Faceti-va bine (60)

Ciumăfaia

Denumire știinţifică: Datura stramonium.

Denumire populară: laur, bolăndariţă.

Prezentare. Ciumăfaia este o erbacee anuală, cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Aparţine familiei solanaceelor. Ciumăfaia crește în flora spontană, mai ales prin locurile părăsite, în zonele unde au fost construcţii, pe maidane, la marginea platformelor de gunoi. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetrigrosime). Tulpina se ramifică, iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare.

Crinul in vestiar

Discut cu fel de fel de sustinatori ai lui Crin Antonescu, unii dintre ei fanatici. Eu le spun ca omul este departe de a fi un inger, ca nu exista, de fapt, ingeri in politica, iar ei imi raspund aproape de fiecare data cu "decat betivul chior, mai bine Crinul imaculat". Posibil sa fie asa, mai bine cu Antonescu decat cu Basescu. Nu am avut ocazia sa fac diferenta. Problema, pentru mine, e alta si anume modul in care un candidat al unui partid ajunge sa castige alegerile pentru Cotroceni. Practic, un astfel de om ar putea fi unul plin de defecte, rau, ranchiunos, mafiot,  intrigant, betiv, nu conteaza cum. Tot ce conteaza este ca un astfel de om, odata intrat in cursa pentru fotoliul de presedinte, nu are de facut mai nimic. Merge la emisiuni televizate si spune ca Basescu trebuie sa fie dat jos. Se duce la intalniri cu alegatorii si le spune ca Basescu trebuie eliminat. Da

Mici intamplari cu animale (8)

Fără sfială (4)

Mă găseam la casa de vînătoare din Munţii Sebeşului, aşe­zată la o înălţime de aproape o mie trei sute de metri. Într-o seară, după ce m-am culcat, aud prin cameră zborul zbîrnîitor al unei insecte. Cînd mai aproape, cînd mai departe, uneori înceta, ca să înceapă iarăşi. Am adormit în muzica ei. Dimi­neaţa descopăr că e vorba de un fluture coadă-de-păun (Maccroglossa stellatarum) care intrase pesemne prin geamul deschis. Coadă-de-păun este un fluture ciudat. Are trupul gros şi mare faţă de cele patru aripi, pe care le mişcă extrem de re­pede şi care îl duc ca pe o săgeată. Caracteristic este faptul că nu se aşază pe florile din care se hrăneşte, ci, din zbor pe loc, introduce în caliciul lor o trompă lungă de vreo doi centimetri şi suge în felul acesta din dulceaţa florilor. Este foarte sperios: îmi aduc aminte că, pe cînd eram licean şi vînam fluturi şi gîndaci pe seama „colecţiei", era un eveniment prinderea unei cozi-de-păun.

Ne-rostuirea

Îmi vine tot mai greu să găsesc un rost în ceva. Faptul că lumea merge înainte indiferent dacă tu eşti viu sau mort, dacă ai sau nu copii, dacă eşti muritor de foame sau miliardar, îmi apare ca argumentul de necontestat că  nimic nu are un sens. Nu vreau să mă pierd în întrebări - capcană, de genul „dacă nimic nu are sens, atunci nici discuţiile despre sens nu îşi au sensul” etc. Problema e că eu simt lipsa sensului şi pentru mine ăsta e cel mai important lucru. Reacţia e ca la durere: dacă o simţi, niciun fel de discuţie despre ea nu-ţi poate ajuta la ceva - tot ce vrei e înlăturarea ei. Dar cum să înlături senzaţia că totul e lipsit de sens? La cine să te duci să ţi-o înlăture? La popă? La doctor? La filosof? Uneori mi se pare că fiecare din ei te-ar putea ajuta, alteori că niciunul. Cred că până la urmă nu ai ce face: dacă te-a pălit ne-rostuirea, e ca şi cum te-ar fi lovit o boală incurabilă. Nu se ştie de unde vin bolile incurabile, avem doar ipoteze cu privire la factorii de risc etc. Dar atât. Marea problema este că în cazul bolilor incurabile mai poţi spera să apară cândva un tratament, că doar cercetarea nu stă o clipă. Dar în cazul ne-rostuirii, cred că nu are sens să speri: niciodată, dar niciodată nu va exista o soluţie bazată pe metodele medicinei - fie ea alopată, homeopată, psihopată ori turmentată. Acolo sunt lucruri care ţin de conectarea fiecăruia cu divinitatea şi eu, cel puţin, nu pot să cred că omul va ajunge să poată decide altfel decât creatorul său.

O poezie a lui Grigore Arbore

Auguralia

Grigore Arbore

Pe plaji pustii, prin cetati
invadate de blânde reptile
lânga uriasele sarcofage de calcar
îngropate în iertatorul nisip îngenunche
Poetul
ascultându-si tacut respiratia. Umbla în jur
nedeslusite zvonuri celeste,
trecute furtuni îl inunda acolo pe albul
auguralelor lespezi. El se roaga încet
nume fara sir murmurând
catre steaua hipnotica. Soaptele lui
se astern peste ziduri -
binecuvântat, verde muschi. Totul
va dormi învelit în mantia
rugilor sale, instabilele valuri
vor revarsa catre el umbre eterne. Pasarea
prinsa de lava îi arunca-n retina
urmele zborului. Auguralia.
 

Injuraturi

Unul dintre tipii foarte interesanti pe care i-am cunoscut in armata se numea Caprariu si era supranumit Mafuca. Venise cu porecla asta din liceu, a purtat-o cu demnitate si in armata si avea s-o duca si in cei aproape doi ani de facultate de matematica pe care i-a facut. 

Sondajul

Vad in presa un sondaj facut in randul tinerilor. Se pare ca modelele lor in viata sunt Bruce Lee, Cristian Tudor Popescu, Mircea Badea si Ion Tiriac. Trebuie sa recunosc ca la o anumita varsta si eu l-am avut ca model de urmat pe Bruce Lee. Cu toate astea, am facut facultatea de matematica, am scris carti, am fost un profesor de mate bunicel, asa ca ma gandesc la faptul ca tinerii de azi care vad in Bruce Lee un model nu sunt impliciti pierduti pentru societate. Cred ca o sa le treaca. 

Faceti-va bine (59)

Ciuboţica cucului

Denumire știinţifică: Primula officinalis; Primula elatior.

Denumiri populare: ţâţa vacii, ţâţa oii, anglicea.

Prezentare. Este vorba, de fapt, despre două plante perene, cu un rizom viguros, rădăcini albe, tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Ambele fac parte din familia primulaceelor.

De-ale lui Zoscenko (2)

PUNCT DE VEDERE

De la gara Leski m-a dus cu căruţa Egorka Glazov.

Am intrat în vorbă.

— Ia spune — l-am întrebat — la voi în judeţ oamenii sunt lămuriţi?

— Oamenii? zise Egorka. Oamenii sunt lămu­riţi. De ce să nu fie?

— Dar femeile?

— Femeile? Şi femeile sînt lămurite. De ce să nu fie?

Pariul

Îmi amintesc din când în când de diverși colegi de armată. Cu unii am fost coleg și în facultate, pe alții nu i-am mai văzut niciodată, cu alții m-am întâlnit după zeci de ani, complet întâmplător. Azi îmi vine minte un tip pe nume L, poreclit Lambez. Un individ cu mustăcioară de birtaș, durduliu, mic de statură și cu un zâmbet permanent lățit pe figură. Nu-mi aduc aminte absolut nimic despre el, cu excepția unui episod în care a fost protagonist și pe care l-am comentat luni de zile după ce a avut loc.

Mici intamplari cu animale (7)

Fără sfială (3) 

Am nimerit vreme rea la vînătoarea de capre negre. Prin viscol abia am putut străbate pînă la stîna, părăsită de mult de oameni şi de turme, în care am hotărît să sălăşluim acele cîteva zile. Cînd am intrat pe uşa stînei am tresărit de fîlfîit de aripi: o pasăre se învîrtea în zbor pe sub acoperişul fără plafon, apoi a ieşit pe deschizătura prin care scapă fumul din vatra din mijloc. Am recunoscut-o: era o cucuvaie (Athene noctua). „Asta ne mai trebuia!" — a bombănit paznicul, superstiţios. Mie mi s-a făcut milă de biata pasăre, care s-a aciuat aici de frica urgiei de afară şi noi am alungat-o. Unde îşi va găsi ea un adăpost atît de bun ?

Arta si artistii ei (11)

Evrika! Vin banii!

Tocmai am găsit piatra filosofală sub masa din bucătărie. Acum o să transform diverse chestii în aur.

Faceti-va bine (58)

Cireșul și Vișinul

Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul); Prunus cerasus (Vișinul).

Prezentare. Atât cireșul, cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime, în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. Pentru  uz  medicinal  se  recoltează  codiţele  de  vișine  și  de  cireșe,  din  care  se prepară un decoct.

Nostalgia

Maria stă în camera ei, nu știu exact cu ce se ocupă, dar s-a dus acolo cu intenția declarată de a face ordine. Eu, pe la bucătărie, trebăluiesc: mai spăl vase, mai fierb orezul Basmati, mai pun la marinat pulpele de pui, mai strig la câine, care stă numai printre picioarele mele, mai scap pe jos câte o furculiță care chițăie cum numai furculițele știu și, dintr-odată, mă văd cum stăteam eu în camera mea de la Sinaia, întins pe pat ori așezat la birou, cum citeam, cum scriam, cum priveam pe fereastră către munte și o auzeam pe mama alături, în bucătărie, trebăluind, spălând vase, strigând la câte una din cele trei pisici, scăpând câte o farfurie în chiuvetă și, cine știe, văzându-se pe ea mică, în camera ei și ascultând-o pe Busea, care trebăluia în bucătărie...
Doamne, mi-am spus, chiar acum, în secundele astea, ceea ce fac eu se transformă în istoria personală a Mariei, care peste ani și ani își va aminti de toate astea și poate o va cuprinde nostalgia, așa cum m-a cuprins pe mine, fără niciun preaviz, fără nicio explicație...

O poezie a lui George Alboiu

MIGRATIE
Inundau copiii ulitele satului,
în câte o casa intrau si mamele
îi mângâiau pe crestet ca si cum
dintotdeauna ar fi fost ai lor.
Se mirau femeile, se mirau barbatii:
azi vin copii mai mult ca oricând,
e prea vârtos pamântul, la fiecare pas
din carnea lui tâsneste un copil.
Si-ntr-adevar, în serile cu umblet
un suflet se rupea spre sat.
Curgea în zdrente linistea câmpiei
iar satul se apleca spre ei
si-i ridica în brate pe rând.
Însa noaptea, din paturile lor, copiii
se dadeau jos si alergau pe câmp tacuti,
se prindeau la loc în vrejuri, în tufe, în pomi
si dupa ce visau destul
se întorceau nedumeriti si somnorosi.

Mici intamplari cu animale (6)

Fără sfială (2)
În parcurile multor oraşe, în care oamenii se bucură nu numai de copaci, flori şi aer proaspăt, ci şi de micile vietăţi care trăiesc acolo, este un lucru obişnuit să vezi veveriţele ve­nind fără frică în faţa băncii pe care te odihneşti şi să aştepte de la tine o firimitură bună. Acele veveriţe au devenit semi-domestice, şi-au pierdut sfiala şi frica de om, îl ştiu fără primej­die, iar pe unii îi recunosc a le fi prieteni statornici.

Grade de libertate

Mereu m-am gândit, în anii din urmă, la faptul că mie mi-ar fi prins bine să trăiesc sub un anume grad de asuprire. Am constatat că singurul mod în care pot să fac ceva este prin împotrivire. De îndată ce mi se dă libertatea completă, nu mai fac nimic în afară de a mă căina.
Numărul gradelor de libertate cu care este capabil să reziste un om poate fi foarte mic. Au existat tipi care au supravieţuit unor condiţii absolut incredibile - închişi ani de zile în cuşti, hrăniţi numai cu pâine şi apă, bătuţi zilnic etc. E celebru cazul lui Corneliu Coposu care a stat mai bine de şapte ani la recluziune şi nu a avut voie să vorbească, în toată această perioada, cu nimeni. Pentru mine, suprimarea unui grad oarecare de libertate ar fi putut însemna potenţarea unei atitudini creative şi sunt convins că mi-ar fi oferit un sens în viaţă, o raţiune de a merge mai departe. Aşa însă... mi se pare că a avea absolut orice libertate este echivalent cu a pluti în spaţiul intergalactic, cu posibilitatea de a o lua, în mod egal, în absolut orice direcţie.
O comparaţie mai vulgară ar fi cea cu restaurantul în care intră cineva şi vede toate mesele libere. Ei, cât de dificil e să aleagă una din ele! Dar dacă una singură ar fi liberă, ce s-ar mai năpusti el să se aşeze acolo...

Intalnire-surpriza la Real

Acum cativa ani, am mers cu Maria si Richi1 undeva pe soseaua catre aeroport. Pe stanga, la un moment dat, se vedea o constructie foarte mare, despre care nu aveam idee in acel moment ca urmeaza a fi un nou Real. Ce ne-a interesat pe noi a fost existenta unui drum asfaltat pe care nu avea cum sa circule nicio masina si pe care Maria putea sa se dea cu rolele si cu bicicleta. I-am dat drumul lui Richi si Maria s-a apucat de ture. Se ducea cu rolele pana aproape de constructie, se intorcea, apoi lua bicicleta, ce mai, o fericire. La un moment dat, Richi a disparut. Am strigat, am fluierat - degeaba. Ne-am dus pana in spatele cladirii, unde am dat de niste paznici. I-am intrebat de un catel mic alb si ne-au zis ca da, l-au vazut alergand dupa o catea mica neagra. OK, ne-am avantat pe campuri, printre buruieni inalte si musuroaie de cartita, pana am dat de un fel de transeu care imprejumuia un teren dreptunghiular destul de intins. Ei bine, Richi1 si cateaua lui se bagasera acolo si inconjurau terenul in cea mai mare viteza, de parca ar fi participat la vreo cursa olimpica.

Faceti-va bine (57)

Cimișirul

Denumire știinţifică: Buxus sempervirens.

Prezentare. Este una dintre cele mai longevive plante. Poate trăi până la 600 de ani. Nu prea înalt (maximum șapte metri), cimișirul este un arbust întâlnit în păduri, mai ales în cele aflate în zone calcaroase. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite, adică nu sunt întotdeauna verzi, culoarea lor fiind, uneori, roșie sau portocalie. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. Valenţe  terapeutice  au  rădăcinile,  coaja  și  frunzele.   Din  acestea  se  prepară infuzie, decoct sau tinctură.