Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 15 mai 2013
marți, 14 mai 2013
Cainii comunitari
Deschid televizorul ca sa vad ce scandal o mai fi la ordinea de zi - ca la noi nu se poate fara un scandal. Si ce sa vezi? Iarasi e vorba de cainii vagabonzi. Nu stiu cine s-a gandit sa propuna o lege prin care cetatenii prinsi ca hranesc cainii comunitari sunt amendati cu sume consistente. Tot felul de iubitori de animale protesteaza - ca de obicei cand e vorba de dulai - impotriva acestei initiative, care, de altfel, trebuie sa recunoastem ca e cretina. Ma si gandesc la felul in care politia comunitara o sa-si trimita oamenii sa se ascunda prin boscheti (gonindu-i, desigur, pe boschetarii de acolo) si sa pandeasca lumea, ca sa ii prinda pe cei care hranesc animalele fara stapan. Iata-l pe vajnicul agent repezindu-se si punand mana pe o batranica amarata care, din coltucul ei de paine, a aruncat un sfert unui catel cu ochii umezi. Si tot asa - n-am chef sa dezvolt.
Trei milenii de umor (18)
Anton Bacalbaşa a publicat în
ziarul „Epoca" o scrisoare deschisă adresată lui Caragiale. In final, a adăugat
următorul „post scriptum“: „Vino diseară să cinăm împreună tot ca ieri, la
„Andrei". Cu o singură condiţie: nu mai vreau să fiu păcălit. Plătesc eu
mîncarea şi tu băutura".
Un alt SF al lui Vasil Raikov
Cristalele vorbitoare
Doctorul Luns stătea aplecat deasupra biroului vechi şi scria.
Avea un păr cărunt şi rar, care se străduia zadarnic sa-i ascundă creştetul
chel. Umerii lui slabi şi aduşi, înfăşuraţi într-un halat ponosit, trădau neputinţă
şi o oboseală neîndurătoare. Degetele mîinii subţiri erau descărnate, cu
falangele mari şi cu multe pete galbene de pe urma arsurilor cu acid azotic.
Aceste degete mişcau nervos creionul pe foaia albă, acoperind-o cu lungi
coloane de cifre strîmbe.
Nu încetă să scrie nici cînd auzi scîrţîitul prelung al uşii
de la intrare. Trase doar cu urechea. Zgomotul cuiva care-şi scotea trendul şi
nişte paşi energici, binecunoscuţi, îl liniştiră cu totul. Nu se întoarse nici
atunci cînd peste umărul lui apăru capul ciufulit al lui Jack. Tînărul se trase
însă repede înapoi, se aşeză pe un scaun de lîngă fereastră şi-l aşteptă să
termine de scris.
O "Poveste din imprejurimi" a lui Gabriel Marineasa
I.
Vecinul
a stins lumina de câteva minute. Până dimineaţă mai e. În jur, o grămadă de
lucruri care prea aşteaptă să scriu despre ele. O ladă de gunoi cu conţinut
calculat. Un sac de dormit pătat cu sânge, un bătător de covoare, un pulovăr
alb de var, un arc, geamuri vopsite pe margini, fotoliul cu iz de început de
secol în care peste un ceas voi fi adormit, un miros de compot de caise rătăcit
inexplicabil în camera asta proaspăt zugrăvită unde paşii se imprimă în praful
de pe jos. Excursia a început duminică, spune povestea. Din cei cinci care stau
la masă nu mă ascultă nici unul, iar eu mă gândesc că probabil se simte că n-am
chef să repet toate astea. Zi mai departe, am auzit. Le lipseşte puţin
zumzăitul. Oameni răi, oameni proşti, oameni care se ceartă, bani, mai spun eu.
Faceti-va bine (250)
Răchitanul
Denumire ştiinţifică: Lythrum salicarial
Denumiri populare: floarea zânei,
lemnuşcă.
Prezentare. Aparţinând familiei
litraceelor, răchitanul este o specie de erbacee perenă. Înălţimea sa, ca
erbacee, este impresionantă – peste 2,50 metri. Are un rizom lemnificat, tulpină
puternică, muchiată, frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. Răchitanul
înfloreşte pe toată perioada verii, precum şi în septembrie.
Mici intamplari cu animale (144)
În peţit
Pe pădurarul Ilie l-am găsit la cantonul lui dintr-o poieniţă a pădurii.
Ne-am bucurat, cei doi vînători, fiindcă ieşiserăm la mistreţi, iar omul ne era
totdeauna de ajutor bun. Cunoştea umblările jivinelor şi era puşcaş de seamă.
Bătea la loc nişte scînduri smulse din ulucii împrejmuirii.
— Te-au călcat hoţii, bade Ilie? —
glumii văzînd gardul spart.
— Ba. Am avut astă-noapte peţitor.
Somnul de veci (10)
ZECE
Bijutierul evreu
slab şi cu ochi negri, care vindea marfă în rate, stătea în picioare la
intrare, în aceeaşi poziţie ca în după-amiaza trecută. Mi-a aruncat din nou o
privire înţelegătoare când am intrat. Magazinul lui Geiger arăta neschimbat.
Aceeaşi lampă strălucea pe măsuţa din colţ şi aceeaşi blondă, în nuanţa
cenuşii, în aceeaşi rochie neagră, ca din piele de căprioară, se sculă din
dosul măsuţei şi înaintă spre mine cu acelaşi zâmbet prudent pe faţă.
— Ce...! spuse
ea şi se opri.
Degetele cu
unghii argintii tresăriră de-a lungul trupului. În surâsul ei exista o nuanţă
de sforţare. Nu mai zâmbea. Rânjea. Îşi închipuia doar că zâmbeşte.
— M-am întors,
am zis cu un aer distant, şi-am scuturat ţigara. E aici domnul Geiger?
— Mă tem... mă
tem că nu. Nu-i aici... mă tem că nu. Să vedem... ce doriţi?
luni, 13 mai 2013
Din povestile lui Cezar Petrescu (3)
Drum spre oraşul străin
Scrisoarea sfârşea
cu o chemare:
„Vino. E un oraş
încântător. Sunt sigur că o să te prindă farmecul străzilor noastre, cu nume de
voievozi şi de ctitori. Un oraş pitoresc, cu oameni pitoreşti.
În sfârşit, voi
avea prilejul să-ţi prezint faimoasa poamă rea a familiei, despre care ţi-am
povestit cu atâta admiraţie chiar în seara când ne-am cunoscut. Îţi aminteşti?
Unchiu-meu, scandaloasa celebritate a ţinutului, fostul sublocotenent care şi-a
pălmuit colonelul, a fost reformat şi trimis la temniţă, pe urmă a străbătut în
pas gimnastic cinci continente, în aventuri fabuloase - când nabab şi când
hamal, pentru ca după treizeci de ani să se întoarcă în urbea natală şi ca un Candide cuminţit, să-şi cultive grădina.
Ai să-l cunoşti la el acasă. În bizarul lui muzeu exotic cu panoplii de arme javanese
şi boomeranguri Australiene, piei de panteră şi coarne de ren.
Faceti-va bine (249)
Răchita roşie
Denumire ştiinţifică: Salix purpurea.
Denumire populară: răchită, roşioară.
Prezentare. Răchita roşie este
un arbore pitic (sau o tufă mai dezvoltată), a cărui înălţime poate ajunge până
la patru metri. Face parte din familia salicaceelor. Frunzele sunt lanceolate,
cu mici crestături pe margini. Florile au forma unor amenţi (mâţişori) mici,
aurii, care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Răchita roşie creşte în locuri
umede, în preajma apelor, în lunci şi zăvoaie, pe malul apelor curgătoare, dar şi
pe locuri pietroase. Este uşor de identificat după culoarea galben spre roşu
sau chiar roşie a ramurilor tinere. Răchita roşie se găseşte în flora spontană,
dar se poate şi cultiva, pentru utilităţi meşteşugăreşti (împletituri).
Din spatele portii negre (4)
Noapte de argint
De câteva nopţi, miraculoase prin seninătate
şi profunzime, păzeşte soarele alb al lunii, până-n zori, cristalul
eternităţii. Puşcăria, unde te întorci, cu zidurile ei albe, încremeneşte în
sideful argintat al luminii, pare o vastă
expoziţie de ireală pictură. Clopotniţa, biserica, spitalul, celulele, poarta,
gardurile, sentinelele din curte, copleşite de culoare metalică; dovlecii
albi, culcaţi pe burtă şi comunicând între dânşii prin vinele pleşuvite de
foile mari ale tulpinilor târâtoare, ca prin nişte tuburi de transfuziune;
totul, şi porumbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aci zugrăvit, aci
sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător ca un vis.
Şi visul durează noaptea întreagă, în
timpul mutării lente a lunii pe curba tăriei. Şi, închis în sânul acestui
splendid mister, inspirator de intuiţii şi dăruitor de siguranţe secrete,
omul, fericit că vede şi cunoaşte, se înfrăţeşte pe deasupra duşmăniei şi
ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întotdeauna mai curat şi mai frumos în
conştiinţa uneori genială şi câteodată dumnezeiască a lumii.
Din povestile lui Woody Allen(4)
O
companie numită Foster-Miller a produs, de exemplu, nu cu mult timp în urmă, un
material cu proprietăți conductibile:
fiecare fibră poate transmite curent electric… astfel că, într-o bună zi,
americanii… vor putea să-și reîncarce
telefoanele mobile cu ajutorul tricourilor polo… îmbrăcămintea cu Abilități Tehnologice… a
dezvoltat (o vestă care ascunde)… un „sistem de hidratare” și un buzunar
dorsal pentru o sticlă cu apă, cu un pai care trece prin gulerul vestei înspre
gura purtătorului.
La mere cu Cehov
La mere
Între Pontul Euxin şi Marea
Albă, sub gradul corespunzător de longitudine şi de latitudine, locuieşte de
mult, pe cernoziomul lui, moşierul Trifon Semionovici. Numele de familie al lui
Trifon Semionovici e lung, ca, bunăoară, cuvântul „inadmisibilitate” şi se
trage dintr-un cuvânt latinesc foarte răsunător, care însemnează una dintre
cele mai răspândite virtuţi omeneşti. Numărul de desiatine ale cernoziomului
este de 3.000.
Moşia este ipotecată şi scoasă în vânzare, şi aceasta
datorită simplului fapt că moşia e moşie şi moşierul – moşier.
Happy family
In timpul plimbarii prin pavilionul din gradina Keukenhof, eu unul am tot facut poze. In multe dintre ele m-am straduit s-o prind pe Maria in asa fel incat sa i se vada chipul si, in rest, cat mai mult din ambianta. Asa se face ca la un moment dat, vrand sa prind restaurantul cu lumea asezata pe la mese, mi-a iesit in poza o familie imbracata, sa zicem, fistichiu.
Pavilionul artistilor
In parcul Keukenhof exista un pavilion foarte mare, in interiorul caruia au loc tot felul de evenimente. Gasesti acolo un restaurant si diverse spatii care se amenajeaza in functie de evenimentul care se desfasoara. Cand am ajuns noi, am dat peste o expozitie de arte plastice in cadrul careia artistii nu numai ca-si expuneau creatiile, dar se si puneau la lucru, asa incat puteai sa-i urmaresti pictand ori confectionand obiecte decorative. Maria, care are un deosebit simt artistic, s-a tot invartit printre ei si, la sfarsit, ne-a spus care i-a placut cel mai mult. Eu, nepricepandu-ma la arta si artisti, m-am limitat la a face poze. Urc aici cateva imagini in care artistii pot fi vazuti in atelierele lor ad-hoc. Uite:
duminică, 12 mai 2013
In casa bunicilor (7)
Şi l-a pus bunica la treabă
Parcă a intrat
fată în casă la bunica. Numai pestelca îi lipseşte, că încolo-i ca o „proastă
de la ţară”.
— Pune-un lemn
în sobă.
Deprins cu mâinile
bunicii, lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. Soba râde cu gura până
la urechi, şi lemnul zâmbeşte cu jarul, înainte de-a izbucni în flăcări.
— Închide bine
gura sobei, — se stropşeşte bunica.
L-a dus în odaia
de lângă etac. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. Acolo a copilărit
şi tata. Într-o parte, păretele cu viscolul; în cealaltă, uşa etacului
bunicilor; şi la mijloc, nepotul în capcană.
Chiar lângă
sobă, în jurul unei măsuţe rotunde, două fotolii cu pernuţe pe spetează şi
taburete la picioare joacă tabinet.
Faceti-va bine (248)
Pufuliţa
Denumire ştiinţifică: Epilobium hirsutum.
Denumire populară: pufuliţa păroasă.
Prezentare. Pufuliţa este o
erbacee din familia onagraceelor, care se remarcă printr-o dezvoltare
impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime.
Mici intamplari cu animale (143)
Cum se înfoaie dropioiul
Pe întinsul Bărăganului, spre sfîrşitul lui aprilie, omul de la munte
care a ieşit pentru prima dată în şesul fără hotar vede cu uimire că
frumuseţile peisajului rivalizează cu cele ale muntelui său drag. În jocul de
culori apare deodată ceva nou, straniu. Să fie oare petic de zăpadă uitat de
iarnă în cîrca unui muşuroi? Nu se poate. Să fie tufuşoară de porumbei
înflorită alb în mijlocul holdei tinere? De asemenea e cu neputinţă. „Dropioi
înfoiat", şopteşte mentorul. Cum ar fi dropioi, pasăre, cînd nu i se mai
vede nici cap, nici coadă, trup, aripi, gît? Un ghem enorm, ca o căpicioară, cu
contururi care se schimbă încet, dezvelind tot mai mult albul strălucitor, cu
pată mare albăstruie, cu puţin ruginiu, adunîndu-se apoi pînă nu mai rămîne
decît ruginiul, care se pierde în împrejurime. Să nu fi fost oare încă o
înşelare a mirajului, care i-a vrăjit întins de apă azurie, copaci, şi care s-a
topit apoi în linia îndepărtată a orizontului ? Vietate e totuşi — vînătorul
localnic ştie — dropioi e. Iată că se mişcă încet, în zvîcniri, în tremurări,
iată că apare alb, tot mai mult alb şi s-a refăcut arătarea de mai înainte.
Din povestile lui O. Henry (19)
Comoara îngropată
Sunt multe feluri de proşti. Ei, dar
n-aţi vrea să staţi liniştiţi pînă li se va face celor în cauză o invitaţie
specială să se ridice în picioare?
Eu unul am fost prost în toate felurile,
cu excepţia unuia singur. Mi-am cheltuit moştenirea, am simulat căsnicia, am
jucat pocker, tenis de cîmp, am participat la pariuri ilegale — am terminat
repede banii prin diverse metode. Un singur rol de măscărici n-am jucat, însă: cel
de Căutător de Comori Îngropate. Puţini sunt cuprinşi de furia asta grozavă.
Dintre toţi adepţii închipuiţi ai urmelor Regelui Midas, niciunul n-a găsit o
promisiune mai ademenitoare în căutarea sa.
Adevarata Friptura de Miel la Cuptor
M-am gandit sa dezvalui astazi o reteta atat de bine pastrata, incat este cunoscuta doar de cativa oameni pe tot intinsul globului. Cum am pus mana pe ea? Poate o sa povestesc odata si asta. Pana una alta, o urc aici si sper sa o citeasca multa lume, inainte ca un anumit domn, al carui nume incepe cu initiala S si care nu are interes ca ea sa fie cunoscuta, sa-mi arunce in aer blogul.
Aceasta reteta se numeste, simplu: "Adevarata Friptura de Miel la Cuptor". Uite-o:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)