După marele incendiu de la Notre Dame, au început donațiile pentru refacere. Una dintre firmele care s-au implicat, dăruind o sumă considerabilă, este UiPath. Nimeni n-a auzit de firma asta prin România, chiar dacă este înființată și condusă de doi români. Citim în Adevărul: „Compania a fost fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi s-a specializat în dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. IT-istul Daniel Dines a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în ţară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită în România. Compania ar putea ajunge curând la o evaluare de 7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat venituri de 3,5 milioane de dolari în 2016, ceea ce înseamnă că veniturile startup-ulului ar creşte cu 5614% în aproximativ doi ani. Compania a obţinut investiţii de 265 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă CapitalG - fondul de investiţii al Google - şi Sequoia Capital, din luna septembrie a anului trecut. Această rundă de investiţii ar fi crescut valoarea estimată a startup-ului de la 1 miliard de dolari la 3 miliarde.”
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
vineri, 19 aprilie 2019
duminică, 14 aprilie 2019
Solaris (10)
Zăceam culcat în beznă, amorţit, cu privirea pironită pe cadranul
luminescent al ceasului meu de mână. Nu ştiu cât timp am stat aşa... Ascultam
propria-mi respiraţie şi mă intriga ceva, dar şi gândurile, şi privirea
aţintită pe şiragul verzui al cifrelor, şi mirarea erau cufundate într-o stare
de apatie, pe care o atribuiam oboselii.
M-am întors pe o parte, patul părea curios de larg, ceva îmi lipsea.
Mi-am oprit respiraţia. S-a aşternut o linişte deplină. Am încremenit. Harey!?
Nu se auzea nici cea mai uşoară foşnire. De ce nu-i auzeam respiraţia? Am
început să-mi plimb mâinile pe aşternut: eram singur.
—
Harey! am vrut să strig, dar am
auzit paşi. Se apropia cineva mare şi greu, ca...
—
Gibarian? am spus liniştit.
—
Da. Eu sunt. Nu aprinde lumina.
luni, 8 aprilie 2019
Meteoritul de aur (7, 8)
MISTERUL
JUNGLEI PITICE
Nici
nu mai ţineam socoteala zilelor care trecuseră de când părăsisem Bassoko. Toate
se asemănau prea mult una cu cealaltă. Aceleaşi ploi, aceeaşi căldură
sâcâitoare, aceleaşi insecte dezgustătoare. Nicăieri nu apărea vreun sat, cât
de mic, cât de sărac. Jungla se întindea înaintea noastră la fel de sălbatică
şi nepătrunsă.
Într-o
noapte, ajunseră până la noi mugetele unei turme de elefanţi. Era un semn că
savana se afla prin apropiere.
miercuri, 3 aprilie 2019
De ce și cu cine voi vota
Nu am de gând să mă
implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul
sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui
Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi
și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român
nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne
indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din
țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred
că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum
competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva
întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod
tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul
că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul
unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și,
ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens
ca această clică să rămână la conducerea României.
duminică, 17 martie 2019
Solaris (9)
În toiul nopţii, m-a trezit lumina. M-am ridicat într-un cot, iar cu
mâna cealaltă mi-am acoperit ochii. Înfăşurată într-un cearşaf, Harey şedea la
capătul patului, chircită, cu faţa năpădită de păru-i lung. Umerii îi
tresăltau; plângea fără glas.
—
Harey! S-a chircit şi mai mult.
Ce-i cu tine?... Harey...
Încă nedezmeticit bine, m-am aşezat pe marginea patului,
descătuşându-mă treptat de coşmarul ce mă chinuise doar cu o clipă în urmă.
Fata tremura. Am îmbrăţişat-o. M-a respins cu cotul. Faţa şi-o ţinea ascunsă.
—
Iubito... Nu vorbi aşa...
—
Dar, Harey, ce se-ntâmplă?
I-am văzut chipul zbuciumat, umed de lacrimi. Lacrimi mari, de copil i
se prelingeau pe obraji, strălucind un moment în gropiţa bărbiei şi picurând
apoi pe cearşaf.
—
Tu nu mă mai vrei.
Casandra
Singura pasăre care a stat mai multă vreme la mine pe pervaz a fost o vrabie care venise să moară. Era atât de tristă, încât nicio altă pasăre nu s-a mai oprit acolo, fie și pentru câteva clipe. Se mai apropia câte un porumbel, odată a dat târcoale chiar și un pescăruș, dar toate își schimbau direcția după ce o vedeau cum stă zgribulită, cu penele în neorânduială, cu gheruțele scâlciate, de parcă ar fi fost din cauciuc.
sâmbătă, 9 martie 2019
Soluția lui Nicușor Dan
Din câte am văzut, mulți n-au înțeles ce s-a întâmplat cu interdicția dată de BEC pentru participarea alianței USR - PLUS la europarlamentare și cu anularea deciziei, a doua zi, de către Înalta Curte. Așa că o să încerc să explic, mai ales că, în cel mai pur stil românesc, fruntașii acestei alianțe au ieșit pe sticlă și au făcut un mare tămbălău, susținând că nu pot candida din cauza PSD care ar fi ordonat obstrucții la BEC. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel.
duminică, 3 martie 2019
Solaris (8)
Stăteam culcat cu ochii în sus, cu fruntea ei pe umăr,
fără să mă gândesc la nimic. Noaptea ce umplea încăperea s-a populat. Auzeam
paşi. Pereţii se făceau nevăzuţi. Ceva se înălţa deasupra mea, tot mai sus, tot
mai sus, fără limită. Învăluit, pătruns, fără să fi fost atins, am rămas
nemişcat în beznă. Îi simţeam cu acuitate transparenţa de parcă ar fi devenit
un alt văzduh. Foarte departe se auzeau bătăile inimii. Mi-am concentrat
întreaga atenţie, rămăşiţele de putere, în aşteptarea agoniei; nu venea.
Deveneam doar mic, iar cerul invizibil, zările invizibile, spaţiul amorf,
lipsit de nori, de stele, dilatându-se, luând dimensiuni enorme, făceau din
mine centrul lor. Încercam să mă târăsc pe ceea ce eram culcat, dar sub mine nu
se mai afla nimic şi întunericul nu-mi mai ascundea nimic. Mi-am strâns pumnii
şi mi-am acoperit cu ei faţa. N-o mai aveam. Degetele-mi trecuseră prin ea, am
vrut să strig, să urlu...
vineri, 1 martie 2019
Meteoritul de aur (5, 6)
TOVARĂŞII MEI DE DRUM
-
Iar s-a încins, pufni Leicher, răvăşind cu un gest furios cărţile de joc
întinse pe masă. Bine am ajuns! Să joc cărţi de unul singur, să fac pasienţe!
Eu, tocmai eu! Dumneata ştii cine am fost eu?
Am
dat nedumerit din umeri în senin că ştiam prea puţin despre importanta sa
persoană.
-
Ei
bine, domnule, spuse locotenentul umflându-şi pieptul, află că eu am fost unul
din cei mai mari jucători de cărţi ai lumii. Pot chiar să afirm că mi-am
petrecut cea mai mare parte a vieţii la masa de joc. Te întrebi acum, desigur,
cum de a ajuns unul ca mine să stea în colonii, să facă pasienţe de unul
singur, să n-aibă parteneri nici măcar pentru popa prostul şi în sfârşit să
plece cu antipaticul ăsta de Rosechamp în căutarea unui blestemat de meteorit.
Te întrebi, desigur, nu?
-
Da,
recunoscui eu.
duminică, 24 februarie 2019
Zece lucruri pe care nu le știai despre orașul Ploiești
1. În anul 52 d.Hr, Apostolul Andrei, care se stabilise în Scytia (Dobrogea) ca să creștineze zona, așa cum hotărâseră sorții la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, a făcut un drum până în zona actualului Ploiești, unde, înainte să plece către sudul Rusiei de astăzi, și-a pierdut o sanda. Această sanda este căutată încă și acum, în mare secret, de membrii unei organizații oculte cu numele de „Fiii Ploieștilor”, care cred că dacă o vor găsi vor dobândi nemurirea.
2. Moș Ploae, întemeietorul orașului Ploiești, care era un mare proprietar de oi, avea întotdeauna grijă ca numărul oilor din turmele sale să fie divizibil cu 7, acest lucru datorându-se faptului că el avea șapte feciori.
vineri, 22 februarie 2019
Solaris (7)
„MICUL APOCRIF”
Pielea de pe faţă şi de pe mâini îmi era arsă. Mi-am adus aminte că, pe când căutam narcoticul pentru Harey (acum aş râde de naivitatea mea, dacă aş fi în stare), remarcasem în farmacie şi un borcan cu unguent pentru arsuri. M-am îndreptat deci spre cabina mea. Am deschis uşa şi, în lumina roşie a apusului, am văzut că fotoliul în care stătea înainte Harey se afla cineva. M-a paralizat spaima. Apoi, cuprins de panică, m-am tras înapoi, ca să fug. Toate acestea n-au durat decât o fracţiune de secundă. Insul din fotoliu şi-a ridicat fruntea; era Snaut. Stând picior peste picior, întors cu spatele spre mine (purta aceiaşi pantaloni de pânză, arşi de reactivi), răsfoia nişte hârtii. Un morman de texte era aşezat alături, pe măsuţă. Observându-mă, ciberneticianul le-a dat cu un gest deoparte şi m-a scrutat o clipă încruntat, deasupra ochelarilor lăsaţi pe vârful nasului.
miercuri, 20 februarie 2019
Mitul lui Sisif
Zeii îl osândiseră pe Sisif să rostogolească întruna o stâncă până în vârful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu-i pedeapsă mai crâncenă ca munca zadarnică și fără speranță
marți, 19 februarie 2019
Ce naște din comunist, comunist merge pe lumea cealaltă
Cum rezistă comunismul,
totuși, inclusiv după ce a fost condamnat oficial de către președintele statului, este o
întrebare la care voi încerca să dau un răspuns în acest articol. Distincția
este limpede: nu vorbesc de PCR, ci de ideologia acestui partid, numită comunism. PCR a fost redus la câteva grupuri de
nostalgici, nu are sedii, bani, grup parlamentar, practic e o fosilă, sau, cum
ar zice unii, o stafie care încă mai bântuie prin România. Așadar, partidul
care a purtat stindardul comunismului nu mai există. Sau, dacă vreți, există în
maniera în care mai există ISIS. Ideologia PCR nu a trecut cu totul în paginile
cărților de istorie, ci este promovată și acum de unii români, sub devize de
genul „nu tot ce-a făcut Ceaușescu a fost rău”.
luni, 11 februarie 2019
Gamerii și torționarul
A devenit viral pe internet, zilele astea, un filmuleț de câteva minute în care un anume Franț Țandără, fost torționar comunist, povestește, printre altele, cum ucidea intelectuali, cum îi bătea la testicule și multe alte orori. Omul arată ca un pensionar oarecare, este locvace, în timp ce povestește pune mereu mâna pe brațul reporterului, așa cum fac mulți dintre cei care doresc să fie cât mai convingători. Se simte la el o dorință de a fi acceptat și înțeles, cu trecutul lui cu tot. Vocea nu-i tremură nici măcar o secundă când pomenește de oamenii care veneau la el „calzi și plecau reci”. Parcă ar povesti despre tăierea găinilor, nu despre curmarea, adeseori în chinuri înfiorătoare, a unor vieți omenești.
duminică, 27 ianuarie 2019
Meteoritul de aur (4)
SĂGEATA OTRĂVITĂ
La 12 septembrie, însoţit de stolurile nenumărate de albatroşi trişti şi demni, „Le Vaillant”, micul vas cu aburi al companiei belgiene de navigaţie Ostend-Matadi trecu linia ecuatorului. Cu o noapte înainte încă schimbarea bolţii cereşti ne amintea apropierea evenimentului. Sus pe cer în locul stelei polare apăruse cu străluciri de nestemate crucea sudului: intram în emisfera australă.
duminică, 13 ianuarie 2019
Solaris (6)
HAREY
Efectuasem
calculele mânat de o îndârjire mută, care doar ea mă ţinuse pe picioare. Eram
atât de buimăcit de oboseală încât, odată ajuns în cabină, nici nu mai eram în
stare să-mi instalez patul; în loc să desfac chingile de sus, am tras de mâner
până când întregul aşternut s-a rostogolit peste mine. Când, în sfârşit, am
coborât patul, am aruncat pe jos îmbrăcămintea de pe mine, apoi, pe jumătate
adormit, am căzut pe pernă; nici n-o umflasem ca lumea. Am adormit pe
nesimţite, fără să mai sting lampa.
Cât mai avem până în 1950?
De
la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. După cum era de așteptat,
acest eveniment a avut darul de a face presa internațională să privească mult
mai atent în ograda României. Oricât ne-am ține noi mândri și cu nasul pe sus
că suntem binecuvântați de Dumnezeu, mai deștepți și mai frumoși decât oricine
pe lume, Europa nu ne prea bagă în seamă, nefiind noi decât un fel de Moldova
mai mare, cu conducători agreați de Moscova, cu mentalități orientale de care
nu ne mai dezbărăm, mâncați de corupție și incapabili să pornim pe drumul fără
întoarcere al democrației reale. Așa că la ifosele noastre de europeni,
adevărata Europă ne răspunde cel mult cu un zâmbet condescendent.
sâmbătă, 5 ianuarie 2019
Meteoritul de aur (3)
UN CONCURS CU PROBE GRELE
În vremea aceea eram student la universitatea din Bruxelles. Într-o zi, un coleg, Bernard Eisler, năvăli în cămăruţa mea aflată sus, la mansarda unei clădiri vechi şi înalte, cu acoperiş ascuţit, cum sunt mai toate casele bătrânului oraş flamand.
- Ai auzit? îmi strigă colegul din uşă. Expediţia Rosechamp caută un geograf care să întocmească hărţile noilor regiuni.
Stan Bolovan și românii
Andrew Lang (1844 - 1912) a fost un poet scoțian, care s-a îndeletnicit și cu critica literară, ba chiar și cu antropologia. Cel mai bine este cunoscut însă pentru că a colecționat o sumedenie de povești din întreaga lume, pe care le-a adunat într-o serie de 25 de volume. În volumul apărut în 1901 sub titlul „The Violet Fairy Book”, figurează și celebra poveste Stan Bolovan, preluată de Lang din volumul „Rumänische Märchen”, publicat în 1882 de nemțoaica Mite Kremnitz - eroina romanului biografic Mite al lui Eugen Lovinescu.
marți, 25 decembrie 2018
Clonc, Clonc, Clonc și Ța, Ța, Ța
Stau la masa din bucătărie, cu cafeaua în față. Altceva nu am - n-am pregătit nimic pentru ziua de azi. Ce dacă e Crăciunul? N-am ținut post, n-am mers la biserică, n-am făcut fapte bune, cât despre gânduri, nu știu câtă lume ar suporta să mi le afle chiar și pe cele mai nevinovate. Și atunci de ce să mă fi pregătit? Pentru o zi ca oricare alta? Pentru o zi cum au mai fost atâtea și care, în trecerea lor spre uitare, nu au schimbat nimic din mersul meu către starea de azi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)