Ademenitoarele primejdii

Mă văd mergând, aproape adolescent, pe aleea cea mare din parcul Sinaii, cu pas întins şi cu sufletul plin de ceva nedesluşit, ceva care-mi dădea încredere că aş putea face orice lucru, cât de nebunesc. Lângă mine îl văd pe Nicu, cel mai bun prieten al meu, călcând apăsat, cu hotărâre, parcă emanând prin toţi porii forţa de nestăvilit a vieţii care-i clocotea în piept. „Sunt gata, sunt pregătit, numai să se ivească ocazia şi chiar în clipa aceea voi trece la acţiune” - spunea el fără cuvinte. Mergeam năvalnic, spre întâlniri neprevăzute, îi ceream lumii să ţină cont de prezenţa noastră, să vină la întâlnire, pentru că de data asta nu mai era de glumă - eram NOI, cei cu care nu se putea nimeni măsura, cei care aveam să învingem.

Somnul de veci (3)

TREI      

Camera era prea mare, tavanul prea sus, uşile prea înalte, iar mocheta albă părea un strat proaspăt de zăpadă căzut la Lacul Arrowhead. Peste tot oglinzi lungi şi ornamente de cristal. Mobila sidefie avea garnituri cromate, iar imensele draperii sidefii că­deau în falduri pe covorul alb, la un metru de ferestre.

Albul făcea ca sidefiul să pară murdar, iar sidefiul făcea ca albul să pară livid. Ferestrele dădeau spre dealurile peste care coborâse înserarea. În curând avea să plouă. În aer începuse să se simtă o apăsare.

M-am aşezat pe marginea unui fotoliu moale şi adânc şi-am privit-o pe doamna Regan. Merita s-o priveşti. Am fost sigur c-are să-mi dea de furcă.

Cei 13 si misterul (9)

Abia se lumina de ziuă cînd Bonifaciu se trezi din somn şi observă că grajdul se umpluse de frunze. Se ridică încet de la locul lui, dar se împiedică de o frunză de plop pe care scria cu litere roşii: Trecerea oprită.

Se dădu înapoi prudent. Curiozitatea însă îi creştea cu fiecare clipă şi, neputînd rezista ispitei, merse înainte. Văzu că pe toate frunzele erau scrise diferite cuvinte. Începu să citească:

     „PATRU o vor lua la dreapta şi li se va face părul măciucă".

     „CINCI o vor lua drept înainte şi li se vor străpezi dinţii".

     „PATRU o vor lua la stînga şi vor simţi un nod în gît“.

Golăneala cu scoaterea din context

Într-o ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin, președintele acestui for, Sorin Frunzăverde,  a declarat niște lucruri foarte clare: „În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a două tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi.” Imediat, primul ministru a sărit până la tavan și a ripostat violent vorbind despre „declarații iresponsabile” și amenințând că banii pentru salarii s-ar putea să nu ajungă pentru Caraș. Apoi, Frunzăverde a intrat în direct la un post de televiziune și a zis cam așa: „nu, eu nu am zis asta, ați scos declarația mea din context”. Dar, ghinion, toată declarația individului a fost înregistrată audio-video. Carevasăzică, nu poate fi vorba de niciun fel de scoatere din context. Dar Frunzăverde insistă: „e scoasă din context”.

O poveste a lui Stanislaw Lem

Povestea prinţului Ferriţius şi a prinţesei Cristala

Regele Blindatus avea o fată a cărei frumuseţe întrecea strălucirea bijuteriilor coroanei; flăcările aruncate de chipul ei ca oglinda întunecau ochii şi mintea, iar când se plimba, până şi din fierul cel mai obişnuit săreau scântei electrice. Vestea despre ea ajunsese până la cei mai îndepărtaţi aştri. Despre ea auzi şi Ferriţius, moştenitorul tronului ionizilor, şi fu cuprins de dorinţa de a se uni cu ea pe veci, şi nimeni şi nimic să nu-i mai poată despărţi. Când îşi destăinui gândul tatălui său acesta se întristă foarte tare şi spuse:

— Fiul meu, nebunească hotărâre luat-ai. Să ştii că niciodată nu se va-mplini!

— De ce, iubite tată şi rege? – întrebă Ferriţius îngrijorat, la auzul acestor cuvinte.

Peisajele lui David Muench (1)

Solaris

Azi, cand se implinesc 7 ani de la moartea lui Stanislaw Lem, mi-am adus aminte de un lucru interesant si curios totodata, care s-a petrecut constant de cand am auzit prima data de Solaris - romanul de capatai al marelui sefist. E vorba de faptul ca n-am reusit, oricat m-am straduit, sa vad filmul pe care l-a facut  Tarkovski dupa acest roman. 

Imagine din film

Somnul de veci (2)

DOI      

Am trecut prin glasvand şi-am apucat-o pe o alee pavată cu dale roşii netede, între extremitatea pajiştii şi garaj. Şoferul tinerel scosese între timp o limuzină neagră, mare şi nichelată şi o curăţa. Am ajuns pe alee la o latură a serei, iar majordomul îmi deschise o uşă şi se trase în lături. Uşa dădea într-un fel de vestibul, încălzit ca un cuptor uşor încins. Majordomul mă urmă, închise uşa exte­rioară, deschise o alta dinăuntru şi trecurăm mai departe. Aici domnea, într-adevăr, o mare căldură. Aerul era greu, umed, plin de aburi şi îmbâcsit de mirosul greţos al orhideelor tropicale înflorite. De pe pereţii de sticlă şi de pe acoperişul umezit din abundenţă cădeau pe plante picături mari de apă. Lumina devenise de un verde nefiresc, ca filtrată printr-un acvariu. Încăperea era ticsită de plante, o pădure întreagă, cu frunze oribile şi cărnoase şi cu tulpini ca degetele proaspăt spălate ale morţilor. Mirosul era copleşitor, ca acela de alcool fierbând înăbuşit.

Cei 13 si misterul (8)

   Se pregătiră să coboare în groapă cînd o barză cu voaletă pe cap, se lăsă din zbor deasupra băiatului, îl înşfăcă de guler şi se înălţă în văzduh.

   Barza pluti un timp peste pădure, apoi zbură spre cîmpurile adormite şi se opri lîngă un măgar proaspăt îmbăiat.

—  L-am adus! gîfîi barza, dîndu-i drumul băiatului.

   Măgarul se apropie şi-l cercetă timid. Băiatul îi privi lung pe amîndoi şi scoase un chiot de bucurie:

—  Ortansa, ce bine îmi pare că te văd!

Barza clămpăni flatată şi măgarul, simţindu-se stingherit, spuse trist:

—  Eu sunt Petcu cel Blînd.

   

Intamplari neobisnuite (11)

Cap. XI. În care se arată ce se găseşte şi ce nu se găseşte în carnetul lui J. T. Maston.

Carnetul căzut în mâinile poliţiei din Baltimore avea vreo treizeci de pagini, împestriţate cu ecuaţii formule şi socoteli aritmetice, care constituiau totalitatea calculelor făcute de J. T. Maston. Era o lucrare de mecanică superioară, care nu putea fi înţeleasă decât de specialişti. Exista acolo chiar ecuaţia forţelor vii care fusese folosită pentru a rezolva problema călătoriei spre Lună şi care, în plus, conţinea şi expresiile în legătură cu atracţia Lunii.

Într-un cuvânt, omul obişnuit n-ar fi înţeles o iotă. De aceea, comisia a hotărât să anunţe publicului doar datele generale şi rezultatele pe care întreaga lume le aştepta cu atâta înfrigurare de săptămâni de zile.

Somnul de veci (1)

Dupa ce-am trecut de stadiul Winnetou, urmatorul meu erou favorit a fost Philip Marlowe - detectivul particular din romanele lui Raymond Chandler. Am citit, recitit si ras-citit cartile lui Chandler care se gaseau in anii 70, printre care "Somnul de veci" a ramas "perla coroanei" - motiv pentru care o sa si incep sa-l urc, in serial, incepand de azi, 23 martie 2013, cand se implinesc 52 de la moartea intemeietorului romanului politist modern din America. 

Raymond Chandler

Din povestile lui Jack London (3)

Povestea lui Keesh

Cu multă vreme în urmă, Keesh trăia pe malul Oceanului Îngheţat. Era şeful satului său. A trăit mulţi ani, în prosperitate. A murit lăudat, lăsând numele lui pe buzele oamenilor. De atunci a trecut multă vreme. Doar bătrânii îşi mai amintesc de el. Numele şi povestea lui au trecut din generaţie în generaţie şi vor fi păstrate pentru viitor. În timpul nopţii polare, când furtunile nordice suflă peste gheţuri, când văzduhul e plin de fulgi şi nciun om nu se aventurează prea departe, e momentul cel mai potrivit ca să povesteşti cum s-a ridicat Keesh din cel mai sărăcăcios iglu din sat, la rangul cel mai înalt dintre ai săi.

Cum am devenit hot de biciclete (8)

Cât despre familia Ponor, aici lucrurile se complicau foarte mult. Titus era un individ înalt, solid, cu faţa brăzdată de riduri, care pleca în fiecare dimineaţă călare pe bicicletă - cea care o vedeam pe culoar, rezemată de calorifer - şi nu se întorcea de două ori la aceeaşi oră. Veturia, în schimb, stătea numai în casă, din cauza unei boli misterioase, al cărui nume nu-l ştiam, dar care trebuie să fi fost legată cumva de uriaşul număr al ţigărilor pe care le fuma aproape fără încetare şi despre care-mi povestea mama. 

Lenjerie sexy în orice împrejurare

Milioane de oameni atârnă pe pereţii lor virtuali puşi la dispoziţie de FB, fel de fel de însăilări artificiale, făcute cu ajutorul atotputernicului Photoshop, la care adaugă citate din tot felul de lideri spirituali, scriitori cunoscuţi, muzicieni, dansatori etc. De multe ori, din asta iese ceva atât de ridicol, încât îţi vine să te iei cu mâinile de cap - cu toate astea, respectivele însăilări sunt preluate şi date mai departe. Ca, de exemplu, această ciudăţenie penibilă, pe care am tot văzut-o în ultima vreme:

Un epilog in versuri la prozele lui Baudelaire

 Epilog

Cu inima-mpăcată, pe munte mă urcai;

Vedeam în întregime oraşul la picioare,

iad, purgatoriu, ocnă, spital şi cuplărai,

acolo grozăvia se deschidea în floare.

Tu ştii, Satan, patronul secretului meu chin,

că n-am să-i dărui plînsul de falsă bocitoare;

Dar ca un crai pe drojdii, aş vrea să mă închin

beţiei căpcăune a pezevenghei goale,

în vraja infernală să-ntineresc din plin.

Ori dormi adînc sub grele macaturi matinale,

posacul somn al gripei, ori scumpele zorzoane

sunt vălurile serii cu diamanticale.

Eu te iubesc, infamă cetate! Curtezane

şi voi, tîlhari, atîtea plăceri îmi dăruiţi,

în veci neînţelese de gloatele profane.

Capcaunul strikes again

Iarăşi şi iarăşi despre imaginea României

În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analişti, intelectuali anti-băsişti, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumişti nemiloşi, s-au ocupat – şi nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt aşa-numiţii „intelectuali ai lui Băsescu”.

Lideri de opinie in Romania de azi

Cel mai grobian dintre slugoii varanului, omul care a facut cele mai multe spume la gura prin emisiunile unde era invitat sa participe la corul injuraturilor adresate lui Basescu, ma refer la Ciutacu, pleaca la un alt post de televiziune, unde injuraturile sunt adresate tripletei de aur Ponta-Antonescu-Voiculescu. Odata cu el, va pleca o anumita parte din turma telespectatorilor depersonalizati, care, de-acum inainte, vor comuta pe Romania Tv, ca sa-l poata vedea in continuare pe Ciutacu suduind si facand spume la gura ca un hidrant.

Freddy Krueger

Nils Holgersson (45)

Năboiul

A doua zi era vreme frumoasă. E drept că bătea un vânt destul de puternic dinspre apus, însă lumea era bucuroasă de acest lucru, căci vântul usca drumurile desfundate de ploaia torenţială din ajun.

Cei doi copii din Smoland, Osa, păzitoarea de gâşte şi micul Mats, sosiră pe un drum care ducea din Södermanland spre Närke. Drumul mergea de-a lungul ţărmului de miazăzi al lacului Hjälmar, iar copiii se uitau la gheaţa ce acoperea mai tot lacul. Soarele de dimineaţă îşi revărsase lumina peste gheaţă, care nu părea negricioasă şi neplăcută la vedere, cum e gheaţa de obicei primăvara, ci strălucea albă şi îmbietoare. Cât puteau să vadă copiii cu ochii, era tare şi uscată. Apa de ploaie se scursese printre copaci şi crăpături sau fusese absorbită. Micii drumeţi nu vedeau decât gheaţa în toată splendoarea.

De-ale lui Zoscenko (53)

Aterizare forţată

Unii oameni nu ştiu să se odihnească.

Îşi petrec tot concediul amărîţi ca vai de lume; ca şi cînd le-ar fi teamă, bunăoară, ca în lipsa lor doica să nu scape cumva copilul din braţe.

Alţii, odată sosiţi în staţiune, umblă două săptămîni năuci: nu se pot obişnui cu natura sau cu căminul unde sunt cazaţi.

Alţii nu pot sta fără lucru. Cum rămîn fără treabă, parcă le fuge pămîntul de sub picioare: slăbesc, încep să tuşească şi dau în melancolie.

Alţii se tem de vreun cutremur.

Alţii au presentimentul că în timpul conce­diului cineva îi „lucrează” la serviciu.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(49)

Cîinii cei buni

                                                                                             Lui Joseph Stevens

Niciodată n-am roşit, chiar înaintea tinerilor scriitori ai veacului meu, din cauza admiraţiei mele pentru Buffon, dar astăzi nu sufletul acestui zugrav al naturii pompoase îl voi chema în ajutor. Nu.

M-aş adresa mai degrabă lui Sterne, şi i-aş spune: „Coboară din cer, sau urcă spre mine din Cîmpiile Elizee, să-mi inspiri în folosul cîinilor buni, ai bieţilor cîini, un cîntec vrednic de tine, sentimental, poznaş, poznaş fără pereche! Reîntoarce-te crăcănat pe vestitul măgar care te însoţeşte mereu în amintirea pos­terităţii; şi măgarul să nu piardă mai cu seamă din vedere să aibă, delicat aninată între dinţi, nemuritoarea lui pricomigdală!"