Mici intamplari cu animale (139)

S-a întîmplat că cerbul pe care mi-l sorocisem pentru toamna aceea să cadă chiar a doua zi după ce sosisem la munte. Alt cerb nu mai voiam să împuşc, dar nici să-mi ciuntesc cele zece zile pe care mi le-am plănuit să le petrec în farmecul singură­tăţilor. Deci, prilej bun să petrec jocurile de nuntă ale cerbi­lor, să le pîndesc liniştit, fără gîndul carabinei.

În zori şi în amurg mă apropiam de cîte un loc de gonită, pe care mi-l trăda mugetul cîte unui stăpîn de pîlc. Chiar şi din depărtare mai mare decît bătaia carabinei, acum inutilă, pu­team să observ toate fazele impresionantului joc de dragoste. Binoclul bun, cu mărire de opt ori, sorbea distanţa şi îmi adu­cea aproape actorii, care nici nu-l puteau bănui pe spectato­rul indiscret. Un post de observaţie preferat îl aveam sub umărul unei păduri bătrîne. De acolo scăpăta pînă în vîlcea tă­ietura iar dincolo ea se ridica domol şi larg pînă în linia zării.

O poveste a lui Eugen Barbu

Prînzul de duminică  

  Într-o duminică mă aflam într-un tren ar­haic, călătorind spre Cîmpu-Lung. Era în vara anului secetei, într-o zi strălucită de iulie, cu cerul atît de albastru, încît mă întrebam cum pot oamenii să suporte atîta frumuseţe cu atîta trufie. Locomotiva gîfîia urcînd, şi numai aburul ei punea un văl tulbure peste acea graţie fără seamăn a peisajului. Na­tura, într-o binecuvîntată uitare de sine, ştersese rănile pămîntului pîrjolit, şi iunie, trecut de-acum, lăsase în iarbă şi în pomi un strigăt intens vegetal, dureros în verdele violent. Treceam de halte micuţe de lemn, năpădite de o vegetaţie ne­obişnuită după un asemenea dezastru, şi mă bucuram că voi vedea defileul Dîmbovicioarei, atît de drag sufletului meu.

O exceptionala poveste a lui Cehov

Calomnia

Profesorul de caligrafie Serghei Capitonîci Ahineev îşi mărita fiica, Natalia, cu profesorul de istorie şi geografie Ivan Petrovici Loşadinîh.

Totul mergea ca pe roate şi veselia era în toi. În salonul cel mare se cânta din gură şi la pian, şi se dansa. Prin celelalte încăperi alergau nebuneşte în toate părţile feciori aduşi anume de la club, cu fracuri negre şi cravate albe, stropite cu sosuri. Casa era plină de freamăt şi de larmă. Profesorul de ma­tematică Tarantulov, franţuzul Pasdequoi şi subrevizorul curţii de control Egor Benedictîci Mzda şedeau toţi trei pe un divan şi, întrerupându-se pripit unul pe altul, povesteau care mai de care cazuri de morţi înmormântaţi de vii şi îşi dădeau fiecare cu părerea despre spiritism. Niciunul dintre ei nu credea în spiri­tism, dar admiteau cu toţii că sunt multe lucruri pe lumea asta care niciodată nu vor putea fi cuprinse de mintea omenească. Într-o altă odaie, profesorul de li­teratură Dodonski lămurea musafirilor cazurile în care o santinelă are dreptul să tragă în trecători. După cum vedeţi, temele conversaţiilor erau înfrico­şătoare, totuşi foarte plăcute. Din curte, se uitau prin ferestre oameni care, din pricina situaţiei lor sociale, nu aveau dreptul să intre înăuntru.

Cei 13 si misterul (19)

La grajd era mare fierbere. Iepuroaica Beatrice tunsese un berbec Cicero şi din lîna obţinută se trudea să-i facă lui Petcu cel Blînd un tricou de marinar. Ortansa şi Porthos luau lecţii de înot pe uscat de la Piratul Roşu. Invincibilul Ş avea un ochean şi o beretă albastră de la un brotac, marinar pensionar. Melcul Dick şterpelise cîteva undiţe şi plase şi se chinuia să prindă muşte şi ţînţari ca momeală pentru peşti. Jeff rupsese foile pe care-şi notase impresii despre Cazul Rosamundei şi scrisese pe prima pa­gină a carnetului său „Jurnal de bord".

Faceti-va bine (237)

Piretrul

Denumire ştiinţifică: Pyrethrum cinerariaefolium.

Prezentare. Piretrul, foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor, este o plantă perenă din familia compozitelor. În pământ, piretrul are un rizom scurt şi gros. Tulpina, de culoare argintie spre verzui, are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm, fiind ramificată. Florile se prezintă sub forma unor capitule, fiind albe la exterior şi galbene la interior. Piretrul înfloreşte mai ales la sfârşitul primăverii şi începutul verii, dar poate avea flori şi mai târziu. Este o plantă iubitoare de uscăciune şi lumină, originară din Croaţia. Se şi cultivă, fiind utilizată în producerea insecticidelor. Pentru uz medicinal se recoltează florile şi vârfurile tinere cu flori şi frunze.

Substanţe active importante: piretrine, cinerine, esteri.

Întrebuinţări. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali, precum şi a râiei şi păduchilor laţi.

Peisajele lui David Muench (7)

Suferintele tanarului Werther (6)

                                                                                                  20 octombrie 1771

Am sosit aici ieri. Ministrul plenipotenţiar nu se simte bine şi are să stea câteva zile în casă. Toate ar fi bune dacă nu s-ar arăta atât de răuvoitor. Observ că soarta mi-a hărăzit încercări grele. Curaj însă! Un suflet senin îndură orice! Un suflet senin? Îmi vine să râd când văd cuvântul acesta ieşit de sub pana mea. O, dacă aş avea o fire mai puţin aprinsă, aş fi cel mai fericit om de sub soare. Cum, atunci când alţii, cu puţinul lor talent şi puţina lor vlagă, pălăvrăgesc în faţa mea cu înfumurare, eu să nu am nicio nădejde în puterea mea şi în însuşirile mele? Doamne, tu, care mi-ai dat de toate, de ce n-ai păstrat jumătate din ce mi-ai dăruit, hărăzindu-mi în schimb încredere în mine şi cumpătare?

O poezie a lui Tristan Tzara

Duminecă

Vântul plânge în hornuri cu toată deznădejdea unui orfelinat
Vino lângă mine ca o luntre în tufiş
Aşterne-ţi vorbele ca paturile albe în infirmerie
Că acolo poţi plânge nesupărat, că miroase a gutui şi a brad.

O poveste a lui Gala Galaction

Andrei Hoţul

Era odată un făcător de rele cu numele Andrei. Faima lui se răspîndise cu fiorii spaimei peste o lume întreagă, şi flinta-i semănase, în carne vie, un căuş de gloanţe. Treizeci de ani cutreierase muntele şi balta, îşi croise nelegiuită cale prin învelitori şi prin ferestre şi-şi rîsese de sumedenie de poteri. Căci peste tot şi pretutindeni, norocul lui de hoţ îl purtase teafăr-teferel, ca pe Făt-Frumos fugaru-i năzdrăvan.

Dar într-o zi Andrei trecu printr-o pădure şi văzu un lu­cru de mirare şi de groază. Văzu un foc năprasnic şi pe foc un grătar de fier de un stînjen. Patru îngeri negri, fiecare cu cîte un vătrai, stăteau împrejur şi grijeau de foc şi tot tur­nau la lemne, de înflorise grătarul ca brînduşa de toamnă.

Chaplin

Ziua lui Chaplin... Ar mai trebui spus ceva?

Cei 13 si misterul (18)

Băiatul ajunsese într-un suflet în pădure.

Trecu pe lîngă văgăuna din care o văzuse ieşind acum cîteva nopţi pe Rosamunda şi se gîndi că Petcu cel Blînd nu putea fi prea departe.

Mai merse puţin şi nu mică-i fu mirarea cînd îl zări printre copaci pe măgar, tolănit în iarbă, cu o pălărie de soare aşezată cochet între urechi, conversînd cu o cîrtiţă.

O poveste a lui Alexandru Mironov

Foaie de parcurs pentru Maria

Pun mâna pe condei (metaforic!) într-o luni dimineaţă, privesc worldometer-ul Naţiunilor Unite şi văd că exact în secunda în care am în faţa ochilor ceasul demografic al lumii, pe Terra a apărut cetăţeanul cu numărul 6.972.301.783. Ştiu că în fiecare secundă se nasc 2,5 noi pământeni. Mi l-am ales pe al meu - îmi imaginez că este o fetiţă, născută în România. Îi pun şi un nume, să zicem că o cheamă Maria, şi încerc să-i fiu ursitoare pentru lunga viaţă pe care o are în faţă. Aşadar, la drum.

Big Brother

Ora 8 dimineata. Maria pleaca la scoala, canta si danseaza in timp ce se imbraca. Eu mi-am facut cafeaua si ma uit la ea cu un sentiment de recunostinta. Richi sta ca un covrig in sufragerie, Cindy a venit aici, langa mine si s-a asezat pe covorasul ei. Nu am niciun motiv sa fiu altfel decat cel putin multumit - ma feresc de cuvantul magic "fericire". Afara croncane aceiasi corbi uriasi, aud prima dintre masinile gunoierilor - OK, totul este in regula, pot sa-mi permit senzatia ca toate vor fi mereu asa, la infinit. N-am de platit decat o amenda mica, pentru depasirea vitezei, nu ma supara nici spatele, nu-mi vajaie nici capul. Proiectul la care lucrez pare ca inainteaza, iar azi sunt hotarat sa-i dau un impuls hotarator. Traducerea cartii mele de povesti e aproape gata - mister Pearson mi-a dat vesti bune acum cateva zile. 

Somnul de veci (6)

     Ploaia umplea rigolele şi pe caldarâm te stropea până la genunchi. Poliţişti voinici, în impermeabile de cauciuc, lucind ca nişte ţevi de revolver, se dis­trau trecând în braţe peste locurile inundate fete ce chicoteau. Ploaia răpăia violent pe acoperişul ma­şinii şi capota de pânză groasă începu să lase apă. La picioare se adună o băltoacă. Era prea devreme ca să înceapă toamna cu o astfel de ploaie. Mi-am îmbrăcat pardesiul şi-am apucat-o grăbit spre primul drugstore, de unde mi-am cumpărat o sticlă de whisky. Întors în maşină, am băut destul ca să mă încălzesc şi să-mi aţâţ curiozitatea. Depăşisem timpul de parcare, dar poliţiştii erau prea ocupaţi cu tre­cerea fetelor şi cu fluieratul ca să-şi mai bată capul cu mine.

Euler

Azi e ziua lui Euler - unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii. Puteți citi, cu ocazia asta, un foarte frumos expozeu sustțnut pe tema „Euler” de profesorul universitar Ion Chițescu, fost decan al Facultății de Matematică, unul dintre cei câțiva oameni pe care mă mândresc că i-am cunoscut. Poate voi povesti vreodată câte ceva despre întâlnirile pe care le-am avut cu domnul Chițescu, despre discuțiile pe care le-am purtat. Textul a fost scris în 2007, când se împlineau 300 de ani de la nașterea lui Euler.

Zidul lui Sartre

Azi e ziua mortii lui Sartre. Urc aici una dintre povestile lui. Care povesti, in general, nu mai pot fi uitate.

Zidul

         Ne-au împins într-o sală mare, albă şi am început să clipesc fiindcă mă dureau ochii din cauza luminii. Mai apoi am văzut o masă şi patru tipi în civil, care stăteau la masă şi se uitau prin nişte hîrtii. Ceilalţi prizonieri fuseseră îngrămădiţi în fundul sălii şi am fost nevoiţi să străbatem toată încăperea ca să ajungem pînă la ei. Pe unii îi cunoşteam, pe alţii nu, erau probabil străini. Cei doi din faţa mea erau blonzi, cu capete rotunde; semănau unul cu celălalt: francezi, bănuiesc. Cel mai mărunţel îşi tot ridica pantalonii: era ca un fel de tic nervos.

Mici intamplari cu animale (138)

Jocul vidrelor

Într-o iarnă m-am ţinut de vidre. Aşa, pe nesimţite, m-am pomenit că aproape au dispărut din locurile bune păstrăvii voinici de mai înainte şi prea tîrziu mi-a venit în minte că pricina ar putea să fie vidrele. Cum a căzut însă prima zăpadă, am văzut de-a lungul rîului urme multe pe care le-au lăsat aceste mari pustiitoare de peşte. În curînd a intrat una în capcanele puse, iar la pîndele de noapte am mai cules trei. Aşa că în pod, întinse pe scîndurici, aveam, ca niciodată, patru blănuri minu­nate, cu păr des, luciu si cafeniu. Ar fi trebuit să fie şase. Iată povestea celor două lipsă.

Faceti-va bine (236)

Piperul de baltă

Denumire ştiinţifică: Polygonum hydropiper.

Denumire populară: dintele dracului.

Prezentare. Piperul de baltă este o erbacee anuală. Face parte din familia poligonaceelor şi poate ajunge până la înălţimea de un metru. Din loc în loc, tulpina de piper de baltă prezintă noduri. pre toamnă, culoarea ei devine roşie. Frunzele sunt ascuţite, uşor cărnoase, iar florile se grupează sub formă de spic. Piperul de baltă înfloreşte în lunile iulie, august, septembrie. Atunci când este în plină vegetaţie, planta are un gust piperat, de unde şi numele de piper. Este o specie iubitoare de umezeală. Creşte în flora spontană, în locuri umede. Pentru întrebuinţări medicinale se  recoltează partea aeriană a plantei.

Trei milenii de umor (6)

Samuel Johnson, ajuns în culmea gloriei, a izbutit să aibă o lojă la Teatrul Naţional din Londra. Un general, care avea foarte mare influenţă la curtea regală, a reuşit să-l înlăture pe John­son şi să acapareze loja. A doua zi, jignit pînă la sînge, John­son a scris în ziarul său: „Caesar a cucerit Galia, Pompei Iudeea, Carol cel Mare Saxonia, Wilhelm Cuceritorul Anglia, Henric al Vl-lea Parisul şi Ludovic al XlV-lea Alsacia. Ce-a cucerit generalul X? O lojă!

Autorul care şi-a făcut o intrare triumfală în saloanele lon­doneze, o dată cu apariţia ciudatului său roman „Tristram Shandy", Laurence Sterne, discuta cu un ministru.

  —    Geniile n-au niciun strop de talent în afaceri, observa, nu fără maliţiozitate, omul de stat.

   —    Mylord, a răspuns Sterne liniştit, un geniu nu este prea mic, ci prea mare pentru o afacere oarecare!

Cei 13 si misterul (17)

Jeff avu dreptate. Noaptea se arăta senină şi caldă. Nici urmă de ploaie. In faţa grajdului, pe o buturugă, Ortansa compunea versuri la lumina lunii.

Melcul Dick, pus pe şotii, îi prinsese de aripă o frunză pe care scrisese: „Caut sobă de teracotă de mărime mijlocie".

În curînd se adunară cîţiva bondari gură-cască, ce citeau anun­ţul şi căutau să intre în vorbă cu barza.

Piratul Roşu, Bonifaciu, băiatul şi Invincibilul Ş jucau barbut ceva mai încolo, iar Ursula chibiţa.

Iepuroaica Beatrice îşi punea urechile pe moaţe în grajd, aju­tată de Porthos.