De abia pe la
miezul nopţii, Invincibilul Ş, Jeff şi Petcu cel Blînd văzură o plută
legănîndu-se pe valuri la mică depărtare de ei.
—
Să ne apropiem cu
băgare de seamă, şopti Invincibilul Ş. Poate că s-au culcat. Lăsară pluta lor
într-un cot al rîului şi porniră prin apă.
Petcu cel Blînd
se împiedică de o piatră şi căzu cu zgomot în rîu. Se ridică anevoios şi
încercă să păşească în vîrful copitelor.