miercuri, 20 februarie 2019

Mitul lui Sisif

       Zeii îl osândiseră pe Sisif să rostogolească întruna o stâncă până în vârful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu-i pedeapsă mai crâncenă ca munca zadarnică și fără speranță


marți, 19 februarie 2019

Ce naște din comunist, comunist merge pe lumea cealaltă


Cum rezistă comunismul, totuși, inclusiv după ce a fost condamnat oficial de către președintele statului, este o întrebare la care voi încerca să dau un răspuns în acest articol. Distincția este limpede: nu vorbesc de PCR, ci de ideologia acestui partid, numită comunism. PCR a fost redus la câteva grupuri de nostalgici, nu are sedii, bani, grup parlamentar, practic e o fosilă, sau, cum ar zice unii, o stafie care încă mai bântuie prin România. Așadar, partidul care a purtat stindardul comunismului nu mai există. Sau, dacă vreți, există în maniera în care mai există ISIS. Ideologia PCR nu a trecut cu totul în paginile cărților de istorie, ci este promovată și acum de unii români, sub devize de genul „nu tot ce-a făcut Ceaușescu a fost rău”. 


luni, 11 februarie 2019

Gamerii și torționarul

A devenit viral pe internet, zilele astea, un filmuleț de câteva minute în care un anume Franț Țandără, fost torționar comunist, povestește, printre altele, cum ucidea intelectuali, cum îi bătea la testicule și multe alte orori. Omul arată ca un pensionar oarecare, este locvace, în timp ce povestește pune mereu mâna pe brațul reporterului, așa cum fac mulți dintre cei care doresc să fie cât mai convingători. Se simte la el o dorință de a fi acceptat și înțeles, cu trecutul lui cu tot. Vocea nu-i tremură nici măcar o secundă când pomenește de oamenii care veneau la el „calzi și plecau reci”. Parcă ar povesti despre tăierea găinilor, nu despre curmarea, adeseori în chinuri înfiorătoare, a unor vieți omenești.


duminică, 27 ianuarie 2019

Meteoritul de aur (4)

SĂGEATA OTRĂVITĂ
    La 12 septembrie, însoţit de stolurile nenumărate de albatroşi trişti şi demni, „Le Vaillant”, micul vas cu aburi al companiei belgiene de navigaţie Ostend-Matadi trecu linia ecuatorului. Cu o noapte înainte încă schimbarea bolţii cereşti ne amintea apropierea evenimentului. Sus pe cer în locul stelei polare apăruse cu străluciri de nestemate crucea sudului: intram în emisfera australă.




duminică, 13 ianuarie 2019

Solaris (6)

HAREY
Efectuasem calculele mânat de o îndârjire mută, care doar ea mă ţinuse pe picioare. Eram atât de buimăcit de oboseală încât, odată ajuns în cabină, nici nu mai eram în stare să-mi instalez patul; în loc să desfac chingile de sus, am tras de mâner până când întregul aşternut s-a rostogolit peste mine. Când, în sfârşit, am coborât patul, am aruncat pe jos îmbrăcămintea de pe mine, apoi, pe jumătate adormit, am căzut pe pernă; nici n-o umflasem ca lumea. Am adormit pe nesimţite, fără să mai sting lampa. 


Cât mai avem până în 1950?

De la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. După cum era de așteptat, acest eveniment a avut darul de a face presa internațională să privească mult mai atent în ograda României. Oricât ne-am ține noi mândri și cu nasul pe sus că suntem binecuvântați de Dumnezeu, mai deștepți și mai frumoși decât oricine pe lume, Europa nu ne prea bagă în seamă, nefiind noi decât un fel de Moldova mai mare, cu conducători agreați de Moscova, cu mentalități orientale de care nu ne mai dezbărăm, mâncați de corupție și incapabili să pornim pe drumul fără întoarcere al democrației reale. Așa că la ifosele noastre de europeni, adevărata Europă ne răspunde cel mult cu un zâmbet condescendent.


sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Meteoritul de aur (3)

UN CONCURS CU PROBE GRELE
În vremea aceea eram student la universitatea din Bruxelles. Într-o zi, un coleg, Bernard Eisler, năvăli în cămăruţa mea aflată sus, la mansarda unei clădiri vechi şi înalte, cu acoperiş ascuţit, cum sunt mai toate casele bătrânului oraş flamand.
- Ai auzit? îmi strigă colegul din uşă. Expediţia Rosechamp caută un geograf care să întocmească hărţile noilor regiuni.



Stan Bolovan și românii

Andrew Lang (1844 - 1912) a fost un poet scoțian, care s-a îndeletnicit și cu critica literară, ba chiar și cu antropologia. Cel mai bine este cunoscut însă pentru că a colecționat o sumedenie de povești din întreaga lume, pe care le-a adunat într-o serie de 25 de volume. În volumul apărut în 1901 sub titlul „The Violet Fairy Book”, figurează și celebra poveste Stan Bolovan, preluată de Lang din volumul „Rumänische Märchen”, publicat în 1882 de nemțoaica Mite Kremnitz - eroina romanului biografic Mite al lui Eugen Lovinescu.



marți, 25 decembrie 2018

Clonc, Clonc, Clonc și Ța, Ța, Ța

Stau la masa din bucătărie, cu cafeaua în față. Altceva nu am - n-am pregătit nimic pentru ziua de azi. Ce dacă e Crăciunul? N-am ținut post, n-am mers la biserică, n-am făcut fapte bune, cât despre gânduri, nu știu câtă lume ar suporta să mi le afle chiar și pe cele mai nevinovate. Și atunci de ce să mă fi pregătit? Pentru o zi ca oricare alta? Pentru o zi cum au mai fost atâtea și care, în trecerea lor spre uitare, nu au schimbat nimic din mersul meu către starea de azi? 


duminică, 23 decembrie 2018

Au și chinezii poveștile lor (1)

POC-TROSC!
Demult era un lac şi pe malul lacului era o pădure de cocotieri. In pădure trăiau şase iepuri. Intr-o zi, o nucă de cocos coaptă, de pe o creangă din vîrful cocotierului, a căzut în apă şi a făcut: „Poc! Trosc!” Iepurii au auzit şi neştiind ce s-a întîmplat s-au speriat şi în mare grabă au luat-o la fugă.
O vulpe, văzîndu-i alergînd, i-a întrebat:
— De ce fugiţi?
Iepurii au răspuns:
— A venit Poc-Trosc!
Vulpea, cum a auzit, a luat-o la fugă.




sâmbătă, 22 decembrie 2018

Meteoritul de aur (2)

LEGENDA ARABĂ
-   Nisipurile fierbinţi ale Africii, începu profesorul Spineanu povestirea, au fost leagănul multor legende. După peregrinările fără de sfârşit printre dunele încinse de soare, beduinii însetaţi, cu ochii înroşiţi de scânteierile orbitoare ale nisipului, descalecă cu un strigăt de bucurie la umbra răcoroasă a oazelor. După ce-şi potolesc setea şi mulţumesc lui Alah că i-a trecut cu bine prin toate primejdiile pustiului, încep să-şi povestească legende pline de farmec. In ele viaţa se arată mai uşoară, pustiul, deşi bântuit de duhuri rele, nu mai este atât de trist, oazele se înmulţesc, palatele albe cu grădini răcoroase răsar la tot pasul.


duminică, 16 decembrie 2018

Zoologie


        Lui Adam i s-a dat, în Rai, dreptul de a numi animalele şi de a le stăpâni. După izgonirea din Rai, lucrurile au luat o întorsătură cu totul neconvenabilă: animalitatea a început să dea nume oamenilor şi să-i stăpânească, până-ntr-atât încât, de la sihaştrii primelor veacuri creştine (care încercau să-şi domesticească menajeria interioară) până la fiziognomiştii Renaşterii (care clasificau mutra semenilor după afinităţile ei cu profilul diverselor sălbăticiuni cunoscute) şi până la vocabularul etern al caricaturii şi injuriei, zoologia a devenit, ca să zicem aşa, o parte însemnată a antropologiei. Dar parcă niciodată şi niciunde ca în România contemporană n-a reuşit morfologia regnurilor inferioare să iasă atât de explicit şi de euforic la suprafaţă. A identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiţii, o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur şi simplu, de ambianţă.




marți, 4 decembrie 2018

Solaris (5)

SARTORIUS
Coridorul era pustiu. Ducea mai întâi drept, apoi cotea la dreapta. Nu mai vizitasem niciodată staţia, dar locuisem timp de şase săptămâni, în cadrul antrenamentului necesar, în copia ei fidelă, aflată la institut, pe Pământ. Ştiam încotro duc scările cu trepte de aluminiu. Biblioteca era adâncită în întuneric. Am găsit pe pipăite comutatorul! Am scos din fişier cotele primului volum al anuarului solaristic şi al anexei. După apăsarea unei clape, s-a aprins o lumină roşie. Am verificat în dispozitivul de înregistrare: cartea se afla la Gibarian, la fel ca şi cealaltă, Micul Apocrif. Am stins lumina şi am revenit jos. Mi-era teamă să intru în cabina lui, deşi auzisem paşii cunoscuţi cum se îndepărtează... Se putea însă întoarce. Un timp am rămas în faţa uşii, până când, strângând din dinţi, am reuşit să-mi stăpânesc teama şi am intrat.


sâmbătă, 1 decembrie 2018

Cazul Cărtărescu


Pentru un scriitor român, publicarea cărților lui în alte țări înseamnă una dintre cele mai mari bucurii. O onoare pe care și-o dorește orice autor, mai ales când el provine dintr-o cultură mică. În același timp, te aștepți ca țara de baștină a scriitorului tradus și, eventual, premiat în țări cu cultură mare, să reacționeze la o astfel de întâmplare fericită, sărbătorindu-o, organizând evenimente conexe etc. Mă refer, desigur, la o țară care dorește în mod real să intre în rândul națiunilor civilizate. Nu numai victoriile Simonei Halep au importanță pentru prestigiul internațional al României. Extrem de importante sunt și premiile literare pe care le-au primit ai noștri. Dacă despre Herta Müller și Nobelul ei s-a mai vorbit cât de cât, în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu pare a funcționa un fel de conspirație a tăcerii. Pentru că el este, așa cum se poate vedea, un critic al celor care conduc România, un om care nu tace și care, exact pentru motivele astea, s-ar dori să fie redus la tăcere.


duminică, 25 noiembrie 2018

Cum va câștiga PSD puterea pentru totdeauna


Pentru destul de mulți dintre cei care comentează evenimentele politice din România, cele petrecute în ultima vreme n-ar face decât să arate că PSD se duce la vale, urmând ca la alegerile din 2020 să piardă pe toată linia.  Dumnealor socotesc cam așa: românii văd cum Tudorel Toader distruge ideea de justiție în folosul lui Liviu Dragnea; românii văd cum toată Europa civilizată ne critică pentru politica PSD; românii văd raportul pe justiție al Comisiei Europene și citesc rapoartele Comisiei de la Veneția; românii văd cât de jos în ordinea morală poate coborî o femeie ca Ecaterina Andronescu, în sfârșit, românii aud bazaconiile pe care le rostește așa-numitul premier Dăncilă, elucubrațiile „deputatului – Rădulescu – mitralieră”, amenințările pline de tupeu ale acelui individ numit Codrin Ștefănescu și văd degetele mijlocii ale sinistrului Iordache ridicate în plenul Parlamentului României către cei care fac opoziție. Auzind ei și văzând toate astea, se vor repezi cu mic cu mare la urne și vor da de pământ cu cei care-și permit să sfideze cu nerușinare tot ce înseamnă morală, onoare, principii, angajamente asumate etc etc. 


sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Meteoritul de aur (1)

PROFESORUL DE GEOGRAFIE
Nu prea înalt, cu un păr bogat, alb strălucitor, contrastând cu pielea arămie a feţei, profesorul meu îşi dezminţea vârsta prin mişcările sale suple şi neobişnuit de vii. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, sculptate parcă în piatră de un meşter iscusit. Gâtul său puternic şi musculos nu suporta niciodată strânsoarea gulerului, purtat întotdeauna desfăcut. Ochii, de o culoare nedefinită între căprui şi verde, îi erau luminaţi adesea de o scânteie vioaie de ironii care îl întinerea şi mai mult. Într-un cuvânt, nimic nu te făcea să-i dai cei 67 de ani pe care îi avea în realitate.

Studentele anului III erau în bloc îndrăgostite de el, spre nefericirea noastră, a colegilor lor mai tineri dar mai puţin interesanţi.


luni, 22 octombrie 2018

Solaris (4)

OASPEŢII
Am împăturit în grabă şi am ascuns în buzunar însemnările lui Gibarian. M-am apropiat încet de dulap şi am privit înăuntru ― scafandrele şi îmbrăcămintea zăceau îngrămădite într-un colţ, dând impresia trupului unui om. De sub un morman de hârtii împrăştiate pe duşumea se zărea marginea unui plic. L-am ridicat. Îmi era adresat. Pe când rupeam plicul, am simţit că mi se pune un nod în gât, şi mi-a trebuit un efort de voinţă ca să mă decid să despăturez foaia. Cu scrisul său regulat, extrem de mărunt, dar citeţ, Gibarian notase:


sâmbătă, 13 octombrie 2018

Creatura omniscientă CTP și logica elementară

Am urmărit aseară, la DigiTV, o discuție dintre Cosmin Prelipceanu și CTP. Acest CTP stă așezat, de ceva vreme, pe poziția corectă față de guvernul ticălos al lui Liviu Dragnea. Îmi place să-l ascult, combate bine și spune lucruri interesante. Marea problemă a CTP-ului este că se crede omniscient, exact ca Dumnezeu. La urma urmei, e dreptul lui să creadă orice despre sine. Dar asta nu înseamnă că are dreptul de a ne prosti în față, așa cum a încercat aseară. Despre ce e vorba? Despre o incursiune în logică pe care creatura respectivă a făcut-o (pe bani de la Digi, că doar nu merge acolo pe gratis), încercând să se apere în fața celor care l-au acuzat de afirmații jignitoare. 


Solaris (3)

SOLARISTICIENII (2)
Când problema a reuşit să fie cel puţin într-o anumită măsură rezolvată, s-a dovedit că explicaţia ei ridică o alta, poate şi mai dificilă; cu enigmele lui Solaris aşa se întâmplă adesea. Cercetările au arătat că oceanul nu acţionează deloc pe principiul gravitoarelor noastre (lucru de altfel imposibil), dar că el poate modela direct metrica spaţiu-timp, ceea ce duce, între altele, la abateri în măsurarea timpului pe unul şi acelaşi meridian al lui Solaris. Prin urmare, oceanul nu numai că într-un anumit sens cunoştea, ci putea chiar (fapt nevalabil pentru noi) să aplice consecinţele teoriei lui Einstein-Boevi.


marți, 25 septembrie 2018

Casa lui Asterion - o poveste a lui Borges

CASA LUI ASTERION
Și regina a născut un copil care s-a numit Asterion.

Apolodor: Biblioteca, III, I

Sunt acuzat de îngâmfare, poate de mizantropie și poate de nebunie. Astfel de acuzații (pe care le voi pedepsi la timpul cuvenit) sunt ridicole. E adevărat că nu ies din casa mea, dar, de asemenea, este adevărat că ușile acesteia (al căror număr este infinit)[1] rămân deschise, ziua și noaptea, tuturor oamenilor, precum și animalelor. Să intre cine vrea. Nu va găsi aici luxul femeiesc, nici fastul bizar al palatelor, dar va afla liniștea și singurătatea. De asemenea, va găsi o casă cum nu mai există niciuna pe fața pământului. (Mint cei care susțin că în Egipt ar exista una asemănătoare.) 


După mine!