Obiecţii împotriva confiscării
In faţa curţii de apel în problemele presei se judecă
în clipa de faţă o cauză referitoare la confiscarea unei broşuri. Procuratura
generală a descoperit în incriminata broşură încălcări ale legii privind
liniştea şi ordinea publică.
Membrii completului dc judecată se află aşezaţi la o masă
lungă şi, din locul în care altădată stă avocatul, tînărul şi entuziastul autor,
redactor al unei publicaţii cotidiene socialiste, îşi apără
singur broşura cu pricina.
E în toiul expunerii pledoariei sale şi vorbeşte ca un
înger. În expunerea sa explică ce înseamnă revoluţie şi ce-i aia evoluţie, arătînd
că tocmai cutare şi cutare aliniat din textul broşurii nu putea să stîmească
revoltă sau indignare, pentru simplul motiv că sunt citate din istorie, aşa
cum aceasta e predată în şcoli.








