Din articolele mele sinaiene(4)

Cine intră în biserică?

Recent, una din televiziunile româneşti a programat un reportaj interesant şi trist despre Maria Callas. Această femeie, de o frumuseţe distinsă, una din cele mai mari voci ale operei secolului nostru, a fost multă vreme amanta oficială a miliardarului grec Onasis. Din păcate pentru ea, Onasis nu a vrut să o ia de soţie. El spunea că, de la un anumit nivel încolo, banii nu mai contează, ci cu totul altfel de lucruri, cum ar fi, de exemplu, ambiţia de a te căsători cu o fostă soţie de preşedinte al Americii. Aşa se face că Maria Callas a trebuit să se retragă din viaţa lui Onasis, acesta căsătorindu-se cu Jacqueline Kennedy. Maria Callas, cu timpul, şi-a pierdut şi vocea. Tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să se retragă într-o locuinţă izolată, unde şi-a aşteptat sfârşitul în tăcere.

Pe mine, cel puţin, mă deprimă întotdeauna să văd cum oamenii caută să ajungă pe nişte culmi, după care îşi dau seama că nu au găsit ce le trebuia, aşa că merg şi mai departe, spre noi înălţimi, dar nici acolo nu găsesc şi aşa mai departe. Până la urmă, îmbătrânesc şi ei, exact ca fiecare dintre noi, apoi sunt duşi la îngropare, fără să existe vreo excepţie. Oricâţi bani ar avea, oricât ar fi de puternici la un moment dat, împărtăşesc aceeaşi soartă cu săracii care dorm pe sub poduri, înveliţi în ziare.

Cine reflectează la aceste lucruri, are toate şansele să afle că există nişte adevăruri mai înalte decât cele cu care ne confruntăm zilnic. Şi, dacă va merge pe această cale, s-ar putea chiar să-l descopere pe Dumnezeu.

Din păcate, cei mai mulţi oameni se ţin departe de astfel de lucruri. Trăiesc de parcă ar fi veşnici, nu se gândesc nicio secundă că mâine-poimâine s-ar putea să nu mai fie printre cei în faţa cărora căutau să pară cineva.

Dacă, însă, am avea cu toţii în memorie exemplul Mariei Callas, poate că ne-am gândi de două ori înainte de a face rău cuiva, înainte de a ne lăuda cu banii sau situaţia noastră, înainte de a trece cu nepăsare pe lângă cei care ar avea nevoie de ajutor.

Ştiu că cele spuse aici par scoase dintr-o predică ţinută la biserică. Tocmai de aceea le-am spus, pentru că tare bine ar fi dacă toată lumea ar merge duminica la slujbă, care nu durează decât două ore. Eu, unul, am convingerea că, dacă fiecare dintre noi ar accepta să « rupă » măcar două ore pe săptămână pentru a se duce la biserică, atunci lumea în care trăim ar fi cu mult mai bună. Ceea ce mă miră, ceea ce nu pot înţelege, este că foarte mulţi dintre noi nici măcar nu vor să încerce. E foarte straniu să refuzi să te duci, măcar de curiozitate, să auzi ce spune preotul.

Închei, cu gândul la aleşii noştri: pe câţi dintre dumnealor îi poţi vedea duminica la biserică, acum când nu este campanie electorală?

Apărut in "Ziar de Sinaia" la 10.05.2001 sub semnătura Andrei Bădilă.