Reguli nemtesti

Aici in Hannover si, cu siguranta, in intreaga Germanie, se traieste dupa principiul "Lasa-l pe fiecare in legea lui, nu te baga, pentru cei care nu fac ce trebuie exista servicii specializate". Spre exemplu, daca o individa opreste masina in mijlocul intersectiei si incepe sa-si faca unghiile de la picioare cu oja, nimeni nu va incerca altceva decat sa dea un claxon si apoi, vazand ca pe ea o doare la doi metri in fata degetelor mari de la picioare, cu totii vor cauta sa o ocoleasca, lasand-o acolo linistita. Si nu, nu va fi decat un claxon stingher, hai doua, nici vorba de un cor imens, ca in intersectiile patriei mele, nu va bloca nimeni claxonul pe ON cu ajutorul batei de baseball pe care o are in portbagaj, nu se va da nimeni jos la tipa aia, nu va organiza nimeni o trupa de soferi vanjosi care sa ia pe sus masina cu oja cu tot. Nici vorba, maximul pe care il vor face aici va fi sa sune la politie; politia va sosi in doua minute, o va legitima pe tipa, o va trage de-acolo si va debloca intersectia.

Apoi, cu totii zice-vor: "Ce bine ca avem politie, ce bine ca avem reguli, ce bine ca traim in Germania".

Zdrobirea

Nu există nicio diferenţă între albinele de aici şi cele din România. Nu bâzâie diferit, nu zboară diferit. În schimb şi una şi alta au obiceiul de a intra pe fereastra deschisă şi a nu mai regăsi drumul către afară. Ambele devin, în această situaţie, la fel de enervante, cel puţin pentru mine, care mă chinui să le dau afară folosind tot felul de obiecte - hârtii, creioane, pălării, papuci etc.
Nici păsările de aici nu sunt altfel faţă de cele din România. Cântă la fel de plăcut, se sperie la fel de uşor. Pe zi ce trece constat că între Germania şi România sunt tot mai multe asemănări: iarba e tot verde, pietrele sunt tot colţuroase. Norii au forme la fel de ciudate, ploaia cade cu aceeaşi viteză. Privirea străpunge aerul, oglinda îţi reflectă chipul, flacăra dansează de la roşu la albastru. Dacă te sui pe acoperiş şi te arunci de-acolo, zborul va fi la fel de plăcut, iar zdrobirea la fel de brutală.

Chestii de neconceput

Cateva chestii de neconceput intr-un alt mediu decat cel romanesc.

1. Totdeauna pana acum, am rezolvat problemele cu regia ENEL la casieria din strada Resitei. Ieri m-am dus sa rezolv ceva, la ora 15:15. Casieria - inchisa. "OK, mi-am zis, de la astia oricum nu te poti astepta sa stea pana la 4, cum le e programul, las ca vin maine". Azi s-a dus Lili, eu aveam treaba la Colterm. Ora era cam 12 - casieria inchisa. Care sa fie explicatia? Simplu: ENEL si-a inchis casieriile din Timisoara.

Permisul de sedere

Tot luni, am mers la primarie pentru permisul de sedere in Germania. Regula aici pentru auslanderi este urmatoarea: poti sta trei luni linistit, dupa care devii expulzabil. Tot felul de romance care ingrijesc batrani, spre exemplu, fac tandem si lucreaza trei cu trei luni la o cate o familie de batrani. Stau trei luni acasa, trei in Germania si le convine. Daca te-au prins cu inselatoria, nu mai pupi Germania, asa ca n-ai incotro si trebuie sa te comporti corect, chiar daca esti, din fire, un tip incorect. Daca-ti iei permisul, nu mai ai treaba cu nimeni.

Batranii

Batranii din tara asta merita cu adevarat vazuti. Sincer sa fiu, am ramas impresionat de modul in care isi duc ei vietile, dar si de felul in care incearca sa escamoteze faptul ca sunt constienti de conditia lor de oameni aflati la sfarsit. Ii gasesti oriunde, la mese, in parcuri, pe strazi, la ZOO, in institutii, prin tramvaie. Cred ca daca li s-ar interzice sa iasa o zi din casa, populatia vizibila a Germaniei s-ar diminua cu 75%. 

Sunt veseli, zambitori, imbracati cu lucruri de buna calitate, in culori care le vin bine. Intra si ies din magazine, cofetarii, cafenele, banci, berarii, librarii, conduc masini, unii chiar alearga, de zici ca a fi ca ei poate deveni un scop onorabil in viata fiecarui om. Si totusi.....

Daca vrei sa afli adevarul, e suficient sa le cauti privirile. Ochii lor nu mai au stralucirea de odinioara, privirile lor par a te fixa de dincolo. De multe ori, cand isi dau seama ca esti unul care stie, iti dau senzatia ca se agata de tine, ca si cum ai putea sa faci ceva pentru ei, sa le intinzi o mana, sa-i tragi inapoi. Am vazut privirea asta la mama, in anii dinaintea sfarsitului si nu am cum sa o mai uit vreodata. 

Talente ascunse

Asa ne antrenam noi in apartamentul din Bad Nenndorf pentru a le da clasa nemtilor cu talentele noastre ascunse. Maria deja i-a lasat masca pe toti la scoala, invartind intai unul, apoi doua cercuri pe talie. Imediat o sa infiintam trupa Baz, sau poate ii zicem Bazoni, ca are mai multa rezonanta scenica, apoi o sa plecam in turneu prin Germania.

Tobele batttttttttttttttt

Ta raaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!

Lovitura sub centură a bătrânului toboșar

Mircea Geoană şi-a tras mişcare civică. Mi se rupe de mişcarea lui, evident. Nu ştiu de ce este ţinut alive acest loser perfect şi etern. Clasa politică se pare că are nevoie de astfel de personaje care pe oamenii normali - pe ceilalţi, îi scârbesc până la vomă. Dar să fie la ei acolo.
Ceea ce mă uimeşte în continuare şi, totodată mă întristează profund, este faptul că anumiţi oameni importanţi din afara politicii se raliază „ideilor” unor marionete de felul lui Geoană. Am în vedere cazul lui Ovidiu Lipan, zis Ţăndărică.

Marele gri

Pun aici cateva poze facute in diverse locuri din Romania, in urma cu cativa ani. Nu cred ca e ceva de explicat in legatura cu ele. Si nu stiu daca transpare cumva tristetea ca astfel de mici intamplari nu mai poti fi posibile pentru noi, aici, in Germania. Nu degeaba imi ura o prietena "Bine ai venit in marele gri". Nu ca n-ar fi si aici culori, stanci, flori, ape repezi si pasari incantatoare care canta de incantare. Sunt aici cu toate, doar ca nu te poti bucura de ele asa, la tot pasul, ca la noi. Totul e atat de bine pus la punct incat e foarte dificil sa te duci si sa te tavalesti prin iarba pe undeva. Fie iarba aia e a cuiva care misuna pe-acolo si n-ai curaj sa intri, fie ca e a Germaniei si este folosita in scopuri economice, asa ca nu apuci sa te bucuri de ea.

Mituri cu germani

Nu am decat doua zile de Hanovra si deja incep sa se spulbere incetisor miturile despre hiper-corectitudinea germana. La intrarea dinspre Cehia, am vazut limpede panoul pe care sunt indicate vitezele maxime pentru autovehicule, in functie de tipul drumurilor. Pentru autostrada, scria clar 130km/h. Eu, ca romanul, apasam pana pe la 150 si ma uitam cum trec pe langa mine masini cu numar de Germania, care aveau cel putin 200 la ora. 

Generatorul de anti-românism

Numai mâine nu-i poimâine - și când spun asta mă gândesc că vineri 2 martie 2012 dis de dimineață, plec împreună cu familia, plus cățel (care e totodată și purcel), în Germania. Practic, ne mutăm în Hanovra pentru o perioadă de cel puțin trei ani. Luni, 5 martie, Maria începe școala acolo - o școală internațională în limba engleză. Doamne ajută!
Poate că aș fi avut regrete mari, poate că aș fi plâns, precum Maria, dacă nu s-ar fi îngrijit Zeul Coincidențelor să-mi arate ce las plecând de aici. Două episoade, unul de ieri și unul de azi, m-au aruncat înapoi în timp, în vremea lui Ceaușescu, făcându-mă să spun, exact ca în anii 80: „Ah, ce bine ar fi să pot pleca de aici”. O să le povestesc pe amândouă.

Vigneta

Numai ce m-am intors de la Budapesta, unde am fost sa-mi iau familia de la aeroport. La granita, azi dimineata, m-am oprit sa cumpar vigneta ungureasca. Surpriza a fost uriasa: cea mai "scurta" vigneta e pe zece zile. Asadar, daca vreau sa intru si sa ies in aceeasi zi din Ungaria si ma urc pe autostrada, trebuie sa cumpar o vigneta valabila zece zile. Oare o fi in regula? Cum naiba aproba UE asemenea practici? Din cate imi amintesc, cam aceeasi chestie se intampla si daca intri in Austria: platesti vigneta pe nu stiu cate zile, cu toate ca tu doar treci spre Germania si revii dupa trei luni. Sunt sigur ca indivizii care au craniat asta au si o explicatie, dar eu intreb: nu se lauda sistemul capitalist ca pune ordine in toate? Nu era mare agitatie pe ideea "fiecare plateste atat cat consuma"? Eu, care trec o singura data pe ruta Mako -  Budapesta - Mako, "mananc" eu la fel din asfaltul autostrazilor unguresti cat "mananca" unul care se duce si se intoarce in fiecare zi, timp de zece zile?

Relatii ciudate

La vreo sapte-opt ani dupa Revolutie, am cunoscut la Sinaia un popa raspopit, pe nume Pop. Povestea lui era ciudata: slujise pe la Manastirea Sinaia, apoi intrase in nu stiu ce fel de cercuri pe care regimul le repudia si cauta sa le destrame. Cercul la care se afiliase Pop il continea si pe muzicologul George Balan, care avea o casa la Sinaia, in care se spunea ca se petrec lucruri fioroase - n-am aflat niciodata natura acelor lucruri. Calugarul Pop a fost nevoit sa dezbrace rasa monahala si a plecat in Germania, de unde s-a intors dupa 90 in calitate de om de afaceri si promotor al antroposofiei lui Rudolf Steiner, sub firma pedagogiei Waldorf.

Stavilarul