Legiunea blestematilor (final)

Oberstleutnant von Barring şi cu mine pe punctul să ne îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a unei lu­mânări, în adăpostul companiei.

În faţa noastră tronează o grămadă de sticle de coniac şi de vodcă, unele goale, altele încă pe jumătate pline.

Nervii lui von Barring sunt atât de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l îm­piedica să se rănească sau să rănească pe altcineva. Sin­gurul mijloc să‑l ţinem cât de cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul, căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:

— Sven, ticăloşia asta a depăşit orice limite...

Mici intamplari cu animale (96)

În cîrcă

Prada pe care şi-o face lupul dintre sălbătăciunile mai mari — căprioară, cerb — o mănîncă pe loc, acolo unde a do­borît-o. Dar nu se poate ospăta în staulul unde a sărit şi a omorît oaia; trebuie să o ducă aiurea. O duce în gură, cum duce mîţa şoarecele. Acest lucru s-a văzut de mai multe ori, mirîndu-se omul de puterea lui. Mai sunt însă şi poveşti: ia oaia vie de după grumaz şi o mînă pe picioare, lovind-o de dinapoi cu coada, cum ar lovi-o cu un bici. Alteori o omoară şi o ia în spate ca pe sac, ţinînd-o cu gura. Şi iată că am văzut cu ochii ceva ce mă face să cred că această din urmă metodă de transport n-ar fi tocmai poveste. Adevărat că n-am văzut lupul cu oaia, ci vulpea cu un iepure, pe care nu-i convenea să-l mănînce în loc deschis, ci năzuia cu el spre o pădurice.

Faceti-va bine (169)

Mango

Denumire ştiinţifică: Mangifera indica.

Prezentare. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian, dar şi în Vietnam, Laos, Malaiezia. Face parte din familia anacardiaceelor. Fructele de mango au o mare valoare alimentară, dar şi medicinală. Valoare medicinală au şi frunzele, scoarţa, fructele crude, seminţele. Principalul preparat este infuzia, obţinută din frunze şi scoarţă.

Legiunea blestematilor (30)

— Iubito!

— Iubitule! Sven, cât sunt de fericită că te‑am regăsit. Mi‑ai lipsit atât de mult...

— Şi tu mi‑ai lipsit, Barbara. Dă‑mi valiza. Am o maşină acolo. Ţi‑e foame?

— Dacă mi‑e foame? O să vezi...

După ce am mâncat am condus‑o la hotel unde a făcut o baie şi s‑a odihnit o jumătate de oră. Lucru ciudat, n‑am profitat deloc de faptul că eram singuri ca să ne aruncam unul în braţele celuilalt. Ne simţeam atât de bine aşa, siguri de dragostea noastră şi aveam atâtea să ne spunem. Restul putea să aştepte. Am luat masa la Potsdam înainte de a merge să ne plimbăm, ţinându‑ne de mână, pe pa­jiştile parcului Sans‑Souci.

Simularea

Ca sa faci matematica inalta, e nevoie de ceea ce se cheama "organ". Nu oricine stie sa rezolve niste probleme mai dificile in liceu, nu oricine merge la olimpiada si ia un punctaj maricel are "organ". Mi-e foarte greu sa descriu treaba asa, chiar nu stiu cum poti sa-ti dai seama dintr-odata ca un student de la matematica are "organ". Cert e ca in timp, lucrul asta se vede. Baietii cu "organ" incep sa aiba un anume tip de comportament, vorbesc pe un altfel de ton, stau cu tine de vorba si intre timp mintea lor e ocupata cu diverse relatii stranii prin spatii n-dimensionale, spun glume de un anume tip, asculta un anume gen de muzica, au lecturi de un anume gen, li se lumineaza fata intr-un mod special atunci cand pot sa-ti comunice un rezultat, o demonstratie. Dar, mai cu seama, tipii astia cu "organ" chiar fac matematica, muncesc, stau nopti intregi si lucreaza, scot din cand in cand rezultate, le discuta cu altii, propun conjecturi etc. Am avut cativa astfel de colegi - Gabriel Naghi, Bogdan Enescu, Victor Nistor etc. Cea mai mare parte dintre ei au astazi joburi prin SUA, la univeristati prestigioase, fac cercetare si sunt - cred - fericiti.

Legiunea blestematilor (29)

O clipă mai târziu, spuse cu acelaşi glas şuierător:

— Când o să faceţi revoluţie împotriva naziştilor şi a generalilor, să nu uitaţi să‑i trageţi lui Adolf două svasturi bune în bot, din partea mea...

— Îţi promitem, Porta, răspunse Bătrânul. O să‑i tă­băcim atât de bine mutra în numele tău încât ai fi obosit al naibii dac‑ar fi trebuit s‑o faci chiar tu!

— Bine!

Se lăsă tăcerea. Pufăitoarea Bâtrânului sfârâia furioasă.

— Ei, Bătrâne, ai instrumentul la tine?

Bătrânul scoase din buzunar muzicuţa.

— Cântă‑mi bucata cu fata blondă care‑şi peria părul, aşezată pe‑o stâncă...

Din povestile lui O. Henry (4)

Filtrul dragostei lui Ikey Schoenstein

„Blue Light” e în centru, între Bowery şi First Avenue, acolo unde cele două străzi sunt foarte aproape una de cealaltă. „Blue Light” e genul de drogherie care consideră că nu e cazul să se încarce şi cu alte mărunţişuri, parfumuri şi îngheţată cu sucuri acidulate. Dacă omul vine şi cere un calmant, n-o să i se ofere o bomboană.

„Blue Light” dispreţuieşte metodele moderne de eco­nomisire a muncii pe care le întîlneşti în drogheriile din ziua de azi. Ea îşi macerează singură opiumul şi îşi fierbe propriul laudanum şi alte tranchilizante. Şi astăzi caşetele se prepară acolo, în spatele biroului înalt pe care se scriu reţetele — pe măsuţa acoperită cu ceramică, unde sunt separate cu o spatulă, rotunjite între două degete, pu­drate cu praf de magneziu şi vîndute în cutii rotunde de carton. Magazinul e situat în colţul în care se joacă cete de copii nebunatici, împopoţonaţi cu pene jerpelite, viitori candidaţi ai siropurilor de tuse şi balsamurilor alinătoare înşiruite pe rafturi.

Legiunea blestematilor (28)

Nu demontaseră decât mitralierele...

L‑am căutat pe ultimul dintre ei şi l‑am întrebat cum naiba reuşise tancul acela să intre în grajd! Ne‑a arătat, încântat, o hârtie pe care scria în germană:

„Noi, echipajul vehiculului, am vândut această cutie de conserve fermierului Piotr Alexandrovici în schimbul unei vaci, amândouă jivinele fiind în perfectă stare de funcţionare. Heil Hitler!

Şi mai du‑te la dracu, stimate membru de Partid".

În aproape toate fermele din Ucraina, mari sau mici, ne puteam aştepta să găsim o maşină sau un vehicul ger­man de orice tip.

RETRAGEREA DE LA KIEV

Pretextul a fost că un Untersturmführer SS fusese omorât la marginea satului. În chip de avertisment pentru ceilalţi locuitori din regiune, comandantul SS ordonase spânzurarea tuturor bărbaţilor şi femeilor între paisprezece şi şaizeci de ani. Au fost cu toţii încărcaţi în ca­mioane care s‑au aşezat, în marşarier, sub un şir de funii. SS‑iştii le‑au pus frânghiile în jurul gâtului. Apoi camioanele au pornit din nou...

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (5)

Camera dublă

O cameră ce aduce cu o visare, o cameră cu adevărat spirituală, unde atmosfera stagnantă bate uşor în roz şi în albastru.

Sufletul face o baie de lene, îmbălsămată de regret şi dorinţă. E ceva crepuscular, albăstrui şi tulbur-roşcat; o visare a voluptăţii pe vreme de eclipsă.

Mobilele au forme alungite, obosite, lîncede. Mobilele, pare-se, visează; le-ai crede hărăzite cu o viaţă somnambulică, întocmai ca vegetalul şi mineralul. Stofele vorbesc un grai mut, ca şi florile, ca şi cerul, ca şi soarele în amurg.

Mici intamplari cu animale (95)

Dar iată că şi vărul mai mare al nevăstuicii, jderul, pare că dă dovadă de prevedere pentru zile negre. Scrie, în 1939, un inginer silvic, care trăia în Sebeş :                    

In luna noiembrie din anul trecut, la munte a pornit o nin­soare deasă şi în scurt timp s-a pus un strat gros de zăpadă. Paznicul era în patrularea lui de fiecare zi, cînd într-un loc dă de urmă de jder proaspătă. Socotind că pe acolo au trecut... cinci mii de lei — preţul de atunci al unei blăniţe de jder — a luat urma animalului, doar îl va putea apuca şi îi va lua cojocelul. Fiind meşter în urmărirea jderilor, a ţinut pîrtia pînă tare departe, descifrînd si descîlcind toate hieroglifele întipă­rite de jder pe zăpadă. La un loc a găsit zăpada scormonită.

Faceti-va bine (168)

Mandarinul

Denumire ştiinţifică: Citrus nobilis.

Prezentare. Mandarinul este un arbust cu flori albe, înalt de trei-patru metri, cu frunze ovale, consistente, cărnoase, originar din China. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Face parte din familia rutaceelor şi este rudă apropiată cu portocalul, având proprietăţi alimentare şi medicinale asemănătoare. Pentru uz medicinal, de la mandarin se recoltează frunzele, florile, pericarpul şi pulpa fructului. Din acestea se prepară infuzie, decoct şi suc.

Substanţe active importante: ulei volatil, săruri minerale, protide, lipide, glicozide, acizi şi mai ales brom.

Întrebuinţări. Aceleaşi cu ale portocalului. Spre deosebire de portocal, mandarinul are însă şi  proprietăţi sedative, datorită bromului, fiind, prin urmare, un anafrodiziac uşor.

Legiunea blestematilor (27)

Am făcut eforturi să improvizăm un Crăciun '43 cât mai autentic cu putinţă. Ba chiar plantasem un pin într‑o veche ladă de muniţii...

PROPAGANDA SOVIETICĂ ÎN PRIMA LINIE

În domeniul propagandei, ruşii dădeau dovada de un extraordinar spirit inventiv. Uneori ne înşirau nişte min­ciuni atât de gogonate încât niciun om normal nu le‑ar fi înghiţit, dar noi nu mai eram oameni normali şi chiar şiretlicurile cusute în mod evident cu aţă albă — sau ar trebui să spun cusute cu aţă roşie? — îşi făceau efectul. Ele stârneau în noi fermentul îndoielii şi al urii, ne adân­ceau starea de deprimare, astfel încât autorii lor culegeau roade bogate.

Povesti cu si despre sex(8)

Aflam din ziarul "The Sun" ca la Cornell University, una dintre universitatile de top din SUA, s-a petrecut un lucru scandalos: o tanara domnisoara a patruns in Carpenter Hall - una dintre bibliotecile institutiei, s-a asezat frumos, intr-o pozitie comoda, dupa care s-a masturbat indelung, filmandu-se cu ajutorul unui telefon. Remarcati ca domnisoara nu numai ca nu are un partener de sex, dar nu are nici macar pe cineva care s-o filmeze, asa incat ea trebuie sa faca totul singura. Toata treaba a durat peste 40 de minute, dupa care domnisoara probabil s-a plictisit si a oprit filmarile. Apoi s-a dus glont la un computer si a postat filmul pe internet.

Tăvălugul

Primesc în mail, pe lângă tot felul de reţete de viaţă lungă, de perle ale înţelepciunii universale, de imagini pho sau ne-photoshopate, primesc, aşadar, diverse poze făcute de diverşi oameni în diverse locuri, în care se poate vedea cât de frumoasă este planeta, cât de bine se întrepătrund elementele fundamentale - apa, focul, pământul, aerul, ce combinaţii de culori crează natura, ce peisaje idilice există pretutindeni în lume etc etc.
Una din pozele astea îi aparţine fotografului Adrian Petrişor şi arată aşa:

Din povestile lui Emil Garleanu (8)

   Întâmplarea

Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăţi cu rom, îl dădu de duşcă şi se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nicio urmă de zbuciumare, de suferinţă, nimic.

Slugile curţii şi oamenii de pe moşie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului. Duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschişi,  privind mortul, apoi, făcându-şi cruce, se depărtau, fără să scoată o şoaptă.

Legiunea blestematilor (26)

O gheară îngheţată îmi strânse inima când am văzut cât de mult se schimbase. Părul îi era cenuşiu, pielea gălbuie şi pungi negre, mari, îi marcau ochii obosiţi. Era slab şi gârbovit iar uniforma spânzura în falduri moi pe trupul lui subţire. Sărmanul, sărmanul Bătrânul!

Pluto avea exact aceeaşi înfăţişare ca Bătrânul.

Von Barring le semăna până la confuzie.

Toţi aveau aceeaşi înfăţişare.

Toţi?

Cei care mai rămăseseră, bineînţeles.

Fusesem şase mii la început.

Acum eram şapte. Şapte bărbaţi. Şapte supravieţuitori.

RĂZBOIUL SE DESFĂŞOARĂ DUPĂ PLANUL STABILIT

Se aşezară în jurul prăjiturii şi o contemplară înde­lung, ca şi cum ar fi fost vorba despre ceva sublim, sfânt. În cele din urmă Porta întinse mâna, dar Bătrânul îi dădu o lovitură zdravănă cu lingura peste degete.

— O prăjitură făcută de femei adevărate trebuie să fie savurată după toate regulile artei. Nu cu unghii negre şi cu mâinile jegoase!

Viziuni ale trupului

Mici intamplari cu animale (94)

Unele carnivore au obiceiul de a-şi îngropa partea din pradă pe care n-au putut-o mînca îndată, şi de a reveni la ea cînd le îndeamnă iarăşi foamea. Cămară cu provizii pentru multă vreme doar despre viezure se spune că şi-ar face, cărînd în vizuină mai ales ştiuleţi de porumb. Dar n-am întîlnit vînător care, săpînd vizuină de viezure, să fi găsit cămara. În schimb, am înţeles că nevăstuica — cel mai mic răpitor de la noi — îşi face provizii, şi uneori îmbelşugate. Mi-a confirmat aceasta şi un prieten vînător, pe care am tot temeiul să-l cred. Iată ce-mi spunea :