Bio-banii

Dacă intri în orice supermarket, găseşti produse bio. La legume, cel puţin, e nebunie: usturoi bio, gulii bio, mere bio şi tot aşa. Dar sigur că e şi brânză bio, carne tocată bio, vinuri bio, până şi cafea bio. Toate astea sunt, desigur, mai scumpe. Prin urmare, poţi să cumperi cartofi obişnuiţi, ordinari, cu un preţ sau poţi să optezi pentru cartofi bio, care te costă cel puţin un euro în plus la kilogram.

O poveste a lui Ion Cranguleanu

Fă-mi şi mie loc sub stejar

Mitică Surpatu se crede istoric...

— Ce-i aia istoric? îl întreabă frate-su Costea, mai mic decît el cu trei ani.

Mitică devine meditativ :

—    Ceva de nu-ţi dai seama...

—    Fă-mă să-mi dau.

—    Nu pot... e prea greu.

—  Da’ cine poate să-mi explice, binişor, ce eşti tu?

—    Tot eu! Vezi stejarul din faţa noastră?

—    II văd. Cum să nu-l văd? Ce, n-am ochi?

—    Am să-ţi vorbesc despre el şi vei înţelege cît sunt de istoric!...

Faceti-va bine (135)

Iarba şarpelui

Denumire ştiinţifică: Echium vulgare.

Prezentare. Iarba şarpelui este o erbacee deosebită, în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Are tulpină simplă sau ramificată. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1,20 metri înălţime. Frunzele sunt lanceolate, iar florile au culoare albastră, roşie sau albă. Iarba şarpelui înfloreşte timp de aproape patru luni pe an, din iunie şi până în septembrie, fiind o iarbă meliferă. Creşte pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică, de la terenurile părăsite din sate şi până în pârloage sau pe marginea drumurilor. Face parte din familia boraginaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere, cu tot cu flori şi frunze. Se prepară o infuzie.

Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu şi calciu), taninuri, mucilagii.

Întrebuinţări. Preparatele pe bază de iarba şarpelui sunt depurative, antidiareice, stomahice. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei şi a muşcăturilor de şarpe. Au efecte şi sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul stomacului şi al intestinului subţire.

Maseaua lui Vian

O poveste a lui James Joyce (5)

După cursă

Automobilele veneau către Dublin cu toată viteza, rulînd lin, ca nişte mingi lansate din praştie pe făgaşul Şoselei Naas. Pe creasta colinei Inchicore se adunaseră spectatori în grupuri compacte, ca să urmărească automobilele gonind înapoi spre oraş, şi prin această matcă de sărăcie şi inactivitate, continentul îşi revărsa bunăstarea şi sîrguinţa. În răstimpuri, grămezile de spectatori chiuiau, cu voioşia oprimaţilor recunoscători. Simpatia lor înclina însă către maşinile albastre — maşinile prietenilor lor, francezii.

Pupincurism cu ştaif

O răspundere lucidă faţă de fenomenul artistic l-a însoţit mereu pe Adrian Năstase, în peregrinări ale demnitarului, de-a lungul meridianelor, ca şi în nemijlocirea îndatoririlor sale între graniţe româneşti. Îşi impunea să fie prezent, la sărbători ale vieţii expoziţionale, nu-şi ascundea solidaritatea afectuoasă în roata de imagini izbutind a forma o surpriză notabilă, un ansamblu luxuriant, precum Variaţiunile lui Alin Gheorghiu, pornite de la Arcimboldo. Fără impulsul său tenace, n-ar fi luat fiinţă Muzeul Naţional de Artă Contemporană, sabotat de indigenţa unor minţi lamentabile. „Să plătească domnul prim-ministru, eu n-am bani!” – se proptea cu neruşinare cîte un contabil obtuz.

Azi încă, în tristul shabbat, aprig dezlănţuit în jurul lui A. Năstase, nu se pot absolvi pulsiuni vindicative, complexul lor adună, colcăind, orbire şi invidie feroce. 

Victimele adevărului

A spune adevărul - întotdeauna, fără excepție, a spune întregul adevăr, poate fi, se zice, o cale de progres spiritual. Numai că de multe ori, adevărul poate produce consecințe grave. Exemplele sunt nenumărate și stau la îndemâna oricui. Să ne imaginăm că ne aflăm în război. Țara noastră e cotropită de străini. Împotriva lor luptă diverse trupe de partizani. Unii dintre aceștia, urmăriți de dușmani, se ascund la noi sub casă, într-o încăpere secretă. Vin atacatorii și ne întreabă: „Sunt ascunși aici niște partizani?” La care noi, conform teoriei, ar trebui să spunem „Da, îi găsiți sub casă”. Asta ar însemna să spunem adevărul. Dar ce om normal face lucrul asta? Eu zic că 99% dintre oameni, într-o atare situație, ar spune o minciună și anume „Nu sunt partizani pe-aici, puteți căuta”.

Aventurile lui Cepelică (9)

Comandantul  suprem  al  şobolanilor silit  să  bată  în  retragere

Sunteţi desigur nerăbdători să aflaţi ce s-a mai întîmplat între timp cu moş Dovleac şi cu profesorul Pară-Mălăiaţă, cu meşterul Strugure, cu mătuşa Lubeniţa şi cu toţi ceilalţi arestaţi din ordinul lui Pătlăgică şi zvîrliţi în închisoarea subterană a castelului.

Capătul de lumînare pe care profesorul îl luase cu sine se dovedise a fi de folos căci, în străfundurile temniţei era întu­neric beznă. Cu şobolanii ce mişunau prin toate părţile era mai greu de luptat, dar profesorul le veni şi lor de hac cu ar­cuşul lui minunat. Şobolanii nu puteau să sufere muzica şi o luau la goană afurisind instrumentul drăcesc din pricina că­ruia nu se puteau apropia. Din nefericire, nici meşterul Strugure nu putea suporta mult timp muzica. Pară-Mălăiaţă, melancolic din fire, executa melodii atît de sfîşietor de triste, încît meşterul se topea de jale. Îl rugă cu lacrimi în ochi să înceteze.

Atît aşteptară şi şobolanii. Se rînduiră pe trei coloane şi se pregătiră de atac. Comandantul suprem lămuri căpitanilor planul de desfăşurare al bătăliei.

Barbati si femei

Un adevar pe care il percepeam si eu, il percepeati si voi. Ceva despre care nu se vorbeste, pentru ca nu ar fi "corect politic". Dar el ramane un adevar. Uite ca s-au ocupat unii de el si l-au pus frumos in pagina. Recomand aceasta carte: Allan Pease - De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda

Uite cum incepe:

Bărbaţii şi femeile sînt diferiţi. Nu sînt mai buni sau mai răi — ci diferiţi. Singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că aparţin aceleiaşi specii. Ei trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite şi conform unor reguli diferite. Toată lumea ştie asta, dar foarte puţini oameni, şi mai ales foarte puţini bărbaţi, sînt dispuşi s-o recunoască. Acesta e totuşi adevărul.

        

Impotrivirea

"A nu face" este, in realitate, o alta forma a lui "a face". O sa explic lucrul asta printr-un exemplu: "a te lasa de fumat", sau "a nu mai fuma". Carevasazica, aici e vorba de a inceta sa faci un lucru pe care l-ai facut un an, zece sau patruzeci, nu are importanta. Daca intr-o dimineata zici "gata, din momentul asta nu mai fumez", mintea ta incepe sa fie preocupata de fenomenul respectiv. Te gandesti ca ai renuntat, te gandesti ca nu trebuie sa fii slab si sa aprinzi o noua tigara. Te perpelesti. Te apuci si mananci seminte, sau bomboane. Te culci mai devreme cu 5 ore, te duci pe munte, la efort etc etc etc. Dar ce arata toate lucrurile astea? Nimic altceva decat ca "faci" lasarea de fumat. Daca cineva te-ar intreba in zilele alea "ce faci?", ar trebui sa-i raspunzi "ma las de fumat". Sau ai putea raspunde "ma impotrivesc tentatiei de a fuma" si ar fi la fel de corect. Dar impotrivirea este o forma de facere. Asadar, a nu mai face un lucru pe care l-ai facut o vreme este, in fond, totuna cu a face "nefacerea" lui. 

Cu totul altfel stau lucrurile cu a nu face un lucru pe care nu l-ai facut niciodata pana atunci. De exemplu, eu pot sa spun ca nu impusc mistreti. Imi este foarte usor sa nu impusc mistreti, nu trebuie sa ma impotrivesc imboldului de a lua pusca si a ma duce la vanatoare. Pur si simplu nu ma intereseaza subiectul. 

Cred ca aici se poate gasi explicatia faptului ca oamenilor le vine al naibii de greu sa se lase de fumat sau de orice obicei care ar trebui abandonat: a face e mult mai greu decat a nu face.

De-ale lui Zoscenko (22)

LA MULŢI ANI!

Îngăduiţi-ne, stimaţi cetăţeni, să vă felicităm cu prilejul Anului nou.

Vă dorim numai bine şi vă mulţumim din inimă pentru urările pe care ni le adresaţi în gînd.

Permiteţi-ne cu acest prilej să vă relatăm un caz instructiv.

Ne folosim de această istorioară de Anul nou nu fără un gînd ascuns.

Vă relatăm cu acest prilej cazul de faţă, ani­maţi de dorinţa de a-i preveni pe onorabilii cetăţeni ca nu cumva să li se întîmple ceva ase­mănător în anul care vine.

Pe scurt, la o instituţie a apărut pe neaştep­tate un nou director.

Fostul conducător al instituţiei a plecat în con­cediu. Apoi treburile l-au reţinut nu se ştie unde.

Aventurile Baronului Munchhausen (7)

A treia călătorie pe mare

Odată, era cât p-aci să-mi găsesc pierzania în Marea Mediterană. Asta s-a întâmplat într-o după-amiază de vară. Tocmai mă scăldam în marea aceasta atât de plăcută, pe lângă Marsilia, când văzui repezindu-se înspre mine, cu mare iuţeală, un peşte uriaş, care îşi căscase gura ca să mă înghită. N-aveam mult timp de pierdut, iar ca să scap mi-era cu neputinţă. De aceea m-am ghemuit cât am putut mai tare, aducându-mi genunchii la gură şi cuprinzându-i cu braţele. Astfel, făcut ghem, am alunecat printre fălcile peştelui până în stomac.

Mici intamplari cu animale (66)

"Buhu" era o buhă mare, pe care mi-o adusese de pui pazni­cul Petre C, luată dintr-un cuib din stîncile Săcelului de pe Iară. A crescut, s-a făcut mare şi s-a îmblînzit, încît nici nu  mai trebuia s-o ţin încuiată; umbla prin curte, se avînta pînă pe acoperiş, lua frumos din mînă hrana şi cunoştea pe cei ai casei; se burzuluia numai la străini. Cred că era bărbătuş — nu ştiu. În altă primăvară, Petrea a mai adus un pui. Am fost curios cum îl va primi bătrînul. L-a primit bine; nu-l pizmuia de la mîncare, stăteau în acelaşi adăpost, cînd se apropia cîine sau mîţă se înfoia şi bătea din cioc ameninţător, sărea cu ghearele ca să apere.

O povestire a lui Isaac Asimov

PISICUŢA TEMPORALĂ

Întâmplarea aceasta mi-a fost istorisită cu mult timp în urmă de moş Mac, care locuia într-o cocioabă, dincolo de colina din faţa casei părinţilor mei. Moş Mac fusese prospector în centura asteroizilor în timpul Goanei după Aur din ‘37, iar acum îşi petrecea majoritatea timpului hrănindu-şi cele şapte pisici.

— De ce vă plac atât de mult pisicile, domnule Mac? îl întrebasem.

Bătrânul miner mă privise şi se scărpinase în barbă.

— Ei bine, îmi răspunsese, îmi amintesc de animalele mele de pe Pallas. Ele aduceau cu mâţele – aveau aceeaşi formă a capului – şi erau cele mai inteligente creaturi pe care le-am văzut vreodată. Au murit toate!

Îmi păruse rău şi i-o spusesem. Mac suspinase.

— Cele mai inteligente creaturi, repetase el. Erau pisici cvadridimensionale.

— Cvadridimensionale, domnule Mac? Dar a patra dimensiune este timpul…

Faceti-va bine (134)

Iarba roşie

Denumire ştiinţifică: Polygonum persicaria.

Denumiri populare: ardeiaş, iarbă amară.

Prezentare. Iarba roşie este o plantă iubitoare de umezeală. Are un ciclu de viaţă anual şi face parte din familia poligonaceelor. Tulpina, noduroasă, nu depăşeşte, în mod obişnuit, înălţimea de un metru. Frunzele îi sunt lanceolate, iar florile au forma unor spice cilindrice. Iarba roşie  înfloreşte din iunie şi până în septembrie. Creşte în locuri umede, în zone mlăştinoase, prin şanţuri. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei, din care se face o infuzie.

Substanţe active importante: hiperină, persicarină, ramnazină, poligonon, ulei esenţial.

Întrebuinţări. Preparatele de iarbă roşie au acţiune cicatrizantă şi antiinflamatoare. Pot influenţa desfăşurarea ciclului menstrual şi pot opri hemoragiile. De asemenea, aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata, în manieră naturistă, persoanele cărora le transpiră abundent picioarele.

 

Micul Cantemir și Umbra

În hol, lustra cu trei braţe lumina puternic. Era linişte. Umbra micului Cantemir se aşeză cuminte pe un perete. Din senin, băiatul se gîndi: „Ce-aş mai face din tine o cămilă cocoşată!”

- N-are să-ţi meargă, răspunse acestui gînd Umbra. Acum ştiu totul despre cămile. 

Părea nemîncată de multe zile. Fiind vorba despre umbra lui, băiatul se înduioşă şi era gata să-i aducă un pahar cu lapte şi un sandviş cu unt. 

- Nu-mi place laptele şi nici pîinea cu unt. Ştiu totul despre lapte şi pîine cu unt, spuse ea cu superioritate, dar băiatul ştia că cine rîde la urmă, rîde mai bine. Sau mai rău, îl dojeni Umbra. Sunt nenumărate feluri de rău. Eu le ştiu; de acum le ştiu.

- Observ, spuse micul Cantemir, că eşti mare ghicitoare. În toate cărţile pe care le-am citit n-am văzut ceva asemănător. Te felicit!

O parabola a lui Bleen

Totul e permis

O autogară de mic orăşel de provincie. Caniculă, praf, paporniţe, transpiraţie şi bere proastă. La un moment dat, malacul tatuat din stînga ta scoate cuţitul la şeful de autogară, cel mai enervant şi antipatic şef de autogară din judeţ. Malacul cu cuţit se uită în dreapta, se uită în stînga, se uită la poliţistul din dreapta lui, se uită la tine, la ceilalţi călători şi gură cască. Nimeni nu schiţează niciun gest dezaprobator. Unii scuipă seminţe plictisiţi, alţii, de teamă, întorc capul şi se uită în altă parte, cei mai mulţi privesc scena cu aceeaşi curiozitate apăsătoare cu care se uită la ştirile de la ora 5. Poliţistul se apropie încet de malacul cu cuţit:

- Buletinul dumneavoastră, vă rog.

- L-am uitat la ghişeu, cînd îmi luam bilet. Cred. Du-te şi caută-l, dacă ţii neapărat să-l vezi!

- Mulţumesc.

Poliţistul pleacă.

Buzzati despre umilinţă

Umilinţa

Un călugăr cu numele Celestino se făcuse sihastru şi se dusese să trăiască în inima metropolei unde singurătatea inimilor e mai desăvârşită şi unde chemarea lui Dumnezeu e mai puternică. Pentru că miraculoasă este puterea deserturilor din Orient, făcute din pietre, nisip şi soare, unde chiar şi omul cel mai strâmt la minte îşi dă seama de propria nimicnicie faţă de imensitatea creaţiunii şi de abisurile eternităţii, dar şi mai puternic este deşertul oraşului făcut din mulţimi, din zgomote, din roţi, din asfalt, din lumini electrice şi din ceasuri care merg toate laolaltă şi pronunţă toate în acelaşi timp aceeaşi osândă.

Ei bine, în locul cel mai rătăcit din această landă secată, trăia părintele Celestino, pierdut mai mult ca oricând în adoraţia sa faţă de Cel Etern; şi pentru că se ştia de harul pe care-l avea, venea la el, chiar şi de pe meleagurile cele mai îndepărtate, lume necăjită şi chinuită, să-i ceară un sfat ori să i se spove­dească. În spatele halei unei fabrici găsise, cine ştie cum, resturile unui camion străvechi, a cărui minusculă cabină, din nefericire fără geamuri, îi slujea de confesional.

Într-o seară, pe când se şi lăsa întunericul, după ce ascultase ceasuri întregi enumerarea unor păcate, de care oamenii se căiau mai mult sau mai puţin, părintele Celestino tocmai se pregătea să-şi părăsească ghereta când, în penumbră, o figură uscată se apropie de el gata pentru penitenţă.

Mitza la 82 de ani

Duminica trecuta, am sarbatorit-o pe buni Mitza, care a implinit 82 de ani. Maria si cu mine i-am facut un tort. Eu am facut ciorba si spaghetti. Maria a scris o felicitare draguta. Si pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte, uite in continuare echivalentul a vreo 7000 de cuvinte:

O fabulă zaireză

Broasca ţestoasă, elefantul şi hipopotamul

Într-o zi, broasca ţestoasă s-a întâlnit cu elefantul care a trâmbiţat: "Dă-te la o parte din calea mea stârpitură! Vezi să nu te calc!” Dar broasca ţestoasă era curajoasă, aşa că a rămas pe loc. Elefantul a călcat pe ea dar nu a putut să o strivească. „Ia nu te mai lauda atât Domnule Elefant. Sunt la fel de puternică pe cât esti tu”, a zis broasca ţestoasă. Elefantul s-a mulţumit sa râdă. Atunci broasca ţestoasă l-a pus să vină pe deal a doua zi, dis-de-dimineaţă.

În dimineaţa următoare, înainte de răsăritul soarelui, broasca ţestoasă a coborât repede dealul, grăbindu-se să ajungă la râu, unde l-a găsit pe hipopotam, care era pe cale să revină în apă, după ce îşi petrecuse noaptea ca de obicei, adică mâncând. „Domnule Hipo! Ce-ar fi să ne luăm la întrecere? Sunt gata să pun rămăşag că sunt tot atât de puternică pe cât eşti şi tu!” Hipopotamul a izbucnit în hohote de râs. Ce idee caraghioasă, s-a gândit el, dar a acceptat. Broasca ţestoasă a scos o funie lungă şi ia zis hipopotamului s-o ţină bine în bot până când o să strige ea „Hei !”. Apoi broasca ţestoasă s-a repezit în sus, pe deal, unde elefantul începuse să-şi cam piardă răbdarea aşteptând-o. I-a dat acestuia celălalt capăt al funiei şi i-a spus: „Când o să-ţi strig „Hei!”, să tragi cât poţi şi o să vedem care din noi e mai puternic”. Pe urmă, broasca a coborât pană la jumătatea costişei de unde nu putea fi văzută, şi a ţipat din rărunchi: „Hei!”. Şi elefantul şi hipopotamul s-au pornit să tragă şi iar să tragă, din răsputeri, dar nici unul nu l-a putut urni pe celălalt – se vede treaba că erau la fel de puternici amândoi. Au recunoscut că broasca ţestoasă avea tot atâta putere ca şi ei. 

Morala Nu fă niciodată ceva ce poţi pune pe alţii să facă în locul tău. Broasca ţestoasă a lăsat munca în seama celorlalţi şi s-a ales cu gloria.