Intampinarea

Imagini de intampinare la intrarea in Spitalul Orasenesc Sinaia. Imagini numai bune sa-ti induca rapid convingerea ca ai tai, internati acolo, s-au facut bine, sunt veseli si fericiti. Imagini care transmit calmul, pacea si seninatatea de care avem cu totii atata nevoie. Imagini realizate de oameni priceputi, cu mana sigura, poate chiar de medicii spitalului. Graffiti de buna calitate, cu nimic mai prejos decat cel de sub poduri, ori de pe rezervoarele abandonate prin gari. Uite:

Promovare si afisaj la Breaza

Despărțirea de traiul pe vătrai

Ieri s-a încheiat episodul Breaza 2012-2013. După o săptămână de experimentat împreună cu Gogol străvechiul îndemn al lui Horațiu „Carpe diem”, a trebuit să mă întorc la Timișoara, de unde voi pleca azi spre Germania. Pentru prima dată mi-a venit extraordinar de greu să mă desprind de-acolo. Pe de-o parte îmi era dor de Maria, pe de alta aș mai fi rămas să mă bucur de ceea ce aș putea numi „trai pe vătrai”.

Deborah Luster

 

Din povestile fratilor Grimm (1)

In 4 ianuarie 1785 se nastea, la Hanau - in Germania, Jacob, cel mai mare dintre fratii Grimm. Prea multe nu o sa spun despre niciunul dintre ei, intrucat totul in ziua de azi se gaseste pe Internet. O sa urc, insa, cateva dintre povestile mai putin celebre ale celor doi (care, desigur, se gasesc si ele pe Internet). Azi: 

Regina albinelor

         Au fost odată doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti. Cum trecuse vreme, nu glumă, şi nu venise nicio veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l porecliseră Prostilă, plecă în căutarea lor. Dar când dădu în sfârşit de fraţii săi, aceştia începură să-şi bată joc de dânsul:

       - Auzi, prostănacul, să creadă c-o să poată răzbi prin lume, când noi, mai isteţi decât el, n-am prea făcut ispravă mare!      

Din povestirile lui Dürrenmatt(6)

Directorul de teatru

Omul care urma să îngenuncheze oraşul trăia printre noi încă din vremea cînd nici nu-1 băgam în seamă. L-am observat abia cînd a început să bată la ochi printr-o comportare ce ni s-a părut caraghioasă, în acea perioadă făcîndu-se multe glume pe seama lui. Cînd ne-a atras atenţia, ajunsese deja la conducerea teatrului. Nu rîdeam pe seama lui cum obişnuim în cazul oamenilor care ne amuză prin naivitatea sau prin hazul lor, ci aşa cum ne distrăm uneori pe seama unor lucruri necuviincioase.

Mici intamplari cu animale (124)

Pescuiam pe o vale foarte accidentată, acoperită pe alocuri de cetinile molizilor de pe mal şi plină de căzături. Am încercat cu musca şi n-am avut decît scîrbă. Cum trebuia să duc acasă păstrăvi (eram la o cabană şi proviziile se cam topiseră), şi cum nici nu mai încăpea în mine necazul cu atîtea musculiţe aninate şi rupte prin cetină, am pus cîrlig mare, am scurtat sfoara şi, prinzînd din nisip scarabeii, am început să pescuiesc cu momeala aceasta. Cîrligul mare şi afundat pînă la albie se mai prindea în lemnele şi rădăcinile de pe fund, iar odată, cînd a rămas înfipt bine într-un trunchi înţepenit pe fundul unei bulboane, n-am avut ce să-i fac, am tras şi am rupt struna. A rămas cîrligul în fundul apei, prins în trunchi. Mi-a părut rău de el, era un cîrlig Hardy, de o factură specială, foarte prinzător. 

Aventurile lui Tom Sawyer (14)

Când se trezi a doua zi de dimineaţă, Tom se întrebă cu mirare unde se află. Se ridică în capul oaselor, se frecă la ochi şi privi împrejur; apoi înţelese. Mijeau zorile, răcoroase şi cenuşii, iar liniştea adâncă a pădurii îţi dădea o senzaţie înviorătoare de odihnă şi pace. Nicio frunză nu se clintea, niciun sunet nu tulbura meditaţia măreţei naturi. Pe frunze şi pe firele de iarbă se înşirau ca nişte mărgele picăturile de rouă. Un strat alb de cenuşă acoperea focul şi firicele albastre de fum se înălţau împletindu-se în văzduh. Joe şi Huck încă mai dormeau.

Sfintenia

Ieri, pe terasa la Gogol, in timp ce beam niste Tuborg si mancam adevaratii covrigi de Buzau, ne-am pomenit cu niste aureole care nu vad a fi altceva decat aureolele sfinteniei. Ele se disting foarte limpede in jurul capetelor noastre. Ia uite:

Sf. Raul

Sf. Gogol

Lolita

Am revăzut, aseară, Lolita - filmul lui Kubrik făcut după romanul cu același nume al lui Nabokov. Filmul, în sine, nu e rău. Față de carte, însă, e ca și inexistent.
Subiectul e simplu: un profesor de 40 de ani, pe nume Humbert, face o pasiune - mai bine zis o obsesie - pentru o fetiță de 12 ani. Se căsătorește cu mama ei numai ca să-i rămână în preajmă. Când femeia moare, profesorul devine tutorele Lolitei și nu mai trăiește decât pentru ea. Până la urmă, are și relații sexuale cu Lolita, folosind diverse trucuri, printre care somniferele. Jocul devine foarte complicat, Lolita are diverse relații paralele cu indivizi maturi - unul dintre ei, pe nume Quilty o și răpește la un moment dat dintr-un spital și vrea s-o transforme în damă de companie în lumea cinematografului. Ea fuge și se mărită cu un tip mai tânăr, cu care rămâne rapid însărcinată.

Faceti-va bine (202)

Năpraznicul

Denumire ştiinţifică: Geranium robertianum.

Prezentare. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Creşte în flora spontană şi face parte din familia geraniaceelor. Tulpina este dreaptă şi păroasă, iar frunzele sunt palmate şi au peţiolul lung. Florile sunt de culoare roz-roşietică, dar uneori pot fi şi roz sau chiar roşii. Planta are un miros specific. Medicina tradiţională foloseşte partea aeriană a acestei plante, din care se face ceai.

Portretul lui Dorian Gray (14)

În ziua următoare la ora nouă, servitorul lui a intrat cu o ceaşcă de ciocolată pe tavă şi a tras obloanele. Dorian dormea destul de liniştit, pe partea dreaptă, cu mâna sub obraz, Arăta asemenea unui băiat obosit de joc sau învăţătură.

Omul a trebuit să-l atingă de două ori pe umăr înainte ca el să se trezească şi, în momentul în care deschise ochii, un zîmbet uşor îi apăru pe buze, de parcă fusese pierdut într-un vis extrem de plăcut. Totuşi nu visase deloc. Noaptea nu-i fusese tulburată de imagini ale plăcerii sau durerii. Dar tinerii zîmbesc fără niciun motiv. Aceasta este una dintre părţile esenţiale ale farmecului lor.

     Se răsuci şi, sprijinindu-se în cot, începu să-şi soarbă ciocolata. Soarele blînd de noiembrie îi inundă camera. Cerul era luminos şi în aer plutea o căldură calmă. Era aproape o dimineaţă de mai.

Nils Holgersson (21)

Vijelia 

Gâştele sălbatice petrecuseră noaptea pe capul de nord al insulei Öland şi erau acum în drum spre ţărmul suedez al provinciei Kalmar. În strâmtoarea Kalmarsund bătea un vânt puternic dinspre miazăzi, astfel că păsările fuseseră împinse către nord. Ele zburau totuşi destul de bine spre uscat. Când se apropiară însă de primele stânci de lângă ţărm, auziră un zgomot puternic, ca şi cum ar fi venit în zbor un stol de păsări cu aripi de fier, iar apa de sub ele se înnegri deodată. Akka încetă în clipa aceea să mai dea din aripi şi parcă plutea prin văzduh. Apoi se lăsă în jos, până la suprafaţa mării. Nu ajunseseră gâştele să atingă bine apa, că se şi pomeniră cu o vijelie dinspre apus. După ce mânase valvârtej nori de praf, munţi de spumă sărată şi tot felul de păsărele, vijelia se năpusti acum asupra gâştelor sălbatice, le dădu peste cap şi le împinse înapoi spre mare.

Se stârnise o vijelie cumplită. Gâştele încercară de câteva ori să se întoarcă, spre uscat, dar nu fură în stare. Erau duse mereu spre Marea Baltică. Se şi aflau acum dincolo de insula Öland. Marea se întindea pustie în faţa lor. N-aveau încotro, trebuiau să meargă înainte.

Mici intamplari cu animale (123)

Cînd se zguduie pămîntul la cutremur a fost des observată spaima animalelor de casă, spaimă care s-a manifestat prin comportări ciudate şi care au premers binişor cutremurului sim­ţit de oameni. Păcat că aceste observări au fost prea rar cu­prinse în scris, au circulat oral şi s-au pierdut în uitare. Profesorul universitar dr. V. S. din Cluj ne scria: Doctorul L. din Capitală avea o căţeluşă pe care o ţinea în casă. În noaptea marelui cutremur din 10 noiembrie 1940, la orele trei şi un sfert, doctorul e trezit din somn; căţeluşa urla, a sărit pe pat, a început să zgîrie uşa. Stăpînul i-a deschis-o, mirat şi indignat că a fost tulburat. Animalul a alergat pe scări în jos, dar îndată s-a întors dînd semne de mare nelinişte. Apoi iarăşi a năvălit pe scări pînă în stradă, urlînd sinistru. Intri­gat de aceste manifestări neobişnuite, doctorul şi-a luat degrabă pe el o haină şi a coborît în stradă ca să-şi caute cîinele. La cîteva minute după ce a ajuns afară s-a produs cutremurul.

Sfinţii lui Buzzati

Sfinţii

Sfinţii au fiecare câte o căsuţă pe plajă, cu balcoane care dau înspre ocean şi oceanul acela e Dumnezeu.

Vara, când căldura e mare, plonjează în apele proaspete ca să se răcorească şi apele acelea sunt Dumnezeu.

La vestea că trebuie să sosească un alt sfânt, imediat începe construirea unei noi căsuţe alături de celelalte. Astfel că acestea ajung să alcătuiască un şir foarte lung pe ţărmul mării. Fără doar şi poate, spaţiul nu lipseşte. Iar sfântul Gancillo, cum ajunse la faţa locului, după numire, îşi găsi căsuţa pregătită, la fel ca toate celelalte, cu mobilă, lenjerie, farfurii, câteva cărţi bune şi toate cele trebuincioase. Agăţat de zid, era chiar şi un plici de muşte drăguţ, fiindcă în zonă erau destule muşte, însă nu dintre cele supărătoare.

Faceti-va bine (201)

Napul

Denumire ştiinţifică: Brassica napus; Brassica campestris.

Denumire populară: curechi chinezesc.

Prezentare. Napul este o plantă erbacee bienală, aparţinând de familia cruciferelor. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina, de formă aproape sferică, netedă. Frunzele sunt ascuţite, lanceolate, iar florile au culoare galbenă. Pentru nevoi medicinale se foloseşte nu numai rădăcina, valoroase fiind, de asemenea, frunzele şi seminţele. Seminţele conţin un ulei comestibil. Din rădăcina de nap se extrage un suc, iar din frunze se prepară infuzie sau decoct.

O povestire foarte scurta de-a lui Tudor Octavian

Jumătatea de neamţ

În martie 1990, un sculptor român, stabilit de mai bine de două decenii în Germania, a aterizat la Bucureşti ca să-şi revadă prietenii şi să se intereseze de soarta unor lucrări de-ale sale, instalate cu mulţi ani în urmă în cîteva oraşe din ţară.

La Galaţi, în faţa unui grup statuar mare, care fusese gîndit să se înfăţişeze privirilor de pe Dunăre, crescuse un copac rămuros. Din larg, nimeni nu-şi dădea seama că în spatele copacului se găsea o operă de artă. Iar de aproape, nici atît, deoarece frunzişul său des îmbrăca părţi întregi din ansamblu care-l făceau de neînţeles. 

Minkkinen

Aventurile lui Tom Sawyer (13)

           Acum Tom se hotărâse definitiv. Era abătut şi deznădăjduit din cale afară. Îşi spunea că e un băiat părăsit şi fără de prieteni, că nimeni nu-l iubea. S-or căi poate, când or auzi la ce-l împinseseră. El unul încercase să fie băiat de treabă, să meargă pe calea cea bună, dar cei din jur mereu i se puseseră de-a curmezişul. Bine! Dacă voiau cu tot dinadinsul să scape de el, fie şi-aşa!... Tot pe el or să-l scoată vinovat de urmări şi n-aveau decât. Nici nu se putea altminteri. El, sărmanul, singur pe lume, ce drept avea să se plângă? Da, da, până la urmă îl siliseră să facă pasul ăsta şi al lor va fi vina dacă de aci înainte va duce o viaţă plină de nelegiuri. Altă cale nu-i rămânea. Tot vorbindu-şi aşa, coborâse mult la vale pe Drumul Poienii şi auzea slab, din depărtare sunetul clopoţelului care vestea şcolarilor începerea lecţiilor. Îl podidiră lacrimile la gândul că în veci n-avea să mai audă acest sunet prietenos, atât de binecunoscut urechii sale. Era cumplit, dar n-avea încotro. De vreme ce-l alungau în lumea rece şi haină, el nu putea decât să se supună, dar îi ierta pe toţi. Aci, sughiţurile de plâns se înteţiră.

Plânsul

Fericiți copiii care n-au fost iubiți de părinții lor. Nu vor avea de suferit, nu vor tânji după dragostea aceea pe care, după moartea celor care le-au dat viață, nu le-o va mai oferi nimeni, niciodată.
Oh, dacă am ști lucrul asta, dacă n-am fi obligați întâi să-l trăim și abia apoi să-l înțelegem.
Și cât de rău ne purtăm, uneori, cu ei, cu părinții noștri care ne iubesc așa cum nimeni, niciodată, nu o va mai face...
Mă gândesc la mama și la tata, acum, în ziua Crăciunului, și-mi vine să plâng cu lacrimi de sânge. Cât i-am făcut să sufere și ei, săracii, îndurau toate, pentru că mă iubeau cu dragostea aceea pe care nimeni, niciodată, nu ne-o mai poate oferi.
Aș vrea să le pot spune, acum, Crăciun fericit, să îi invit la masă, să torn în pahare, să pun colinde, să aprind, ca pe vremuri, lumânarelele din brad... și să mă bucur, simplu, că sunt cu ei, să mă umplu de sentimentul acela de bine și de siguranță pe care numai părinții pot să i-l dea unui om.
Dar vai, acel sentiment a dispărut, s-a stins, degeaba îl mai caut. Cât l-am avut la îndemână, nu mi-a păsat de el. Acum, că nu mai e, îl doresc cum nimic altceva nu-mi doresc pe lume.
Mamă, tată, oriunde-ați fi acum, priviți-mă cum plâng, așa cum n-am mai plâns până azi.