Cosurile din Mall

Splendoare in Mall! Spectacol! Ridicarea cosurilor din parcarile subterane la nivelele superioare. Cosurile goale urca pe scara rulanta, cele pline coboara (cu oameni cu tot). Cat de frumos! Uite, zici ca sunt ingerii comertului, coborati in tenebrele Mall-ului:

Diletantism nerusinat

Destui dintre cei care au terminat un liceu au obiceiul sa spuna chestii de genul "din toate materiile, cel mai mult am urat matematica". Foarte bine, spun eu. Ce-ar fi daca toata lumea ar iubi matematica sau macar ar intelege-o? Eu cred ca ar fi un dezastru urias. Stiintele exacte nu sunt pentru mase, exact ca psihologia, sculptura sau stomatologia. Asa ca eu nu ma mir deloc cand aud textele astea cu "cel mai mult am urat". Mi se pare firesc sa existe o minoritate a matematicienilor, o minoritate a violonistilor, una a jongleurilor sau una a egiptologilor. Pentru marea masa exista destule ocupatii: comentatul de fotbal, bautul de bere, injuratul de guverne etc.

Cine mai intră prin ZARA

Fâțâindu-mă azi prin oraș după diverse cumpărături, am ajuns și pe la ZARA. Sincer să fiu, eu nu am înțeles niciodată de ce trebuie să-ți cumperi tricou de la ZARA cu 100 de lei, când poți să iei același tricou, din același material, poate chiar mai frumos, dintr-un magazin oarecare și să dai pe el 40 de lei. Se pare însă că Maria a înțeles acest lucru și știe cum vine treaba, așa încât dacă o întrebi ce vrea să-i aducă 'epurașu' ușa rupe, zice că haine de la ZARA. Eu i-am explicat Mariei că Iepurașul, exact ca și Moș Crăciun, vine la copiii până în cinci-șase ani, după care predă ștafeta părinților. Așa că astăzi am fost iepuraș și m-am dus la ZARA. Am constatat cu uimire că Maria, de cum intră în magazin, începe să răsfire standurile întru cercetarea umerașelor, că știe exact unde sunt cabinele de probă, oarecum așa cum intram eu, ca adolescent, în câte un bar unde cunoșteam toate cotloanele. Una peste alta, și-a ales două rochițe pe care le-a probat și răs-probat, schimbând numerele și vârstele. Între timp, am apucat să fac oarece poze, în special cu o doamnă tradițională care se potrivea cu ZARA cam cum m-aș potrivi eu cu un magazin de porțelanuri. Uite:

No comment1

No comment2

Bivolița din zăvoi

Azi, pe la 4, am făcut ultima vizită la piaţă. Mai aveam de luat usturoi verde, leuştean, roşii, măcriş, lobodă şi alte mărunţişuri. M-am sucit, m-am învârtit, am ales, până ce mi-a mai rămas de găsit doar usturoi care să-mi placă (pentru stufatul de miel, unde nu merge să pui orice pălitură). Cum stăteam eu şi cercetam nişte mănunchiuri, la o tarabă, numai ce aud o voce zicând cam aşa: „Păi da, şefu' se face că nu mă vede, nu cumpără de la mine” şi altele în acelaşi registru. Mă uit într-acolo şi văd cea mai grasă şi mai neagră precupeaţă din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Trona acolo, printre verdeţuri, precum o bivoliţă într-un zăvoi.

Beckett

Azi e ziua de nastere a lui Samuel Beckett. Cu ocazia asta, urc aici un fragment din "Asteptandu-l pe Godot", cea mai cunoscuta din lucrarile maestrului.

Decăderea de Paști

Măcelărirea mieilor s-a petrecut din nou. Iar au fost ucise câteva sute de mii de animale pentru îmbuibarea tuturor burtoşilor care nici măcar nu au ţinut post (mă număr printre ei, recunosc cu oroare).
Dacă aş putea, aş da o lege prin care tot romanul care vrea miel pe masa Învierii ar fi obligat să dovedească întâi că a ţinut post aşa cum scrie la carte. Sunt sigur că în felul asta numărul victimelor s-ar reduce cu 90%.
La ce bun să mănânci miel, grohăind că asta e Tradiţia, câtă vreme nu respecţi nimic din adevărata Tradiţie, în afară de ciocnitul unui ou roşu, urmat de îmbuibarea cu drob, stufat, borş şi friptură de miel şi apoi de alcoolizarea până la pierderea raţiunii? Păi asta o fi paradigma Învierii? Adică bei şi mănânci cât vrei tu pe tot timpul postului, nu te duci la biserică, dar când vine Învierea trebuie să te umfli cu miel, băutură, cozonaci şi ouă încodeiate, la fel ca acela care a postit şi s-a rugat? Ce decădere...

Podul ocinean

La Ocina, in sfertul de ora pe care l-am petrecut pe-afara, am avut prilejul sa fac diverse poze cu diverse personaje in miscare. Nici nu m-am gandit ca voi obtine imagini atat de "filosofice". Uite:

Mici intamplari cu animale (29)

Pe cînd eram licean şi umblam în vacanţă cu puşculiţa, un băiat care păştea viţeii mi-a spus că într-o pădurice „se ţine o găină de munte". A văzut-o de mai multe ori, şi pe jos, şi prin copaci — să merg să o împuşc. Găina de munte nu putea să fie în acea regiune de dealuri joase; ştiam că potîrnichea nu se aşază în copac; de ieruncă pe acolo n-am auzit. Poate să fie vreun fazan, rătăcit cine ştie de unde. Ar fi fost un mare eveniment să împuşc un fazan! 

Faceti-va bine (91)

Dovleacul

Denumire ştiinţifică: Cucurbita pepo.

Denumire populară: bostan.

Prezentare. Dovleacul este o plantă anuală erbacee, aparţinând familiei cucurbitaceelor. Are o tulpină lungă de cinci - şase metri, sub formă de vrej. Frunzele sunt mari, uşor reniforme, păroase, cu un diametru de circa 15 cm la maturitate; întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari, un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. Florile sunt aproape întotdeauna galbene şi încărcate de polen. Fructul, numit bostan, este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală.

O impresie a lui Julio Cortazar

Tema pentru un covor

Generalul are numai optzeci de oameni, iar dusmanul cinci mii. In cortul sau, generalul blestema si plange. Pe urma scrie o proclamatie inspirata, pe care porumbeii mesageri o raspandesc deasupra taberei dusmane. Doua sute de infanteristi trec la general. Urmeaza o incaierare pe care generalul o castiga cu usurinta si doua regimente trec de partea sa. Dupa trei zile, dusmanul are numai optzeci de oameni, iar generalul cinci mii. Atunci generalul scrie alta proclamatie si saptezeci si noua de oameni trec de partea sa. Ramane numai un singur dusman, inconjurat de armata generalului care asteapta in liniste. Se scurge noaptea si dusmanul tot n-a trecut de partea sa. In cortul lui, generalul blestema si plange. Cand se ivesc zorile, dusmanul scoate incet sabia din teaca si inainteaza spre cortul generalului. Intra si se uita tinta la el. Armata generalului se imprastie. Rasare soarele.

Aventuri prin satele din jurul Brezei

Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:

De-ale lui Zoscenko (9)

Baia

În America, măi fraţilor, cică sunt nişte băi pe cinste.

Vine omul, bunăoară, îşi pune hainele într-o ladă specială şi se duce să se spele. Şi nici habar n-are că s-ar putea să i se fure sau să se piardă ceva din lucruşoare. Nici măcar nu ia număr de la garderobă.

Mă rog, poate cîte unul mai temător îi zice ăluia de la haine:

— Gud bai, ai grijă!

Şi atît.

Se îmbăiază americanul ăsta, vine înapoi şi capătă hainele curăţele: spălate şi călcate. Obielele — albe ca zăpada. Izmenele — cîrpite, peti­cite. Trai, nineacă!

La noi, băile sunt şi ele cam aşa. Însă mai proaste. Dar de spălat poţi să te speli şi aici.

Misterul pălăriei

Maria și Michelle pretind că azi dimineață (sau ieri, nu știu încă dacă termin postarea înainte de miezul nopții), au văzut în camera lor un individ care purta o pălărie ciudată. Ambele susțin că s-au trezit din somn, l-au văzut mișunând prin dormitor, după care s-au culcat la loc. De aici însă, totul devine destul de straniu. Maria zice că individul era slăbănog, Michelle că era gras; Maria pretinde că era îmbrăcat în tricou, iar Michelle zice că era în cămașă verde. Culmea e că amândouă s-au gândit că eu eram, de fapt, musafirul matinal. Ori eu nu pot fi în același timp gras și slab, după cum nu pot purta simultan tricou și cămașă, ambele la suprafață, ca să zic așa.

Maria cu pălăria pe care pretinde că am purtat-o eu

Michelle, probând și ea pălăria

Măreția lui Iuda

O mare discuție se poartă de când creștinismul pe marginea trădării lui Iuda. După cum se știe, Iuda, unul dintre cei 12 apostoli, l-a vândut pe Hristos sinedriului. Hristos a fost prins, judecat și condamnat, apoi răstignit. Urmarea a fost că păcatul lumii a fost ridicat. Unii zic că Iuda nu ar fi avut cum să nu trădeze, el fiind predestinat pentru asta. Când l-a ales printre cei 12, Hristos știa deja că Iuda avea să-l trădeze. Alții zic că nu, Iuda ar fi putut să nu-l trădeze pe Hristos, mai ales că fusese avertizat, ba mai mult, Mântuitorul îi dăduse posibilitatea să renunțe la intențiile lui.

Intamplari minunate

Imi aduc aminte de Marea Teorema a lui Fermat, care a rezistat peste 350 de ani tuturor tentativelor de a fi demonstrata. Legenda zice ca Fermat ar fi facut pe marginea unei pagini de carte o mica adnotare despre teorema asta: "Am descoperit o demonstraţie cu adevărat minunată, dar nu am aici destul spaţiu pentru a o scrie."

Mi-am adus aminte de treaba asta pentru ca acum, la cafea, ma gandeam sa povestesc despre chestiile care ni s-au intamplat ieri si alaltaieri, insa, din pacate, nu pot sa urc poze. Asadar nu pot decat sa notez si eu, ca Fermat: "Am trecut ieri prin intamplari cu adevărat minunate, dar nu am aici toate cele necesare pentru a le urca in forma pe care o doresc."

Moatzele

Ieri, am facut o mica excursie prin satele din jur, in cursul careia cele doua "moatze" (asa le zice Dana) au trecut prin mici intamplari cu animale. Am facut poze cu telefonul, dar nu am cum sa le descarc, pentru ca am uitat cutia cu cabluri la Mitza. Maine seara, la Timisoara, o sa le urc.

Pe la 8, Dana si moatzele au facut pizza. Trebuie sa recunosc ca asa pizza eu nu am mai mancat. In primul rand, aluatul a fost fraged cu adevarat, iar in al doilea, compozitia a fost de vis. Au pus tot ce le-a cazut in mana, inclusiv salam de cerb si mistret, masline si schweitzer. Un deliciu absolut.

Mici intamplari cu animale (28)

Animale sălbătăcite

În vremea noastră se întîmplă rar ca un animal de casă, domesticit de milenii, să se sălbătăcească, adică să se îndepărteze de casa omului şi să trăiască o viaţă la fel ca sălbătăciunile pădurii şi ale şesurilor. Poate că în firea unui asemenea animal „se aruncă" peste pod de mii de generaţii instinctul strămoşu­lui; poate împrejurările noi de viaţa în care a ajuns îl fac să se adapteze vieţii de sălbatic. O pildă cunoscută o dau mustangii, caii sălbatici care trăiau pînă pe la sfîrşitul veacului trecut în preeriile Americii de Nord. Aceştia erau descendenţi ai cailor aduşi de europeni şi rămaşi fără stăpîni în diferite îm­prejurări. 

Medicamente și ochelari

Sâmbătă am plecat cu Maria şi prietena ei, Michelle, către Breaza. Pe drum, am întrebat-o pe Maria dacă şi-a luat punga cu medicamente naturiste (pentru gât, nas, răceală etc - vreo cinci flacoane). S-a întristat brusc: o uitase. Aşa că am început: "ţi-am spus, înainte de a pleca, să termini cu săritul prin casă şi să te gândeşti dacă ai luat tot ce trebuie, mereu faci la fel, dar lasă că vine ea şi ziua când o să ai de tras ponoase pentru că îţi uiţi lucrurile" etc, etc.
Ajunşi la Breaza, am constatat că am uitat la Timişoara cel mai important bagaj: cel în care se aflau ochelarii mei, camera foto, diverse încărcătoare şi aparatul de ras. Nu mai e nimic de comentat. Doar că din cauza asta nici n-am putut scrie pe blog, ieri, când a fost o vreme super-ploioasă. Acum am luat ochelarii lui Gogol şi iată că reuşesc să umblu pe-aici.

O scriere mica a lui Julio Cortazar

PROPRIETATILE UNUI FOTOLIU

Acasa la Jacinto exista un fotoliu pentru a muri.

Cand cineva imbatraneste, este invitat intr-o buna zi sa ia loc in fotoliu, care e ca toate celelalte fotolii, doar ca are o steluta argintie in mijlocul spatarului. Cel invitat ofteaza, da putin din maini ca si cum ar vrea sa indeparteze invitatia, apoi se duce sa se aseze in fotoliu si moare.

Ispravile lui Pacala (12)

Evanghelia

După ce-a-ngropat-o popa şi pe ea cu cinste mare,

Sta la vatra-i, dus pe gânduri: ce să mai încerce oare?

Astăzi soacra, ieri nevasta îi plecară pe vecie.

Mai avea un fiu pe lume, doar atâta bucurie.

Şi Păcală tot în slujbă!

Spre-al său fiu deci s-a-ndreptat:

— Dragul tatii! Cu-aşa diavol, într-o casă nu-i de stat!

Să lăsăm aicea totul şi s-o ştergem amândoi;

Că de nu, strigoiul ăsta ne răpune şi pe noi!