Povestea unei manii, istorisita de Cehov

Zestrea

Multe case mi-a fost dat să văd în viaţa mea, şi mari, şi mici, şi de piatră, şi de lemn, şi vechi, şi noi, dar una dintre ele mi-a rămas mai adânc întipărită în minte decât toate celelalte. La drept vorbind, nici nu este o casă, ci mai de grabă o căsuţă. E mică, joasă, fără etaj, cu trei ferestre, şi sea­mănă grozav cu o băbuţă măruntă şi gârbovită, cu scufie pe cap. Spoită cu alb, cu acoperiş de ţiglă şi cu un horn derăpănat, căsuţa e înecată în frunzişul verde al duzilor, salcâmilor şi plopilor sădiţi de bunicii şi străbunicii stăpânilor ei de astăzi. Nici nu se vede din frunziş. Potopul acesta de verdeaţă nu o împiedică, însă, să fie o căsuţă de oraş. Curtea ei spaţioasă stă la rând cu alte curţi spaţioase, verzi şi ele, care se înşiră toate de-a lungul străzii Moskovskaia. Nimeni nu trece vreodată cu trăsura pe această stradă, şi rar se întâm­plă să întâlneşti pe cineva chiar pe jos.

Dreptatea si sictirul

Unul din felurile in care mi-a daunat in viata interesul pentru matematica este importanta pe care m-a deprins s-o acord dreptatii. Cand faci facultatea de matematica, mintea ta este orientata aproape exclusiv catre aflarea adevarului. Iar atunci cand ti se pare ca ai gasit un adevar, trebuie sa faci demonstratia, adica sa dovedesti ca ai avut dreptate, ca nu te-ai inselat, ca detii suficiente probe ca si ceilalti sa accepte adevarul descoperirii tale. Sigur, daca nu urmaresti altceva decat sa rezolvi problemele puse de altii, chestiunea dreptatii nu mai e atat de importanta, ceea ce conteaza e sa dovedesti ca esti inteligent, ca stii o gramada de lucruri, ca poti sa le legi etc.

De-ale lui Zoscenko (45)

Un furt

De furat se mai fură. Dar mai puţin.

Unii s-au dat pe brazdă şi nu mai fură. Alţii, ca să zic aşa, socot că nu prea au ce alege din sortimente. Alţii, văzînd că nu mai există mari bogătaşi şi milionari, s-au reprofilat şi fură de la stat.

Dar, bineînţeles, nu mai fură aşa cum se fura înainte.

Acuma numai un prost mai fură fără a ţine sea-ma de condiţiile actuale.

Mulţi înţeleg foarte bine acest lucru şi îşi însu­şesc curentele cele mai noi.

Aşa, bunăoară, la noi la cooperativă s-a comis nu demult un furt. Ei bine, în spatele acestui furt cel puţin se vede o gîndire filozofică.

Din povestirile lui Dürrenmatt(7)

Capcana

Eram pe stradă, în mijlocul mulţimii, cînd i-am sim­ţit, pentru prima oară, privirea. M-am oprit, dar cînd m-am întors, n-am observat pe nimeni care să se uite la mine. Prin faţă nu-mi treceau decît oamenii care um­plu de obicei străzile oraşului, după-amiaza tîrziu: co­mercianţi pierzîndu-se în hoteluri, îndrăgostiţi în faţa vitrinelor, femei cu copii, studenţi, cocote ce-şi fac, încă şovăitor, primul tur înainte de căderea serii, şcolari care se revarsă în grupuri din şcoli; însă din acea clipă, nu m-a mai părăsit impresia că sunt urmărit de el. Adesea, cînd ieşeam din casă, mă înfioram, căci ştiam că şi el ieşea acum din intrîndul în pivniţă, în care se ascundea, sau părăsea felinarul de care se sprijinea, că împăturea ziarul pe care îl citea, decis să reia urmărirea, uneori dîndu-mi tîrcoale, pentru a căuta o nouă ascunzătoare atunci cînd mă opream fără veste.

Tarzan of the apes (10)

Fantoma fricii         

             Cocoţat într-un arbore semeţ, Tarzan privea satul de colibe acoperite cu stuf, aflat dincolo de terenul cultivat. Văzu că, la unul din capete, pădurea atingea satul şi se îndreptă spre acel loc, mînat de curiozitatea arzătoare de a vedea animale din rasa lui, de a învăţa mai multe despre deprinderile lor şi de a cerceta vizuinile ciudate în care trăiau.

Existenţa lui primitivă printre aprigile sălbăticiuni ale junglei nu-i lăsa loc pentru nicio urmă de îndoială că aceste făpturi ar putea fi altceva decît duşmani. Asemănarea înfăţişării nu-l îndemnă să-şi făurească vreo idee greşită asupra primirii ce i s-ar fi făcut dacă ar fi fost descoperit de aceste fiinţe, primele din rasa lui pe care le văzuse vreodată.

Adevarata muzica

Aventurile lui Tom Sawyer (26)

Duminică, până a nu miji zorile, Huck urcă bâjbâind dealul şi bătu încetişor la uşa Galului. Cei dinăuntru dormeau iepureşte, atât erau de tulburaţi de întâmplările nopţii. Nici nu apucă bine să bată Huck şi cineva întrebă de la o fereastră:

- Cine e?

Huck răspunse cu glas sfios:

- Vă rog, daţi-mi drumu' înăuntru. Sunt tot eu, Huck Finn.

-  Ei, ăsta-i un nume căruia de-acum îi deschidem bucuroşi uşa, la orice oră. Bine-ai venit, băiete!

Ciudate vorbe pentru urechile micului vagabond, cele mai plăcute pe care le auzise vreodată. Mai ales cele din urmă - nu-şi amintea să i se mai fi spus cândva.

Un pamflet

Sub semnatura dubla Dan Tapalaga - Cristian Pantazi, pe hotnews.ro a aparut un excelent pamflet intitulat "Ce a mai facut regimul criminal Basescu-Boc". Cei doi insiruie o serie de masuri adoptate de actualul guvern Ponta si, observand ca sunt mai mult sau mai putin aceleasi pe care le-au luat guvernele fostei puteri, le desfiinteaza in maniera USL. Dupa cum spun chiar autorii:

"In acest pamflet, HotNews.ro a utilizat toate stereotipurile, cliseele si acuzatiile ultra-populiste  formulate de liderii USL si televiziunile lor cand erau in opozitie. Asa ar fi sunat astazi discursul lor daca "regimul Boc-Basescu" ar fi luat masurile descrise mai sus, adoptate in prezent de Guvernul Ponta. Majoritatea acestor masuri se dovedesc astazi bune, inevitabile si necesare". 

Nils Holgersson (31)

Pasăre de nadă

După câteva zile, Jarro se simţi atât de bine, încât putu să zboare prin toată casa. Stăpâna îl dezmierda mereu iar băieţelul alerga prin curte să culeagă pentru el primele fire de iarbă răsărite. Când îl mângâiau, Jarro îşi zicea că, deşi era acum destul de zdravăn ca să poată zbura oricând spre lacul Tokern, nu-i venea să se despartă de oameni. Era bucuros să rămână toată viaţa la ei.

Într-o zi însă, dis-de-dimineaţă, stăpâna puse peste Jarro un fel de căpăstru sau de laţ, care-l împiedica să se folosească de aripi, şi-l dădu apoi argatului care-l găsise. Omul îl puse subsuoară şi porni cu el spre lac.

Gheaţa se topise cât timp Jarro zăcuse. Papura veche şi uscată de anul trecut rămăsese încă pe marginea lacului şi a ostroavelor, dar toate plantele acvatice începuseră a da lăstare la fundul apei, iar vârfurile verzi ajunseseră la suprafaţă. Ciocurile încovoiate ale corlelor se iţeau din păpuriş. Cufundarii se fuduleau cu gulerele noi de pene la gât, iar sitarii adunau de zor paie pentru cuiburi.

Din articolele mele sinaiene (6)

Învăţând să vedem

În revista Quimera, publicată la Barcelona, a apărut, în 1984, un interviu cu James Baldwin. Cine este James Baldwin? Un scriitor american, născut în 1924 şi plecat dintre noi în 1987. Dar cine a fost el, are prea puţină importanţă pentru cele ce urmează. Important este ce i s-a întâmplat lui, atunci când se aştepta mai puţin. Iată fragmentul dintr-un interviu consemnat, interesant, la persoana a treia, parcă vrând să arate prin aceasta că este vorba despre o experienţă pe care o poate avea oricine.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(33)

Îmbătaţi-vă

Trebuie să fii mereu beat. Aici e totul: e singura problemă. Ca să nu simţi cumplita povară a Timpului care îţi zdrobeşte umerii şi te încovoaie la pământ, trebuie să te îmbeţi necontenit.

Dar cu ce? Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum e felul fiecăruia. Dar îmbătaţi-vă.

       Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută, întrebaţi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cântă, tot ce vorbeşte, întrebaţi ce oră e; şi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, vă vor răspunde: „E ora beţiei! Spre a nu fi robii martirizaţi ai Timpului, îmbătaţi-vă necontenit! Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul."

Baudelaire vazut de Courbet

Luchian

I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.

Asta scria Nicolae Tonitza in 1914 despre Ion Luchian, "pictorul plastic al florilor". Luchian, bolnav de scleroza multipla, era un infirm, tintuit de sase ani in fotoliu. Drama acestui om nu poate fi descrisa in cuvinte.  

Astazi, de ziua lui, tot ce pot sa fac este sa urc aici o parte dintre tablourile artistului. Uite:

Autoportret, intitulat "Un zugrav"

O frumoasa poveste a lui Oscar Wilde

Tânărul rege

Era noaptea dinaintea zilei fixate pentru încoronare, iar tânărul Rege stătea de unul singur în frumoasa lui cameră. Toţi curtenii îşi luaseră la revedere de la el, plecându-şi capetele până la pământ, aşa cum era ceremonialul în ase­menea ocazii, şi se retrăseseră în Sala Mare a palatului pentru a primi ultimele lecţii de la Profesorul de Etichetă; mai erau câţiva care cultivau maniera naturală care, în cazul unui curtean, nu-i nevoie să spun, este o gravă insultă.

Flăcăul - pentru că era doar un flăcău la cei şaisprezece ani ai lui - nu regreta plecarea lor şi se aruncase oftând uşurat pe pernele moi ale canapelei brodate, rămânând acolo cu ochii fremătându-i şi gura deschisă, ca un Faun cafeniu al pădurilor sau ca un animal tânăr prins în capcană de vânători.

Dark side

Mă întreb dacă „Dark side of the moon” este sau nu cel mai bun album al tuturor timpurilor. Nu ştiu de ce mi-a venit aşa, brusc, din străfunduri, gândul la Pink Floyd.
Când eram pe la vreo 15 ani, ascultam Europa liberă în fiecare duminică, mai precis emisiunea lui Radu Theodoru „Metronom - by request”. Aveam muzica mea, îmi plăceau anumite trupe, anumite piese etc.
Într-o zi, a trecut pe la noi un unchi din Bucureşti, al cărui nume nu l-am ştiut niciodată, dar căruia îi spuneam Nimbus. Habar nu am de la ce i se trăgea, dar asta era porecla lui. 

Faceti-va bine (212)

Odoleanul (Valeriana)

Denumire ştiinţifică: Valeriana officinalis.

Denumiri populare: valeriană, iarba pisicii, guşa porumbelului.

Prezentare. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Are flori mici, grupate în inflorescenţe, culoarea acestora fiind roz sau albă. Planta se poate găsi în flora spontană, dar este şi cultivată. Rădăcinile, şi în special rizomii de odolean, au valoare medicinală însemnată, efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Pentru preparate medicinale se poate utiliza şi planta întreagă. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie, pulbere de rădăcină, macerat, extract moale, pilule.

Aventurile lui Tom Sawyer (25)

Vineri, de cum se sculă, Tom auzi o veste îmbucurătoare: cu o seară înainte, familia judecătorului Thatcher se înapoiase în oraş. Joe Indianul şi comoara trecură pentru moment pe planul al doilea. Mai presus de toate îl interesa acum Becky. S-au întâlnit şi-au petrecut grozav, jucându-se de-a "hoţul şi detectivul" şi de-a "uliul şi porumbeii", cu un cârd de colegi. Ziua se încheie cu un fapt deosebit de îmbucurător. Becky o sâcâise pe maică-sa, rugând-o să fixeze pentru ziua următoare serbarea în aer liber, de multfăgăduită şi mereu amânată, şi doamna Thatcher se învoi. Bucuria fetiţei era fără margini, a lui Tom deopotrivă. Încă înainte de înserat, se trimiseră invitaţiile şi îndată îi cuprinse pe copiii târgului febra pregătirilor şi a nerăbdării. Abia aşteptau desfătările zilei următoare. Tom era atât de agitat, încât nu i-a fost greu să rămână treaz până la o oră destul de târzie; nădăjduia să audă mieunatul lui Huck şi să pună mâna pe comoară, ca să poată a doua zi s-o uluiască pe Becky şi pe oaspeţii ei. Rămase însă dezamăgit; niciun semnal nu se auzi în acea noapte.

Nicolas Obery

Tarzan of the apes (9)

Om cu om         

       Tarzan din neamul maimuţelor îşi duse mai departe, timp de cîţiva ani, existenţa în junglă, fără prea mari schimbări.  Dar deveni mai viguros şi mai înţelept şi învăţă din cărţile lui tot mai multe lucruri despre lumile stranii ce se găseau pe undeva, în afara pădurii primitive.

Răzbunarea

Am pus ieri pe FB un citat din Cioran: "Răzbunarea este o eliberare. A nu te răzbuna înseamnă a-ţi otrăvi existenţa".
Din punct de vedere creştin, ideea asta e perfect greşită şi otrăvitoare. Cristos zice că dacă primeşti o palmă, trebuie să întorci şi celălalt obraz, ca să mai primeşti una. Dar cine poate face aşa ceva? Cine e în stare să-l iubească pe cel care-l nedreptăţeşte?

Telefonul și injecția

Ieri, din nou o întâmplare incredibilă.
Stăteam la taclale cu cineva pe FB, când mă apelează o prietenă din România și-mi cere numărul de telefon, pentru că trebuie să-mi spună ceva urgent și nu poate decât prin viu grai. OK, i-am cerut Mariei numărul, mi l-a dat, i l-am comunicat prietenei și în câteva secunde m-a și sunat. Ei bine, problema specială era că acum vreo doi ani, mergând eu la un schit de călugări, am făcut niște poze, printre care una îl arată pe părintele X vorbind la telefonul mobil. Cineva a dat peste poza aia și a făcut nu știu ce tam-tam, sau ironii la adresa părintelui respectiv. Eu, care nu locuiesc la schit, nu înțeleg absolut nimic. Sunt interzise telefoanele în biserica ortodoxă? Dacă un călugăr este atacat de tâlhari în creierul munților, el nu are voie să sune la 112? Oricum, n-am insistat. Am șters poza respectivă și gata.
N-a trecut jumătate de oră și mă trezesc cu Maria, supărată foc. M-a pus să întru pe Google, mi-a cerut să dau un anume search și, ce să vezi, undeva în josul paginii a apărut o poză cu Maria, mică (3-4 ani), întinsă pe genunchii maică-sii cu fundulețul gol. Alături se vedea mâna asistentei care tocmai îi făcuse o injecție... „Ție ți-ar plăcea să apari pe net cu fundul gol?"”m-a luat ea tare. N-am avut ce să mai comentez, așa că m-am dus și am șters și poza aia.
Și totuși - m-am întrebat - cum naiba să apară aceste lucruri în aceeași zi și la aproape aceeași oră?