc preacinstit si de mare cuviinta Numele Tau, in veci.

Amin.

Ma intreb: oare nu te apara rugaciunea asta in asa fel incat nu o sa ai nevoie de toate porcariile din lista aia procedurala? 

Imi amintesc de un banc:

O batrana se angajeaza in trecerea unei strazi aglomerate. Nu se uita nici in stanga nici in dreapta, se avanta si atunci soferii sunt obligati sa franeze brusc. Se produc coliziuni in lant, ce mai, tot tacamul. Vine politistul si se ia cu mainile de cap. Apoi o intreaba pe batrana: 

- Mamaie, dar dumneata nu stii ca inainte de a trece strada trebuie sa te asiguri?

- Pai m-am asigurat, maica, m-am asigurat.

- Cum te-ai asigurat?

- Mi-am facut semnul Sfintei Cruci, maica!

Biblia Calatorului

Bineinteles ca plec si eu. Nu la mare, de data asta ma duc intr-un loc mai special. O sa povestesc la intoarcere (daca ma mai intorc, evident). Si pentru ca tot vorbeam de proceduri, va anunt ca exista asa ceva si pentru plecarea in calatorie. Deci nu se pleaca oricum, nu ajunge sa ai bani, acte si haine, exista o lista intreaga pe care trebuie sa o consulti. S-ar putea numi Biblia Calatorului. Iata despre ce este vorba:

Acte, formalitati, pregatiri importante:

·         pasaportul/cartea de identitate (cu grupa sanguina specificata);

·         viza;

·         vizita la medic/stomatolog;

Vara în zăpadă

Am rămas cu Richi, broasca și șoriceii dansatori. Maria a plecat la mare. Eu nu merg la mare din principiu, pentru că după două zile sunt plictisit de moarte. Aș merge la munte, mi-ar plăcea să o duc pe Maria prin fel de fel de locuri. Dar la noi toate se fac după anumite reguli, scheme, proceduri și ce-or mai fi. Așadar, la munte se merge iarnă, pentru că atunci se schiază.

O poveste a lui Saki

Fetita cea cuminte si lupul

Era o după-amiază fierbinte, atmosfera din vagon devenise sufocantă, iar trenul avea să se oprească de-abia peste o oră, la Templecombe. Pasagerii din compartiment erau: o fetiță mică, o fetiță și mai mică și un băiețel micuț. Mătușa care-i însoțea ocupa un loc într-un colț, iar în colțul de vizavi stătea un domn singur, străin de grupul lor. Oricum, putem afirma fără exagerare că micuții ocupau întregul compartiment. Atât mătușa, cât și copiii, vorbeau fără întrerupere, aducându-ți aminte de musca aceea insistentă și sâcâitoare care refuză să se lase descurajată. Cele mai multe remarci ale mătușii începeau cu ”Nu”, iar aproape toate replicile copiilor începeau cu ”De ce?”. Domnul singur nu rostea nimic cu voce tare.

Ce vor broastele testoase

Am ajuns azi acasa si mi-am surprins broasca testoasa antrenandu-se. Cred ca vrea sa o puna pe Maria la incercare, provocand-o la intrecere. Ideea i-a venit, cu siguranta, de la paradoxul lui Zenon, cel in care se arata ca Ahile nu va putea ajunge niciodata din urma o broasca testoasa. 

Broasca mea e foarte inteligenta si o suspectez nu numai ca intelege ce vorbim noi, dar ca a invatat deja sa si citeasca. De mai multe ori am prins-o traversand niste carti lasate de Maria pe covor si sunt sigur ca le-a scanat. Dar iat-o cum se antreneaza:

O poveste monstruoasa a lui Ambroise Bierce

Ulei de caine

Numele meu este Boffer Bings. M-am născut din părinţi cinstiţi, într-una dintre condiţiile mai umile ale vieţii, tatăl meu fiind pro­ducător de ulei de câine iar mama avînd un mic studio aflat la umbra bisericii oraşului, unde dispunea de copiii nedoriţi. Din copilărie am fost învăţat să muncesc; nu numai că îl ajutam pe tata să-şi procure câini pentru cazanele lui, dar eram deseori pus de mama să car deşeurile rezultate din munca ei în studio. Pentru a-mi îndeplini datoriile am avut uneori nevoie de toată inteligenţa mea naturală căci toţi ofiţerii legii din vecinătate se opuneau afacerii mamei mele. Nu pentru că ar fi candidat din partea opoziţiei, iar problema nu a fost niciodată tratată ca având importanţă politică; pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Afacerea tatălui meu, de a produce ulei de câine, era, evident, mai puţin nepopulară, deşi proprietarii câinilor dispăruţi îl priveau uneori cu o suspiciune, care, într-o oarecare măsură, se reflecta asupra mea. Tatăl meu avea, ca parteneri secreţi, pe toţi medicii din oraş, care rareori scriau o reţetă lipsită de ceea ce le plăcea să numească Ol. can. Era într-adevăr cel mai valoros medicament descoperit vreodată de medicină. Dar majoritatea oamenilor ezită să facă sacrificii personale pentru cei aflaţi la nevoie, şi era evi­dent că multora dintre cei mai graşi câini din oraş li se interzisese să se joace cu mine - un fapt care îmi îndurera sensibilitatea tânără, ba chiar odată era cât pe ce să mă determine să mă fac pirat.