Din articolele mele sinaiene (6)

Învăţând să vedem

În revista Quimera, publicată la Barcelona, a apărut, în 1984, un interviu cu James Baldwin. Cine este James Baldwin? Un scriitor american, născut în 1924 şi plecat dintre noi în 1987. Dar cine a fost el, are prea puţină importanţă pentru cele ce urmează. Important este ce i s-a întâmplat lui, atunci când se aştepta mai puţin. Iată fragmentul dintr-un interviu consemnat, interesant, la persoana a treia, parcă vrând să arate prin aceasta că este vorba despre o experienţă pe care o poate avea oricine.

«E miezul zilei, iar James Baldwin se plimbă cu un prieten pe străzile din sudul insulei Manhattan. Lumina roşie îi opreşte la o intersecţie.

- Priveşte ! îi spune prietenul, arătând în jos.

Baldwin priveşte, dar nu vede nimic.

- Priveşte, priveşte !

Nimic. Nu-i nimic de privit, nu-i nimic de văzut. Dar prietenul insistă :

- Nu vezi ?

Şi atunci, Baldwin priveşte cu atenţie şi vede. Vede o pată de ulei tremurând în băltoacă. Apoi, în pata de ulei, vede curcubeul. Şi, privind mai adânc băltoaca, vede strada trecând şi lumea trecând pe stradă, naufragiaţi, nebuni şi vrăjitori şi lumea întreagă trecând pe acolo, lume uimitoare, plină de lumi care strălucesc de lume. Şi astfel, datorită unui prieten, Baldwin vede pentru prima dată în viaţa lui ».

Cum moda zilelor noastre e să facem mereu paralele şi cum toate sfârşesc, până la urmă, în politic, revelaţia lui Baldwin ne duce imediat cu gândul la ceea ce se întâmplă în Sinaia.

Dacă Baldwin ar fi trăit la Sinaia, cu siguranţă că ar fi avut revelaţia cu pricina cu mult înainte de plimbarea alături de prietenul său. Şi asta, nu pentru că l-ar fi inspirat aerul de munte. Nu, motivul ar fi fost mult mai prozaic: în Sinaia se pot întâlni mult mai multe bălţi şi băltoace decât în New York. Aşadar, Baldwin ar fi avut mult mai multe şanse de a se opri şi de a vedea curcubeul într-o pată de ulei plutind pe o băltoacă din carosabil.

De ce spun toate astea? Simplu, ca să arăt un adevăr elementar, ce scapă celor mai mulţi: străzile găurite au şi ele un rost, chiar unul existenţial, ontologic sau cum vrem să-i  mai spunem. Pe o stradă cu asfaltul ca oglinda, ce revelaţie poate să aibă omul? Unde să vadă el curcubeul oglindindu-se? Aşa că, e o mare coincidenţă, o întâmplare fericită, să te întâlneşti cu o băltoacă uleioasă, mergând pe o stradă bine întreţinută. La Sinaia, însă, şansele omului de a deveni filozof mergând cu maşina, sunt mult mai multe şi mai mari.

Stând şi cumpănind bine, ajungem la concluzia că, nu peste multă vreme, vom ajunge cu toţii să filozofăm, în aşa fel încât, la Sinaia se va vorbi mai mult despre categoriile lui Kant decât despre categoriile de lucrări care trebuie efectuate ca oraşul să arate aşa cum trebuie.

Dar, tot răul spre bine. Pentru că, fără doar şi poate, e bine să avem un oraş de filozofi.

Poate aşa intrăm în cartea recordurilor şi ni se dă un premiu substanţial, cu care ne putem apuca să reparăm gropile din asfalt.

Aparut in 21.06.2001 in "Ziar de Sinaia", sub pseudonimul Andrei Bădilă. Ilustratia - George Avanu