În anul 2000 a fost lansat filmul "Chocolat", cu Juliette Binoche şi Johnny Depp. Un filmuleţ plăcut, nu cine ştie ce născător de întrebări existenţiale, cu un scenariu construit după o schemă străveche: „singur împotriva tuturor”. În cazul asta, în schemă intră o doamna fără domn, dar cu o fetiţă, care se stabileşte într-un sătuc francez şi deschide o ciocolaterie. Comunitatea este oripilată, principiile morale ale sătenilor sunt puse la grea încercare, primarul e ostil etc. Apar nişte ţigani care călătoresc pe rîu şi dau spectacole de-ale lor din loc în loc, unul din ei are o mică îndrăgostire cu doamna fără domn, apoi pleacă. La sfârşitul filmului, pleacă şi doamna împreună cu fetiţa ei, către noi zări, către noi aventuri. Asta e tot.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 29 martie 2014
Dulcele sacrificiu
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
09:17
Etichete:
Caraiman,
Chocolat,
Costila,
diabet,
focul Gheenei,
functii,
Johnny Depp,
Juliette Binoche,
maxim local,
tigani,
Varful Omu
vineri, 28 martie 2014
Povestile lui Wilhelm Hauff (21)
Seicul din Alexandria (1)
Ali Banu, şeicul
din Alexandria, era un om ciudat. Cînd trecea de dimineaţă pe uliţele oraşului,
cu turbanul lui din caşmir scump, cu veşmîntul de sărbătoare, încins cu un brîu
care preţuia cît cincizeci de cămile, cînd trecea aşa, cu paşi domoli şi apăsaţi,
cu fruntea întunecată, cu sprîncenele încruntate, cu ochii plecaţi, mîngîindu-şi
gînditor, la fiecare cinci paşi, barba lungă şi neagră, cînd se ducea astfel la
moschee, unde, potrivit dregătoriei sale, citea credincioşilor din Coran,
oamenii se opreau în loc, se uitau după el şi-şi spuneau:
joi, 27 martie 2014
Romania needucata (6)
Cazul Mircea Diaconu
Dupa experienta din 2012, cand in parlament au intrat masiv persoane fara doctrina si fara niciun fel de proiect politic, multi dintre candidati nefiind altceva decat infractori, romanii needucati se pare ca n-au inteles nimic. Lucrul asta este vizibil pentru oricine analizeaza putin ceea ce se petrece acum, zilele astea, cu fostul actor Mircea Diaconu.
Hai ca pe-asta n-o stiati (6)
Ochelarii
In Antichitate, nu era
nimic de făcut pentru cineva care avea defecte de vedere din naştere sau se
confrunta cu slăbirea vederii odată cu înaintarea în vârstă. Când romanii
înstăriţi şi instruiţi de acum 2000 de ani ajungeau la punctul în care nu mai
puteau citi, puneau sclavii să le citească cu voce tare. Existau lupe şi se pare
că erau utilizate de meşteşugari pentru efectuarea lucrărilor de fineţe. La
drept vorbind, se pare că lupele de cristal au fost utilizate chiar şi de
meşteşugarii minoici din Epoca Bronzului, pe la 1600 î.H.
Moartea unui parcagiu
Luna trecută, în presă a apărut informația că la o secție de poliție din București, un tânăr de 26 de ani a fost omorât în bătaie. Ocupația lui - parcagiu. Mai exact, el era unul dintre șmecherii care te îmbie să intri în parcare, îți arată un loc unde te poți băga și apoi îți iau bani pentru „serviciul” ăsta. Parcările alea sunt publice, așa încât nu ai nicio obligație să-i plătești pe parcagii, dar ei îți dau a înțelege că dacă nu le dai nimic, nu garantează pentru integritatea mașinii și a bunurilor aflate în ea. Asta e de fapt o amenințare: „nu ieși cu banu', îți aranjez mașina”. Oamenii plătesc, poliția, în general, nu intervine - din frică, din imbecilitate, din indolență, din complicitate, nu știu ce să spun, asa că parcagiii fac bani prin șantaj și amenințare.
A patra elegie duineza a lui Rilke
O, arborii vieţii, când în
iarnă?
Nu suntem una. Nici ca
păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic
şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de
vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare
şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu
ştiu,
cât sunt măreţi, de nicio
neputinţă.
Mici intamplari cu animale (209, final)
Sunt oare impresionate
animalele de moartea semenilor? (2)
In august,
pe vremea alergatului căprioarelor, stăteam la pîndă într-un pătul dintr-un
teren de munte. Patulul era clădit cu măiestrie între patru molizi mari din
marginea unei tăieturi presărate cu mici boschete de brădui. A fost şi amurgul
din ziua aceea unul dintre nenumăratele pe care le-am petrecut în amvonul înalt
al observatoarelor, şi care au cuprins poate ceasurile cele mai pline de
încîntări din cariera mea de vînător.
miercuri, 26 martie 2014
Secretul Pădurii Bătrâne (1)
Sosirea colonelului
Se ştie despre colonelul Sebastiano Procolo
că s-a stabilit în Valle di Fondo în primăvara lui l925. Unchiul său Antonio
Morro, murind, îi lăsase o parte dintr-o imensă proprietate de păduri la zece
kilometri de sat.
Cealaltă
parte, mult mai mare, fusese atribuită fiului unui frate mort al ofiţerului:
lui Benvenuto Procolo, un băiat de doisprezece ani, orfan şi de mamă, care
trăia într-un colegiu particular nu departe de Fondo. Tutore al lui Benvenuto
până atunci fusese unchiul Morro. Ca urmare, grija băiatului fu încredinţată
colonelului.
Mici intamplari cu animale (208)
Sunt oare impresionate
animalele de moartea semenilor? (1)
Am văzut
scene care m-ar face să răspund „nu!" — şi am văzut altele care îmi spun
că animalele au conştiinţa morţii, ştiu că un tovarăş mort înseamnă primejdie
şi sunt impresionate de văzul unui semen ucis. Mi se desprind din amintiri trei
scene.
Remediul gândirii
Timp de trei ore am lucrat la grădina din faţă şi nu se vede mare lucru. Am cărat tone de ace de la coniferul casei, care se scutură continuu în vânturile de-aici, din nord. Am dat cu sapa, am măturat până am tocit minunata unealtă (ah, unde sunt măturile de nuiele cu care strângeam, în armată, hectare de frunze?!). Şi nu m-aş mai fi oprit, dar trebuia să intru şi să iau de pe foc oala cu fiertură pentru ciorba de burtă şi să hrănesc căţeaua Cindy, care alăptează şi are o foame de lup. Apoi am constatat că mai am jumătate de cană de cafea şi m-am aşezat aici, la masa de lucru, pentru o mică odihnă.
Cosmicomicariile lui Italo Calvino (11)
Anii - lumină
Cu cît o galaxie este situată mai departe, cu atît se îndepărtează mai rapid de noi. O galaxie care s-ar afla la
10 miliarde de ani-lumină de noi, ar avea o viteză egală cu cea a luminii, 300
de mii de kilometri pe secundă. „Cvasi-stelele" descoperite recent s-ar apropia de acest prag.
Într-o noapte cercetam ca de obicei cerul cu telescopul meu. Observai că pe
o galaxie depărtată la o sută de milioane de ani-lumină era expus un afiş. Pe
el scria: TE-AM VĂZUT. Făcui repede socoteala: lumina galaxiei ajunsese la mine
într-o sută de milioane de ani şi întrucît de
acolo de sus se vedea ce se întâmpla aici cu o sută de milioane de ani
întârziere, asta însemna că mă văzuseră cam acum două sute de milioane de ani.
marți, 25 martie 2014
Mici intamplari cu animale (207)
Doi paznici
de vînătoare coborau spre casă coasta Muntelui Alunişul din hotarul comunei
Bilbor, în ziua de 12 decembrie 1935. Intr-un loc dau de leşul unui urs, ca de
trei ani, sfîrtecat rău. Intre picioarele dinapoi şi pe burtă blana îi era
jupuită ca de mînă de om şi ferită în două părţi. Din burta deschisă lipseau
toate intestinele şi jumătate din stomac. Ii erau mîncate şi coapsele pînă la
os. De la cadavru se vedeau urme de urşi, venite, plecate, învăluite cu
sînge.
Don't ever forget George Bush
- Marea majoritate a importurilor noastre provin din afara tarii.
- Daca nu vom reusi, riscam sa dam gres.
- Un singur cuvant insumeaza probabil responsabilitatea fiecarui guvernator, iar acest cuvant este: „sa fii pregatit”
luni, 24 martie 2014
Intelectualii farisei
Pe 11 martie ac, la postul de televiziune Antena 3, doi mercenari ai Varanului, anume Ciuvică şi Gâdea, l-au terfelit, tăvălindu-l prin noroi, pe Căpcăunul Cumsecade Andrei Pleşu. Discursul lor a fost în întregime la nivelul „minte ca un porc”. După asta, a început iureşul: apeluri la solidarizare cu Pleşu, miting cu cărţile lui în loc de pancarte, emisiuni la posturile anti-Varan. În cele din urmă, forţaţi de amploarea protestelor, cei de la CNA au aplicat o amendă Antenei 3, în valoare de 30.000 lei.
duminică, 23 martie 2014
Mici intamplari cu animale (206)
Lupi turbaţi
Lupilor le
este frică de om. Chiar în haită să fie, chiar iarna, flămînziţi, nu îndrăznesc
să atace om. Cu toate poveştile impresionante, cu toată groaza pe care o au
oamenii care călătoresc pe jos sau cu sania iarna în regiunile cu lupi, acesta-i
adevărul. Şi totuşi se
înregistrează atacuri reale ale unor lupi asupra omului teafăr, viu. Totdeauna
este însă vorba despre un lup singuratic, nu în haită — lup turbat, care atacă,
sfîşie, dar nici nu se gîndeşte să omoare şi să mănînce, ci pleacă mai departe
în nebunia lui provocată de turbare. Ca şi cîinii atinşi de rabie, într-un
anumit stadiu al bolii, lupul turbat porneşte în hoinăreală nebună, atacă şi
muşcă tot ce-i vine în cale — animale, oameni. Adeseori un singur lup turbat
face ravagii. Intîmplări de felul acesta sunt multe şi certe. Iată cîteva.
100 de kilometri pentru o tura prin padure
Am crezut pana ieri ca in Germania nu poti sa mai gasesti paduri prin care sa te plimbi, pur si simplu, de capul tau. Aici totul este organizat si controlat, in sensul ca daca vrei sa mergi in cine stie ce loc salbatic de prin muntii Harz, trebuie sa faci parte dintr-un grup condus de un ghid, trebuie sa urmezi doar anumite trasee etc. Ieri insa am avut placuta surpriza de a gasi un orasel inconjurat de munti impaduriti unde ai la dispozitie diverse poteci pe care, daca o iei, parca ai fi in Sinaia, pe traseul catre Poiana Regala.
vineri, 21 martie 2014
Din povestile lui Vladimir Colin (4)
Stânca de brocart
— Aş vrea să-ţi arunci ochii peste însemnările astea, mi-a spus prietenul
meu de la Arhiva Cosmică nr. 1. Cinci oameni le-au avut în mâini, fiecare a
completat cu câte ceva textul iniţial, şi toţi cinci sunt de mult cenuşă...
Întors acasă, am început să descifrez paginile scrise cu
vechile caractere latine. Le transcriu mai jos întocmai, mărginindu-mă să le
adaug doar un titlu, după un vechi obicei scriitoricesc:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)