Aventurile lui Cepelică (17)

Foca pîrîcioasă

Găsiră grădina zoologică cufun­dată într-o linişte desăvîrşită.

Paznicul dormea în baraca elefantului, cu capul pe trompa pachidermului. Avea somnul adînc şi nu se trezi cînd Cepelică şi Ursul ciocăniră la poartă. Elefantul îi ridică cu grijă capul şi-l aşeză binişor pe o căpiţă de fîn, apoi – fără să se urnească – întinse nasul şi deschise uşa mormăind :

- Intră !

Tiptil, cu băgare de seamă, prietenii noştri pătrunseră înăuntru.

Aventurile baronului Munchhausen (15)

A zecea aventură pe mare

V-am mai povestit cândva, domnii mei, despre o scurtă călătorie pe care am făcut-o în lună, unde m-am dus să-mi caut securea de argint. De atunci am mai fost încă odată acolo dar într-un fel mult mai plăcut. De data asta am stat îndeajuns ca să mă pot informa temeinic despre o mulţime de lucruri pe care vi le voi descrie pe cât îmi va îngădui memoria. Unei rude de-ale mele mai îndepărtate, îi intrase în cap un gărgăune, cum că trebuie să existe neapărat un neam de oameni care să se asemene ca mărime cu cei, zice-se, întâlniţi de Gulliver în Regatul Brobdignag. Pentru a-l descoperi, ruda mea a pornit într-o călătorie de studii rugându-mă s-o întovărăşesc. 

Mici intamplari cu animale (79)

Cum îşi schimbă cocorii ordinea în zbor

Toată lumea a văzut stolurile de cocori, care atît de des rotesc în aer pînă ce se orientează şi pleacă într-o anumită direcţie. Toata lumea a avut ocazia să observe cum păsările îşi schimbă locul: cele dinainte, obosite, se retrag spre mijloc sau în urmă, iar cele din urmă trec înainte. De cele mai multe ori această schimbare de ordine se face fără o deosebită regu­laritate şi produce tulburări în formaţia atît de regulată a stolului.

Faceti-va bine (149)

Lăsniciorul

Denumire ştiinţifică: Solanum dulcamara.

Prezentare. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. Face parte din familia solanaceelor. Rizomul său este foarte puternic, lemnos, iar tulpina, agăţătoare, poate deveni târâtoare.

Din povestile lui Emil Garleanu (4)

Boierul Iorgu Buhtea

Boierul Iorgu Buhtea şi Toader Buhtea, nepotul lui, înfăţişau cea mai aleasă spiţă a boierimii moldoveneşti.

Neamul Buhteştilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteţi la minte şi tari la trup; unii dintre dânşii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani.

Pe un molitvenic, rămas din moşi strămoşi în neamul Buhteştilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: „Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută“. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu îşi amintea bine chipul măreţ, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său.

Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-şi facă spiţa neamului.

Splendoare în iarbă

Azi e ziua în care, acum 103 ani, s-a născut Elia Kazan. Un regizor important, de origine greacă (numele lui real era Kazanjoglu). Cred că oamenii se mai uită și azi la „Un tramvai numit dorință” sau la „East of Eden”. Pentru mine, însă, numele lui este legat ombilical de filmul „Splendoare în iarbă”. 

Ape, orizonturi si verticale

O poveste a lui James Joyce (8)

O mică înnorare

Cu opt ani în urmă îl condusese pe prietenul său la Gara North Wall şi-i urase noroc. Gallagher ajunsese cineva. Vedeai asta numaidecît după aerul lui de om umblat prin lume, după croiala hainei de tweed, după siguranţa cu care vorbea. Puţini aveau talentele lui - şi încă şi mai puţini fuseseră în stare să rămînă neschimbaţi în rău de asemenea succes. Gallagher era un om inimos - merita să reuşească, însemna ceva să ai un asemenea prieten.

O alta poveste a lui Gogol (Nikolai Vasilievici)

Însemnările unui nebun

3 octombrie

Azi s-a întâmplat ceva neobişnuit. M-am sculat destul de târziu şi când Mavra mi-a adus cizmele curăţate, am întrebat-o cât e ceasul. Auzind că-i trecut demult de ora 10, m-am grăbit să mă îmbrac. Drept să spun, n-aveam deloc chef să mă duc la departament, dacă aş fi ştiut ce mutră acră are să-mi facă şeful. De când îmi tot spune: „Ce-i cu tine, măi omule, de eşti atât de zăpăcit? Ba umbli ca un năuc, ba încurci câte o lucrare, că nici dracu n-o mai poate descurca; scrii titlurile cu literă mică – nu pui nici data, nici numărul…” Pisălog afurisit! Mă invidiază pesemne că stau în cabinetul directorului şi ascut pene pentru excelenţa sa!

Dragostea si moartea

Intr-o seară, cînd ieşisem la plimbare cu iubita mea, s-a deschis deodată poarta unei case sumbre pe lîngă care treceam şi un amoraş a făcut un pas din întunecime. Nu era micul amoraş obişnuit, ci un flăcău zdravăn, masiv, vînos, acoperit cu păr pe tot corpul, părînd a fi mai curînd un arcaş brutal, stînd acolo cu arbaleta lui grosolană şi ţintindu-mă. A tras o săgeată care m-a nimerit în piept, pe urmă s-a retras şi a închis poarta casei care părea un castel întunecat şi lipsit de veselie. Am căzut jos; iubita mea şi-a continuat drumul. Nu cred că a observat că am căzut. Dacă ar fi observat, cu siguranţă că s-ar fi oprit, s-ar fi aplecat deasupra mea şi ar fi încercat să facă ceva pentru mine. Din faptul că şi-a continuat drumul, am putut să înţeleg că nu observase nimic. Sîngele meu a curs un moment în urma ei prin rigolă, pe urmă însă s-a oprit.

Pär Lagerkvist

 

Jocuri circulare

Ia uite doua idei inovatoare de jocuri la mese rotunde:

Mici intamplari cu animale (78)

Prin experimentare s-a constatat că păsările, în general, au simţul mirosului foarte slab. Nici chiar vulturii hoitari nu-şi găsesc hrana mirositoare cu ajutorul simţului olfactiv, ci cu ochii lor extrem de ageri. În schimb, corbii detectează evident si prin miros, de pildă un cadavru acoperit gros de zăpadă. O întîmplare m-a făcut să mă conving că micii piţiguşi au simţul mirosului bine dezvoltat.

Faceti-va bine (148)

Lămâiul

Denumire ştiinţifică: Citrus limonum; Citrus medica.

Denumiri populare: alămâi.

Prezentare. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean, în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. Patria lui de origine este, însă, India. Face parte din familia rutaceelor. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul, poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite, groase şi lucioase, adesea având o culoare verde-închis. Florile sunt albe, uneori roze sau gălbui. Fructul este o bacă, binecunoscuta lămâie. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele, florile şi frunzele, din care se prepară decoct, infuzie, extracte, sucuri, ulei volatil.

Aventurile lui Cepelică (16)

Cepelică  se  împrieteneşte  cu  un  urs simpatic

Să ne întoarcem cu un pas îndă­răt – cum se zice – mai precis cu două zile, altminteri n-o să izbutim să aflăm ce se petrecuse în peşteră.

Moş Dovleac şi neica Afină erau nemîngîiaţi din pricina căsuţei. O îndrăgiseră amîndoi şi suspinau după cele o sută optsprezece cărămizi, ca după o sută optsprezece copii. Lovi­tura asta a destinului îi apropiase şi mai mult.

– Dacă o să ne redobîndim vreodată căsuţa noastră, o să locuim împreună – îi făgădui moş Dovleac lui Afină şi acesta primi cu lacrimi de recunoştinţă.

O poveste traita de Hemingway

Fluturele si tancul

In seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, şi afară ploua. Aşa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie şi m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd începuse asediul Madridului şi ne lipseau toate, inclusiv tutunul şi calmul, şi mai tot timpu' ţi-era puţin foame şi te enervai brusc şi fără măsură pe lucruri împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca de exemplu vremea. Ar fi trebuit să mă duc direct acasă. Mai erau doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut uşa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică şi să mă ocup pe urmă de alea şase străzi, pe Gran Via, prin noroiul şi molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente.

Sfantul Petru si lupii

Legenda câinelui

Demult, demult, când Sfântul Petru umbla pe Pământ printre oameni spre a-i cunoaşte şi a-i ajuta, într-un vârf de munte trăia un cioban alături de turma sa de mioare. Pleca primăvara devreme şi se întorcea târziu în miez de toamnă, la ai săi în sat. Dar într-un an, peste cioban dădu un mare necaz. Lupii se învăţaseră la oi, şi, cum îl vedeau că se depărtează de turmă, cum ieşeau de sub poalele pădurii hămesiţi de foame şi, înşfăcând ce puteau, răreau pâlcul de mioare, care se împuţina în fiece zi.

Cateva idei de imbinare a vechiului cu noul

Calatoria in timp a lui Asimov

Schimb cinstit

Leşinam şi îmi reveneam fără încetare şi, din când în când, în cap îmi răsuna un fragment de melodie.

Apoi au venit şi cuvintele: "În timp ce prostănacii ajung baroni şi lorzi, nimic nu li se oferă celor deştepţi, dar anonimi".

Mi-am dat seama că era lumină, apoi am văzut faţa lui John Sylva aplecându-se deasupra mea.

― Bună, Herb, au rostit buzele lui.

Nu am auzit cuvintele, dar i-am văzut buzele formându-le. Am dat din cap şi iarăşi am leşinat. Când mi-am revenit din nou, era întuneric. O soră medicală se fâţâia în preajma mea, dar am stat liniştit şi individa a dispărut în cele din urmă.

Mă aflam într-un spital, fără îndoială.

Aventurile baronului Munchhausen (14)

A noua aventură pe mare

O altă călătorie pe mare, din Anglia până în Indiile Răsăritene, am făcut-o în tovărăşia căpitanului Hamilton. Aveam cu mine un prepelicar care, fără să-l laud, preţuia mai mult decât greutatea lui în aur, fiindcă nu m-a înşelat niciodată. Într-o zi, când, după cele mai precise observaţii pe care le-am putut face, ne găseam cam la vreo trei sute de mile de ţărm, câinele a înlemnit deodată, ca şi cum ar fi simţit vânatul. L-am privit mirat vreun ceas întreg, după care le-am spus căpitanului şi tuturor ofiţerilor de pe bord că trebuie să fim pe aproape de ţărm, deoarece câinele meu simte vânatul.

O poveste cu fantome a lui Dino Buzzati

Prietenii

Fabricantul de instrumente cu coarde Amedeo Torti şi soţia stăteau la o cafea. Copiii se culcaseră. Cei doi tăceau, aşa cum se întâmpla adesea. La un moment dat ea spuse:

— Vrei să-ţi spun ceva? Toată ziua am avut o senzaţie ciudată... De parcă în seara asta ar trebui să vină Appacher pe la noi.

— Nici în glumă să nu spui asta! i-a replicat soţul, supărat.