O poezie de Adrian Dinis

pe strada din casă noaptea păşesc pe vârfuri
nu vreau să fac niciun zgomot
dar uşa scârţâie îngrozitor
oasele încep să-mi trosnească

atunci liniştea devine cel mai de temut duşman
şi aş da orice pe smiorcăiala
unei mâţe când e ucisă de şobolani

cineva mă trage de mânecă
îmi ascund în buzunare
mâinile pline de sânge şi de bomboane

în toată mizeria asta de viaţă
moartea mă ceartă ca o mamă

O poveste chinezeasca din secolul XVII

FANTOMA MUŞCATĂ

Iată istoria pe care mi-a povestit-o Cen Lin-ceng. Un bătrîn dintre prietenii săi îşi făcea siesta într-o zi de vară, cînd zări în nedesluşirea toropelii aceleia o femeie care, dînd la o parte portiţa, se strecură în casă îmbrăcată în veşminte de doliu: tichie albă, tunică cu pieptar de cînepă, fustă la fel. Se îndreptă spre camera din dos şi bătrînul crezu mai întîi că era o vecină care venea în vizită; apoi chibzui: „Cum ar îndrăzni să intre în casa altuia îmbrăcată aşa ?(1)“

În timp ce stătu el aşa nedumerit, femeia se întoarse şi intră în cameră. O cercetă cu atenţie: era cam de vreo treizeci de ani; culoarea palidă a chipului buhăit, privirea întunecată, îi dădeau o înfăţişare înspăimîntătoare.

Herbalife si talharul

A treia zi de Herbalife. Trebuie sa recunosc ca ieri a fost ceva mai greu. Pe la 4 m-a apucat foamea si am rabdat pana la 7. Mi-am facut o tigaie mare cu mancare si nu am izbutit sa o termin (cu o seara inainte, alaltaieri, izbutisem). Acum nu mi-e foame, dar asta nu inseamna nimic, pentru ca sunt obisnuit sa sar peste micul dejun. Maria vrea neaparat sa bea si ea shake de la Herbalife si apare o problema: nu ne putem trezi la aceeasi ora. Pana la urma, o sa fac un shake numai pentru ea, ca sa se linisteasca. N-am vazut demult o persoana atat de curioasa.

Ieri am inceput sa asud si vad ca astazi e la fel. Transpir stand pe loc, ca efect al detoxifierii. Ma intreb cat o sa mai dureze. Unii zic ca dupa ce te-ai intoxicat 20 de ani, nu te poti dezintoxica decat in alti 20. Ori eu nu cred asta. Talharul a talharit o multime de ani si s-a mantuit intr-o secunda, pe cruce.

Ceausescu la McDonald's

De cate ori ma intorc catre Timisoara dinspre Brasov, ma opresc la Fagaras si cumpar placinte cu branza si cu varza de la o patiserie numita Furnica. Placintele alea imi amintesc de vremea studentiei, cand prin Bucuresti se gaseau diverse locuri ascunse, prin tot felul de ganguri, unde puteai manca strudele, branzoaice, placinte cu ciuperci, cu varza, dovleac, sfecla, uneori cu branza si rareori cu carne. De atunci mi-a ramas obiceiul de a manca astfel de produse si, din cauza lor, am si pus pe mine kilograme bune.
Intorcandu-ma de la Tulcea pe ruta Bucuresti-Sinaia-Brasov, am ajuns din nou la Furnica. De data asta, cum stateam pe trotuar si mancam placinte, mi-a sarit in ochi un lucru: nu prea exista diferente intre intre cladirea din Fagaras care adaposteste, printre felurite magazine, patiseria si diverse cladiri din alte orase care adapostesc cam aceleasi lucruri. Parca ar fi facute cu copy-paste. De fapt, stiam ca in gandirea lui Ceausescu se cocea o uniformizare deplina, dar aproape ca uitasem lucrul asta, dupa atatia ani post-revolutionari in care fantezia arhitectilor a luat avant. Pun aici doua poze, una cu cladirea din Fagaras si una cu o cladire din alt oras, care, intamplator, s-a nimerit sa fie Filiasi. Garantez insa ca astfel de cladiri se gasesc in alte 100 de orase. Este principiul pe care il aplica marile lanturi de magazine: toate arata la fel, ca sa te simti in siguranta, ca acasa.
Ceausescu a fost un specialist in promovare si un creator de concepte, daca traia il angajau aia de la McDonald's si il plateau cu 50.000 de euro pe luna!

Fagaras

Filiasi

Bunele maniere pentru oamenii preistorici

Zilele trecute, am dat peste o chestie numită „Mic Dicționar al Bunelor Maniere”, scrisă de un domn pe nume Laurențiu Teodor. N-am auzit niciodată de acest autor, dar pot să fac pariu că are cel puțin 80 de ani împliniți. Se vede asta din felul în care pune problemele. Iată doar un exemplu:

Piciorul ganditor

Uite-asa vin amintirile. La al doilea simpozion de la Sinaia, prezidiul era ocupat de monarhistii adevarati. Intai de toate, Corneliu Coposu, in pozitia cea mai vizibila. In dreapta lui, Simina Mezincescu. Mai erau surorile Coposu si inca niste persoane, oameni cu greutate, bineinteles. Eu ma fataiam pe-acolo, ca doar eram organizator. Ii intrebam pe fiecare daca le lipseste ceva, ma agitam, in fine, tineam mortis sa iasa totul cum trebuie. La un moment dat, trecand prin spatele lui Coposu, am surprins un scurt dialog dintre Senior si doamna Mezincescu, pe care il redau asa cum mi-l amintesc:
- Simina, ai vorbit cu (...) sa ia textul (...) si sa il duca la (...) ?

- N-am vorbit, Cornel, ca m-a durut rau piciorul...

- Dar Simina, tu gandesti cu piciorul?

O poveste a lui Ambroise Bierce

IEDERA

La vreo trei mile de orăşelul Norton, statul Missouri, pe drumul ce duce la Maysville, se înalţă o casă veche, care a aparţinut ultima oară unei familii numită Harding. Din 1886, nu a mai locuit nimeni în ea şi, după toate probabilităţile, nici nu va mai locui cineva vreodată. Timpul si ostilitatea vecinilor au făcut din ea un fel de ruină pitorescă. Trecătorul care nu-i cunoaste povestea nu are motive s-o includă in categoria "caselor bîntuite", deşi de această nedorită faimă are parte tot ţinutul. Îi lipsesc geamurile si uşile, acoperişul e spart în mai multe locuri şi, rămasă nevopsită, şindrila veche a căpătat o nuanţă de un cenuşiu sumbru. Totuşi, aceste indubitabile semne ale supranaturalului sunt estompate, în parte, de frunzişul bogat al unei uriaşe plante agătătoare ce acoperă întreaga construcţie. Planta, dintr-o specie pe care niciun botanist nu a fost în stare s-o identifice, joacă un rol important în istoria casei.

Un exemplu de sacrificiu

În 1994 am organizat, la Cazino-ul din Sinaia, primul simpozion dintr-o proiectată serie numită "Zilele Monarhiei Române". Din păcate, după cea de-a doua ediţie, din 1995, nu am mai putut continua, din motive pe care le voi explica. În orice caz, la ambele ediţii am avut invitaţi de marcă. În primul rând, Corneliu Coposu. Apoi, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, Marilena Rotaru, Ion Diaconescu, Simina Mezincescu, Părintele Justin Marchiş şi mulţi alţii. Singurul refuz clar, formulat pe un ton destul de infect, a fost al lui Constantin Bălăceanu - Stolnici. În naivitatea mea, îmi închipuisem că un om că el nu poate să nu susţină monarhia. Ca să aflu, peste ani, că individul a fost un colaborator odios (exact ăsta e cuvântul), al securităţii.
Efortul de a organiza aşa ceva aproape de unul singur a fost imens. Important e că am reuşit, toată presa centrală a scris super elogios şi, probabil, am contribuit într-o oarecare măsură la câştigarea alegerilor din 96 de către CDR.

Transpiratii

A doua zi de Herbalife. Ieri nu mi s-a parut cine stie ce. Ba chiar m-am simtit oarecum diferit. Ma intreb daca in compozitia pastilelor nu e si ceva energizant. 

Pastilele astea se iau inainte de shake-ul propriu-zis. Pe etichete sunt trecute o multime de lucruri de genul "cianocobalamina", care in realitate se numeste "ciancobalamina" si este vitamina B12, ori "acid pteroilmonoglutamic", numai bune sa starneasca increderea unui individ asaltat de alarme privind otravirea lenta si alte chestii asemanatoare. Eu, unul, daca as produce asa niste pastile, as scrie frumos pe cutie doar denumirile cunoscute de publicul larg. Iar inauntru, intr-un prospect, as da si denumirile stiintifice. 

In orice caz, ma trec niste transpiratii care au, parca si un anumit miros neplacut. Mi s-a mai intamplat asta cand am tinut cura de sucuri naturale. Este un efect al detoxifierii.

ABC sau CBA ?

Daca tot m-am enervat cu Ciuhandu, Mazare si ceilalti saurieni politici, mi-am adus aminte de un paradox interesant si totodata deprimant legat de rezultatele votului.

Sa zicem ca Antonescu, Basescu si Ponta, numiti in continuare A, B si P, sunt candidati in alegeri. Sa zicem ca sunt numai 21 de alegatori, ca sa fie mai simplu de facut socotelile. Votul se face asa: fiecare alegator trece pe buletinul de vot ordinea in care-i vede el pe cei trei. De exemplu, unul scrie P B A. Inseamna ca el il vede pe Ponta pe primul loc, pe Basescu il vede pe locul doi si pe Antonescu ultimul.

Primari pe viata

Vin alegerile locale. Primaria a inceput deja sa faca lucruri pe care nu le-a mai facut de acum patru ani. Pe strada unde locuiesc, pentru prima data vad un marcaj: banda intrerupta. Mai incolo, la fosta Piata de Fan, se lucreaza intens. Peste tot, in toata tara, Ciuhandu si omologii lui, arata cat sunt de vrednici. Din patru in patru ani ne arata asta si noi toti suntem foarte impresionati. Eu, cel putin, sunt atat de impresionat, incat mi se face greata. Asa ca nu ma mai duc la vot. Sigur, o sa-mi spuna sociologii, analistii si ceilalti destepti, daca nu merg la vot atunci iarasi iese Ciuhandu. La care eu le raspund: si daca ma duc eu la vot, iese tot Ciuhandu.

Reperul Timisoarei

O poveste a lui Isaac Asimov

CE-SI FACE OMUL CU MANA LUI

Naron, din străvechea stirpe a Rigelienilor, era al patrulea din ginta sa care ţinea cadastrul galactic; avea un registru mare, în care erau înscrise nenumăratele specii ajunse la inteligentă, din toate galaxiile. Mai avea unul, mic şi subţire, în care trecea cu deosebită satisfacţie numai acele neamuri care, pe deplin maturizate, erau demne de a intra în Federaţia Galactică.

Din registrul mare fuseseră şterse, de-a lungul vremurilor, multe nume ale dispăruţilor, defecţiuni biochimice sau dereglări biofizice, dezechilibrări ecologice sau sociale, ori pur şi simplu ghinionul, îşi luaseră tristul obol. Din registrul mic, în schimb, nu fusese anulată nici o intrare.

Mic de tot

Eu cu tata, pe vremea cand nu se punea problema sa tin cura de slabire

Doua evenimente capitale

Azi, 01 septembrie 2011, doua evenimente capitale: Maria a inceput clasa a patra, iar eu am inceput cura de slabire cu Herbalife. Timp de trei luni o sa mananc o singura masa clasica pe zi - la alegere. Celelalte doua vor fi inlocuite cu un shake preparat din niste prafuri, care este foarte satios. Slabirea ar fi garantata si poate merge undeva la 7 kg/luna. Eeeeeei, daca lucrurile stau asa, la 1 decembrie o sa fiu cam cum eram in studentie.

Contagiosii

Comentariul autorilor la povestea Lolei Montez, care merita citit si recitit:

Lola Montez atrăgea bărbaţii cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depăşea atuurile sexualităţii. Îi ţinea înrobiţi prin tăria caracterului. Erau prinşi în vârtejul pe care ştia să-l dezlănţuie în jurul ei. Se simţeau derutaţi, tulburaţi – dar intensitatea emoţiilor îi făcea să trăiască şi ei mai intens. Aşa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un anumit timp. 

Aliens

Se implinesc doua saptamani de cand i-am facut cadou Mariei cei doi soricei dansatori. Ei bine, de vreo trei zile avem sase soricei dansatori, intrucat cei doi initiali au facut patru puisori. In ritmul asta, am socotit ca intr-un an o sa avem cateva sute de soricei. 

Cand i-am cumparat, chiar am vorbit cu cei de la magazin si i-am intrebat daca pot sa-mi dea un mascul si o femela. Din pacate, nu i-am putut diferentia, asa ca am luat doi la intamplare. S-ar parea fie ca i-am nimerit mascul si femela, fie ca soriceii dansatori se inmultesc asexuat.

In orice caz, puii arata destul de inspaimantator. Doar Maria zice "tata, ce draguti sunt!" Dar mie, cand ii vad, mi se par veniti de pe alta planeta.

O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:

Plesu in extaz transcendental

Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presei și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.

Sanatorii, livezi de ciresi si arhondarice

La Sanatoriul Moroieni am stat de vorba cu cativa dintre cei care mai locuiesc acolo. Unul dintre ei isi aducea aminte de tata si asta a creat o oarecare punte de comunicare. Mi-a spus ca totul se duce de rapa din cauza lui Udrea. Da, Elena Udrea, care nu stiu ce interese are si acolo. Fenomenul asta l-am intalnit peste tot pe unde am umblat: tot ce e rau se datoreaza unui anumit politician (de obicei unul notoriu si foarte hulit), care vrea sa faca diverse afaceri murdare, iar ce e bun e deja acaparat de un politician. Imi aduc si acum aminte de anii in care era Nastase premier. Circulam prin tara si aflam ca tot felul de fabrici erau ale lui, ca tot ce se inchidea se inchidea la ordinul lui, ca sa cumpere ulterior pe bani putini. Pana si livezile de ciresi de pe marginea DN1, in zona Baicoi - Campina erau ale lui Nastase. Ei, acum totul s-a transferat la cuplul Udrea-Cocos (pentru ca de Boc chiar nu poate nimeni sa zica lucruri de felul asta, e clar ca omul nu se baga). 

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (2)

Când am văzut ce s-a ales de preventoriul lui tata, m-a străfulgerat un gând: „ia să mă duc eu să văd ce-o mai fi și pe la Moroieni”. Asta pentru că tata, prin anii 80, când a fost scos cu forța la pensie, a găsit o ocazie să-și continue activitatea, dar la Sanatoriul TBC Moroieni. Acolo deja era altă treabă. Bolnavii erau contagioși, tuberculoșii pozitivi, pericolul era real. Dar tata, săracul, nu ținea cont de asta: pur și simplu nu suporta ideea de a fi tras pe linie moartă. Așa că și-a luat postul în primire, s-a dus la Moroieni, pe un drum care trece prin satul țigănesc Glod - cel în care s-a tras filmul Borat. Mergea acolo luni și se întorcea vineri sau sâmbătă. Transportul se făcea cu „rata” - un autobuz nenorocit, asemănător - zicea un pacient - cu cele pe care le foloseau Naziștii. Singura diferență era că „ratele” scoteau gazele afară. Mai târziu, când mi-am cumpărat prima mașină - Dacia, îl duceam eu și îl aduceam, iar pentru asta îmi făcea rost de benzină și tot felul de piese de schimb. Așa era tata, trebuia să vină mereu cu surprize: ba un temporizator, ba capace pentru roți, ba un bon de benzină. Era vremea pilelor și el avea o mulțime, ca orice doctor. 

Paturi la aerisit